Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1999/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1999/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 9288/211/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1999/2014

Ședința publică din 19 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. V.

Judecător: A.-L. I.

Judecător: L. F.

Grefier: A. D.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, împotriva Sentinței civile nr. 8887/21.05.2013 pronunțată în dosar_ al Judecătoriei C.-N., privind intimatul H. I. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților atât la prima, cât și la a doua strigare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.

De asemenea constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimatul.

Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cuazei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8887/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosar nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul H. I. A. impotriva procesului verbal de contraventie nr._ incheiat la data de 18.01.2013 de intimatul M. C.-N. si in consecinta, s-a dispus anularea procesului verbal de contraventie si exonereaza pe petent de plata amenzii aplicate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contraventie mentionat mai sus, s-a retinut in sarcina petentului savarsirea faptei contraventionale prev de art 10 lit.a din HCL nr.26/2010 completat si modificat de HCL nr. 328/2010 din HCL nr. 228/2011 privind stationarea fara tichet sau abonament de parcare valabil. Petentul a cumparat autoturismul Ford Fiesta cu nr de inmatriculare_ la data de 17.10.2012 de la numitul G. I. si dupa aproximativ doua saptamani l-a instrainat numitului Skhiri Mohamed-Ihsen in baza unui inscris intitulat Contract de vanzare-cumparare pentru un autovehicul folosit. Din verificarile facute de instanta la Directia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, in fisa de identificare a autoturismului_ se mentioneaza ca autoturismul a apartinut initial . care l-a radiat in 19 octombrie 2006 ca urmare a vanzarii catre proprietarul G. I. care l-a randul sau l-a inmatriculat la data de 14 mai 2009. Ca urmare a vanzarilor succesive niciun alt proprietar nu a procedat la radieri si transmiteri de proprietate indiferent de perioada pentru care l-a detinut conform art.11 din OUG nr.195/2002 care prevede ca « In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.” Din aceeasi baza de date, in istoricul autovehiculelor detinute de petent nu figureaza autoturismul in litigiu. Mai mult ca urmare a conducerii sub influenta alcoolului, petentul a avut permisul de conducere suspendat in perioada 13 octombrie 2012 -9 februarie 2013,deci la momentul incheierii procesului verbal, acesta nu avea dreptul de a conduce vreun autoturiasm.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs M. C.-N., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivare, a arătat în esență că nu îi este opozabil contractul de vânzare-cumpărare, fiind terț față de operațiunea invocată de intimat, cu atât mia mult cu cât înscrisul nu are dată certă. De asemenea, a susținut că intimatul nu a îndeplinit demersurile legale pentru transcrierea deptului de proprietate asupra autovehiculului.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum și din oficiu, tribunalul reține că acesta este fondat și îl va admite, pentru următoarele considerente:

Examinând probele administrate în fața instanței de fond, tribunalul nu poate achiesa la concluziile primei instanțe. Astfel, apreciază pertinente susținerile recurentului cu privire la faptul că înscrisul prezentat de intimatul petent pentru a justifica lipsa calității de proprietar al autovehiculului nu are dată certă.

Înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare” (f.5 dosar fond) este un înscris sub semnătură privată care, pentru a putea fi opus terților, în speță recurentului M. C.-N., trebuie să fi dobândit dată certă în condițiile legii. Or, intimatul petent nu a făcut dovada că înscrisul prezentat a dobândit dată certă, nici măcar prin radierea sa din evidențele fiscale. Faptul că autovehiculul a fost înstrăinat în mod succesiv fără a se efectua formalitățile de transcirere a dreptului de proprietate, în condițiile în care intimatul avea obligația de a face demersuri în acest sens, potrivit legii, nu poate constitui o circumstanță exoneratoare de răspundere contravențională.

Nici considerentele referitoare la faptul că intimatul ar fi avut suspendat dreptul de a conduce autovehicule, expuse de instanța de fond, nu apar ca susținute, căci fapta contravențională nu vizează conducerea autovehiculului, ci staționarea acestuia.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.3 raportat la art. 304 pct.9 C.proc.civ., va admite recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 8887/21.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o va modifica, în sensul că va repsinge plângerea contravențională formulată de petentul H. I. A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/18.01.2013 întocmit de intimatul M. C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 8887/21.05.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o modifica, în sensul că repsinge plângerea contravențională formulată de petentul H. I. A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/18.01.2013 întocmit de intimatul M. C.-N..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în șeidna publică din 19.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

R.-M. V. A.-L. I. L. F.

GREFIER

A. D.

Red. 2 ex./A.I../D.M.

20.01.2015

Jud.fond: E. E. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1999/2014. Tribunalul CLUJ