Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 196/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 196/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 2874/117/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 196/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Grefier O.-R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDETULUI CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de 08.11.2012 în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, sens în care instanța, din oficiu a dispus repunerea de rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, instanța în baza art. 252 Cod procedură civilă, invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Retine că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de 13.03.2012, reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDETULUI CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculului marca Ford, fără plata taxei de poluare, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii acesta a arătat că deși s-a adresat pârâtei în vederea înmatriculării autovehiculului susmenționat, acesta a refuzat să procedeze în acest sens.
Cauza a fost suspendată la data de 08.11.2012, conform art.1551 pct.1 Cod Procedură Civilă și a rămas în nelucrare mai mult de 1 an având în vedere că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanța în sarcina sa.
Având în vedere această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.248 și 252 C.pr.civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei acțiuni, excepție admisă în temeiul art.253 C.pr.civilă.
Pe cale de consecință, tribunalul va constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanța.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul P. C., domiciliat în T., ., ., în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDETULUI CLUJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Cluj-N., . nr.58, jud.Cluj, având ca obiect înmatriculare autovehicul fără plata taxei de poluare.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2014.
Președinte, E. B. | ||
Grefier, O.-R. L. |
Red.EB/tehn.MG
2 ex. 21.01.14
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1042/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








