Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1001/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1001/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 34313/211/2011

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 1001/2014

Ședința publică de la 14 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Judecător B. G. Z.

Judecător V. B.

Grefier Ani-Letiția C.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria C.-N. privind și pe intimata B. E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata personal și reprezentanta acesteia avocat B. A. M. de la baroul C. cu delegația la dosar lipsa fiind recurentul .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este declarat in termenul legal, a fost motivat si comunicat cu intimata .

Reprezentanta intimatei depune plase fotografice pentru a dovedi că este o zona cu case și nu blocuri privind spațiul din litigiu . Nu are cereri in probațiune de formulat .

Tribunalul nefiind cereri in probațiune declara închisă faza de cercetare judecătorească si acorda cuvântul pe recurs.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinica si legala, având in vedere că prin recursul se susține altceva, iar amenda de 2400 lei nu reflecta realitatea având in vedere doar temporar intimata a avut păsări într-un spațiu depozit și care erau in realitate ale părinților intimatei și urmau sa fie mutate într-o casa la tară .

Tribunalul reține recursul in pronunțare fata de actele de la dosar .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. s-a admis în parte plângerea contravențională, formulată de petenta B. E. în contradcitoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și s-a modificat procesul-verbal de contravenție nr.792/14.06.2011, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 2500 lei aplicată petentei cu sancțiunea avertismentului..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 14.06.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Municipiului C.-N. - Direcția Poliției Locale procesul-verbal de contravenție nr.792, prin care petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 2500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.5 rap. la art.3 din H.C.L. nr.330/1998, astfel cum a fost modificată prin H.C.L. nr.89/2010, și anume pentru faptul că la data respectivă, orele 1530, cu ocazia controlului efectuat la imobilul situat în C.-N., ..16, aparținând petentei, s-a constatat că aceasta crește un număr de 20 de păsări de curte și 25 de pui într-un țarc închis, zona respectivă aflându-se într-un perimetru în care sunt amplasate blocuri de locuit.

Instanța de fond a mai reținut că susținerile petentei sunt nefondate și că aceasta a săvârșit contravenția consemnată in procesul verbal iar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate s-a apreciat că în speță amenda aplicată este prea aspră fiind suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că din nicio prevedere a OG 2/2001 nu rezultă obligativitatea menționării în cuprinsul procesului-verbal a criteriilor de individualizare a pedepsei și că aceste criterii trebuie doar avute în vedere de către agentul constatator la aprecierea gravității faptei contravenționale.

Recurentul a mai arătat că sancțiunii amenzii contravenționale in cuantum de 2500 lei este proporțională cu gradul de pericol social ala faptei săvârșite, raportat la faptul că agentul constatator este cel care a perceput fapta cu propriile simțuri și a stabilit sancțiunea în conformitate cu prevederile legale în vigoare iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului nu este conformă cu cele reținute de agentul constatator.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

În speță există elemente care demonstrează existența unui pericol social mai scăzut al faptei săvârșite de petentă, respectiv faptul că din declarația martorului audiat în cauză rezultă că păsările se aflau la domiciliul petentei în mod provizoriu, urmând să fie în curând mutate. Având în vedere acest aspect, precum și faptul că nu există date conform cărora petenta ar mai fi săvârșit anterior astfel de fapte, tribunalul împărtășește opinia primei instanțe conform căreia petenta se va conforma pe viitor normelor prevăzute de lege, chiar dacă acesteia i se va aplica o sancțiune mai puțin severă decât amenda. În consecință, raportat la prevederile art. 5 alin. 5, 21 alin. 3 și 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 tribunalul consideră că în mod corect a procedat prima instanță la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Având în vedere aspectele menționate, tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 Mai 2014.

Președinte,

A. N.

Judecător,

B. G. Z.

Judecător,

V. B.

Grefier,

Ani-Letiția C.

Red.BGZ/tehn.MG

2 ex. 23.05.14

Jud. fond R. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1001/2014. Tribunalul CLUJ