Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5047/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5047/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 3173/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5047/2014
Ședința publică de la 28 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant A. A. și pe pârât I. P. CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE, INMATRICULARI AUTOVEHICULE, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat V. B. reprezentanta reclamantului, lipsă fiind reclamantul și pârâta.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art. 131 C. pr.civilă tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial sa judece prezenta cauză.
Reprezentanta reclamantului solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul A. A. a chemat-o în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE, ÎNMATRICULARE AUTOVEHICULE.
Reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi înmatriculeze autovehiculul marca Land Rover cu nr. de identificare SALLNAAB8YA557473, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În esență, reclamantul a arătat că este proprietarul autovehiculului indicat în petitul acțiunii și i s-a refuzat în mod nejustificat înmatricularea acestuia fără plata timbrului de mediu. Reclamantul a arătat că obligația de plată a taxei, instituită de Legea nr. 9/2012, modificată de OUG nr. 1/2012, este contrară art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (ex. art. 90 din Tratatul CE), iar conform jurisprudenței constante a Curții de justiție a comunităților europene, instanța este obligată că aplice cu prioritate normele prevăzute de dreptul comunitar.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 18) și a invocat pe cale de excepție neîndeplinirea procedurii prealabile și în consecință a solicitat respingerea acțiunii în contencios ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Reclamantul solicită ca pârâtul să fie obligat să înmatriculeze, fără plata timbrului de mediu, autovehiculul marca Land Rover cu nr. de identificare SALLNAAB8YA557473.
În ce privește inadmisibilitatea invocată de pârâtă, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată întrucât cererea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor fără plata timbrului de mediu nu presupune cu necesitate parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale, fiind posibilă formularea acesteia direct în fața instanței. În acest sens s-a pronunțat ÎCCJ, prin Decizia 24/2011 cu referire la taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Cu privire la fondul cauzei, reținem că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la 13.01.2012. Ulterior, prin OUG 9 /2013, care a abrogat Legea 9/2012, s-a reglementat obligația de plata a timbrului de mediu.
Această reglementare însă nu cuprinde dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit timbrul de mediu a cărui obligație de plată intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă, deci, că în vederea înmatriculării reclamantul are obligația achitării timbrului de mediu pentru autovehicule.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. A. cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., . nr.2, ., J. CLUJ, CNP_7, în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDETULUI CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULAREA VEHICULELOR CLUJ - CLUJ N., ., J. CLUJ.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. B. C. T.
Red. VB/Dact GP 29.09.2014- 4 ex
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








