Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 6394/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6394/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 2489/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6394/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Grefier C.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. G. și pe pârât C. J. DE PENSII CLUJ, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentatul reclamantului av. M. M. și martora C. M., lipsă fiind pârâta și martora S. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța procedează la audierea martorei C. M. a cărei declarație se află la fila 36 din dosar.
Față de lipsa martorei S. M. reprezentantul reclamantului depune adeverință medicală din care reiese imposibilitatea deplasării acesteia.
Reprezentantul reclamantului depune în probațiune decizia nr._/27.11.2012 a surorii reclamantului căreia i-a fost recunoscută calitatea de refugiat.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul reclamantului, solicită admiterea cererii pentru motivele arătate în scris. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar f. 41.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâta C. DE PENSII CLUJ, s-a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii nr._/03.03.2014 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să constate calitatea de beneficiar a reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să oblige pârâta la plata drepturilor începând cu luna următoare introducerii cererii. S-au mai solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că cererea a fost respinsă datorită unor date contradictorii, fără să se specifice care sunt aceste date.
Reclamantul justifică însă calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile persoanelor care au întâlnit reclamantul pe teritoriile de refugiu fiind edificatoare în acest sens.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legea nr. 189/2000.
În probațiune, s-a anexat hotărârea atacată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii.
A arătat pârâta că nu s-a putut face dovada în cauză a calității reclamantului de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile notariale ale martorilor nefiind suficiente.
Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, instanța retine că potrivit Art. 1 din Legea 189/2000 - (1) Beneficiază de prevederile > Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;
c) a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate*);
d) a făcut parte din detasamentele de munca forțată;
e) a fost supravietuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.
(2) De aceleași drepturi beneficiază, la cerere, și persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost refugiate, expulzate sau strămutate se afla sub administrație românească ori sub administrația acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluționate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (1^1).
Potrivit hotărârii atacate, Hotărârea nr._/03.03.2014, cererea reclamantului de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost respinsă, având în vedere existența unor date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
La dosar a fost depusă hotărârea atacată precum si actele care au stat la baza emiterii acesteia.
Instanța reține că reclamantul a depus în anexa cererii adresate pârâtei, declarațiile a doi martori care au declarat pe proprie răspundere că aceasta s-a refugiat din localitatea Soporu de Câmpie, jud. Cluj, în localitatea M. Viteazul, jud. Cluj începând cu perioada septembrie 1944,datorită persecutării pe motive etnice, întorcându-se din refugiu în octombrie 1944.
Martorii au declarat că despre împrejurarea atestată prin declarație au luat la cunoștință deoarece s-au întâlnit pe teritoriul de refugiu, martorii fiind la rândul lor refugiați datorită acelorași motive de persecutare etnică.În plus față de actele existente în dosarul administrativ, instanța reține că reclamantul a solicitat audierea a doi martori în cursul procedurii judecătorești, iar conform declarației uneia dintre martore și anume C. M. audiată de instanță, reclamantul într-adevăr a fost refugiat, împreună cu familia sa, din cauza persecuțiilor pe motive etnice, în perioada 1940-1945.
Potrivit declarației martorei audiate, C. M., reclamantul împreună cu familia sa, au plecat din localitatea de domiciliu în comuna M. Viteazul, județul Cluj.
Având în vedere această împrejurare, instanța apreciază că în urma reanalizării înscrisurilor depuse la dosarul administrativ, înscrisuri coroborate cu declarația martorei audiate în fața instanței, poate recunoaște calitatea reclamantului de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada septembrie 1944- octombrie 1944.
Pentru motivele arătate,în baza art. 1,8,10 din Legea 554/2004 și art. 1 din Legea 189/2000, va admite în parte cererea formulată și va anula hotărârea atacată, dispunând recunoașterea calității reclamantuluide beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.
În temeiul art.453 NCPC, instanța va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei,constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul P. G.,dom. în Loc. Câmpia Turzii, ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C. DE PENSII CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud.Cluj, și, în consecință :
Anulează Hotărârea nr._/03.03.2014emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada septembrie 1944 –octombrie 1944, începând cu data de 16.05.2013.
Obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei,constând în onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Președinte, A. N. | ||
Grefier, C.-C. T. |
Red.A.N.
Tehn.C.C.T.
4 ex./09.01..2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1071/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 614/2014.... → |
|---|








