Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 722/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 722/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 19008/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 722/2014

Ședința publică de la 09 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Judecător F. C. J.

Judecător E. B.

Grefier M.-M. C.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul M. C. N. DIRECTIA POLITIA LOCALA împotriva sentinței civile nr.397/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimat M. E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat, se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 397/2013 pronunțată de Judecătoria C. - N. în dosarul nr._, s-a admis plângerea contraventionala formulata de catre petenta M. E. impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 02.07.2012 de catre intimatul M. C.-N. – DIRECTIA POLITIA LOCALA – SERVICIUL INSPECTIE COMERCIALA și a fost anulat in parte procesul-verbal atacat, in sensul înlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale aplicate petentei, in cuantum de 1.500 lei, cu sanctiunea avertisment.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut că prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat a fost sanctionata petenta cu amenda contraventionala in suma de 1.500 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 si sanctionate de art. 2 lit. c din acelasi act normativ, retinandu-se ca, cu ocazia controlului efectuat in data de 30.06.2012, ora 11.15, in P-ta G. din C.-N., .., apartinand de Mun. C.-N., s-a constatat faptul ca d-na M. E. ar fi comercializat cartofi la pretul de 1,4 lei kg, fara a respecta maximul rezultat din pretul de referinta de 1,2 lei kg.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._ din data de 02.07.2012 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr.2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta de fond a constatat, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, iar fapta savarsita de catre petenta intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 si sanctionate de art. 2 lit. c din acelasi act normativ.

Cat priveste individualizarea sanctiunii ce i-a fost aplicata petentei, instanta de fond a reținut ca potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

Instanta de fond a avut in vedere imprejurarea ca petenta se afla la prima abatere, nedovedindu-se ca ar mai fi fost sanctionata anterior și, totodată, a luat in considerare faptul ca petenta a recunoscut savarsirea contraventiei atat prin plangerea contraventionala, cat si in fata instantei de judecata.

Raportat la aceste elemente de individualizare, instanta a apreciat ca sanctiunea amenzii contraventionale aplicata de intimat este prea severa, iar sanctiunea avertisment raspunde scopurilor Legii nr. 12/1990, fiind suficienta pentru realizarea preventiei speciale..

Împotriva hotărârii instanței de fond a formula recurs M. C.-N. solicitând respingerea recursului si modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii plângerii contravenționale.

În motivare, intimatul a susținut, în esență, faptul că la individualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat, agentul constatator a respectat principiul proporționalității, iar, raportat la gravitatea faptei și la urmările produse, aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 1500 de lei este pe deplin justificată

Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că recursul declarat de intimatul M. C.-N., Direcția POLITIA LOCALA – SERVICIUL INSPECTIE COMERCIALA este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

În fapt, în prezenta cauză s-a probat în fața instanței de fond, sub aspectul stării de fapt, împrejurarea că intimata nu a respectat dispozitiile art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 în sensul că a comercializat cartofi la pretul de 1,4 lei kg, fara a respecta maximul rezultat din pretul de referinta de 1,2 lei kg, in P-ta G. din C.-N., .., apartinand de Mun. C.-N..

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Tribunalul constată că prima instanță a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.

În mod judicios s-a considerat relevantă recunoașterea comiterii contraventiei atat prin plangerea contraventionala, cat si in fata instantei de judecata, întrucât acest comportament confirmă faptul că intimata a conștientizat pericolul social al faptei săvârșite și importanța respectării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea actelor de comerț

Mai trebuie observat în acest context că din actele si lucrarile dosarului nu rezultă faptul ca petenta a mai fost avertizată sau sancționată pentru abateri de natura celei reținute în procesul – verbal contestat.

Tribunalul subliniază că împrejurarea că procesul verbal a fost legal întocmit și că agentul constatator a reținut o stare de fapt corectă, nu reprezintă un impediment la redozarea sancțiunii, instanța putând examina legalitatea si proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea avertismentului chiar si atunci când actul normativ sancționator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform art. 7 alin.2 si 3 din O.G. nr. 2/2001.

În concluzie, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a reindividualizării sancțiunii în raport de pericolul social al faptei concrete cu respectarea principiilor individualizării și proporționalizării acesteia cu respectarea prevederilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința nr._/14.11.2012 a Judecătoriei C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de către recurentul M. C. N., cu sediul în mun. C. – N., .-3, jud. C. in contradictoriu cu intimata M. E., cu domiciliul in C.-N., ., . împotriva sentinței civile nr.397/2013 pronunțată de Judecătoria C. - N. în dosarul nr._, pe care o menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă .

Pronuntata în sedinta publica, azi 09 aprilie 2014

Președinte,

A. G. C.

Judecător,

F. C. J.

Judecător,

E. B.

Grefier,

M.-M. C.

M.C. 10 Aprilie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 722/2014. Tribunalul CLUJ