Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 444/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 19678/211/2013
cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 444/2014/A/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Judecător A. N.
Grefier Ani-Letiția C.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul declarat de către apelanta I. DE J. JUDETEAN CLUJ împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. privind și pe intimatul M. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsa părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, conform art. 466 NCPC.
Se constată că apelul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.
Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 NCPC astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis excepția prescripției dreptului de a solicita executarea sancțiunii invocată din oficiu și a fost respinsă cererea formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ în contradictoriu cu intimatul M. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesele-verbale de contravenție depuse în copie întocmite de I. DE J. JUDETEAN CLU, în perioada 2004-2008, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda contraventionala in cuantum de câte 100 lei.
Actul de sanctionare a devenit definitiv prin neexercitarea cailor legale de atac, iar petentul nu a achitat amenda contraventionala in termenul legal de 30 zile, prevazut de art. 9 din OG 2/2001.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel I. de J. Județean Cluj, solicitând admiterea apelului si modificarea hotărârii în sensul înlocuirii sancțiunii amenzilor aplicate numitului M. I. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, schimbând în tot hotărârea apelată.
Apelantul critică hotărârea pronunțată arătând că potrivit reglementărilor în materie fiscală termenul de prescripție a executării amenzilor contravenționale este de 5 ani și nu 2 ani, cum s-a reținut în hotărârea apelată. Date fiind dispozițiile legale menționate, dreptul de a executa silit amenda nu s-a prescris nici ]a această dată, astfel că instanța de fond trebuia să pronunțe o hotărâre pe fondul cauzei. în conformitate cu dispozițiile art. 131 din OG nr.92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani, acest termen aplicându-se și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
În cauza este aplicabilă instituția executării sancțiunii contravenționale, în sensul că amenda a fost aplicată de agentul constatator, iar procesul verbal de constatare a contravenției a devenit titlu executoriu ce urmează, să fie executat conform dispozițiilor art.37 din OG nr.2/2001, iar în situația în care contravenientul nu a achitat de bună voie amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, conform dispozițiilor art.9 al.3-6 din OG nr.2/2001, organul din care face parte agentul constatator este obligat să sesizeze instanța de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
OG nr.2/2001 în capitolul V reglementează regulile generale privind executarea sancțiunilor contravenționale, pentru ca în art.37 să definească titlul executoriu în baza căruia se va dispune executarea de bună voie sau silită. în cazul de față instanța de fond avea obligația aplicării dispozițiilor art. 39 privind punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale de către organul din care face parte agentul constatator. Conform aliniatului 3 din același articol, executarea silită se realizează în condițiile prevăzute pentru executarea silita a creanțelor fiscale.
Problema de drept ce trebuia analizată de instanța de fond este situația reglementată de legiuitor în art.39/1 din OG nr.2/2001, raportat la competența executării silite a amenzii contravenționale ce aparține organului din care face parte agentul constatator, atunci când nu se exercită nici o cale de atac împotriva procesului verbal de constatarea a contravenției, întrucât în celălalt caz competența aparține instanței de judecată. Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale, conform dispozițiilor art.39 alin.3 din OG nr.2/2001, pe cale de consecință împotriva actelor de executare silită a amenzii se poate face contestație la executare, în condițiile prevăzute de codul de procedură fiscală, care se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă.
În conformitate cu art.131 din OG nr.92/2003: "Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale. Este adevărat că procesele verbale de contravenție prin care s-a aplicat amenda a cărei înlocuire se solicită cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității au fost încheiate în perioada 2004-2008» însă trebuia observat că termenul de prescripție a creanțelor fiscale de 5 ani s-a întrerupt, în conformitate cu prevederile 133 lit. c) din OG nr.92/2003, astfel încât instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, constatând ca fiind prescris dreptul de a solicita înlocuirea sancțiunii contravenționale, raportat la un act normativ care nu are aplicabilitate în speța de față, respectiv la art.21/1 din O.G. 55/2002.
Sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată de agentul constatator, iar procesul verbal de constatare a contravenției a devenit un titlu executoriu ce urmează să fie executat
Apreciază că instanța de fond a dat o altă interpretare raportului juridic dedus judecății, reținând un alt temei juridic, a schimbat practic obiectul cererii, ceea ce echivalează cu o neantamare a fondului și care impune pe cale de consecință, admiterea apelului, anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
În speță nu este aplicabil art. 21 ind. 1 din OG nr. 2/2001 întrucât acesta stabilește termenul de prescripție cu privire la executarea sancțiunii muncii în folosul comunității, după ce aceasta a fost aplicată prin hotărâre judecătorească. Or, în speță nu există în privința intimatului o (până la data pronunțării prezentei decizii) o hotărâre judecătorească care să dispună obligarea acestuia la sancțiunea muncii în folosul comunității.
Având în vedere că o creanță cuprinsă în procesul verbal de contravenție este o creanță fiscală, termenul de prescripție trebuie să fie cel de 5 ani aplicabil în materia fiscală (art. 131 din Codul de procedură fiscală). Ținând cont de durata acestui termen, de data încheierii proceselor verbale de contravenție și de faptul că s-au efectuat și încercări de punere în executare a acestora (care întrerup termenul de prescripție conform art. 133 din Codul de procedură fiscală) rezultă că în speță acest termen nu s-a împlinit.
Pe fond tribunalul constată următoarele:
Prin procesele-verbale de contravenție menționat în cererea formulată i s-a aplicat intimatului sancțiunea amenzii contravenționale. Procesele-verbale au devenit titluri executorii prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că petentul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.
În drept, instanța retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Conform deciziei în interesul legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii. În conformitate cu dispozițiile art. 39 ind. 1 din O.G. 2/2001, „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.; (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va transforma amenda aplicată prin procesele verbale menționate în cererea de chemare în judecată lei în muncă în folosul comunității într-un cuantum de 50 de ore, în temeiul art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001.
Conform art. 17 alin. 2 din OG nr. 55/2002 în executarea mandatului primarului îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile in care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre masurile luate unitatea la care se va presta activitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de I. de J. Județean Cluj, cu sediul în Cluj-N. . jud. Cluj, CUI_, cont bancar RO32TREZ 2165005XXX006898 în contradictoriu cu M. I., CNP_, dom. în mun. Baia-M., ., . împotriva Sentinței civile nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ pe care o modifică în sensul că
Admite cererea formulată de I. de J. Județean Cluj în contradictoriu cu intimatul M. I., CNP_.
Înlocuiește amenzile aplicate intimatului M. I. ( cnp_) prin procesele verbale menționate în taeblul depus la fila 2 din dosarul cu nr._ al Judecătoriei Cluj-N. cu sancțiunea muncii în folosul comunității în cuantum de 50 de ore ce se vor executa în Municipiului Baia M., în următoarele servicii: întreținerea drumurilor, întreținerea parcurilor și zonelor verzi, păstrarea curățeniei și igienizarea localității, în conformitate cu programul și în condițiile stabilite de Primarul Municipiului Baia M..
Prezenta decizie este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2014.
Președinte, B. G. Z. | Judecător, A. N. | |
Grefier, Ani-Letiția C. |
Red.B.G.Z., Tehn.V.A.M., 4 ex./24.06.2014
Jud. fond. C. M. C.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1068/2014.... → |
|---|








