Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 325/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 10147/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 325/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Judecător I. P.
Grefier C.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant C. L. și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, din oficiu, în baza art. 131 NCPC își verifică competența, astfel constatând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac.
Se constată că apelul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.
Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 NCPC astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr._/04.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a respins ca neintemeiata plangerea formulata de petentul C. L. in contradictoriu cu intimatul I. de poliție al Județului Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/15.04.2013 încheiat de I.P.J. Cluj, petentul a fost sanctionat cu amenda in suma totala de 975 lei, echivalentul a 9+4 puncte amenda si cu retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii pentru o perioada de 90 +30 de zile, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102/3/e și art.100/3 din OUG nr.195/2002, deoarece în data de 15.04.2013, ora 18.22, in Cluj-N., a condus autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ pe . de mers inspre . inregistrat de aparatul radar MAI_ cu viteza de 101 km/h iar când i-a fost facut semnal regulamentar de oprire, acesta nu l-a respectat, continuându-și deplasarea pana pe . 2 km.
În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției consemnate in procesul verbal de contravenție și că susținerile sale sunt nefondate, deoarece nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei menționate în actul sancționator, astfel că se impune respingerea plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul C. L., solicitând admiterea apelului și in principal, anularea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare iar, in subsidiar, schimbarea sentinței atacate și prin rejudecare, admiterea plângerii contravenționale.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că suntem in prezența unei nulității absolute de ordine publică, potrivit art. 174-175 C. pr.civ. raportat la art. 425 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 403 C.pr.civ. și că lipsa de coerență a datei înscrise in cuprinsul dispozitivului – 18.10.2013 care contrazice data cuprinsă în minuta sentinței civile apelate 04.10.2013, constituie un motiv de nulitate absolută care afectează hotărârea judecătorească în ansamblul ei.
Apelantul a mai arătat că se impune modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, potrivit principiului in dubio pro reo, care profită petentului.
De asemenea, a arătat că nu se poate vedea imaginea autoturismului și numărul de înmatriculare, aparatul nu este dotat cu un sistem de iluminare certificat pentru a-l face utilizabil pe timp de noapte și pe timp de ploaie,măsurătoarea efectuată nu constituie probă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a solicitat respingerea apelului și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul avea obligația să respecte semnificația culorii roșii a semaforului electric și că acesta nu a făcut dovada că pe . prevăzute și alte limite de viteză decât cele prevăzute în localități, astfel că locul săvârșirii faptei contravenționale a fost indicat în mod corect de către agentul constatator.
Intimatul a mai arătat că aparatul radar utilizat a fost verificat metrologic la data constatării contravenției, fiind depus buletinul de verificare metrologică.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr._/04.10.2013 a Judecătoriei Cluj-N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de modificare ori desființare a acesteia.
În mod legal instanța de fond a reținut că s-a făcut dovada certă a depășirii vitezei legale în localitate, apelantul circulând cu 101 km/h în localitate.
Instanța constată că imaginile aflate pe DVD-ul de la dosar sunt clare și numărul de înmatriculare al autovehiculului condus de către apelant este cu certitudine acela reținut în procesul verbal, aparatul radar este omologat și certificat conform legii, dovezile fiind depuse la f.13, 14 din dosarul instanței de fond. De asemenea, intimatul a anexat la întâmpinare buletinul de verificare metrologică al aparatului radar.
Legea nu interzice folosirea aparatelor radar pe timp de ploaie sau în timpul nopții.
Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de apelantul C. L., domiciliat in Cluj-N., ., . in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_ împotriva sentinței civile nr._/04.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul C. L., domiciliat in Cluj-N., ., ., jud. Cluj in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_ împotriva sentinței civile nr._/04.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. pe care o menține în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica din 28.05.2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C.-C. T. |
Red.IP/tehn.MG
4 ex. 03.06.14
Judecător fond I. C.
Judecătoria Cluj-N.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








