Anulare act administrativ. Sentința nr. 4234/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4234/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 4165/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 4234
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
anulare act administrativ, formulată de reclamanta S. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., birou 21, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în G., ., județ G., chemat în garanție fiind A., cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului. Investirea instanței.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta S. C. a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:
- anularea actului administrativ - adresa nr.398.530/21.12.2012, ce materializează refuzul organului fiscal de a-i restitui suma achitată cu titlu de taxă de poluare;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.651 lei, prelevată în mod ilegal cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii legale aferente;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta a arătat – în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru a cărui înmatriculare pe teritoriul României a fost nevoită să achite suma de 2.651 lei, taxa de poluare instituită prin OUG.50/2008. D. fiind caracterul vădit ilegal al taxei, reclamanta arată că a formulat cerere de restituire la AFP C., că autoritatea i-a refuzat satisfacerea dreptului pretins, sub motiv că taxa a fost corect calculată, în baza OUG.50/2008.
Reclamanta a susținut că plata acestei taxe contravine de plano dreptului comunitar, încalcă dispozițiile Tratatului Comunității Europene, care, în art. 90, interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, fiind în egală măsură contrară disp.art.25 și 28 din TCE.
S-a invocat faptul că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, această taxă fiind percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în C.E. și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută. Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25, 28 și 90 alin. 1 din Tratatului UE, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 2 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
La cererea introductivă de instanță, au fost anexate, în copie înscrisuri: Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei în sumă de 2.651 lei, certificatul de înmatriculare, cererea de returnare a taxei pe poluare, adresa prin care autoritatea comunică refuzul de restituire.
1.2. Prin sentința civilă nr.5413/12.04.2013, Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a dispus declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului C.- Secția contencios administrativ și fiscal.
Pe rolul Tribunalului C. - Secția contencios administrativ și fiscal, dosarul a fost înregistrat la 14.06.2013.
1.3.Pârâta și-a precizat poziția procesuală, prin întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii având ca obiect anularea adresei nr. 398.530/21.12.2012, motivat de împrejurarea că înscrisul contestat nu reprezintă un act administrativ fiscal, în accepțiunea art.41-43 din OG.92/2003.
Cu privire la pretenția reclamantei, de restituire a taxei de poluare, pârâta opinează că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care față de modificările legislative survenite, urmare a abrogării OUG.50/2008 prin Legea nr.9/2013, se poate restitui doar diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa instituită prin Legea nr.9/2013.
De asemenea, pârâta a formulat, „ în conformitate cu art.60-63 c.pr.civ., cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu , a cărei introducere în cauză și citare a solicitat-o, în raport de destinația sumei solicitate de reclamantă.
1.4. Chemata în garanție – Administrația Fondului pentru Mediu nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare
2. Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
2.1. Situația de fapt.
Fapt necontestat, la data de 23.09.2009, cu chitanța . nr._ reclamanta a achitat în contul Trezoreriei C. suma de 2651 lei- taxă poluare auto instituită prin OUG.50/2008 .
Taxa a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice C., prin Decizia de calcul a taxei de poluare, emisă urmare a cererii înregistrate de reclamantă la organul fiscal, pentru înmatricularea pe numele său a autoturismului marca Opel Astra, norme poluare E4, . WOLOAHL_, având primă înmatriculare-31.10.2006, într-un stat membru al Uniunii Europene.
La 12.12.2012, reclamanta a solicitat organului fiscal restituirea sumei achitată în vederea înmatriculării autoturismului și a dobânzii legale .
Prin adresa nr.398._.12.2012, pârâta comunică reclamantei că solicitarea sa nu poate fi soluționată favorabil, dat fiind că taxa a fost calculată în conformitate cu prevederile OUG.50/2008 cu modificările și completările ulterioare, respectiv conform dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare, făcându-i cunoscute și prevederile art.117 din OG.92/2003.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1. În referire la admisibilitatea acțiunii, Tribunalul constată următoarele:
Prin adresa nr. 398.530 emisă de pârâtă la 21.12.2012, nu au fost stabilite, modificate sau stinse drepturi și obligații fiscale.
Actul administrativ vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului de procedură fiscală sunt asigurate prin cererea de restituire adresată autorității, cerere ce nu a fost soluționată prin emiterea unui act administrativ fiscal în accepțiunea art.41 din OG.92/2003, nefiind emisă o decizie prin care să fie exprimat refuzul de restituire.
Cererea de anulare a adresei nr. 398.530/21.12.2012, ce nu suplinește cerințele prescrise de art.41 din OG.92/2003, va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pretenția reclamantei, de obligarea a pârâtei la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă poluare este însă perfect admisibilă, concluzie impusă și prin prisma Deciziei nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., prin care instanța supremă, în dezlegarea recursului în interesul legii a statuat că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. În referire la fondul litigios, analiza relevă următoarele:
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 din TFUE), invocat de către reclamantă, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Interpretând acest act normativ teleologic, după scopul său, pentru a identifica intenția legiuitorului, se constată următoarele:
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa de poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare în taxă de poluare/ de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art.110 din TUE).
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive al Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.29, iar Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 (alin.4).
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă în anul 2008.
OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din TCE (art.110 din TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fruttta Stl c. Amministrazione delle finanze dello Stato, în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane din Italia).
Aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea prioritară a dreptului comunitar nu este opozabilă numai autorităților judecătorești, ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile administrativ fiscale.
De altfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul Român” Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în disuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010. În par.28, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „ poluatorul plătește”. Totodată, a fost respinsă cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea în cauza T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Astfel încât la momentul formulării cererii de restituire/decembrie 2012, respectiv la cel al comunicării de către organul fiscal a imposibilității de a da curs cererii, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., erau actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale naționale – care contravin celor comunitare, ceea ce o supune repetițiunii.
Prin urmare, pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma de 2.651 lei.
Pentru lipsa de folosință, reclamanta este îndreptățită și la dobânda legală în materie fiscală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va lăsa neaplicate reglementările naționale (art.124 alin.1 OG.92/2003).
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Tribunalul constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
În sensul celor menționate, acțiunea dedusă judecății va fi admisă, iar culpa procesuală a pârâtei va fi sancționată prin obligarea sa la plata către reclamantă, în temeiul art.274 c.pr.civ., a sumei de 39,3 lei- cheltuieli de judecată.
Consecință a admiterii cererii de chemare în judecată și dată fiind temeinicia pretențiilor formulate de pârâtă împotriva Administrației Fondului pentru Mediu, va fi admisă și cererea de chemare în garanție.
În conformitate cu art.1 din OUG 50/2008, această taxă s-a constituit în venit la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionată fiind de Administrația Fondului pentru Mediu.
Chemata în garanție nu contestă că suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii.
Cum între reclamantă și Administrația Fondului pentru Mediu nu există stabilit nici un raport juridic, o obligare directă a acesteia la restituirea sumei nu ar fi posibilă, însă apare ca perfect justificată pretenția pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata sumei de_ lei,cu dobânda legală în materie fiscală și a cheltuielilor de judecată, cerere ce urmează a fi admisă, în temeiul art.63 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., birou 21, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în G., ., județ G..
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 2651 lei și dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei, calculată de la data achitării sumei și până la efectiva restituire.
Respinge cererea inserată la pct. 1 din petitul acțiunii, ca inadmisibilă.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 39,3 lei – cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 2651 lei și dobânda legală aferentă și la cheltuieli de judecată – 39,3 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
tehnored. jud.A. N.
5 ex./27.11.2013
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1496/2013.... → |
|---|
