Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1420/2014. Tribunalul CLUJ

Comentarii

0

Decizia nr. 1420/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 8199/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

aflate sub incidența Legii nr.677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.1420/R/2014

Ședința publică din 03 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:A.-S. S.

JUDECĂTOR:D. T.

JUDECĂTOR:E. L.

GREFIER: A.-P. BOȚIOC

S-au luat spre examinare recursul formulat de A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ în contra Sentinței civile nr.6669/10 Aprilie 2013 și a Sentinței civile nr.1319/12 Februarie 2014, pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., respectiv recursul declarat de S.C. S. S.A., în contra Sentinței civile nr.1319/12 Februarie 2014, pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentanta recurentei S.C. S. S.A., avocat C. B., cu împuternicire avocațială la fila 26 dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Tribunalul constată că din eroare în încheierea de ședință din data de 18 Iunie 2014 s-a consemnat că au fost declarate două recursuri, în loc de trei, și anume recursul formulat de A. - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ în contra Sentinței civile nr.6669/10 Aprilie 2013 și a Sentinței civile nr.1319/12 Februarie 2014, pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N., respectiv recursul declarat de și S.C. S. S.A., în contra Sentinței civile nr.1319/12 Februarie 2014, pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Cluj-N..

Totodată, tribunalul constată că la data de 27 August 2014 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea recurentei S.C. S. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentă A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. împotriva sentinței civile pronunțată în dosar nr._ ca nefondat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs (f.40-48).

Reprezentanta recurentei S.C. S. S.A. depune la dosarul cauzei Notă cuprinzând onorariile și cheltuielile aferente contractului de asistență juridică B1894088/03.06.2014 (f.49-54), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Tribunalul constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor promovate în cauză.

Reprezentanta recurentei S.C. S. S.A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr.1319/12.02.2014, în sensul admiterii cererii de obligare a Gărzii Financiare Cluj la achitarea cheltuielilor de judecată, detaliind considerentele expuse în cuprinsul motivelor/întâmpinării depuse la dosar, argumentând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, subliniind că și în ceea ce privește fondul cauzei, motivele de recurs sunt întemeiate. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurentă A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., împotriva cererii de completare a dispozitivului Sentinței civile nr.6669/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 10.04.2013, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr.6669, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., admisă plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. S. S.A., în contradictoriu cu intimata Garda Financiară - Secția Cluj, și, în consecință:

A fost anulat procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimat la data de 08.03.2012.

A fost exonerată petenta de plata amenzii contravenționale in cuantum de 20.000 lei și înlăturate sancțiunile contravenționale aplicate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . număr_/08.03.2012, emis de intimata Garda Financiară – Secția Cluj, petenta S.C. S. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a confiscării sumei de 1.172.383 lei, reținându-se că, în urma controlului efectuat de către inspectorii intimatului din perioada 10.02.2012 – 08.03.2012 și văzând actele și documentele justificative prezentate de S.C. S. S.A., în data de 23.12.2011 petenta a vândut către Lasselsberger Gmbh Austria un număr de 35.400 certificate C02, în valoare de 1.172.383 lei, în baza facturii nr._ din 23.12.2011, în condițiile în care, începând cu data de 27.08.2011, au fost suspendate tranzacțiile internaționale cu certificate CO2, așa cum rezultă din adresa nr. l/385/GA/22.02.2012, emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor - Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, putându-se realiza doar tranzacții interne. S-a constatat că suma de 1.172.383 lei a fost încasată integral prin circuit bancar de către petentă și înregistrată ca și venit al societății. In aceste condiții, inspectorii intimatului au apreciat că societatea supusă controlului a efectuat o tranzacție neautorizată, cu consecința angajării răspunderii contravenționale a petentei, prin aplicarea unei amenzi contravenționale în sumă de 20.000 lei si a unei sancțiuni contravenționale complementare constând în confiscarea sumei de 1.172.383 lei, rezultată din tranzacția neautorizată realizată în data de 23.12.2011.

În aceste condiții, s-a reținut încălcarea de către petentă a dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată.

În drept, fapta petentei a fost încadrată în dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată, fiind sancționata potrivit art. 2 alin. 1 lit. f) si art. 4 alin. 2 din același act normativ.

Petenta-contravenientă, prin plângerea contravențională formulată, a criticat procesul-verbal de contravenție sub aspectul temeiniciei și legalității acestuia.

Instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, precum și asupra încadrării juridice date acesteia, până la proba contrară ce incumbă petentului.

Instanța a reținut că, în speță, a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție, petenta făcând dovada contrară celor atestate prin înscrisul contravenției, având în vedere că prezumția de adevăr, recunoscută în favoarea acestuia, este o prezumție relativă (juris tantum), potrivit art. 1203 C.civ.

Totodată, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase, prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și, din oficiu, de instanța de judecată, mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.

Astfel, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedând, din oficiu, la verificarea legalității actului constatator al contravenției, a constatat că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 rap. la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că, în cauză, este incident un motiv de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, potrivit „Art. 1: Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;"

În acord cu argumentele prezentate de petenta, instanța a reținut că pentru a stabili aplicabilitatea textului legal indicat mai sus în sensul sancționării petentei, intimata nu a indicat elementul esențial, respectiv „condițiile stabilite prin lege" pretins încălcate în operațiunea realizată, limitându-se la a face referire la adresa ANPM 1/385/GA/22.02.2012, in cuprinsul căreia, de asemenea, nu se indică nici un text legal.

Pentru a putea califica faptele petentei ca fiind activitate comercială ilicită din perspectiva Legii 12/1990, autoritatea de control ar fi trebuit să indice textul legal care stabilește condițiile pentru efectuarea de operațiuni juridice (de vânzare) cu certificate CO2 și obligațiile legale care au fost încălcate de petentă.

Nu s-a menționat care este modul concret în care activitatea petentei conduce la încălcarea prevederilor legale. Faptele reținute nu sunt individualizate și detaliate suficient în cuprinsul Procesului-verbal, mai cu seama că societatea petenta susține că tranzacția efectuată nu a constat într-o livrare materială de certificate din contul său către un cont din străinătate, ci obligarea Kotouc, un terț față de contractul încheiat de S. cu Lasselsberger GmbH, la furnizarea de certificate CO2 în vederea îndeplinirii asumate de petentă către Lasselsberger GmbH.

Instanța a constatat că, din maniera în care este descrisă în cuprinsul procesului verbal fapta reținută în sarcina petentei, nu rezultă cu certitudine în ce a constat nesocotirea de către aceasta a dispozițiilor legale mai-sus amintite, întrucât nu este indicat în mod clar ce dispoziții legale nu fost încălcate și, mai ales, nu s-a individualizat tipul de tranzacție concret efectuate de către petenta. Simpla menționare a împrejurării ca s-a efectuat o tranzacție neautorizata cu certificate CO2, din care societatea a încasat suma de 1.172.383 lei, nu poate valora o descriere riguroasă a pretinsei fapte contravenționale, aptă să angajeze răspunderea petentei, câtă vreme nu este reflectată neechivoc conduita ilicita a petentei.

Ținând seama că agentul constatator nu a indicat, în mod riguros, conduita culpabilă a petentei calificată ca fiind delict contravențional, cu indicarea elementelor și împrejurărilor apte de a conferi instanței abilitarea de a proceda la verificarea temeiniciei actului constatator, actul contravenției este nul absolut. Simpla mențiune inserată în procesul-verbal de contravenție, astfel cum s-a arătat mai-sus, nu este de natură a imprima conduitei petentei caracter ilicit contravențional. Această sintagmă este insuficientă prin sine pentru a ilustra dacă, în concret, au fost respectate, respectiv nesocotite prevederile și normele tehnice cuprinse în Legea nr. 12/1990, republicata.

Caracterul lacunar al modului de întocmire a procesului-verbal, prin insuficienta descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu dedusă din elemente exterioare, cum ar fi înscrisurile produse de intimată în cauză.

Pentru a beneficia de putere probatorie, procesul-verbal trebuie întocmit cu respectarea tuturor exigențelor legale și care au menirea de constitui tot atâtea garanții pentru respectarea drepturilor celor sancționați contravențional, numai astfel putându-se pretinde acestora din urmă să producă dovada contrară situației de fapt reținute în cadrul procesului-verbal. Or, în speță, petenta pretinde că, în mod nelegal, a fost sancționată contravențional.

În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.

Cu toate că recursul a fost exercitat pentru lămurirea regimului juridic al cazului de nulitate prevăzut expres de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, ce intervine în caz de nerealizare de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni cu privire la cuprinsul procesului-verbal, instanța supremă, în considerentele deciziei, în termeni lipsiți de echivoc, a statuat că nulitatea absolută, care poate fi constatată și din oficiu, intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În toate celelalte situații, în care cazul de nulitate este, fie expres, fie implicit (rezultând din modul de reglementare, finalitatea urmărită de legiuitor), fiind nesocotite cerințele prescrise de actul normativ în discuție, „ nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

În concluzie, prin raportare la Decizia amintită și având în vedere că aceasta este obligatorie în integralitatea sa, atât dispozitivul, cât și considerentele care îl fundamentează, instanța reține că, în cazul neconformării agentului constatator obligațiilor instituite în sarcina sa prin textul art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv de descriere a faptei contravenționale imputate în sarcina petentei, sancțiunea incidentă este nulitatea absolută, necondiționată de o vătămare, ce poate fi invocată și din oficiu de instanța de judecată.

În consecință, instanța a reținut că petentei nu i se poate imputa săvârșirea faptei contravenționale, constatată prin proces-verbal, și în temeiul căreia i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 20.000 lei, în speță, fiind răsturnată prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petenta a răsturnat prezumția de adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție, întrucât a dovedit o stare de fapt contrară celei atestate de către agentul constatator în actul contravenției.

Procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, întrucât împrejurările comiterii faptei contravenționale reprezintă constatări personale (ex propriis sensibus) ale agentului constatator, până la proba contrară care incumbă petentului. În ceea ce privește sarcina probei, conform principiul statuat de art. 1169 C. civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că, în acest mod, s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.

În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.

În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentei sarcina de a proba netemeinicia.

Instanța a apreciat că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.

Instanța a reținut situația de fapt astfel cum aceasta a fost reținută prin procesul-verbal de contravenție, în drept, fapta petentei întrunind conținutul constitutiv al contravenției prev. și ped. de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată, insa ansamblul probator existent la dosarul cauzei nu susține „învinuirea” adusa petentei prin procesul-verbal de contravenție contestat in cauza.

În fapt, piesele probatorii ale dosarului au confirmat starea de fapt expusă de petentă prin plângerea contravențională formulată. Examinând înscrisurile depuse în probațiune de petentă, instanța a reținut că, în baza contractului din data de 20.12.2011, încheiat cu societatea Lasselsberger GmbH din Austria (în continuare, „Lasselsberger GmbH"), petenta a vândut societății Lasselsberger GmbH număr de 35.400 de certificate CO2 și s-a obligat să le transfere în contul acesteia din Registrul austriac al emisiilor de gaze cu efect de seră, la prețul de 7,70 Euro/ certificat CO2, contractul având o valoare de 272.580 Euro.

La rândul său, în considerarea obținerii celor 35.400 de certificate CO2 de la petenta, Lasselsberger GmbH a vândut același număr de 35.400 de certificate CO2 către societatea UniCredit Bank AG (fostă HVB) și s-a obligat să le transfere în contul acesteia nr. DE-121-1900-0 din Registrul german al emisiilor de gaze cu efect de seră. La data de 20.12.2011, petenta deținea în contul său din Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră al României (în continuare, „RNGES") un număr de 44.379 de certificate CO2. Petenta intenționa să realizeze transferul efectiv de certificate CO2 către Lasselsberger GmbH în baza contractului din 20.12.2011, din contul său din RNGES în contul Lasselsberger GmbH din registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră din Austria.

Ulterior, în data de 21.12.2011, petenta a constatat că datorită suspendării eligibilității României de la transferuri externe cu certificate CO2 nu poate realiza transferuri către conturi din registre naționale de emisii de gaze cu efect de seră din alte state, inclusiv către conturi din registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră din Austria.

Prin actul adițional din data de 21.12.2011 la contractul dintre petentă și Lasselsberger GmbH, părțile au luat act de imposibilitatea efectivă de realizare a transferului de certificate CO2 din contul petentei și au stabilit ca, în îndeplinirea obligației asumate de către petentă prin contractul din 20.12.2011, petenta va asigura transferul unui număr de 35.400 de certificate CO2 din contul din Registrul ceh al emisiilor de gaze cu efect de seră al Societății Kotouc Stramberk, Spol.s.r.o. din Republica Cehă (în continuare, „Kotouc") direct în contul UniCredit Bank AG din Registrul german el emisiilor de gaze cu efect de seră.

Pentru a-și putea onora obligațiile contractuale față de Lasselsberger GmbH, petenta a încheiat tot în data de 21.12.2011 un contract cu Kotouc, prin care Kotouc se obliga să transfere petentei în data de 22.12.2011 un număr de 35.400 de certificate CO2 în contul de registru de emisii de gaze cu efect de seră DE-121-1900-0 din registrul german al emisiilor de gaze cu efect de seră. În schimbul acestui transfer, S. se obliga la plata unei compensații și la restituirea ulterioară a certificatelor CO2.

Kotouc a realizat transferul către contul indicat de Lasselsberger GmbH la data de 22.12.2011, după cum se poate observa din extrasul istoricului tranzacțiilor din contul de registru național al emisiilor de gaze cu efect de seră al Kotouc, depus in anexa la acțiunea introductiva de instanța.

Contravaloarea certificatelor CO2 transferate în baza contractului dintre petentă și Lasselsberger a fost încasată de petentă prin transfer bancar în data de 29.12.2011 conform extrasului de cont, anexat plângerii, după deducerea de către Lasselsberger GmbH a unor datorii scadente ale petentei față de Lasselsberger GmbH.

Prin transferul de certificate CO2 realizat de Kotouc în contul DE-121-1900-0, petenta și-a îndeplinit obligațiile asumate față de Lasselsberger prin contractul din data de 20.12.2011, cu respectarea prevederilor legale privind transferul de certificate CO2.

După cum rezultă din extrasul istoricului tranzacțiilor din contul de registru național al emisiilor de gaze cu efect de seră al petentei, petenta nu a efectuat nici un transfer de certificate CO2 din contul său din RNGES către conturi din alte Registre naționale de emisii de gaze cu efect de seră începând cu data de 27.08.2011 a suspendării României de la transferurile externe cu certificate C02. În același sens, din extrasul istoricului intrărilor din contul de Registru național al emisiilor de gaze cu efect de seră al Lasselsberger GmbH, se poate observa că nu au fost efectuate transferuri către acest cont din contul petentei ulterior datei de 27.08.2011.

În perioada 10.02._12, Garda Financiară Cluj a efectuat un control asupra documentelor contabile și justificative ale petentei, în urma căruia Garda Financiară Cluj a încheiat procesul-verbal contestat, prin care s-a apreciat că petenta a efectuat, la data de 23.12.2011, o tranzacție neautorizată prin livrarea de certificate CO2 către un beneficiar cu cont în alt registru de emisii de gaze cu efect de seră, în condițiile în care, în exprimarea pârâtei Garda Financiară Cluj, „tranzacțiile" internaționale din RNGES erau suspendate. De asemenea, a încheiat procesul-verbal . nr._ / 08.03.2011, care conține considerații mai detaliate asupra constatărilor și aprecierilor cu privire la operațiunea pretins neautorizată.

Referitor la regimul juridic aplicabil operațiunilor cu certificate CO2, petenta a arătat că fapta reținută în sarcina petentei prin procesul verbal contestat este reprezentată de operațiunea de vânzare a unor certificate CO2 de către petentă.

Instanța a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003, de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gunui sistem de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei Consiliului 96/91/CE, astfel cum a fost modificată și completată, și actele de implementare ale acesteia, în principal Regulamentul Comisiei 2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, „Regulamentul Comisiei 2216/2004").

Prin Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum a fost modificată și completată, a fost transpusă în plan național Directiva 2003/87 și actele de implementare a acesteia, în principal Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1474/2007, pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea și operarea registrului național al emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările ulterioare (în continuare, „Ordinul 1474/2007").

Conform art. 3 lit. b din HG 780/2006, certificatul CO2 este definit ca „titlul care conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită, valabil numai pentru îndeplinirea scopului prezentei hotărâri și care este transferabil în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre". Definiția națională este armonizată cu definiția din Directiva 2003/87.

Certificatele CO2 sunt elementul central al schemei de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră a Uniunii Europene. Implementarea schemei de comercializare a certificatelor CO2 a Uniunii Europene are ca scop promovarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod rentabil din punct de vedere al costurilor și eficient economic.

Legislația specifică schemei de comercializare a certificatelor CO2 a Uniunii Europene prevede reguli numai în ceea ce privește operațiuni materiale cu astfel de certificate care se pot efectua de persoane fizice și juridice, altele decât statele (transfer, predare, anulare fizică, etc.), și nu și reguli în legătură cu operațiunile juridice în baza cărora se realizează aceste operațiuni materiale. Operațiunile juridice în baza cărora se realizează operațiunile materiale cu certificate CO2, inclusiv transferul material, sunt supuse regulilor generale aplicabile fiecărui tip de astfel de operațiune (vânzare, împrumut, etc).

Pentru scopurile legislației specifice certificatelor CO2, noțiunea de tranzacție are un înțeles specific, definind ansamblul de operațiuni materiale (nu juridice) reglementate special de această legislație. Astfel, conform art. 2 lit. v din Regulamentul Comisiei 2216/2004: „tranzacție" înseamnă emiterea, transferul, obținerea, restituirea, anularea și înlocuirea cotelor (a certificatelor CO2, n.n., NNDKP) (...)".

În sinteză, schema de comercializare a certificatelor CO2 a Uniunii Europene presupune emiterea de către fiecare stat membru a unui număr de certificate CO2 și alocarea anuală a acestora, în principiu în regim gratuit, către operatorii economici care intră sub incidența schemei, în funcție de estimări istorice ale emisiilor acestora. În cazul României, în conformitate cu HG 780/2006, alocarea efectivă se face la începutul fiecărui an, până la data de 28 februarie, creditându-se contul din RNGES al fiecărui operator cu cantitatea de certificate CO2 stabilită pentru anul în curs. Totodată, la începutul fiecărui an, până în data de 30 aprilie, operatorii sunt obligați să returneze un număr de certificate CO2 corespunzător emisiilor efective verificate pentru anul anterior.

Elementul esențial al schemei de comercializare și al regimului certificatelor CO2 este că acestea sunt transferabile, astfel încât operatorii economici care reușesc, din varii motive, să realizeze emisii de dioxid de carbon în cantități mai reduse față de cantitatea de certificate CO2 primite au posibilitatea de a le tranzacționa și de a obține venituri în acest mod.

Schema de comercializare a certificatelor CO2 a Uniunii Europene a fost înființată în contextul angajamentelor de reducere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră asumate de către Uniunea Europeană și de fiecare dintre statele sale membre prin Protocolul de la Kyoto din statele membre prin protocolul de la Kyoto din 1997 la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (în continuare, „Protocolul de la Kyoto") și este integrată în sistemul de tranzacționare a titlurilor care poartă asupra emisiilor care a fost înființat și care funcționează sub egida Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.

Unitățile care fac obiectul tranzacționării în sistemul UNCFF includ unitățile de cantitate atribuită (în continuare, „AAU"). În conformitate cu prevederile art. 45 din Regulamentul Comisiei 2216/2004, pentru perioada 2008 - 2012, certificatele CO2 se emit de fiecare stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu planurile naționale de alocare aprobate de Comisia Europeană și în limita AAU calculate ca urmare angajamentelor de limitare a emisiilor luate prin Protocolul de la Kyoto.

Până la data de 31.12.2011, finalizarea unui transfer extern (internațional) era condiționată de confirmări primite din partea Registrului Comunitar Independent al Tranzacțiilor de la nivelul Uniunii Europene (în continuare, „C1TL") și a Registrului Internațional al Tranzacțiilor (în continuare, „1TL") care funcționează sub egida UNFCC.

În consecință, suspendarea RNGES nu are consecințe asupra posibilității deținătorilor de conturi în RNGES de a desfășura operațiuni juridice cu certificate CO2, ci numai asupra posibilității de a efectua operațiuni materiale de transfer cu certificate din conturi din RNGES sau cu certificate care se doresc transferate în conturi din RNGES.

Având în vedere cele de mai sus și situația de fapt, stabilirea în sarcina petentei a săvârșirii contravenției prevăzute la art. 1 lit. a din Legea 12/1990 s-a făcut ca urmare a greșitei aplicări a legii de către pârâtă în domeniul analizat. Nu se putea înregistra în RNGES predarea a 35.400 de certificate CO2 de către petenta, întrucât aceasta nu a efectuat operațiuni de transfer extern din contul propriu pentru motivul că urmare a suspendării României și, pe cale de consecință, a RNGES de la participare la operațiunile de transfer internațional de certificate CO2, un astfel de transfer era tehnic imposibil.

Operațiunile juridice efectuate de petentă în baza contractului cu Lasselsberger GmbH din data de 20.12.2011 și a actului adițional la acesta din 21.12.2011 au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale aplicabile, inclusiv cu prevederile legale aplicabile certificatelor CO2.

În executarea contractului cu Lasselsberger GmbH din data de 20.12.2011, petenta nu a efectuat acte de remitere materială de certificate CO2 din contul propriu în RNGES, ca urmare a imposibilității obiective generate de suspendarea dreptului RNGES de a face transferuri externe de certificate CO2.

Așadar, în speță, a fost răsturnată prezumția de legalitate și adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat, astfel că instanța constată că fapta contravențională prev. de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată, atestată prin actul constatator, nu există și, ca atare, nu este imputabilă petentei-contraveniente.

Prin urmare, în lumina considerentelor ce preced, instanța a admis plângerea contravențională formulată și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție contestat, cu consecința înlăturării sancțiunilor contravenționale principale și complementare aplicate, conform dispozitivului hotărârii.

Prin actul contravenției atacat, petenta a fost sancționată contravențional în temeiul art. 1 lit. a din Legea 12/1990 cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei (cu posibilitatea achitării în termen de maxim 48 de ore a jumătate din minimului amenzii, respectiv 3.000 lei) în baza art. 2 alin. (1) lit. f coroborat cu art. 2 alin. (5) din Legea 12/1990. Petenta a plătit în termen de 48 de ore, prin OP, suma de 3.000 lei (fila 22). De asemenea, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea 12/1990 s-a aplicat sancțiunea complementară a confiscării sumei de 1.172.383 lei contravaloare a certificatelor CO2 vândute către Lasselsberger GmbH, dispunându-se livrarea acestei sume la bugetul general consolidat al statului.

Prin plângerea contravențională formulată, petenta a solicitat și obligarea intimatei la restituirea sumei de 3.000 lei, achitată în baza procesului-verbal de contravenție contestat.

Referitor la acest aspect, intimata a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, motivând că nu poate fi ținută să restituie suma amintită, întrucât amenda achitată s-a făcut venit la bugetul de stat, acțiunea trebuind a fi îndreptată împotriva acestuia.

În esență, instanța a reținut că este fondată excepția invocată de intimata prin întâmpinare, întrucât angajarea răspunderii contravenționale a petentei s-a efectuat în mod eronat de intimată, prin întocmirea unui proces-verbal care nu corespunde exigențelor legale sub aspectul condițiilor de fond și formă. În acest caz, subzistă răspunderea civilă delictuală în sarcina intimatului, potrivit art. 1349 C.civ., care este ținută să acopere prejudiciul cauzat petentei prin fapta sa ilicita. În consecință, în baza art. 1349 C.civ., instanța a dispus obligarea intimatei sa achite petentei suma de 3.000 lei, cu titlu de daune-interese.

Prin Sentința civilă nr.1319/12 Februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosar nr._, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 6669/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 10.04.2013 în dosar nr._, formulată de petenta S.C. S. S.A., în contradictoriu cu intimatul A.N.A.F. – GARDA FINANCIARĂ – Secția Cluj, în sensul că a fost admisă în parte capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

A fost obligat intimatul la plata in favoarea petentei a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit art. 281² alin.1 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

În fața instanței de fond, petenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către petentă, conform notei de cheltuieli de la filele 171-179 ale dosarului cauzei.

Instanța a constatat că prin Sentința civilă nr.6669/10.04.2013, pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Cluj-N., s-a admis plângerea contravențională formulată de petentă și s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/08.03.2012, fiind exonerată petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 20.000 lei.

Văzând susținerile petentei, precum și actele și lucrările dosarului_, instanța a reținut că, într-adevăr, în mod eronat, în soluționarea cererii petentei – plângere contravențională, nu s-a pronunțat și cu privire la capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că petenta a solicitat acordarea cheltuielilor generate de susținerea demersului său procesual, iar, pe de altă parte, instanța a admis în întregime plângerea contravențională formulată, astfel că intimatul se află în culpă procesuală.

Petenta a depus actele justificative cu privire la cheltuielile de judecată – onorariul avocatului ales, în baza contractului de asistență juridică nr. B731928/13.03.2012, existente la dosarul cauzei, filele 171-179.

Potrivit acestor scripte, petenta a achitat către apărătorul ales suma de 16.541,36 lei (TVA inclus).

Contrar alegațiilor petentei, la dosar au fost depuse înscrisuri în probațiune, sub aspectul cheltuielilor de judecată, așa cum s-a arătat mai-sus, iar actele ce nu au fost depuse până la momentul închiderii dezbaterilor (produse de petentă cu ocazia formulării prezentei cereri de completare a dispozitivului) nu pot fi avute în vedere, ținând seama tocmai de scopul/finalitatea procedurii reglementate de art. 281 ind. 2 C.proc.civ., anume acela de a se acorda posibilitatea instanței de a se pronunța asupra tuturor pretențiilor părții - principale și accesorii – însă în baza actelor și lucrărilor dosarului, fără a exista posibilitatea pentru parte de a produce noi dovezi în cadrul cererii de completare a dispozitivului, întrucât ar echivala cu o nouă cerere, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 281² alin. 1 C.pr.civ., a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 6669/2013 din 10.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., a admis în parte capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată și a obligat intimatul să plătească petentei suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisuri doveditoare aflate la dosar.

Cu toate acestea, referitor la culpa procesuală a intimatului, respectiv la întinderea obligației de despăgubire pe care o are aceasta față de petentă, instanța a reținut că este abilitată să cerceteze existenta și întinderea prejudiciului încercat de petentă, potrivit art. 998-999 C.proc.civ. corob. cu art. 274 alin. 3 C.proc.civ.

Astfel, raportat la criteriile de individualizare a culpei procesuale oferite de legiuitorul național, precum și de practica constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, respectiv complexitatea cauzei, volumul de muncă depus de avocat, pregătirea/calificarea profesională a acestuia, soluția instanței de fond cu privire cererile părților, caracterul rezonabil, dovedit si proporțional al cheltuielilor de judecata solicitate de parte, instanța reține că suma de 5.000 lei, răspunde atât cerinței de a acoperi prejudiciul petentei, raportat la culpa procesuală a intimatului, cât și necesității de a asigura proporționalitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor judiciare acordate în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. In speță, așa cum s-a arătat,

Ca atare, tot ceea ce depășește suma de 5.000 lei care caracter voluptoriu, nefiind o cheltuială necesară pentru susținerea poziției procesuale a petentei în fața instanțelor de judecată sub aspectul culpei procesuale a intimatului.

Împotriva Sentinței civile nr.6669/2013 a declarat recurs A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice – Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj (f.3, 5), solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate, cu consecința diminuării onorariului avocațial în cuantum de 5.000 lei.

În motivare a învederat că nu le-au fost comunicate și nici nu a fost făcută trimitere la cuantumul cheltuielilor de judecată în nici un înscris comunicat, astfel încât să poată să-și formuleze poziția procesuală în ceea ce privește cuantumul acestora.

Faptul că a căzut în pretenții nu justifică în nici un fel cuantumul cheltuielilor de judecată, precum nici contractul de asistență juridică nr. B731928/13.03.2012 depus ca act justificativ de către petentă, acesta nefiind un motiv pe care instanța să-l aibă în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Faptul că S.C. S. S.A. a achitat către apărătorul ales suma de 16.541,36 lei (TVA inclus), precum și faptul că acesta și-a ales un apărător din altă localitate decât sediul acesteia, fapt generator de cheltuieli de deplasare ale apărătorului ales, acestea nu conduc în nici un fel la obligativitatea achitării acestora de către partea căzută în pretenții.

Potrivit art.274 alin.1 „Partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecătorul are dreptul să micșoreze onorariile avocaților atunci când constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

În drept, au fost invocate și dispozițiile art.299, art.304⁹ Cod procedură civilă.

Împotriva Sentinței civile nr.1319/12 Februarie 2014 a declarat recurs S.C. S. S.A. (f.6, 12-19), invocând următoarele motive de nelegalitate.

Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.998-999 Cod civil, raportat la dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, motive de modificare reglementate în art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Hotărârea recurată, potrivit legii, nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel, astfel că în temeiul art.304¹ Cod procedură civilă, instanța va examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată de motivele de recurs prevăzute la art.304 Cod procedură civilă.

În susținerea poziției procesuale, a învederat că prin procesul-verbal . nr._ din data de 08.03.2012 (denumit în continuare "Procesul - verbal") întocmit de Garda Financiară Cluj, a fost sancționată contravențional în temeiul art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 cu amenda contravențională în cuantum de 20.000 lei .

De asemenea, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 12/1990, prin Procesul-verbal s-a aplicat și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 1.172.383 lei.

Sancțiunile contravenționale mai sus menționate au fost aplicate întrucât, potrivit susținerilor nelegale și netemeinice ale Gărzii Financiare Cluj, Subscrisa aș fi efectuat, la data de 23.12.2011, o tranzacție neautorizată prin livrarea de certificate CO2 către un beneficiar cu cont în alt registru de emisii gaze cu efect de seră, în condițiile în care „tranzacțiile" internaționale din Registrul Național al emisiilor de gaze cu efect de seră erau suspendate.

Având în vedere nelegalitatea și netemeinicia Procesului-verbal precum și impactul negativ major pe care sancțiunile dispuse le-ar fi avut asupra activității, a decis formularea unei plângeri contravenționale în vederea anulării acestuia, exonerării de la plata amenzii contravenționale și înlăturării sancțiunii complementare.

Întrucât problemele de drept incidente cauzei impuneau un nivel maxim de competență profesională și de specializare pe problemele de drept deduse judecății, a încheiat un contract de asistență juridică cu SCA N. N. D. Kingston Petersen (denumită în continuare „NNDKP"), societate de avocatură cu multiple recunoașteri la nivel internațional și cu un nivel de specializare superior, notoriu pe piața serviciilor juridice.

În urma demersului în justiție și a eforturilor susținute ale avocaților NNDKP, instanța a admis plângerea contravențională împotriva Procesului-verbal, fiind astfel înlăturate sancțiunile contravenționale, respectiv amenda în cuantum de 20.000 lei și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 1.172.383 lei.

Întrucât prin sentința civilă nr. 6669/10.04.2013, Judecătoria Cluj-N., deși a admis plângerea contravențională, a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, a formulat cerere de completare a dispozitivului.

Prin sentința civilă nr. 1319/12.02.2013 a fost admisă cererea de completare a dispozitivului, însă cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată a fost admisă în mod nelegal de instanță doar în parte, respectiv doar pentru suma de 5.000 lei.

Dezvoltarea motivelor de nelegalitate

Sentința civilă nr.1319/12.02.2014 a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, în cauză fiind incident art. 304 pct. 9 Cpr.civ..

Potrivit art. 274 alin. (1) Cod pr.civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată"

Astfel, art.274 alin. (1) Cod pr.civ. instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 68 din 12 ianuarie 2011, statuând că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Întrucât prin sentința civilă nr. 6669/10.04.2013 s-a admis plângerea contravențională formulată de subscrisa, Garda Financiară Cluj este partea căzută în pretenții, parte în sarcina căreia incumbă obligativitatea achitării cheltuielilor de judecată efectuate pentru susținerea demersului judiciar.

Solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecate ocazionate de plângerea contravențională înaintată Judecătoriei Cluj-N. reiese atât din cuprinsul plângerii contravenționale cât și din cuprinsul sentințelor, consemnându-se în practicaua fiecăreia dintre aceste hotărâri cererea sa de obligare a intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Cheltuielile de judecată, constând în onorariu avocațial, efectuate de pentru dosarul mai sus menționat sunt în cuantum de 114.390,76 lei astfel, cum acestea au fost dovedite prin:

•Factura nr._/09.04.2012

•Factura nr._/08.05.2012

•Factura nr._/22.11.2012

•Factura nr._/28.02.2013

Acestea cheltuieli de judecată au fost achitate în baza contractului de asistență juridică nr. B731928/13.03.2012.

Conform art. 129 alin. (5) Cod pr.civ.: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale."

Prin instituirea art. 129 Cod pr.civ. legiuitorul a urmărit acordarea posibilității părților de a obține o hotărâre judecătorească care să soluționeze toate cererile deduse judecății, în cazul în care instanța omite să se pronunțe asupra vreuneia dintre acestea.

Având în vedere că instanța de judecată a fost investită cu o cerere de completare a dispozitivului sentinței nr.6669/10.04.2,013, aceasta nu putea să facă abstracție de prerogativele conferite de lege, fiind necesar să analizeze toate împrejurările cauzei menite să conducă la pronunțarea unei hotărâri echitabile, în conformitate cu principiul aflării adevărului.

Or, în acest sens instanța de judecată are implicit posibilitatea de a constată erorile intervenite in cauză și de a proceda la aflarea adevărului, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Cheltuielile de judecată au fost probate în fața instanței de fond însă în conținutul acestora s-au strecurat erori materiale, constatate de altfel de instanță prin raportarea motivării la suma de 16.541,36 lei.

Prin sentința atacată instanța a pronunțat o hotărâre în baza unor înscrisuri eronate, cu toate că a învederat natura acestora și mai mult decât atât a pus la dispoziția instanței înscrisurile reale și corecte, menite să stea la baza unei hotărâri legale și temeinice.

Mai mult decât atât, fără niciun temei legal și fără nicio probă contrară, instanța de judecată susține că forma corectă a înscrisurilor a fost „produsă de petentă cu ocazia formulării prezentei cereri de completare a dispozitivului", or, înscrisurile depuse la dosarul cauzei au existat anterior introducerii pronunțării sentinței nr.6669/10.04.2013, astfel cum rezultă din data întocmirii fiecăruia dintre acestea.

Pe de altă parte, motivarea instanței potrivit căreia a formulat o cerere nouă în cadrul cererii de completare a dispozitivului, este vădit lipsită de temei legal, întrucât încă de la investirea instanței cu plângerea contravențională a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de acest litigiu.

În aprecierea aplicării sau nu a art. 274 alin. (3) Cod pr.civ. instanța trebuia să se raporteze la cuantumul real al cheltuielilor de judecată efectuate de pentru formularea și susținerea plângerii contravenționale, cheltuieli solicitate și dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cu toate acestea, instanța a încălcat prevederile legale referitoare la cheltuielile de judecată pronunțând hotărârea fără a da curs solicitării Subscrisei, în baza unor înscrisuri eronate și nu în baza celor reale și corecte.

Sentința civilă nr.1319/12.02.2014 nu cuprinde motivele pe care se sprijină, caz de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr.civ.

Potrivit art. 274 alin. (3) Cod. proc. civ.: "Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat"

În primul rând, trebuie menționat faptul că alin. 3 al art. 274 Cod. pr.civ. face referire la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai există în prezent, astfel că această mențiune nu-și mai găsește aplicabilitate în cadrul juridic actual și prin urmare nu a făcut referire la această reglementare.

Pe de altă parte, pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod pr.civ,, instanța de judecată trebuie să dispună micșorarea sau majorarea onorariului avocatului doar ca urmare a analizării și motivării acestei măsuri prin raportare la criteriile stabilite de legiuitor precum valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

Or, Judecătoria Cluj-N. nu face decât să enunțe criteriile de individualizare a culpei procesuale oferite de legiuitorul național, precum și de practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg și să concluzioneze că tot ceea ce excede sumei de 5.000 lei are caracter voluptoriu, fără a analiza criteriile enunțate în raport de împrejurările concrete ale cauzei.

Astfel, instanța de judecată nu analizează în niciun fel gradul de complexitate al cauzei, volumul de muncă depus de avocat și calificarea acestuia, valoarea pricinii, respectiv existența sau nu a caracterului rezonabil, dovedit și proporțional al cheltuielilor de judecată.

În acest fel instanța încalcă atât dispozițiile speciale prevăzute la art. 274 Cod pr.civ., cât și dispozițiile generale ce impun motivarea hotărârii, respectiv art. 261 pct.5 Cod pr. civ.: "art 261. (1) Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care ș-au înlăturat cererile părților"

Chiar dacă proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanțelor de fond, acestea trebuie să justifice fiecare înlăturare sau reducere a unui onorariu avocațial, și să stabilească o sumă care reflectă valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul unui întreg litigiu.

Sentința civilă nr. 1319/12.02.2014 este lipsită de temei legal.

Instanța a redus cuantumul onorariului avocațial fără a analiza incidența criteriilor stabilite de legiuitorul național și a criteriilor stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a Curții Europene de Justiție, cu privire la cheltuielile de judecată.

Astfel, art. 274 alin. (3) prevede că pentru a micșora sau majora cuantumul onorariului avocațial, instanța se va raporta la criterii precum valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceste cheltuieli urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Prin coroborarea dispozițiilor legale, a practicii naționale și a practicii instanței comunitare, rezultă că recuperarea cheltuielilor de judecată de către partea care a câștigat procesul se va putea dispune de către instanță în cazul în care se va constata caracterul real, necesar și rezonabil al acestora.

Cheltuielile de judecată efectuate, constând în onorariu avocațial, au avut un caracter real.

Stabilirea sumei de 5.000 lei nu are niciun suport juridic sau faptic, întrucât nu poate fi raportată nici la prejudiciul efectiv suportat, respectiv suma de 114,390,76 lei pe care a fost necesar să o achit în vederea asigurării apărării și nici la prejudiciul eventual, respectiv suma de 1.192.383 lei - valoarea pricinii - ce ar fi fost cauzat în cazul în care nu aș fi uzat de dreptul la o apărare efectivă, reală și eficientă.

Pregătirea apărării a presupus o aprofundare amplă a legislației naționale și internaționale aplicabile, a documentelor ce probau raporturile juridice, a doctrinei și a practicii judiciare precum și o stufoasă corespondență cu instituțiile publice competente constând în solicitări de clarificare cu privire la normele aplicabile speței și analiza răspunsurilor primite de la acestea.

Activitatea NNDKP s-a concretizat prin câștigarea litigiului și implicit prin complexitatea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (plângere contravențională, cerere de preschimbare a termenului de judecata, note de ședință, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise) și prin reprezentarea în fața instanței.

De asemenea, în soluționarea cu succes a litigiului au fost implicați avocați seniori din cadrul NNDKP, cu o pregătire profesională superioară, elocventă atât prin rezultatul incontestabil al muncii depuse în cadrul prezentului litigiul cât și prin prestigiul dobândit prin activitatea fără cusur la nivel de piață a serviciilor juridice.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și în consecință modificarea sentinței civile nr. 1319/12.02.2014 în sensul admiterii cererii de obligare a Gărzii Financiare Cluj la achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 114.390,76 lei.

În temeiul art. 274 Cod. pr.civ. solicităm obligarea Gărzii Financiare Cluj la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

Temeiuri de drept art.274, art.299, art.316 C.proc.civ., precum și principiile în care își are sediul materia.

Prin întâmpinarea formulată (f.22—25, 27-30), recurentă S.C. S. S.A., a solicitat respingerea recursului formulat de A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., împotriva cererii de completare a dispozitivului Sentinței civile nr.6669/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 10.04.2013, cu obligarea recurentei intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

Prin memoriu cu motivele la recursul declarat la data de 25.11.2013, recurenta A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice - AJFP CLUJ (f.33-35), a solicitat admiterea recursului în temeiul art.312 Cod procedura civila, modificarea sentinței civile recurate, în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu 304 indice 1 cod procedură civilă, în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de către . si menținerea in totalitate a procesului-verbal de contravenție . nr._ si a masurilor dispuse prin acesta, ca fiind temeinice si legale.

În primul rând a solicitat admiterea recursului formulat pentru toate motivele arătate in fata instanței de fond.

În esența a arătat ca in mod greșit instanța a reținut ca in speța ar putea fi vorba de nulitate absoluta a procesului-verbal de contravenție cu nerespectarea dispozițiilor art.16 alin.1 rap. la art.17 din O.G. nr.2/2001, pentru neindividualizarea si detalierea suficienta a faptelor reținute in cuprinsul procesului-verbal. Aceasta susținere este contrazisa atât de conținutul procesului-verbal dar si din considerentele sentinței atacate din care rezulta faptul ca instanța a reușit sa-si formeze o părere despre situația de fapt, aspect care nu era posibil daca procesul-verbal nu descria îndeajuns fapta săvârșită de petiționara ..

De altfel, art.17din O.G. nr.2/2001 nu operează cu termini cum sunt individualizarea detaliata a faptei reținute prin procesul-verbal de contravenție. În conformitate cu prevederile art.17 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor ":Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal".

Așadar, așa cum reiese din textul legal mai sus invocat, legiuitorul sancționează doar lipsa din conținutul procesului-verbal de contravenție a descrierii faptei ,nu si insuficienta descriere a acesteia, așa cum in mod eronat a reținut instanța de fond.

Astfel, prin corelarea dispozițiilor art.17 cu cele ale art.16 din O.G. nr.2/2001 rep. urmează sa se constate ca nulitatea expresa intervine numai in situația in care procesul-verbal de contravenție nu cuprinde descrierea contravenției, chiar si o descriere succinta a faptei fiind suficienta, cu condiția ca aceasta sa poată fi identificata.

Așadar, lipsa mențiunilor prevăzute la art.16 din O.G. nr.2/2001, nu constituie cauze de nulitate absoluta a procesului-verbal de contravenție.

Cu toate ca, instanța a considerat ca au fost îndeplinite condițiile de nulitate ale procesului-verbal de contravenție . nr._, a procedat la analizarea fondului cauzei, prin urmare însăși instanța nu a fost convinsa ca in speța operează nulitatea absoluta a procesului verbal de contravenție pentru lipsa individualizării si detalierii suficiente a faptei reținute in cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește susținerea instanței cum ca fapta reținuta in sarcina petentei . nu s-ar circumscrie unui temei legal, consideram ca si aceasta este rezultatul interpretării si aplicării greșite a dispozițiilor legale la situația de fapt, ceea ce conferă hotărârii in prezent atacate, caracter de nelegalitate si netemeinicie.

În ce privește caracterul ilicit contravențional al faptei, a arătat că Legea nr.12/1990, republicata, se aplica ori de cate ori in legile speciale care guvernează activitățile economice ale agenților economici nu sunt reglementate sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor legal, precum in speța.

Potrivit prevederilor art.1 lit. a din Legea nr.12/1990 rep. si modificata, "Constituie activități comerciale ilicite si atrag răspunderea contravenționala sau penala, după caz, fata de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute in codul comercial sau in(f alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege; iar potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 si 2 din Legea nr. 12/1990 rep. si modificata: Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzută la art.11 lit. a, b, d, e, g, și j daca sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum și sumele de bani si lucrurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confisca si se valorifica in condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administrației publice centrale.

Cât privește adresa ANPM 1/385/GA/22.02.2012 emisa de către Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, arătam ca aceasta a fost emisa in conformitate cu prevederile legale ale Legii nr.265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Astfel, potrivit art. ART. 17, alin. 3, conform căruia:

„ (3) Acordul de mediu și autorizația/autorizația integrată de mediu se suspendă de către autoritatea competentă pentru protecția mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de acțiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau activității este interzisă.

(4)în cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz.

(5)Dispozițiile de suspendare și, implicit, de încetare a desfășurării proiectului sau activității sunt executorii de drept. "

Adresa Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, prin care s-a făcut cunoscuta suspendarea tranzacțiilor internaționale din Registrul Național al emisiilor de gaze cu efect de sera al Românie începând cu 27.08.2011, data de la care petenta nu putea sa realizeze tranzacții internaționale ci doar interne, a fost data si emisa in conformitate cu prevederile legale, in condițiile stabilite prin lege.

În concluzie, în opinia sa, soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica, întrucât aceasta a fost data cu ignorarea dispozițiilor legale incidente și implicit a atribuțiilor pe care Agenția Naționala pentru Protecția Mediului le are in domeniu, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În temeiul art.242 alin.2 cod procedura civila, a solicitat judecarea in lipsa.

Analizând sentința prin prisma motivelor și apărărilor invocate, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată temeinicia recursului dedus judecății, având in vedere următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de .>A împotriva sentinței civile nr.1319/12.02.2014 tribunalul apreciază că acesta este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Aliniatul 3 prevede posibilitatea judecătorilor de a mări sau micșora onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat. În speță, onorariul achitat avocatului ales de către intimata recurentă se ridică la suma de 114.390,76 lei. Este real că prima instanță a reținut un onorariu dovedit de 16.541,36 lei însă acest aspect poate fi apreciat, eventul doar ca o simplă eroare materială rezultată din însumarea sumelor facturate.

În ceea ce privește cuantumului onorariului avocațial, tribunalul apreciază că acesta este unul exorbitant, decizia primei instanțe de reducere fiind una legală și temeinică.

Această concluzie rezultă și din analiza practicii judiciare și a practicii CEDO. Prin Decizia Curții Constituționale nr.492/2006 Curtea a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter, cert, lichid și exigibil. În același sens a statuat și CEDO, apreciind că cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale urmează a fi recuperate numai în măsura în care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Este de necontestat faptul că acordarea cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală a celui căzut în pretenții și că obligația de a plăti cheltuieli de judecată se întemeiază pe dispozițiile art.998-999 Cod civil. Cu toate acestea, la stabilirea cuantumului prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere doar acel cuantum real și rezonabil care este consecința efortului depus de avocat în prezenta cauză. Faptul că recurenta a decis să-și aleagă o casă de avocatură de renume din București și nu din localitatea unde își are sediul, să suporte costuri suplimentare nu atrage după sine și obligativitatea ca aceste costuri să fie puse în sarcina părții adverse neputând fi încadrate în categoria unor cheltuieli necesare, ci eventual voluptorii.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că suma de 5000 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată de prima instanță corespunde cerinței de realitate și efectivitate. Pentru aceste considerente apreciază că recursul declarat de . nefondat. Pentru aceleași considerente apreciază că și recursul declarat de A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice - AJFP Cluj împotriva sentinței civile nr.1319/2014 este nefundat.

Cu privire la recursul declarat de A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice - AJFP Cluj împotriva sentinței civile nr.6669/2013 tribunalul apreciază că acesta este nefondat. În hotărârea pronunțată prima instanță a analizat în mod detailat atât aspectele de nelegalitate, cât și cele de netemeinicie.

Astfel, în cauză este incident motivul de nulitate prevăzut de art.17 din OG nr.2/2001 determinat de lipsa descrierii a faptei săvârșite .

Prin procesul-verbal de contravenție . număr_/08.03.2012, emis de intimata Garda Financiară – Secția Cluj, petenta S.C. S. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a confiscării sumei de 1.172.383 lei, reținându-se că, în urma controlului efectuat de către inspectorii intimatului din perioada 10.02.2012 – 08.03.2012 și văzând actele și documentele justificative prezentate de S.C. S. S.A., în data de 23.12.2011 petenta a vândut către Lasselsberger Gmbh Austria un număr de 35.400 certificate C02, în valoare de 1.172.383 lei, în baza facturii nr._ din 23.12.2011, în condițiile în care, începând cu data de 27.08.2011, au fost suspendate tranzacțiile internaționale cu certificate CO2, așa cum rezultă din adresa nr. l/385/GA/22.02.2012, emisă de Ministerul Mediului și Pădurilor - Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, putându-se realiza doar tranzacții interne. S-a constatat că suma de 1.172.383 lei a fost încasată integral prin circuit bancar de către petentă și înregistrată ca și venit al societății. In aceste condiții, inspectorii intimatului au apreciat că societatea supusă controlului a efectuat o tranzacție neautorizată, cu consecința angajării răspunderii contravenționale a petentei, prin aplicarea unei amenzi contravenționale în sumă de 20.000 lei si a unei sancțiuni contravenționale complementare constând în confiscarea sumei de 1.172.383 lei, rezultată din tranzacția neautorizată realizată în data de 23.12.2011.

În aceste condiții, s-a reținut încălcarea de către petentă a dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată. Potrivit dispozițiilor art.1 lit.a din Legea nr.12/1990. Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;

Prin urmare, procesul verbal cuprinde o descriere sumară a presupusei fapte comise, iar pe de altă parte norma la care face trimitere nu reglementeză o asemenea contravenție. De fapt, acesta este un text generic care trebuie coroborat cu o altă dispoziție legală care reglemenează expres o anumită activitate de producție, comerț sau prestări servicii ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

În cauză, sancțiunea s-a aplicat pentru tranzacționarea neautorizată cu certificate CO2, tranzacționare care în nici un caz nu este reglementată de Legea nr.12/1990, ci de dispozițiile HG nr.780/2006 care transpune în plan intern Directiva 2003/87/CE a Parlamentului și prin actele de implementare ale acesteia, în principal Ordinul Ministrului mediului și Dezvoltării Durabile nr.1474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea și operarea registrului național al emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările ulterioare.

Din modul în care este descrisă în cuprinsul procesului verbal fapta reținută în sarcina petentei, nu rezultă cu certitudine în ce a constat nesocotirea de către aceasta a dispozițiilor legale mai-sus amintite, întrucât nu este indicat în mod clar ce dispoziții legale nu fost încălcate și, mai ales, nu s-a individualizat tipul de tranzacție concret efectuate de către petenta. Menționarea împrejurării că s-a efectuat o tranzacție neautorizata cu certificate CO2, din care societatea a încasat suma de 1.172.383 lei, nu poate valora o descriere riguroasă a pretinsei fapte contravenționale, aptă să angajeze răspunderea petentei, câtă vreme nu este reflectată neechivoc conduita ilicita a petentei.

Agentul constatator nu a indicat, în mod riguros, conduita culpabilă a petentei calificată ca fiind delict contravențional, cu indicarea elementelor și împrejurărilor apte de a conferi instanței abilitarea de a proceda la verificarea temeiniciei actului constatator, actul contravenției este nul absolut. Simpla mențiune inserată în procesul-verbal de contravenție, astfel cum s-a arătat mai-sus, nu este de natură a imprima conduitei petentei caracter ilicit contravențional. Această sintagmă este insuficientă prin sine pentru a ilustra dacă, în concret, au fost respectate, respectiv nesocotite prevederile și normele tehnice cuprinse în Legea nr. 12/1990, republicata.

Caracterul lacunar al modului de întocmire a procesului-verbal, prin insuficienta descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu dedusă din elemente exterioare, cum ar fi înscrisurile produse de intimată în cauză.

În aceste condiții, în mod legal prima instanță a dispus anularea procesului verbal, fiind încălcate condiții a căror lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal. În aceste condiții, este de prisos a se mai analiza procesul verbal și sub aspectul temeiniciei.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.6669/2013.

Fiind parte căzută în pretenții în temeiul dispozițiilor art.274 alin.1 și 3 tribunalul va obliga recurenta A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice - AJFP Cluj să plătească . de 300 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în recurs. La stabilirea cuantumului cheltuielilor s-a avut în vedere faptul că recursul împotriva sentinței civile nr.1319/2014 a fost respins. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr.6669/2013 prin raportare la munca depusă de avocat, realitatea și efectivitatea onorariului avocațial a apreciat că această sumă poate fi pusă în sarcina părții adverse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile formulate de A. - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice - AJFP Cluj împotriva Sentinței civile nr.6669 din 10.04.2013 și nr.1319 din 12.02.2014 pronunțate de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ .

Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. S. S.A., împotriva Sentinței civile nr.1319/2014 pronunțată în dosar nr._ .

Obligă A. - DGRFP - AJFP CLUJ să plătească intimatei S.C. S. S.A. 3.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03 Septembrie 2014.

Președinte, A.-S. S.	Judecător, D. T.	Judecător, E. L.
	Grefier, A.-P. Boțioc

Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./04 Septembrie 2014/18⁰⁶

Red. A.S.S./2 exemplare/9.10.2014

Judecător fond: G.-R. F.-H. - Judecătoria Cluj-N.

← Obligaţia de a face. Sentința nr. 260/2014. Tribunalul CLUJ		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 724/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act administrativ. Sentința nr. 6155/2014. Tribunalul CLUJ Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1307/2014. Tribunalul CLUJ Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 297/2014. Tribunalul CLUJ Obligaţia de a face. Sentința nr. 260/2014. Tribunalul CLUJ Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 724/2014. Tribunalul CLUJ Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5724/2014. Tribunalul CLUJ Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2276/2014. Tribunalul CLUJ Anulare act administrativ. Sentința nr. 3710/2014. Tribunalul CLUJ