Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 4756/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4756/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 560/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4756/2014
Ședința publică de la 04 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Grefier C.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant O. A. A. și pe pârât C. DE P. CLUJ, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentatul reclamantului av. G. N., lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus prin serviciul registratură cererea reclamantei în vederea acordării drepturilor prevăzute de Lg 189/2000, acte care se comunică cu reprez. reclamantei.
Instanța procedează la audierea martorei C. A. a cărei declarație se află la fila 4 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă etapa probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Pe fond, reprezentantul reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta O. A. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. Cluj anularea Hotărârii nr._/17.12.2012 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000,, constatarea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, obligarea pârâtei la a emite o noua decizie de constatare a calității reclamantei de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că hotărârea de respingere este netemeinica si nelegala si a fost data cu greșita interpretare sau coroborare a probelor administrate. Astfel, din cuprinsul documentelor depuse in probațiune in dosarul constituit la nivelul Casei Județene de P. Cluj rezultă fără indoială calitatea reclamantei de beneficiar al prevederilor legii nr 189/2000.
În drept, au fost invocate prevederile art.1 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 189/2000, O.G. 105/1999.
Pârâta C. Judeteană de P. Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și menținerea actului administrativ atacat, invederând, in esență, că din probele depuse de reclamantă in sustinerea cererii sale rezultă aspecte contradictorii, imposibil de verificat si care nu pot conduce la concluzia fermă că reclamanta a avut, in timpul celui de Al Doilea Război Mondial, calitatea de refugiat pentru motive etnice.
Analizand actele și lucrarile dosarului instanta reține următoarele:
Prin Hotărârea nr._/17.12.2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de P. Cluj a fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr 189/2000 formulată de reclamanta G. G. .
In fața organului administrativ, pentru dovedirea refugiului și a duratei acestuia reclamanta a depus copii ale declarații autentificate ale martorilor M. V. și G. M.. Din cuprinsul acestor declarații rezultă că in iarna anului 1941, din cauza persecuțiilor etnice la care a fost supusă impreună cu familia sa, urmare a cedării către Ungaria a Ardealului de Nord, reclamanta s-a refugiat din localitatea de domiciliul ( Câmpia Turzii, jud Cluj ) in localitatea M. V., jud Cluj.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 „ Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;
c) a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate*);(…)”.
Instanța a dispus audierea in cauză, pentru lămurirea aspectelor privind realitatea și privind durata refugiului reclamantei a martorilor M. V. și G. M., ale căror declarații se regăsesc la dosarul constituit de pârâtă.
In condițiile in care in cauză s-a probat imposibilitatea deplasării martorilor la instanță, aceastia având vârsta de 94 ani si respectiv 80 de ani și având probleme de sănătate,s-a dispus inlocuirea lor cu martora C. A..
Martora C. A., audiată in fața instanței, a declarat că reclamanta a plecat in refugiu din localitatea de domiciliu Câmpia Turzii, jud Cluj in ianuarie 1941 urmare a iminentei ocupări a localității de către trupele armatei maghiare, urmare a cedării Ardealului de Nord Ungariei. Martora a declarat că existau zvonuri conform cărora armata maghiară persecuta poluția de naționalitate română din teritoriile ocupate, aceasta fiind rațiunea pentru care familia reclamantei a decis să plece din localitatea de domiciliu.
Instanța,în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarația martorei este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei.
De asemenea, mărturia testimonială este concludentă în cauză, martora arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei ,relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicată personal.
Pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000 reclamantul era obligat să facă dovada că decizia plecării din localitatea de domiciliu a fost avut o motivație eminamente etnică avand in vedere că din chiar titlul actului normativ menționat rezultă că acesta se referă exclusiv la cetățenii români care, in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții pe motive etnice.
Cum este necontestat faptul că reclamanta si familia sa erau cetățeni români de religie ortodoxă apare corectă concluzia că aceasta a făcut obiectul unor acte de persecuție din partea armatei maghiare, dat fiind contextul istoric in aria teritorială in care se afla localitatea de domiciliu a reclamantei.
Pe cale de consecință, instanța va stabili că reclamanta este îndreptățită să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 pentru intreaga perioada in care a fost nevoit să se refugieze in alte localitati, anume pentru perioada perioada ianuarie 1941- martie 1945.
Astfel fiind, în temeiul art. 7 alin. 4 raportat la art. 1 lit. c din acest act normativ instanța va admite acțiunea, va dispune anularea Hotărârii nr. nr._/17.12.2013 emisă de pârâtă și in consecință va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada ianuarie 1941- martie 1945.
In temeiul art 453 Cod procedură civilă instanta va obliga pârâta la plata cheltuieli de judecată in cuantum de 450 lei, constând in onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la fila 45 a dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta O. A. A., CNP_, cu dom in Câmpia Turzii, .. 57, jud Cluj in contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. Cluj cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud.Cluj
Dispune anularea Hotărârii nr._/17.12.2013 emisă de pârâtă .
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr 189/2000 și să acorde acesteia toate drepturile prevăzute de Legea nr 189/2000, pentru perioada ianuarie 1941- martie 1945.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 450 lei.
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică din 4 iulie 2014.
Președinte, M.-F. B. | ||
Grefier, C.-C. T. |
C.T. 15 Iulie 2014
Red.tehnored MFB/ 4 e/25.08.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 5181/2014. Tribunalul CLUJ | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|








