Contestaţie la executare. Decizia nr. 1990/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1990/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 1253/211/2014

Dosar nr._

Cod operator cu caracter personal:3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1990/2014

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Judecător I.-M. L.

Judecător A.-C. Ț.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către contestatorul S. R. -MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, PRIN DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. împotriva sentinței civile nr.2200/05.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în contradictoriu cu intimații: V. V. și T. A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut se prezintă reprezentantul ales al intimaților, V. V. și T. A. av.V. A.-G., cu delegație avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimaților invocă excepția necompetenței materiale și funcționale a completului de contencios administrativ și fiscal, raportat la natura cauzei și obiectul cererii. În opinia sa creanța nu este o creanță bugetară, solicitând instanței transpunerea cauzei spre soluționare secției civile a Tribunalului Cluj.

Instanța, lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr.2200/05.03.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. în contradictoriu cu intimații V. V. și Tanc A. și B. S. D. M., având ca obiect anularea executării silite în dosarul execuțional nr. 531/2012. Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată in favoarea intimaților V. V. și T. A. în cuantum de 200 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul S. Român, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare, cu consecința înlăturării cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut aplicația dispozițiilor art. 371 ind.2 alin.3C.pr.civ., deși acestea nu pot fi interpretate in maniera reținută in considerentele hotărârii atacate, independent de dispozițiile aliniatelor anterioare ale art. 371^2 C.pr.civ. și că nu datorează suma in discuție, astfel că și obligarea sa la plata onorariului stabilit este nelegală.

Prin întâmpinarea formulată, intimații V. V. și T. A., au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată și au arătat că susținerile recurentului sunt nefondate.

La termenul din data de 12.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale funcționale a completului de contencios administrativ și fiscal, raportat la natura cauzei deduse judecății.

Analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul reține că aceasta este fondată, având în vedere că suma nu este o creanță bugetară, motiv pentru care competența de soluționare a recursului revine Secției civile a Tribunalului Cluj.

La termenul de judecata de astazi instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale functionale a jurisdictiei de contencios administrativ din cadrul Sectiei Mixte de C. Administrativ si Fiscal, Conflicte de munca si Asigurari Sociale, raportat la natura juridica a cauzei deduse judecatii.

Tribunalul retine ca prin contestatia dedusa judecatii in fata instantei de fond s-a solicitat „anularea executării silite insăși in dosarul execuțional nr.531/2012 al B. S. D.-M.” titlurile executorii nefiind emise in materie fiscala.

În ceea ce privește competența de soluționare a contestațiilor la executare în căile de atac, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat, prin Decizia nr XV /2007 pronuntata in solutionarea recursului in interesul legii, in sensul ca aceasta se determină după regulile general aplicabile cuprinse în art. 2 pct. 2 și 3, art. 3 pct. 2 și 3 și art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Inalta Curte a retinut, cu privire la instanța competentă să soluționeze căile de atac în contestațiile la executare,faptul ca divergențele de opinie apar în ceea ce privește secția din cadrul instanței de control judiciar la care trebuie să se înregistreze asemenea pricini.

Sub acest aspect nu poate fi vorba despre o interpretare și aplicare diferită a legii, deoarece, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile celorlalte instanțe - acolo unde există secții specializate - nu au o competență proprie prevăzută în texte de lege, susceptibile de interpretări diferite.

Astfel, competența de soluționare a căii de atac se verifică în raport cu nivelul instanței, împărțirea pe secții fiind o chestiune de organizare judecătorească.

Cu toate acestea, în considerarea principiului specializării, este firesc ca atunci când contestația la executare propriu-zisă vizează un titlu emis în materie comercială sau de contencios administrativ, acestea să se îndrepte la secțiile respective ale instantei competente.Aceasta cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca, într-o atare contestație, să se invoce și apărări de fond, a căror natură comercială sau de contencios administrativ să fie indiscutabilă.

Tribunalul retine ca cererea dedusa judecatii, nu aduce in discutie aspecte care tin de domeniul dreptului administrativ sau fiscal ci vizează exclusiv aspecte de nelegalitate identificate in procedura executării silite a unor hotărâri judecătorești in materie civilă, care constituie titluri executorii.

Toate aceste aspecte sunt de natura a releva caracterul strict civil al litigiului, astfel că instanta, în baza dispozițiilor art. 95, art. 131 și art. 136 C.pr.civ., tribunalul va admite excepția necompetenței materiale funcționale a completului de contencios administrativ și fiscal si va dispune declinarea competentei de soluționare a recursului în favoarea Secției civile a Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale funcționale a completului de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Secției civile a Tribunalului Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 12.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. F. B. I. M. L. A. C. Ț.

GREFIER

B. M.

Red.MFB/tehn.MG

2 ex. 17.12.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1990/2014. Tribunalul CLUJ