Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4660/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4660/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 2142/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILA NR. 4660/2014

Ședința publică din data de 27 iunie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M. T.

Grefier R. B. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulata de reclamantul D. M. V., în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, privind si pe chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. A. I. P., lipsa fiind pârâta și chemata în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se ca la data de 17.04.2014 prin serviciul de registratura al instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei chitanța reprezentând dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 240 lei, la data de 30.04.2014 pârâta a depus intampinare și cerere de chemare în garanție, în 3 exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantului, iar unul chematei in garanție, iar la data de 16.05.2014 reclamantul a depus raspuns la intampinare, în doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat pârâtei.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Având cuvântul asupra cererii de chemare în garanție formulata de pârâtă, reprezentanta reclamantului solicita instanței admiterea in principiu a acesteia.

Instanța, în temeiul art. 72 Noul cod de proc. civ., admite în principiu cererea de chemare în garanție formulata de pârâtă

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 392 Noul cod de proc. civ., acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecata, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța reprezentând dovada plății onorariului avocațial.

Instanța ramane în pronunțare atat asupra cererii de chemare în garanție formulata de pârâtă, cat si asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul D. M.-V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P.Cluj – Serviciul fiscal Municipal D., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2403 lei plătita cu titlul de taxă pentru emisii poluante și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei menționate de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei pretinse,cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma sus indicată cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru autoturismul înmatriculat anterior într-un stat comunitar.

A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta i-a respins nejustificat cererea de restituire.

Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 28, 30, 34 și 110 din TFUE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.

Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

CJUE a stabilit prin Hotărârea preliminară pronunțată în cauza T. la data de 7.04.2011 că art.110 TFUE, fostul art.90 în vechea reglementare, trebuie interpretat în sensul că nu se permite ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicabilă autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în statul membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Aceeași interpretare se poate desprinde și din Hotărârea preliminară pronunțată în cauza N. pronunțată la data de 7 iulie 2011.

Regimul de impozitare prevăzut de Legea 9/2012 este similar celui prevăzut de OUG 50/2008, având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Prin urmare, reclamantul apreciază că a achitat o taxă care a fost nelegal stabilită, nedatorată, impunându-se restituirea acesteia.

În drept, s-a invocat art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 28, 30, 34 și 110 din Tratatul de la Lisabona, art. 7, din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 13/2011.

În probațiune s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calculare a taxei de poluare, dovada efectuării procedurii prealabile.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.

În drept, s-au indicat dispozițiile art.61- 71 NCPC .

Nu au fost depuse acte în probațiune față de această cerere.

Nu s-a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție.

Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele :

Cu referire la fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism, anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.

În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite o sumă de bani cu titlul de taxă pentru emisii poluante, taxă pe care a achitat-o potrivit chitanței depusă în probațiune.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost percepută sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme, indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și N. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

„Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță spre cele deja înmatriculate în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat, tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată .

În baza art. 453 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata, reprezentând onorar avocațial, taxă timbru și timbru judiciar.

Față de cererea de chemare în garanție, instanța apreciază că și aceasta este întemeiată.

Taxa constituie venit la bugetul fondului pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, Administrația F. pentru Mediu.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că Administrația F. pentru Mediu deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă pentru emisii poluante. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca Administrația F. pentru Mediu să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.

În consecință, în baza art.61-71 C.pr.civ, instanța va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata în favoarea pârâtei a sumei achitată de reclamant cu titlul de taxă pentru emisii poluante.

Fără cheltuieli de judecată în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul D.-M. V., CNP_, dd D., ., . în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal D., cu sediul în D., ..2, jud.Cluj, și în consecința:

Obliga pârâtul să restituie reclamantului suma de 2403 lei achitată cu titlul de taxă pentru emisii poluante prin Chitanța . nr._ la data de 06.03.2012, pentru înmatricularea autoturismului provenit din spațiul comunitar, taxa fiind nedatorată.

Obligă pârâta la plata dobânzii legale în materie civilă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

Obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 740 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință:

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2403 lei virată cu titlul de taxă pentru emisii poluante pentru autoturismul reclamantului.

Obligă chemata în garanție la plata dobânzii legale în materie civilă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul depunându-se la Tribunalul Cluj .

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2014.

Președinte,

M. T.

Grefier,

R. B. M.

Red.MT/tehn.MG

5 ex. 07.07.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4660/2014. Tribunalul CLUJ