Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 243/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 1153/117/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 243/R/2014
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător M.-F. B.
Judecător G. O. O.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurenta . împotriva Sentinței civile nr. 886/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ privind și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 15 ianuarie 2014, recurenta a depus prin serviciul registratură al instanței motivele de recurs, în două exemplare.
În temeiul art. 159 ind.1 (4), art. 2 pct.3 C.pr.civilă și art. 34 alin.2 din O.G. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța constată că motivele de recurs au fost depuse tardiv la dosar, după împlinirea termenului legal, imperativ și peremptoriu prev. de art. 303 și 301 C.pr.civ, acestea având valoarea unor note scrise.
De asemenea, se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.
Instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod pr.civilă, astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 886/18.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a respins plângerea contravențională, astfel cum a fost precizată, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ CLUJ, cu ca neîntemeiată și a fost menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.03.2012.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.03.2012 a fost întocmit de către un inspector din cadrul Inspectoratului T. de Muncă Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.03.2012 prin care i s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 40.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 16 alin. (1) și sancționată de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că, în urma controlului efectuat la data de 09.03.2012, sens în care s-a încheiat procesul verbal de control nr._/09.03.2012 (fila 33), s-a constatat că petenta nu a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă pentru numiții Zoldi T., D. A., J. A. Gandi, H. T. Rivera, care desfășurau activitate pentru angajator începând cu data de 08.12.2011, la punctul de lucru al societății din C., ., județul Cluj.
Fapta a fost constatată în data de 09.03.2012, cu ocazia efectuării controlului, pe baza documentelor prezentate de către petentă.
La data de 09.03.2012, s-au întocmit procesul verbal de control nr._/09.03.2012, anexa nr. 1 la Procesul verbal nr._/09.03.2012 și anexa nr. 2 la Procesul verbal nr._/09.03.2012 sens în care s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională a avertismentului pentru faptul că nu transmis la I. T. DE MUNCĂ CLUJ modificările elementelor contractului individual de muncă prevăzute de art. 3 alin. (2) lit. a)-g) din HG nr. 500/2011 pentru angajații Zoldi T., D. A., J. A. Gandi, H. T. Rivera.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că nu este incidentă niciuna dintre ele.
Din punct de vedere al temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.03.2012, instanța de fond a constatat că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 53/2003, „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.”
Conform prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, modificată “Constituie contravenție și se sancționează astfel (...) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Împrejurarea că societatea petentă a invocat încheierea contractelor de cesiune exclusivă drepturi de autor de la filele 52-77 nu este în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a stării de fapt reținută în procesul verbal, câtă vreme din ansamblul probator de la dosar instanța de fond a reținut că la data și ora controlului petenta nu avea încheiate contracte de muncă cu angajații menționați.
În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului” și ale art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, care stabilește că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Față de cele expuse mai sus și în considerarea faptului că amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind stabilită la nivelul minimului prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, respectiv câte 10.000 lei pentru fiecare persoană pentru care nu s-a încheiat CIM, că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a forma instanței convingerea că petenta va respecta pe viitor dispozițiile Legii nr. 53/2003, instanța de fond a apreciat că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate.
Cu privire la procesul verbal de control nr._/09.03.2012 (fila 33), anexa nr. 1 la Procesul verbal nr._/09.03.2012 și anexa nr. 2 la Procesul verbal nr._/09.03.2012, instanța de fond a reținut că sancțiunea contravențională a avertismentului a fost aplicată pentru o altă faptă decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.03.2012, petenta fiind în gravă eroare sub acest aspect.
În consecință, constatând că nu este incident niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute în mod expres și limitativ de către art. 17 din OG nr. 2/2001, precum și că nu s-a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal de control nr._/09.03.2012, instanța a înlăturat criticile petentei ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta .. Aceasta a depus motivele de recurs în data de 15.01.2014, calificate ca fiind note de sedință, învederând că nu s-a menționat achitarea a jumătate a minimului amenzii în termen de 48 de ore, a colaborat cu agenții constatatori, nu s-a produs nici un prejudiciu, este prima încălcare a dispozițiilor legale, hotărârea nu cuprinde toate motivele prevăzute de lege, astfel că sunt incidente motivele de recurs prev.de art. 304 pct.7, pct.8 si pct.9 Cod Procedură Civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor învederate, instanța retine următoarele:
Sentința civilă nr. 886/2013 a Judecătoriei Cluj-N. este legală si temeinică, nefiind incident vreun motiv de casare sau de modificare a acesteia.
În mod judicios instanța de fond a reținut că, aplicându-se câte o sancțiune a amenzii în cuantum minim, pentru fiecare persoană primită la muncă fără a i se fi încheiat contract individual de muncă, petenta a fost în mod legal sancționată, fiind incidente prevederile art. 16 alin.1 si art. 260 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
În mod nelegal recurenta a încheiat contracte de cesiune exclusivă de drepturi de autor pentru prestarea unei activități având ca obiect promovarea serviciilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie prin lucrări efectuate la domiciliul persoanelor fizice, specificul muncii prestate reclamând încheierea unui contract individual de muncă pentru fiecare din persoanele angajate, lipsa protecției oferite prin instituțiile incidente în cadrul raportului individual de muncă fiind imputabil angajatorului si atrăgând răspunderea contravențională a acestuia.
În ceea ce priveste contractele individuale de muncă depuse la dosar și încheiate în data de 25.01.2012, respectiv 21.02.2012, se constată că acestea nu poartă o dovadă a înregistrării la I.T.M. prin ștampilă de intrare la registratura instituției, astfel că data încheierii acestora nu se cunoaște cu certitudine, esențială fiind împrejurarea că aceste înscrisuri nu au fost prezentate inspectorilor intimatului, cu ocazia verificării de către aceștia a respectării dispozițiilor legale privind angajarea salariaților.
Faptele comise sunt de o gravitate sporită întrucât lipsa contractului individual de muncă supune lucrătorul unui risc privind recuperarea capacității de muncă în cazul unui accident de muncă, îl privează de dreptul de a obține o pensie, precum si de celelalte drepturi cuvenite salariaților. Pentru aceste motive, nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, cu atât mai mult cu cât încălcarea obligației de a încheia contracte de muncă a primit mai multe persoane.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin.1, art. 304 pct.7,8,9 si art. 304 indice 1 Cod Procedură Civilă, instanța va respinge recursul declarat de recurenta . împotriva Sentinței civile nr. 886/18.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta . împotriva Sentinței civile nr. 886/18.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, M.-F. B. | Judecător, G. O. O. |
Grefier, L. C. |
Red.I.P.
Rtehnored.V.A.M.
2 ex./17.02.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








