Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1225/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1225/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 28706/211/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA NR. 1225/A/2014

Ședința publică din data de 10 Decembrie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE A.-M. B.

Judecător M. T.

Grefier R. B. M.

Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta F. D. EVENTS împotriva Sentinței civile nr. 3136/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., privind și pe intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTOL PROTECTIA MEDIULUI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 15.10.2014, care face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea apelantei sa depuna la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 29.10.2014, iar apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 12.11.2014, pentru data de 26.11.2014, iar apoi pentru data de azi, 10.12.2014.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr. 3136/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a respins ca fiind neîntemeiată plângerea formulatǎ de cǎtre petenta FUNDAȚIA D. EVENTS, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 04.11.2013 de cǎtre intimatul M. C. N., Direcția Poliția localǎ, Serviciul control protecția mediului, plângere ce formează obiectul dosarului nr._, a fost menținut în întregime procesul verbal contestat, s-a respins ca fiind neîntemeiată plângerea formulatǎ de cǎtre petenta FUNDAȚIA D. EVENTS, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 05.11.2013 de către intimatul M. C. N., plângere ce formează obiectul dosarului nr._/211/2013 si a fost menținut în întregime procesul verbal contestat.

S-au respins ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de petentă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesului verbal . nr._, încheiat la data de 04.11.2013 de cǎtre intimat, petenta fost sancționată contravențional, aplicându-se o amendă în cuantum de 2500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 și sancționată de art. 49 alin. (2) lit. e) din același act normativ, reținându-se că la data de 29.10.2013, ora 12.50, pe domeniul public al municipiului C.-N., respectiv în Piața M. V. nr. 30, s-a constatat faptul că pe stâlpii de electricitate din Piața M. V. se aflau amplasate afișe publicitare ce făceau reclamă la evenimentul organizat de Fundația D. Events din data de 07.11.2013, cu Iyeoka, fiind anexate fotografii de la fața locului.

Pe de altă parte, din procesul verbal . nr._, încheiat la data de 05.11.2013 de cǎtre intimat ( f. 7 și 61 dosar nr._/211/2013 ), a rezultat că petenta fost sancționată contravențional, aplicându-se o amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 și sancționată de art. 49 alin. (2) lit. e) din același act normativ, reținându-se că la data de 29.10.2013, ora 13.37, pe domeniul public al municipiului C.-N., respectiv în Piața C. nr. 9, s-a constatat faptul că pe stâlpul electric situat pe trotuarul de la adresa mai sus menționată, cât și pe stâlpul electric situat pe trotuarul din dreptul imobilului Piața C. nr. 11, erau lipite câte un afiș, acestea erau amplasate ilegal și făceau reclama evenimentului Iyeoka din data de 07.11.2013, fiind efectuate fotografii la fața locului.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În ce privește temeinicia celor două procesele verbale contestate, instanța de fond a observat cǎ potrivit art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, Constituie contravenții următoarele fapte: ... o) amplasarea afișelor publicitare și a anunțurilor de mică publicitate în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora, iar conform art. 49 alin. (2) lit. e) din cadrul aceluiași act normativ, fapta prevăzută de art. art. 49 alin. (1) lit. o) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 5000 lei. Pe de altă parte, având în vedere împrejurarea că prin cele două procese verbale petenta a fost sancționată pentru fapte calificate ca reprezentând contravenția incriminată de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, instanța urmează a examina în mod unitar susținerile legate de caracterul netemeinic al actelor de constatare, luând în considerare aspectul că susținerile petentei sunt, din perspectiva menționată, similare raportat la ambele procese verbale.

Astfel, pe de o parte, legat de împrejurarea că în discuție ar fi una și aceeași faptă contravențională, pentru care s-au încheiat mai multe procese verbale, aplicându-se astfel sancțiuni nelegale, instanța constată că, în realitate, față de conținutul constitutiv al contravenției prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, nu s-ar putea aprecia că în discuție ar fi o faptă continuă, în sensul art. 13 alin. (2) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, nefiind vorba despre încălcarea unei obligații legale, a cărei nerespectare se perpetuează în timp, până la momentul epuizării acțiunii sau omisiunii incriminate ca atare. Din această perspectivă, este de relevat că legiuitorul sancționează o conduită ce se materializează prin simpla afișare a unui mijloc publicitar într-un alt loc decât cel special amenajat, or în asemenea condiții trebuie considerat că suntem în prezența unei contravenții simple, instantanee, ce se consumă și epuizează de îndată ce este săvârșită acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective. Mai mult decât atât, din modalitatea în care legiuitorul a reglementat conținutul constitutiv al faptei, anume prin referirea la locația concretă unde este amplasat afișul sau anunțul publicitar - în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora -, nu poate fi desprinsă decât concluzia în sensul că este posibilă reținerea mai multor fapte calificate ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, prin raportare la același subiect activ, indiferent de data comiterii acțiunii, în măsura în care se constată că afișarea s-a realizat în locuri diferite, dar într-o altă locație decât panoul special amenajat pentru amplasarea mijloacelor publicitare. În ce privește cauza de față, este de relevat că petenta a fost sancționată, pe de o parte, pentru că la 29.10.2013, ora 12.50, pe domeniul public al municipiului C.-N., respectiv în Piața M. V. nr. 30, ar fi afișat pe stâlpii de electricitate mijloace publicitare ce promovau evenimentul Iyeoka, conform procesului verbal . nr._, încheiat la data de 04.11.2013 de cǎtre intimat ( f. 4 și 57 ) și, pe de altă parte, motivat de aspectul că, la data de 29.10.2013, ora 13.37, pe domeniul public al municipiului C.-N., respectiv în Piața C. nr. 9, ar fi amplasat pe stâlpul electric situat pe trotuarul de la adresa mai sus menționată, precum și pe stâlpul electric situat pe trotuarul din dreptul imobilului Piața C. nr. 11, afișe publicitare, privind același eveniment Iyeoka, potrivit procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.11.2013 de cǎtre intimat ( f. 7 și 61 dosar nr._/211/2013 ). În acest context, instanța apreciază, așadar, că susținerile petentei legate de existența unei singure fapte sunt neîntemeiate, câtă vreme în discuție sunt două acțiuni distincte, individualizate atât prin data și ora la care ar fi fost comise, cât și prin locația concretă unde au fost constatate. Astfel, este de observat că, dacă fapta la care se referă procesul verbal . nr._ a fost percepută la 29.10.2013, ora 12.50, în Piața M. V. nr. 30, afișele publicitare fiind amplasate pe stâlpii de electricitate de la adresa menționată ( f. 4 și 57 ), cealaltă faptă, sancționată prin procesul verbal . nr._, a fost constatată la de 29.10.2013, ora 13.37, într-o altă locație, respectiv în Piața C. nr. 9, pe stâlpul electric situat pe trotuarul de la adresa indicată, precum și pe stâlpul electric situat pe trotuarul din dreptul imobilului având nr. 11 ( f. 7 și 61 dosar nr._/211/2013 ). În consecință, trebuie conchis că în discuție erau locații diferite, aflate la o distanță relativ considerabilă, iar nu situate una în imediata proximitate a celeilalte, or legiuitorul sancționează, în contextul reglementării contravenției de la art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, simpla afișare a panourilor publicitare în alte spații decât cele special amenajate, condiție care este întrunită în cauza de față, din prisma locului concret în care s-ar fi realizat amplasarea mijloacelor publicitare. Mai mult decât atât, prezintă relevanță și împrejurarea că efectuarea verificărilor în urma cărora s-au perceput faptele reținute în sarcina petentei au avut loc la ore diferite, fiind întreprinse de agenți constatatori diferiți, or în asemenea circumstanțe, având în vedere și considerațiile anterioare, instanța apreciază că dresarea celor două procese verbale a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O. G. nr. 2/2001.

Pe de altă parte, legat de aspectul că nu petenta s-ar face vinovată de săvârșirea faptelor imputate, instanța reține că actele de constatare și sancționare contravențională sunt temeinice și legale, situația de fapt consemnată fiind în concordanță cu cea reală, criticile petentei fiind, așadar, nejustificate. Din această perspectivă, este de observat, mai întâi, că fotografiile anexate de către intimat întâmpinării ( f. 59 - 62 și 63 - 66 dosar nr._/211/2013 ) constituie mijloace de probă în cauză, în baza art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., legiuitorul nestabilind ca o condiție suplimentară pentru constatarea faptei prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013 necesitatea ca aceasta să fie surprinsă prin intermediul unor mijloace tehnice certificate și omologate, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul unora dintre contravențiile rutiere. Mai mult decât atât, planșele foto menționate relevă împrejurarea amplasării mijloacelor publicitare referitoare la evenimentul Iyeoka din data de 07.11.2013 în alte spații decât cele special destinate, de vreme ce afișele se găseau pe anumiți stâlpi de electricitate, după cum lesne se poate observa din cuprinsul fotografiilor anexate ( f. 59 - 62 și 63 - 66 dosar nr._/211/2013 ), afișele în discuție având inserată și sigla petentei, respectiv denumirea acesteia, iar mențiunile concrete relative la data, ora și locul constatării au fost precis redate în cele două procese verbale contestate ( f. 4 și 57, respectiv f. 7 și 61 dosar nr._/211/2013 ). În al doilea rând, este de observat că, în plângerea inițială înregistrată la intimat ( f. 3 și 2 dosar nr._/211/2013 ), petenta nu a negat aspectul că i-ar fi imputabile faptele reproșate, câtă vreme a precizat că nu deține angajați proprii, ci apelează la voluntari pentru promovarea unor evenimente și, totodată, că această stare de fapt nu scuză încălcarea reglementărilor referitoare la afișajul stradal, precizând că, pe viitor, se angajează a supraveghea mai îndeaproape activitatea voluntarilor. În aceste circumstanțe, instanța apreciază ca fiind neîndoielnică împrejurarea că, în realitate, petenta a desfășurat activități concrete care implicau realizarea unei campanii publicitare cu privire la evenimentul Iyeoka din data de 07.11.2013, în acest sens fiind chiar înscrisurile depuse de către petentă la dosar, respectiv contractele de voluntariat perfectate cu diverse persoane fizice ( f. 12 - 15 și 98 - 109, respectiv 11 - 14 și 110 - 121 dosar nr._/211/2013 ), din cuprinsul cărora rezultă că aceasta a recrutat voluntari pentru concertul Iyeoka și s-a angajat a organiza o întâlnire de orientare a acestora, referitoare și la sarcinile concrete ale voluntarului, conform clauzei II lit. f) din contract, or în asemenea condiții trebuie considerate nejustificate susținerile petentei, potrivit cărora nu ar avea nicio legătură cu promovarea evenimentului. În al treilea rând, instanța constată că nu prezintă relevanță faptul că, aparent, o persoană juridică distinctă ar fi avut calitatea de organizator al concertului, tratând condițiile în care urma a se desfășura cu agentul artistului ( f. 158 - 164 ), atâta timp cât, în opinia instanței, realizarea unei campanii publicitare privitoare la un eveniment nu este de resortul exclusiv al organizatorului acestuia, cum s-a întâmplat și în cauza de față, petenta perfectând anumite contracte de voluntariat, în nume propriu, care se refereau tocmai la concertul în discuție și amplasând atât denumirea, cât și sigla sa, pe mijloacele publicitare afișate, ceea ce presupune, indubitabil, asumarea voită a calității de promotor al campaniei publicitare. Pe de altă parte, raportat la condițiile de tipicitate ale faptelor imputate, aspectul că o persoană distinctă ar fi obținut aprobarea autorității competente pentru amplasarea unor afișe în spațiile special amenajate ( f. 112 - 115 și 117 - 119, respectiv 122 - 128 dosar nr._/211/2013 ) nu poate fi de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentei, câtă vreme faptele imputate presupun tocmai că afișarea s-a efectuat în alte locații decât panourile special destinate mijloacelor publicitare. În același context, instanța consideră că nu poate fi negată asumarea de către petentă a activității de promovare a evenimentului, chiar față de corespondența purtată cu autoritatea administrației publice locale, ansamblul cererilor adresate în vederea obținerii unor autorizații, pentru diverse evenimente, purtând atât denumirea, cât și sigla petentei, care s-a regăsit și în cuprinsul mijloacelor publicitare amplasate nelegal ( f. 165, 167 și 169 ), aceasta chiar dacă se indica, în antet, denumirea unui alt subiect de drept, anume Fundația D., fiind menționate însă datele unei persoane juridice distincte, respectiv o societate comercială, chiar petenta făcând precizarea, în cuprinsul notelor scrise, că promovarea concertului s-ar fi realizat de către Fundația D., pentru ca apoi să fie relevate elementele de identificare ale unei societăți comerciale complet diferite ( f. 135 și 176 ). În fine, instanța reiterează împrejurarea că, față de conținutul constitutiv al faptelor imputate, nu are relevanță aspectul că o altă entitate, respectiv Fundația D., ar fi obținut aprobarea pentru amplasarea mijloacelor publicitare referitoare la evenimentul Iyeoka în locurile special amenajate ( f. 10 - 11, 112 - 115, 156 și 171 - 175, respectiv 9 - 10, 86 și 122 - 125 dosar nr._/211/2013 ), dat fiind că, din ansamblul probelor administrate, a rezultat că mai multe subiecte de drept au desfășurat activități conexe evenimentului, din chiar chitanțele depuse de către petentă la dosar reieșind că o societate comercială a achitat contravaloarea taxelor datorate pentru afișare ( f. 117 - 119 și 126 - 128 dosar nr._/211/2013 ), iar o altă entitate, Fundația D., a obținut aprobarea, element ce confirmă împrejurarea că toate aceste subiecte au derulat activități de promovare și publicitate, inclusiv petenta, rolul acesteia din urmă neputând fi negat, ținând seama de conținutul afișelor amplasate, de încheierea unor contracte de voluntariat, respectiv de cele relevate în cuprinsul plângerii adresate inițial intimatului.

În ce privește sarcina probei în litigiul contravențional, instanța de fond a reținut că faptele reproșate petentei pot fi susceptibile de a primi calificarea de acuzații în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în cauza de față, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentei ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat, în mod constant, prin referire la unele contravenții frecvent întâlnite în practică, cǎ aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme în alte condiții s-ar ajunge la situația în care unele delicte nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ). Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petenta a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale. Mai mult decât atât, indiferent de împrejurarea cǎ actul de constatare servește drept mijloc de probǎ în prezenta cauzǎ, aceasta nu presupune cǎ, în mod iremediabil, ar fi prejudiciat dreptul la apǎrare al petentei ori cǎ aceasta s-ar fi aflat în imposibilitatea efectivǎ de a face dovada unei stǎri de fapt diferitǎ fațǎ de cea reținutǎ în procesele verbale contestate, câtă vreme în fața instanței petenta a avut posibilitatea de a propune și administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal, în condițiile stabilite de art. 194 lit. e), 249 și 254 din C. proc. civ., care să confirme cele alegate în cuprinsul plângerii, așadar toate garanțiile recunoscute în aplicarea art. 6 din Convenție, așa cum au fost evidențiate de Curte raportat la procedura contravențională națională, au fost respectate și în cauza de față.

Pe de altă parte, relativ la împrejurarea că faptele nu ar fi fost constatate personal de agenții care au trecut ulterior la încheierea proceselor verbale, așa cum a susținut petenta, instanța apreciază că alegațiile în discuție sunt neîntemeiate, câtă vreme la data controlului au fost efectuate fotografii care au fost anexate de către intimat întâmpinării ( f. 59 - 62 și 63 - 66 dosar nr._/211/2013 ), or în aceste condiții nu se poate afirma că agenții constatatori nu ar fi perceput direct și nemjlocit faptele, anume amplasarea în alte locuri decât cele special amenajate a afișelor publicitare. Totodată, instanța reține că nu poate fi adusă în discuție nici problema nesocotirii principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale, față de argumentele învederate în cele de mai sus, atâta timp cât a reieșit împrejurarea că petenta a fost implicată în derularea unor activități de promovare a evenimentului Iyeoka, materializate inclusiv prin apelarea la un număr de voluntari care să sprijine organizarea concertului. Din această perspectivă, instanța relevă că susținerile petentei, în sensul că pentru o anumită operațiune de afișare realizată ar fi fost sancționată o persoană fizică, aceasta fiind, în opinia sa, cea direct responsabilă, nu au fost probate, fiind în discuție simple alegații în acest sens. Nu mai puțin, instanța constată că, la data realizării controlului, agenții constatatori au perceput nemijlocit conținutul afișelor amplasate în alte locații decât cele permise, din cuprinsul cărora rezulta entitatea care a derulat campania publicitară, iar aspectul relevat de către petentă, anume că în trecut, unui alt subiect i-a fost solicitat să indice datele de identificare ale persoanei care a amplasat ilegal anumite mijloace publicitare, nu este relevant în cauză, dat fiind că fapta respectivă era sancționată de H. C. L. nr. 130/2009, or în prezentul litigiu contravențiile reproșate sunt reglementate de art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, or acest act normativ nu instituie vreo obligație în sensul învederat de petentă, faptele putând fi reținute în sarcina oricăror persoane considerate culpabile.

Referitor la modalitatea concretă de individualizare a amenzii, instanța de fond a observat că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observǎ că amenda aplicată de către agentul constatator pentru fapta la care se referă procesul verbal . nr._, încheiat la data de 05.11.2013, a fost stabilită prin raportare la minimul special prevăzut de art. 49 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 185/2013, din această perspectivă neputându-se critica modalitatea în care s-a realizat individualizarea sancțiunii contravenționale. Pe de altă parte, este de relevat că amenda stabilită pentru fapta constatată prin procesul verbal . nr._, încheiat la data de 04.11.2013 de cǎtre intimat, în sumă de 2500 lei, se încadrează în limitele speciale prevăzute de același art. 49 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 185/2013. În acest context, instanța apreciază că, față de ansamblul circumstanțelor în care au fost săvârșite cele două contravenții, s-a realizat o justă individualizare a sancțiunilor aplicate, nefiind justificată înlocuirea amenzii cu avertismentul. Astfel, mai întâi, este de relevat împrejurarea că, în ambele situații, amplasarea mijloacelor publicitare privind evenimentul Iyeoka s-a realizat pe stâlpii de electricitate, locații care sunt în mod evident excluse din categoria spațiilor special amenajate, avute în vedere prin dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013. În al doilea rând, instanța constată că, față de locația concretă unde s-a realizat afișarea, respectiv în Piața M. V. și în Piața C., adică în zone centrale ale orașului, ce se caracterizează prin obiective specifice de natură istorică și arhitecturală, se impunea cu atât mai mult respectarea strictă de către petentă a prevederilor legale referitoare la modalitatea de amplasare a mijloacelor publicitare. În al treilea rând, trebuie evidențiat că, în ce privește fapta constatată prin procesul verbal . nr._, aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social concret, de vreme ce amplasarea nelegală a afișului publicitar s-a realizat pe un stâlp de electricitate în contextul în care în imediata sa proximitate exista un loc special amenajat pentru afișare, așa cum reiese din fotografia depusă la dosar de către intimat ( f. 61 ), așadar este în discuție o încălcare gravă a dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013, ce justifică amenda aplicată, în sumă de 2500 lei. În al patrulea rând, instanța nu poate omite împrejurarea că, așa cum s-a învederat mai sus, promovarea evenimentului Iyeoka s-a realizat cu participarea mai multor entități și persoane, or nu poate fi omis aspectul că a fost obținută totuși o aprobare pentru afișarea mijloacelor publicitare în locurile special amenajate, de către una din acestea, așadar conduita petentei, care a trecut, în condițiile date, la amplasarea afișelor în alte locații decât cele permise, reflectă o încălcare importantă, gravă, a dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 185/2013. În fine, dat fiind că petenta a mai fost sancționată în mod repetat pentru fapte similare, pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp și având în vedere dezideratul realizǎrii în condițiile stabilite de lege a activitǎții de publicitate prin afișare în spațiile aparținând domeniului public al Municipiului C. N., instanța de fond a conchis în sensul cǎ s-a realizat o justǎ individualizare a sancțiunii contravenționale de cǎtre agentul constatator, cu ocazia dresării celor două procese verbale, așa încât nu se impune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul.

Împotriva Sentinței civile nr.3136/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. a declarat apel petenta F. D. Events arătând că sentința pronunțată este nelegală si netemeinică, solicitând admiterea apelului si schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale.

În motivarea apelului, s-a arătat că așa cum rezultă din contractele de organizare si promovare a evenimentelor, societățile S.C. Doxa Impex S.R.L. si F. D. sunt responsabile de promovarea prin afișe.

Instanța de fond a considerat că acest aspect este lipsit de relevanță, datorită faptului că pe acele afișe s-ar afla sigla si denumirea petentei, trăgându-se concluzia că petenta este implicată în afișarea neregulamentară si nu celelalte două societăți.

Atât instanța de fond cât si pârâta a făcut confuzie între persoanele juridice implicate, datorită asemănării denumirilor si siglelor.

Răspunderea contravențională are caracter personal, astfel încât poate fi sancționată doar partea care a săvârșit fapta incriminată.

Sub aspectul individualizări sancțiunii s-a arătat că aceasta se face raportat la ansamblul circumstanțelor sila gradul de pericol social concret, or, în cazul de față au fost aplicate un număr mare de amenzi contravenționale, de la 500 la 4500 lei, pentru promovarea acelorași evenimente.

A arătat petenta că prima instanță a reținut greșit că individualizarea a fost corectă, atât pentru amenzile aplicate, în valoare de 500 lei si 2500 de lei, neținându-se cont de gradul de pericol social concret al faptei, precum si de împrejurarea că s-a săvârșit o singură faptă.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 456 si urm. Cod Procedură Civilă.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimatul M. C.-N. prin primar a solicitat respingerea apelului.

S-a arătat că în mod legal si temeinic, după o justă apreciere a probatoriului administrat în cauză prima instanță a respins plângerea contravențională.

A arătat intimatul că în plângerea initială, petenta nu a negat aspectul că i-ar fi imputate faptele reproșate, atâta timp cât a precizat că nu deține angajații proprii ci apelează la voluntari pentru promovarea evenimentelor si că se angajează la supravegherea activității voluntarilor.

Se mai arată că susținerile petentei legate de existenta unei singure fapte sunt neîntemeiate atâta timp cât in discuție sunt două acțiuni distincte, individualizate atât prin data si ora la care a fost comisă, cât si prin locația concretă unde au fost constatate.

În plus, gradul de pericol social al faptelor a fost în mod corect apreciat, individualizându-se în mod corespunzător sancțiunile aplicate.

Analizând apelul declarat în raport cu dispozițiile art. 456 si urm. Cod Procedură Civilă, tribunalul apreciază că acesta este în parte întemeiat.

Cu privire la primul motiv de apel, în ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că alte societăți comerciale S.C. Doxa Impex S.R.L. si Fundația D. sunt responsabile de promovarea prin afișe a evenimentului.

Instanța retine că apelul este neîntemeiat.

Această poziție este contrară plângeri inițiale formulate de către petentă care a recunoscut săvârșirea contravențiilor arătând că acestea au fost săvârșite ca urmare a faptului că nu deține angajați proprii ci apelează la voluntari pentru promovarea unor evenimente asumându-și obligația ca pe viitor să supravegheze mai de aproape activitatea voluntarilor.

Prin urmare, poziția reclamantei în sensul că alte două societăți comerciale sunt responsabile de săvârșirea faptelor contravenționale este necredibilă.

Apelul este întemeiat însă sub aspectul reținerii existentei unei singure fapte contravenționale în formă continuă.

Sub acest aspect, instanța retine că în baza aceleiași rezoluții s-a procedat la afișarea în mai multe locații din municipiul C.-N. a unor mijloace publicitare, respectiv a unor afișe referitoare la evenimentul Iyeoka.

Prin urmare, în cauză nu interesează, așa cum a precizat prima instanță si cum a susținut intimata că au fost identificate mai multe afise amplasate nelegal in mai multe locații din municipiul C.-N., ci interesează faptul că această afișare multiplă a fost realizată în baza unei singure rezoluții a contravenientei.

Prin urmare, tribunalul apreciază că în cauză se impune constatarea unei singure fapte contravenționale în formă continuă si nu reținerea câte unei contravenții față de fiecare act material de afișare nelegală executat.

Pentru motivele arătate, s-a apreciat că plângerea formulată este întemeiată, din punctul de vedere al reținerii unei fapte contravenționale în formă continuată, impunându-se si reindividualizarea sancțiunii aplicate.

În raport cu gradul de pericol social al faptei si condițiile concrete de săvârșire, ținând cont de dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 tribunalul apreciază că pentru fapta contravențională săvârșită se 9mpune aplicarea unei amenzi contravenționale în sumă de 1500 lei.

Pentru motivele arătate, în baza art. 480 Cod Procedură Civilă, tribunalul va admite în parte apelul declarat si va schimba în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale si al anulării în întregime a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 05.11.2013 și al anulării în parte a procesului verbal . nr._ încheiat la data de 04.11.2013 si al constatării că cele două fapte reținute constituie o singură contravenție în formă continuă pentru care se va aplica o singură amendă contravențională în cuantum de 1000 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte apelul declarat de F. D. EVENTS, cu sediul în C.-N., ., ., CUI_, împotriva Sentinței civile nr. 3136/2014 pronunțată în dosarele conexate nr._ și nr._/211/2013 ale Judecătoriei C.-N. privind și pe intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTOL PROTECTIA MEDIULUI cu sediul în C. N., . - 3, jud. C., și în consecință:

Schimbă Sentința nr. 3136/27.03.2014 pronunțată în dosarele conexate nr._ și nr._/211/2013 ale Judecătoriei C.-N., în sensul schimbării în parte a sentinței atacate:

Admite în parte plângerea contravențională.

Anulează în întregime a Procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 05.11.2013.

Anulează în parte Procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 04.11.2013.

Constată că cele două fapte reținute constituie o singură contravenție în formă continuă pentru care se va aplica o singură amendă contravențională în cuantum de 1000 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 Decembrie 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Judecător,

M. T.

Grefier,

R. B. M.

Red.M.T.

Tehn.V.A.M.

4 ex./11.12.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1225/2014. Tribunalul CLUJ