Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 833/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 833/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 2067/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator de date cu caracter personal 3184

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 833/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. T.

Judecător P. U.

Judecător A.-M. B.

Grefier I.-M. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N. - DIRECTIA POLITIA COMUNITARA împotriva Sentinței civile nr. 1132/2013 a Judecătoriei C. N., în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei .

Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competentă, general, material și teritorial in soluționarea recursului de fata.

De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe recurs.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 1132/22.01.2013 pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei C. N. s-a admis plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Direcția Poliția Comunitară și s-a procesul verbal de contravenție contestat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal nr. 1066/05.10.2011, întocmit de intimat, petenta a fost sancționata cu amenda contravențională în cuantum de 500 lei, deoarece la punctul de lucru pe . nu deținea contract valabil încheiat cu o firma abilitata de Consiliul Local pentru evacuarea deșeurilor menajere. Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind încălcare a dispozițiilor art.3 pct.5 din HCL 191/2009.

Instanța de fond a mai reținut că în speță s-a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal, deoarece din contractele de închiriere depuse la dosar de petenta, planul cadastral, chitanțele si contractul de prestări servicii de salubritate, rezulta ca aceasta plătește serviciile de salubritate pentrupunctul de lucru de pe . iar conform facturii fiscale depuse la dosarul cauzei, reiese că petenta achită catre Societatea Cooperativa Meșteșugărească Igiena, proprietarul spațiului închiriat, care a încheiat cu . contractul de prestări servicii de salubritate susmenționat, servicii de salubritate, termoficare si telefon.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că petenta este vinovată de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, deoarece dacă aceasta a închiriat spațiu în care funcționat de la Societatea Cooperativa Meșteșugărească Igiena, care avea încheiat contract de salubritate de ., petenta avea obligația de a încheia pe numele societății contract de salubritate.

Mai mult, în cazul în care contractul de salubritate încheiat între cooperativa susmenționată și . se lua în considerare, la rubrica 4 privind precolectarea, colectarea și transportul de la adresele beneficiarului, nu este prevăzută ., adresă la care s-a efectuat controlul de către agentul constatator, astfel că nu s-a făcut dovada contrară a celor reținute in procesul verbal de contravenție.

Prin întâmpinarea formulată, intimata ., a solicitat respingerea recursului și a arătat că spațiul controlat era utilizat în baza unui contract de închiriere încheiat cu Societatea Cooperativa Meșteșugărească Igiena, proprietara spațiului, care avea încheiat contractul de prestări servicii salubritate cu Rosal G. SA nr. 4680/03.03.2011, inclusiv pentru spațiul situat în . care este identic cu ..

Intimata a mai arătat că la rândul ei, a achitat contravaloarea serviciilor de salubritate către proprietar, acestea fiind refacturate lunar și achitate odată cu chiria aferentă spațiului utilizat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că acesta fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, prin procesul-verbal nr. 1066/05.10.2011 întocmit de M. C.-N., petenta . a fost sancționata cu amenda contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct.5 din HCL 191/2009, deoarece la punctul de lucru de pe . nu a deținut contract valabil încheiat cu o firma abilitata de Consiliul Local pentru evacuarea deșeurilor menajere.

Tribunalul constată că în conformitate cu prevederile art.3 pct.5 din HCL nr. 191/2009, „nedeținerea unui contract valabil încheiat, cu un agent specializat, abilitat de către Consiliul Local al Municipiului C.-N. pentru serviciul de evacuare a deșeurilor menajere și industriale, la fiecare proprietate și punct de lucru” se sancționează.

Tribunalul mai reține că în contractul de salubritate încheiat între Cooperativa Meșteșugărească Igiena și . a fost încheiat contract de salubritate, la rubrica 4 privind precolectarea, colectarea și transportul de la adresele beneficiarului, fiind prevăzută . și nu ., iar în contractul de închiriere încheiat între cooperativa susmenționată și ., figurează adresa ..

De asemenea, se constată că spațiul în cauză este situat la parterul complexului comercial amplasat la intersecția străzilor Donath cu Uliului din cartierul G., fiind vorba de unul și aceleași imobil, respectiv că intimata a achitat contravaloarea serviciilor de salubritate către proprietar, acestea fiind refacturate lunar și achitate odată cu chiria aferentă spațiului utilizat, motiv pentru care, tribunalul apreciază că în speță contravenția săvârșită are un grad de pericol social redus, fiind suficient aplicarea sancțiunii avertismentului.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 312 coroborat cu art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1132/22.01.2013 pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei C. N., pe care o va modifica în sensul că va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1132/22.01.2013 pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei C. N., pe care o modifică în sensul că dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2014.

Președinte,

M. T.

Judecător,

P. U.

Judecător,

A.-M. B.

Grefier,

I.-M. P.

Red.AMB/tehn.MG

2 ex. 26.05.14

Jud. fond C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 833/2014. Tribunalul CLUJ