Anulare act administrativ. Sentința nr. 4832/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4832/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 7774/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 4832
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamantul S. H., cu domiciliul în M., ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 17.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 23.12.2013, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ fiscal de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamantul S. H. a chemat în judecată DGFP C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să admită contestația împotriva Deciziei nr.177/18.06.2013 prin care pârâta i-a respins contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 2947/27.03.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite de S.A.F.-A.I.F. C. în baza raportului de inspecție fiscală din 25.03.2013.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată – în esență, că obligațiile fiscale suplimentare - 80.870 lei/ majorări de întârziere impozit pe venit din salarii și 14.221 lei/ penalități de întârziere impozit pe venit din salarii, sunt neîntemeiate și invederează că, în conformitate cu disp.art.90 Cod fiscal a plătit în mod corect impozitul pe venit în perioada 1.01._12, astfel că prin plata anuală a sumelor aferente impozitului pe venit nu a fost cauzat vreun prejudiciu bugetului de stat.
Menționează reclamantul că este cetățean german, cu rezidență permanentă în România, că la 2.01.2007 a încheiat un contract de muncă cu firma Murk Gmbh/Co.KG, fiind desemnat conducător de unitate pentru România la firma Lumotex, filială a firmei Murk, iar la contractul individual de muncă încheiat la 6.06.2007 cu . a fost înregistrat la ITM C., sub nr._/2007.
Cu referire la perioada 1.01._11, reclamantul pretinde că veniturile realizate de la firma Murk Gmbh/Co.KG (94.470,52 Euro/97.549,66 Euro/96.032,96 Euro/100.671,12 Euro și 93.594 Euro), în mod eronat au fost impozitate conform art.60 Cod fiscal, de vreme ce nu sunt venituri din activități dependente (salarii) desfășurate în România, astfel încât să fie considerare ca fiind obținute în România, în sensul art.1 2 Cod fiscal.
Susține reclamantul că în cauză erau incidente disp.art.90 Cod fiscal, că a completat și depus, pentru anii fiscali 2007-2011, Declarația 201 privind veniturile realizate din străinătate (OPANAF 52/2012), iar din veniturile realizate în România sub formă de salarii de la angajatorul Lumotex, în baza contractului_/6.06.2007, i s-a reținut de angajator impozitul pe venitul din salarii.
În probațiune, reclamantul a înțeles să se folosească de înscrisuri.
1.2. Prin întâmpinare (f.42-52), DGRFP G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., continuatoare în drepturi și obligații a DGFP C., urmare a subrogării legale survenită prin HG 520/2013 și OUG.74/2013, a solicitat respingerea ca nefondată a contestației deduse judecății.
În apărare, pârâta menționează că actele administrativ fiscale contestate au fost emise în respectul dispozițiilor legale.
Astfel, se arată că reclamantul - pentru perioada supusă inspecției fiscale are statutul de persoană statornică în România, desfășurând activitatea dependentă în România plătită de angajatorul român, precum și de cel din Germania, condiție necontestată și care se desprinde și din prevederile art.4 din Legea nr.29/2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și avea obligația de a efectua plata lunară a impozitului pe veniturile din salarii, iar nu plata anuală, cum susține acesta.
Susține pârâta că pentru perioada 2007-2010, reclamantul nu a respectat prevederile Legii nr.571/2003, respectiv nu a declarat și plătit lunar impozitul pe veniturile din salarii, iar pentru perioada 1.01._11 și-a îndeplinit doar obligația declarativă, prin depunerea formularului 224, astfel că în mod corect în urma inspecției fiscale s-a constatat că impozitul datorat nu s-a plătit la termenul de scadență a obligației de plată și, prin urmare, au fost stabilite penalități și majorări de întârziere, conform art.119-120 din OUG.92/2003.
1.3. Prin răspunsul la întâmpinare (f.55), reclamantul susține că sunt nefondate în totalitate apărările pârâtei, iar în susținerea contestației sale solicită administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru ca expertul judiciar să stabilească dacă veniturile realizate în Germania de la firma Murk Gmbh/Co.KG, sunt sau nu venituri din activități dependente (salarii) desășurate în România, astfel încât să fie sau să nu fie considerate ca fiind obținute din România, în sensul art.12 Cod fiscal”.
2. Tribunalul,
analizând pretențiile reclamantei și apărările pârâtei, prin prisma mijloacelor de dovadă administrate în cauză, constată următoarele:
2.1. Premisele declanșării litigiului.
Reclamantul – cetățean german, domiciliază în România, având cartea de rezidență permanentă . nr._/22.06.2007 și este angajat al ..
Contractul de muncă încheiat cu . la ITM C. sub nr._/6.07.2007 a fost precedat de contractul încheiat de reclamant cu firma Murk GmbH/Co.KG, în Germania, la 2.01.2007, prin care părțile au convenit că angajatul își va desfășura activitatea în calitate de conducător de unitate pentru România la firma Lumotex, fiind menționate și drepturile salariale pe care acesta le va primi de la firma Murk.
Fapt necontestat, reclamantul a obținut de la firma Murk GmbH/Co.KG, -Germania, următoarele sume: 94.470,52 Euro, în perioada 1.01._07; 97.549,96 Euro în perioada 1.01._08; 96.032,96 Euro în perioada 1.01._09; 100.371, 12 Euro în perioada 1.01._10 și 93.594 Euro în perioada 1.01._12, sume ce reprezintă salariu cuvenit în baza contractului încheiat la 2.01.2007.
În egală măsură, reclamantul a beneficiat și de drepturile salariale cuvenite în baza contractului încheiat cu . la suma de 1270 lei brut lunar.
Prin decizia de impunere nr.2947/27.03.2013 întocmită de SAF-AIF C. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 95.091 lei, compusă din 80.870 lei majorări de întârziere și 14.221 lei penalități de întârziere, accesorii aferente impozitului pe venit salarii.
Decizia a fost emisă în baza Raportul încheiat la 25.03.2013, prin care au fost materializate concluziile inspecției fiscale efectuate în perioada 26.11.2012-5.12.2012.
Raportul de inspecție fiscală din 25.03.2013 a fost precedat de Raportul de inspecție fiscală din 5.12.2012, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr._/6.12.2012 prin care obligațiile suplimentar la plată au fost stabilite la 97.662 lei, desființată urmare a admiterii/prin Decizia nr.54/4.02.2013, contestației administrative formulată de contribuabil.
Contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere nr.2947/27.03.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia emisă de DGFP C. - Serviciul Soluționare Contestații, sub nr.177/18.06.2013.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultatul preconizat, reclamantul contribuabil a investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Probațiunea administrată în cauză.
În temeiul art.255 cu ref. la art.258 c.pr.civ., instanța a încuviințat, la solicitarea părților litigante, proba cu înscrisuri.
La cererea introductivă de instanță, reclamantul a anexat, în copie: decizia nr.177/18.06.2013 și Raportul de inspecție fiscală din 25.03.2013, iar pe parcursul cercetării judecătorești a înaintat la dosarul cauzei contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/6.07.2007 și copia legalizată a traducerii contractului încheiat cu Murk GmbH/Co.KG la 2.01.2007.
Proba cu expertiză contabilă, solicitat a fi administrată, prin cererae de precizări la acțiune, a fost respinsă de instanță din atât din considerente de ordin procedural (conf. art.254 alin.1 c.pr.civ. „ probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată..), cât și datorită faptului că obiectivul propus de reclamant nu făcea incidente disp.art.330 c.pr.civ., potrivit cu care încuviințarea expertizei se dispune „ pentru lămurirea unor împrejurări de fapt”, care implică părerea unor specialiști.
Reclamantul nu a contestat calculul sumelor încasate în Germania (cele menționate în cererea introductivă de instanță fiind identice cu cele reținute de organul fiscal în decizia contestată), ci a apreciat necesar ca expertul să stabilească dacă acestea „ sunt sau nu venituri din activități dependente (salarii) desfășurate în România, astfel încât să fie considerate ca fiind obținute în România, în sensul art.12 din Codul fiscal”.
Or, obiectivul propus de reclamant pentru a fi lămurită de expert se circumscrie practic unei interpretări și aplicări a dispoziției legale invocate, aspect ce privește o problemă de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța de judecată.
2.3. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
Controversa în prezenta cauză poartă asupra măsurii în care situației fiscale a reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art.60 sau cele ale art.90 din Legea nr.571/2003, respectiv a incidenței disp.art.12 din lege.
Art.12 cod fiscal prevede că:
„Următoarele venituri sunt considerate ca fiind obținute în România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sub formă de:
a) venituri atribuibile unui sediu permanente în România;
b) venituri din activități dependente desfășurate în România (…)”.
Potrivit art.60 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal - cu denumirea marginală „Plata impozitului pentru anumite venituri salariale”:
1) Contribuabililor care își desfășoară activitatea în România și care obțin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum și persoanelor fizice române care obțin venituri din salarii, ca urmare a activității desfășurate la misiunile diplomatice și posturile consulare acreditate în România, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol.
2) Orice contribuabil prevăzut la alin 1 are obligația de a declara și plăti impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Impozitul aferent unei luni se stabilește potrivit art.57. (..).
Conform art.90 Cod fisca l- cu denumirea marginală „Venituri obținute din străinătate”:
„1) Persoanele fizice prevăzute la art.40 alin.(1) lit.a) și cele care îndeplinesc condiția prev. la art.40 alin.2 datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
3) Contribuabilii care obțin venituri din străinătate conf. alin.1 au obligația să le declare, potrivit declarației specifice, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului/până la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului pentru anul 2011”
În speță, instanța constată că reclamantul obține venituri din străinătate pentru activitatea filialei desfășurată în România și apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile sale potrivit cu care veniturile încasate în Germania (94.470,52 Euro, în perioada 1.01._07; 97.549,96 Euro în perioada 1.01._08; 96.032,96 Euro în perioada 1.01._09; 100.371, 12 Euro în perioada 1.01._10 și 93.594 Euro în perioada 1.01._12) ar reprezenta „ avantaje primite din activități dependente desfășurate în Germania” și prin urmare, s-ar impozita conform art.90 Cod fiscal.
Se constată că în mod judicios organul fiscal a reținut incidența în cauză a prevederilor art.60 Cod fiscal, stabilind că reclamantului îi revenea obligația de a depune lunar declarația la care obligă dispoziția legală menționată.
Conform OMFP nr. 160 din 20 ianuarie 2004 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare privind administrarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice, declarația fiscală la care se face referire în art.60 din Legea nr.571/2003 este Declarația 224.
Tribunalul constată că nu se verifică criticile de nelegalitate aduse de reclamant actelor prin care s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare.
În mod argumentat, prin Decizie nr.1777/18.06.2013 a fost respinsă contestația administrativă împotriva Deciziei de impunere nr.2947/27.03.2013, concluzie asupra căreia instanța se oprește atât în considerarea celor mai sus menționate, dar și urmare a îmbrățișării punctului de vedere la care s-a oprit organul fiscal în referire la incidența în speță a prevederilor Legii nr.29/2002 privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Germania pentru evitarea dublei im,puneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital.
Cum reclamantul este persoană fizică rezidentă a României și desfășoară o activitate salariată în România, impozitarea se face conform regulilor și dispozițiilor legale în materie fiscală din România, concluzie care se desprinde cu puterea evidenței din prevederile art.15 cu ref. la art.4 din Legea nr.29/2002.
În atare situație, sub aspectul analizat, prin depunerea de către reclamant a Declarației 201 – la care se face referire în art.90 Cod fiscal, nu au fost suplinite cerințele legii fiscale, de vreme ce reclamantului îi revenea obligația de a depune declarația fiscală la care face referire art.60, respectiv Declarația 224.
Fapt necontestat, pentru perioada 2007-2010, reclamantul nu a declarat și plătit lunar impozitul pe veniturile din salarii, iar pentru perioada 1.01._11 și-a îndeplinit doar obligația declarativă, prin depunerea formularului 224, abatere de la legalitate constatată cu ocazia inspecției fiscale și în raport de care, în temeiul art. 119-120 din OG.92/2003 au fost calculate obligațiile fiscale suplimentare (majorări și penalități de întârziere) pentru nesocotirea obligației de a plăti impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare realizării veniturilor.
Față de cele ce preced, contestația împotriva actelor administrativ fiscale apare ca nefondată, acțiunea dedusă judecății urmând a fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea, formulată de reclamantul S. H., cu domiciliul în M., ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored. jude A. N.
4 ex./17.01.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 4055/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1005/2013.... → |
|---|
