Contestaţie la executare. Decizia nr. 1340/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 1340/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 5090/211/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR. 1340/R/2014

Ședința publică din data de 25 Iunie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Judecător I. P.

Judecător G. O. O.

Grefier R. B. M.

Pe rol se afla judecarea recursului formulat de recurenta B. C. E. împotriva Sentinței civile nr. 6879/15.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., privind și pe intimatul M. C.-N., DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, SERVICIUL executare SILITĂ CREANȚE BUGET LOCAL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, constatând că deși recurenta a fost legal citată pentru termenul de judecată de azi cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 25 lei, sub sancțiunea anularii recursului, iar acesta nu a dat curs solicitării instanței, invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 6879/15.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a respins contestația la formulată de petenta B. C. E. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, SERVICIUL EXECUTARE SILITĂ CREANȚE BUGET LOCAL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, obligația fiscală a fost stabilită in sarcina contestatoarei cu respectarea prevederilor legale in materie, astfel că și executarea silită pornită împotriva sa în baza prevederilor Codului de procedură fiscală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta B. C. E., solicitând admiterea recursului și anularea formelor de executare silită începute de intimat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. C.-N., a solicitat respingerea recursului și a arătat că obligația fiscală a fost stabilită în sarcina contestatoarei cu respectarea prevederilor legale in materie iar executarea silită pornită împotriva acesteia este in conformitate cu norma legală imperativă.

La termenul din data de 25.06.2014, tribunalul a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului.

Analizând excepția invocată, tribunalul reține că pentru termenul menționat, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 25 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, urmează ca în baza art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, tribunalul să admită excepția invocată și să anuleze ca nelegal timbrat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nelegalei timbrări a recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta B. C. E. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE, SERVICIUL EXECUTARE SILITĂ CREANȚE BUGET LOCAL privind sentința civilă nr. 6879/15.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N., ca nelegal timbrat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 Iunie 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Judecător,

I. P.

Judecător,

G. O. O.

Grefier,

R. B. M.

Red.IP/tehn.MG

2 ex. 30.06.14

Judecător fond A. M.

Judecătoria C.-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1340/2014. Tribunalul CLUJ