Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 342/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 9506/211/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 342/A/2014
Ședința publică din data de 4 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G. C.
Judecător: F. C. J.
Grefier: G. B. P.
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelantul M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTROL PROTECTIA MEDIULUI, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimatul . SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 2 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanță.
Totodată instanța constată că apelul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat intimatei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. la data de 05.12.2013 în dosarul nr._ s-a admis plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.04.2013 formulată de petenta S.C. T. C. General S.A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - Directia Politia Locala și a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat . nr._/01.04.2013, încheiat de către intimat, petenta fiind exonerată de plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 pct. 1 din H.C.L. nr. 191/2009, privind buna gospodărire a mun. C.-N., sancționată de art. 4 pct. 1 din H.C.L. nr. 191/2009, întrucât în data de 29.03.2013, orele 10:29, s-a constatat că la adresa .. 20, petentul nu a luat măsuri de amenajare a unei rampe de spălare (platformă betonată cu sistem de colectarea apei racordat la canalizare sau fosă septică și pompă de apă sub presiune) a autovehiculelor și utilajelor în organizările de șantier.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța de fond a apreciat că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, s-a retinut că petentul, prin probele administrate, a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Astfel, conform declarației martorului Borsan R., consemnată la dosarul cauzei (f. 55), fără a putea reține existența vreunei contradicții și nici indicii de părtinire, de natură a discredita depoziția, acesta a arătat că în zona de ieșire din holul ce duce la imobilul aflat în construcție se află amplasate niște grilaje destinate spălării mașinilor care pătrund sau ies din șantier, fiind de asemenea construit și un sifon de scurgere raportat la reteaua de canalizare.
Declarația martorului se coroborează cu planșele foto depuse de petent la dosarul cauzei (f. 54) din care rezultă că a fost amenajată o rampă de spălare a autovehiculelor la momentul efectuării controlului din partea agentului constatator.
Cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, intimatul M. C.-N. a formulat apel, solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea apelului, se arată că fotografiile depuse la dosarul cauzei confirmă exact starea reținută de către agentul constatator la momentul controlului, în sensul că petenta nu a luat măsuri de amenajare a unei rampe de spălare (platformă betonată cu sistem de colectare a apei, racordat la canalizare sau fosă septică și pompă de apă sub presiune), pentru autovehiculele și utilajele care deservesc șantierul, fapt pentru care, carosabilul a fost murdărit cu noroi. Astfel, simplele afirmații ale martorului audiat nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, în condițiile în care agentul constatator a reținut o stare de fapt contrară, celor afirmate de către martor.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. T. C. General S.A. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat cu consecința menținerii ca legala si temeinica a Sentinței civile nr._/2013 pronunțata de instanța de fond (filele 8-9). Având in vedere toate apărările invocate prin plângerea contravenționala formulata si coroborat cu tot probatoriul administrat in cauza, apreciază ca a făcut dovada pozitiva a unei situații de fapt contrarii celei descrise in actul constatator al contravenției.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Apelantul M. C.-N. solicită modificarea Sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei C.-N., apreciind că se impunea respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.04.2013.
Fapta contravențională reținută în sarcina intimatei S.C. T. C. General S.A. este cea prevăzută de art. 4 pct. 1 din H.C.L. nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului C.-N. și a constat în aceea că, în data de 29.03.2013, ora 10:29, s-a constatat că la adresa din C.-N., .. 20, societatea nu a luat măsuri de amenajare a unei rampe de spălare (platformă betonată cu sistem de colectarea apei racordat la canalizare sau fosă septică și pompă de apă sub presiune) a autovehiculelor și utilajelor în organizările de șantier.
Pentru a reține netemeinicia procesului verbal de contravenție, prima instanță a luat în considerare declarația martorului Borsan R., care a atestat că în zona de ieșire din holul ce duce la imobilul aflat în construcție se află amplasate niște grilaje destinate spălării mașinilor care pătrund sau ies din șantier, fiind de asemenea construit și un sifon de scurgere raportat la rețeaua de canalizare.
Instanța a apreciat că această declarație se coroborează cu planșele foto depuse de petentă la dosarul cauzei din care rezultă că a fost amenajată o rampă de spălare a autovehiculelor.
Tribunalul constată, însă, că la momentul efectuării controlului agentul constatator a realizat și fotografii care au fost atașate procesului verbal de contravenție întocmit (filele 6-16 din dosarul de fond), iar aceste planșe foto infirmă declarația martorului și fotografiile depuse de petentă (fila 54).
Astfel, fotografiile realizate în data de 29.03.2013, ora 10:29 cuprind inclusiv zona de ieșire din holul ce duce la imobilul aflat în construcție și se poate observa că la acea dată nu erau amplasate grilaje destinate spălării mașinilor care pătrund sau ies din șantier.
De altfel, prin plângerea contravențională formulată, societatea T. C. General S.A. a susținut că la respectiva locație exista o platformă betonată prevăzută cu sistem de colectare a apei racordată la canalizare și o pompă de apă sub presiune prevăzută cu furtun, dar fără ca prin apărările expuse să facă vreo referire la grilajele destinate spălării mașinilor și la sifonul de scurgere.
Pe cale de consecință, aceste elemente atestate de martor și de fotografiile depuse de petentă au fost instalate ulterior controlului și nu sunt de natură a demonstra netemeinicia faptei reținute în sarcina intimatei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că prezentul apelul este întemeiat, urmând a-l admite și a schimba în tot Sentința civilă nr._/2013 a Judecătoriei C.-N., în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate și a menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.04.2013.
În temeiul art. 494 raportat la art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul M. C.-N., cu sediul în C.-N., .-3, jud. C. în contradictoriu cu intimata S.C. T. C. General S.A., cu sediul în C.-N., ., nr. 2, jud. C., împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. la data de 05.12.2013 în dosarul nr._, pe care o schimbă în tot în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.04.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2014.
Președinte, A. G. C. | Judecător, F. C. J. | |
Grefier, G. B. P. |
Red.AGC/tehn.VAM
4 ex/03.09.14
Jud. fond: A. P.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1721/2014.... → |
|---|








