Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 960/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 960/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 1263/328/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ NR. 960/A/2014

Ședința publică de la 28 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. U.

Judecător E. B.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare apelul declarat de apelantul B. G. împotriva Sentinței civile nr. 52/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant, av. L. M.Simola, lipsă fiind reprezentanta intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după efectuarea procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 Noul Cod de Procedură Civilă.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 2 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanță.

Reprezentanta apelantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în baza art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, în baza art. 244 Cod procedură civilă se declară lămurită asupra cauzei și închide cercetarea judecătorească, iar în baza art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost promovat în scris, respectiv schimbarea în totalitate a dispozițiilor sentinței instanței de fond, în sensul admiterii plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în baza art. 394 Cod pr.civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Reține că prin Sentința civilă nr. 52/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. s-a respins plângerea contraventionala formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/14.02.2013 intocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, petentul a fost sancționat cu amenda de 2000 lei, retinandu-se ca în data de 14 februarie 2013, ora 19:00, a condus autoturismul marca DACIA cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 107, in apropierea sensului giratoriu Sandulesti, din direcția Petrestii de Jos spre T., transportând cantitatea de 1 mc material lemnos pentru foc „acăț" fara a deține aviz de insotire ori alt document prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase in vigoare, fapta fiind prevazuta si sanctionata de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010.

Prima instanța a mai reținut că față de probele administrate în cauză, se impune concluzia în sensul că starea de fapt reținută prin actul de constatare corespunde fidel situației reale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul B. G., solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa și că a deținut aviz de însoțire a mărfii doar că acesta nu era asupra sa în momentul controlului, fiind prezentat intimatului ulterior, fapt recunoscut de acesta.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a solicitat respingerea apelului și menținerea procesului verbal de contravenție, arătând că apelantul avea obligația să respecte legislația în vigoare privind transportul materialului lemnos și să prezinte avizul de însoțire valabil.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 52/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. s-a respins plângerea contraventionala formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/14.02.2013 intocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, petentul a fost sancționat cu amenda de 2000 lei, retinandu-se ca în data de 14 februarie 2013, ora 19:00, a condus autoturismul marca DACIA cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 107, in apropierea sensului giratoriu Sandulesti, din direcția Petrestii de Jos spre T., transportând cantitatea de 1 mc material lemnos pentru foc „acăț" fara a deține aviz de insotire ori alt document prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase in vigoare, fapta fiind prevazuta si sanctionata de art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010.

Este de remarcat că instanța investită cu soluționarea cererilor de apel rejudecă pricina în fond și controlează hotărârea apelată în raport de motivele invocate de către apelant ori cu cele ridicate din oficiu de către instanță.

In apel instanța este ținută să verifice hotărârea atacată pe baza probelor administrate la fond putând să administreze probe noi, deoarece apelul are caracter devolutiv.

În conformitate cu dispozițiile art.476 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța are căderea de a statua atât în fapt cât și în drept.

Cu privire la viciile de formă ale actului sancționator, respectiv încălcarea prevederilor art.16 alin.1 și art.17 din O.G.nr.2/2001, trebuie arătat că agentul constatator a făcut toate mențiunile cuvenite,astfel că ,în cauză, nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001. Mențiunile prevăzute de art.16 alin1 din acest act normativ, altele decât cele la care face referire art.17, trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu, în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în caz contrar sancțiunea este doar nulitatea relativă a acestuia, cu condiția dovedirii unei vătămări prin dresarea acestui act cu nerespectarea prevederilor legale.

În sensul celor arătate mai sus, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii, promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a arătat că nulitatea absolută, ce poate fi constatată și din oficiu, intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001.

Tribunalul după analizarea materialului probator existent la dosarul cauzei a constatat că hotărârea instanței de fond este netemeinică .

Astfel aceasta în mod greșit nu a luat în considerare faptul că petentul a răsturnat prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție prin prezentarea avizului de însoțire a mărfii.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, pronuntandu-se si cu privire la sanctiunea aplicata prin acesta.

Verificand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 si cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acelasi act normativ, neexistand motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu .

Referitor la temeinicia actului contestat, instanta retine ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.

In prezenta cauza, instanta constata ca aspectele consemnate de agentul constatator in procesul-verbal atacat sunt corespunzatoare realitatii.

Fapta petentului de a transporta material lemnos fără a deține aviz de însoțire ori alt document prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare constituie contraventie, conform art. 19 alin.1 lit.b din Legea nr.171/2010 . Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, pronuntandu-se si cu privire la sanctiunea aplicata prin acesta.

Petentul doar a condus autovehiculul iar actele de vânzare-cumpărare a materialului lemnos au fost uitate la sediul societății vânzătoare, care au fost aduse în scurt agentului constatator.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, instanta retine ca potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul verbal.

Analizand in temeiul art. 34 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sanctiunea contraventionala aplicata, instanta constata ca, raportat la imprejurarile concrete ale comiterii faptei, nu se impune aplicarea unei sanctiuni pecuniare petentului.

In acest sens instanta are in vedere faptul ca petentul nu a intentionat sa eludeze legea, ci s-a conformat obligatiei legale instituite de prevederile Legii nr.171/2010, nu a fost de rea credinta si, desi nu poate invoca drept aparare necunoasterea legii, acest aspect trebuie luat in considerare la individualizarea sanctiunii. Mai mult instanța considera ca fapta prezinta un grad de periculozitate redus și ca aplicarea unei sancțiuni cu amenda este disproporționată.

Este adevărat că procesului verbal întocmit de către un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Valoarea probatorie a actului constatator, întocmit de către un agent prin perceperea directă a stării de fapt urmează a fi analizată prin coroborarea tuturor dovezilor apte să reliefeze adevărul.

Persoana sancționată contravențional are însă dreptul la un proces Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, pronuntandu-se si cu privire la sanctiunea aplicata prin acesta.

Verificand legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 si cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acelasi act normativ, neexistand motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu .

Referitor la temeinicia actului contestat, instanta retine ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei face dovada deplina a situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.

Petentul poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.

Ca atare instanța de judecată are sarcina de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de legiuitor, sancționarea faptelor antisociale și respectarea dreptului la apărare a persoanei sancționate contravențional.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 183/2003 a Curții Constituționale, procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care are o natură relativă putând fi răsturnată prin proba contrară. Așa cum prevăd disp.art. 249 Cod procedură civilă „ cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

Conform Jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Ozturk vs.Germania, Salabiaku vs.Franța și Pham Hoang vs Franta) reglementările ce sancționează contravențiile au o natură penală, astfel că la judecarea unor astfel de cauze trebuie respectate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție.

In acest sens, Curtea Constituțională a României prin Deciziile nr. 183/2003, 197/2003 si 259/2003 a statuat că legislația contravențională intră sub incidenta art. 6 din C.E.D.O. Așa fiind, prezumțiile de fapt si drept sunt compatibile cu prevederile europene anterior menționate în situatia în care se utilizează în limite rezonabile, nu operează automat si cel în favoarea căruia operează acestea, are la îndemână mijloace de probă pentru a putea dovedi că sunt neîntemeiate.

Așadar, prezumția relativă de temeinicie si legalitate de care se bucură procesul-verbal potrivit legislației contravenționale din România este compatibilă cu prev.art. 6 din C.E.D.O. si ca atare, poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, asigurându-se astfel dreptul la apărarea petentului.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevederile de art. 17 din O.G. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 19 alin.l din O.G. 2/2001 martorul asistent nu este necesar să se fi aflat la locul săvârșirii contravenției ci acesta trebuie să fie de față în momentul încheierii actului sancționator si să ateste motivele pentru care cel sancționat contravențional nu l-a semnat.

Față de cele ce preced, tribunalul consideră că ne aflăm în situațiile prevăzute de art.480 alin.1 Cod Procedură Civilă coroborat cu prevederile art. 34 al. 1 si art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanta va admite apelul declarat de apelantul B. G., cu domiciliul in T., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_ împotriva Sentinței civile nr. 52/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. pe care o schimbă în totalitate, în sensul că va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.02.2013 intocmit de intimat și va dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertismentului.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul B. G., cu domiciliul in T., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_, împotriva Sentinței civile nr. 52/16.01.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T. pe care o schimbă în totalitate, în sensul că admite plângerea contravențională formulată de petentul B. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.02.2013 intocmit de intimat și dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertismentului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 Octombrie 2014.

Președinte,

P. U.

Judecător,

E. B.

Grefier,

L. C.

Red.EB/tehn.MG

4 ex. 02.12.14

Jud. fond A. S. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 960/2014. Tribunalul CLUJ