Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 792/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 792/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 1011/328/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.792/2014
Ședința publică din 22 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:D.-I. T.
JUDECĂTOR:E. L.
JUDECĂTOR:M. O.-S.
GREFIER:A. P.
Pe rol se afla judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent Z. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.
Recurenta solicită în probațiune încuviințarea probei testimoniale cu martorul Z. I., apreciind că instanța de fond a respins această cerere în mod nelegal.
Instanța respinge cererea în probațiune ca inadmisibilă, potrivit art. 305 C.pr.civ.
Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1740/11 Iunie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta Z. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
A fost menținut ca legal și temeinic procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.01.2013 de agentul constatator din cadrul intimatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 12.01.2013, petenta Z. D. a fost sancționată contravențional cu 4 puncte amendă (2+2 puncte amendă) în cuantum de 280 lei și 2 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 99 alin.1 pct.16 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 99 alin.2 și art. 99 alin.1 pct.16 din O.U.G. nr. 195/2002. Pentru a aplica această sancțiune, a reținut agentul constatator că în data de 12.01.2013, pe .-Turzii, în dreptul imobilului de la nr. administrativ 160, s-a constatat că petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 67 km./h, fiind înregistrată de aparatul radar. De asemenea, plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor erau acoperite cu noroi uscat.
Procedând la examinarea, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, a legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr.2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este o sancțiune ce constă în lipsirea acestuia de efectele juridice contrare normelor juridice prevăzute pentru validitatea sa. Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, lipsa denumirii și sediul persoanei juridice, a faptei săvârșite și a datei comiterii ei sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Prin urmare, faptul că agentul constatator nu a consemnat în mod literal obiecțiunile formulate de petentă, rezumându-se să consemneze doar „aveam 61 km./h”, și nu "aparatul R. afișa pe display viteza de 61 km/h”" așa cum a solicitat petenta, nu constituie un motiv de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție contestat. De altfel, chiar dacă agentul constatator nu ar fi adus la cunoștința petentei că are dreptul să formuleze obiecțiuni, această împrejurare nu ar putea atrage decât cel mult o nulitate relativă, situație când se poate dispune anularea numai dacă prin lipsa cerinței legale s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constatator, ceea ce nu este cazul în speță. Atâta timp cât legea conferă petentei posibilitatea de a pune în discuție, pe calea plângerii reglementate de art. 31 din O.G. nr.2/2001 toate aspectele legate de legalitatea și temeinicia dresării procesului verbal, instanța a considerat că nu poate fi reținută o asemenea vătămare. De altfel, petenta a uzitat de acest mijloc de contestare a procesului verbal de contravenție.
De asemenea, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție descrie în mod corespunzător pretinsa faptă contravențională reținută, respectiv că aceasta s-a săvârșit în data de 12.01.2013, pe .-Turzii, în dreptul imobilului de la nr. administrativ 160.
În ceea ce privește contravenția referitoare la depășirea vitezei maxime admise, instanța a reținut că deși de regulă, procesul verbal se bucură de forță probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este acela care trebuie să o facă, există unele situații în care sarcina probei este răsturnată. Sau altfel spus, procesul verbal nu este valabil decât dacă este însoțit de o dovadă-având o natură tehnică-de săvârșire a contravenției.
Astfel, potrivit art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției. De asemenea, conform art.121 alin.2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Pe cale de consecință, în soluționarea prezentei plângeri contravenționale, în ceea ce privește contravenția referitoare la depășirea vitezei maxime admise, sarcina probei este răsturnată, aceasta revenind intimatului.
După cum rezultă din examinarea procesului verbal de contravenție, autoturismul condus de petentă a fost înregistrat și filmat de aparatul video radar montat pe autoturismul cu nr. MAI_.
În probațiune, intimatul a depus buletinul de verificare metrologică care atestă că aparatul radar era, la data săvârșirii pretinsei contravenții, verificat din punct de vedere metrologic. Din vizionarea C.D.-ului cu înregistrarea radar s-a putut observa că viteza cu care a fost înregistrat autovehiculul condus de petentă a fost de 61 km./h, și nu 67 km./h, astfel cum reține agentul constatator.
S-a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 99 alin.2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit.a) pct.4 din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că fapta contravențională constă în depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. Prin urmare, chiar circulând cu viteza de 61 km./h în localitate, petenta a încălcat dispozițiile legale privind viteza maximă admisă, fapta sa constituind contravenția prevăzută și sancționată de art. 99 alin.2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit. a) pct.4 din O.U.G. nr. 195/2002.
În ceea ce privește contravenția prevăzută și sancționată de art. 99 alin.1 pct.16 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege.
Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent, autoritatea (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
Este unanim acceptat că procesul verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Sub acest aspect este de observat că petenta nu a administrat probe de natură să combată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție contestat.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată, potrivit art. 21 al.3 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Astfel, raportat la faptul că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 modificată prin O.U.G. nr.63/2006 urmăresc ca obiectiv prioritar desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, instanța a considerat că sancțiunea contravențională aplicată petentei a fost just individualizată.
Față de aceste considerente, instanța în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a respins plângerea formulată de petenta Z. D. și a menținut ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.01.2013.
Împotriva sentinței civile examinate, a declarat recurs petenta Z. D. (f.3-5), solicitând în principal, în temeiul art.312 alin. (2) și alin. (5) raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr.1740/2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleași instanțe - Judecătoria T.;în subsidiar, în temeiul art.312 alin. (3) raportat la prevederile art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea parte a Sentinței civile nr. 1740/2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința anulării parțiale a procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.01.2013, în ceea ce privește contravenția prevăzută la art.99 alin. 1 pct.16, ca netemeinic și nelegal.
Un prim motiv de recurs vizează insuficienta cercetare a fondului cauzei, în raport cu motivele plângerii și înscrisurile depuse la dosar art.312 alin.(5) Cod procedură civilă.
În apărare, în fața Instanței de fond, recurenta a solicitat încuviințarea probei testimoniale, tocmai pentru a demonstra faptul că situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, ca contravenția prevăzută la art.99 alin.1 pct.16, a fost adăugată de către agentul constatator ulterior încheierii procesului verbal de contravenție, fiind motiv de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție.
Susține acest lucru, întrucât în data de 12 Ianuarie 2013, după scrierea procesului-verbal de contravenție, agentul constatator i-a arătat conținutul acestuia, fiind reținută în sarcina sa doar contravenția prevăzută de art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006. Niciun moment nu a făcut vorbire despre faptul că plăcuțele de înmatriculare ar fi murdare, iar faptul că rezultă contravenția prevăzută de art.99 alin.1 pct.16, a fost adăugat ulterior, rezultând foarte clar și din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fiind evidente adăugirile ulterioare în cuprinsul acestuia.
Respingerea nemotivată a cererii în probațiune face ca hotărârea să fie nelegală, deoarece nu se poate verifica rațiunea pentru care mijlocul de probă solicitat nu a fost admis, așa cum prevăd dispozițiile art.168 Cod procedură civilă, raportat la art.268 alin.4 Cod procedură civilă.
Prin administrarea probelor provenite exclusiv de la intimată, în concret însăși instanța a constatat după vizionarea CD-ului cu înregistrarea radar că viteaza cu care a fost înregistrat autovehiculul condus de recurentă a fost de 61 km/oră și nicidecum 67 km/oră astfel cum a reținut agentul constatator.
În acest sens, proba depusă la dosar de către intimat, CD-ul conținând înregistrarea radar, face dovada clară că agentul în mod intenționat și cu rea-credință a stabilită în sarcina sa că, conducea cu viteza de 67 km/oră deși aparatul radar înregistra doar viteaza de 61 km/oră, așa cum de altfel a adăugat și contravenția prevăzută de art.99 alin.1 pct.16 și astfel nu poate fi vorba de o greșeală din partea acestuia. Faptul că a depășit viteza cu 1 km față de viteza maximă admisă pe un anumit sector de drum, nu poate fi privită ca un pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice sau că prin aceasta s-a pus în pericol integritatea sau sănătatea persoanelor participante la trafic, sancțiunea contravențională ce i-a fost aplicată fiind injust individualizată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.312 alin.(2) Cod procedură civilă, art.304 Cod procedură civilă, O.U.G. nr.195/2002 republicată, art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatul deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale, tribunalul îl va admite în parte, pentru următoarele considerente:
Recurenta Z. D. a fost sancționată, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.01.2013, cu 4 puncte amendă (2+2 puncte amendă) în cuantum de 280 lei și 2 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 99 alin.1 pct.16 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de art. 99 alin.2 și art. 99 alin.1 pct.16 din O.U.G. nr. 195/2002, reținandu-se că în data de 12.01.2013, pe .-Turzii, în dreptul imobilului de la nr. administrativ 160, recurenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 67 km./h, fiind înregistrată de aparatul radar, iar plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor erau acoperite cu noroi uscat.
Primul motiv de recurs invocat referitor la insuficienta cercetare a fondului cauzei, derivand din respingerea probei testimoniale de către prima instanță, nu poate fi primit.
Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului depus la data de 23.04.2013 în fața instanței de fond, recurenta a solicitat administrarea probei testimoniale prin audierea ca martor a fiului ei, Z. I..
Potrivit prevederilor art.189 al.1 pct.1 C.pr.civ. nu pot fi audiați ca martori rudele și afinii pană la gradul al treilea inclusiv, iar conform al.2 al aceluiași articol, părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la al.1 pct.1 și 2.
Aceste norme sunt de ordine privată, astfel încat părțile au posibilitatea să deroge de la conținutul lor sau, după caz, partea interesată trebuie să invoce nerespectarea lor in limine litis.
Cum în speță, intimatul a ridicat în termen, prin întampinarea depusă la dosarul de fond, obiecții în ce privește audierea ca martori a persoanelor la care fac referire dispozițiile art.189 C.pr.civ., în mod corect instanța a respins proba solicitată de recurentă.
Cu referire la contravenția reținută în sarcina recurentei prevăzută de art. 121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 prin rap. la OUG 195/2002, așa cum corect a observat prima instanță, nu este vorba despre o depășire cu 1 km/h a vitezei legale admise ci, cu 11 km/h, reținand că a circulat cu viteza de 61 km/h. Ca atare, și în raport de viteza stabilită ca urmare a vizionării CD-ului cu înregistrarea radar, sunt întrunite elementele contravenției menționate, fiind fără relevanță sub aspectul existenței faptei contravenționale și a limitelor sancțiunii aplicabile prevăzute de lege, că viteza legală a fost depășită cu 17 km/h sau cu 11 km./h.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la reținerea contravenției prevăzute de art.99 al.1 pct.16 din OUG nr.195/2002, tribunalul apreciază parțial întemeiate criticile recurentei, respectiv sub aspectul sancțiunii stabilite.
În acest sens, se reține că toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale a unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuie furnizate și dovedite de recurentă care a susținut netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acesteia în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia
Aceasta este soluția și din perspectiva jurisprudenței CEDO (ex. cauza I. P. c. României cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea neînlăturand prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impunand echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Cum în speță, recurenta nu a administrat nicio probă care să înfrangă prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, se apreciază corectă soluția primei instanțe în sensul existenței și a celei de a doua contravenții reținute în sarcina recurentei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată, se reține că potrivit art. 21 al.3 din O.G.nr. 2/2001, aceasta se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Raportand prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 la prezenta speță, este de observat că recurenta este la prima abatere de acest fel, nefăcându-se dovada existenței și a altor fapte pentru care ea să fi fost sancționată, și care să confirme perseverența acesteia în săvârșirea de fapte ce contravin legii, astfel încat tribunalul, apreciază că sancțiunea aplicată este excesivă în raport de fapta comisă,de pericolul social concret al acesteia și nu răspunde exigențelor impuse de textul menționat. În raport de aceste criterii, se apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă și în măsură să îndeplinească totodată și scopul preventiv, acela al atenționării recurentei ca pe viitor să nu mai comită astfel de fapte.
Așa fiind, văzand și dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., art.312 C.pr.civ. tribunalul va admite in parte recursul declarat de petenta Z. D. impotriva Sentintei civile nr. 1740/2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei T. pe care o va modifica in parte in sensul ca va admite in parte plangerea contraventionala formulata de petenta Z. D. si in consecinta va inlocui sanctiunea aplicată pentru comiterea contraventiei prev. de art 99 al 1 pct. 16 din OUG 195/2002 din 2 puncte amenda in cuantum de 140 lei cu sanctiunea avertisment, va mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite in parte recursul declarat de petenta Z. D. impotriva Sentintei civile nr. 1740/2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei T. pe care o modifica in parte in sensul ca admite in parte plangerea contraventionala formulata de petenta Z. D. si in consecinta inlocuieste sanctiunea aplicata pentru comiterea contraventiei prev. de art 99 al 1 pct. 16 din OUG 195/2002 din 2 puncte amenda in cuantum de 140 lei cu sanctiunea avertisment.
Mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2014.
Președinte, D.-I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O.-S. |
Grefier, A. P. |
Red. A.P.
Pregătit pentru motivare A.P.B./22 Mai 2014
Red. M.O:S./2 exemplare 22.05.2014
Judecător fond: O. M. M.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
