Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1068/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1068/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 17992/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 1068/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. O. O.
Judecător V. B.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul declarat de către apelantul C. SA - D. REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI împotriva sentinței civile nr. 5233/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj N., în contradictoriu cu intimatul . având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. .
Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competentă, general, material și teritorial in soluționarea apelului de fata .
De asemenea, se constată că apelul este declarat in termen, motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe apel.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 5233/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis excepția prescriptiei executarii sanctiunilor contraventionale, s-a admis plangerea formulata de petenta . impotriva proceselor verbale de contraventie . nr._/14.04.2011, . nr._/14.04.2011, . nr._/14.04.2011 si . nr._/14.04.2011 incheiate de intimata Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA CESTRIN si s-a dispus anularea proceselor verbale de contraventie mentionate si exonerarea petentei de plata amenzilor aplicate.
A fost obligată intimata sa plateasca petentei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, instanța verificând modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, a reținut că potrivit art. 27 din OG nr.2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Potrivit art. 25 alin.2 coroborat cu art. 14 din OG nr.2/2001 comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia, iar executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Instanța de fond a reținut că procesele-verbale de contravenție au fost încheiate la data de 14.04.2011 referindu-se la fapte care au fost săvârșite in zilele de 09, 10, 12 si 17 noiembrie 2010, nefiind comunicate petentei cu respectarea dispozițiilor legale, petenta luând la cunoștință de acestea la data de 15.07.2013 cand au fost comunicate prin posta in plicuri separate, procesele verbale mentionate.
Cu toate că acest termen de o lună se referă la etapa punerii în executare a sancțiunii amenzii contravenționale, etapă ulterioară emiterii procesului-verbal, instanța reține că această problemă juridică poate face obiectul plângerii contravenționale în condițiile în care textul art. 31 din OG nr.2/2001 este general, plângerea urmând să conțină nu doar situațiile de nulitate, ci orice viciu al procesului-verbal de contravenție, de natură a-l face ineficace.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 5233/2014 si pe fond, sa respingerea plângerii contravenționala si menținerii sancțiunii amenzii.
A menționat că, procesele verbale au fost comunicate petentei la data de 18.04.2011 în termen de mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, respectiv 14.04.2011.
Învederează că procesele-verbale au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Arată că nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN - condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecata conform art. 274 Cod proc, Civ. - deoarece autovehiculul intimatei-petente fiind identificat în trafic s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovignieta.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Analizând apelul formulat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România reține următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 16-19 din dosarul de fond, procesele verbale de contravenție contestate au fost comunicate intimatei prin afișare la sediu în data de 18.04.2011.
Potrivit art. 31 al. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Conform art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Totodată, potrivit art. 14 din OG2/2001 executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Această decizie este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 23 iulie 2013, astfel încât instanța, în soluționarea plângerii contravenționale, nu putea să treacă la interpretarea prevederilor art. 27 din OG 2/2001 cu ignorarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii.
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
În consecință, în mod corect a stabilit prima instanță că, modalitatea de comunicare a procesului verbal doar prin afișare echivalează cu lipsa comunicării actului de constatare, impunându-se concluzia că, formularea plângerii contravenționale nu este tardivă și că a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Referitor la cheltuielile de judecată, reține că, potrivit 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În conformitate cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea acestor cheltuieli, decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Suma de 350 lei acordată de prima instanță cu titlu de onorariu avocațial este una efectiva, reala, rezonabila si proporționala atât cu complexitatea litigiului cât și cu munca depusa de avocat.
Față de considerentele de mai sus, va respinge apelul formulat cu consecința menținerii sentinței atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul Compania N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA CESTRIN cu sediul in Bucuresti, sector 6, .. 401A în contradictoriu cu . cu sediul in Cluj-N., ., nr. 2, ., jud. Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 5233/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014.
Președinte, G. O. O. | Judecător, V. B. | |
Grefier, I.-M. P. |
Red.G.O.O.
Tehn.V.A.M.
4 ex./ 20.02.2015
Judecător fond: E. E. P.
Judecătoria Cluj-N.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 444/2014.... | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|








