Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1005/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1005/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 4303/256/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1005/RCA

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.06.2013

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE – M. C.

JUDECĂTOR – A. B. S.

JUDECĂTOR – E. C.

GREFIER – A. G.

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect anulare procesul verbal de contravenție, formulat de recurentul M. F. G., cu domiciliul în Sibiu, ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3621/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, intimat fiind I.P.J. C. - BIROUL RUTIER MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, județul C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 26.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub numărul_, petentul M. F. G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/22.06.2012 al I.P.J. C..

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că nu se face vinovat de reținerea faptei descrise în procesul-verbal, astfel că nu se justifică sancționarea sa.

Legal citată, intimata a anexat documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.06.2012 al I.P.J. C., petentul a fost sancționat contravențional, în sarcina petentului reținându-se că a circulat cu autoturismul pe DN 22C, iar la sensul giratoriu nu a acordat prioritate unui alt autovehicul care venea în viteză pe drum cu prioritate.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, acesta, ca act de drept administrativ, este supus unor exigențe legate de respectarea competenței, a formei și a procedurii de emitere a actului, la care se adaugă indicarea corectă a actului normativ aplicabil, cu regimul sancționator aferent.

Fapta a fost corect încadrată în raport de situația de fapt reținută, amenda contravențională fiind aplicată în conformitate cu textul de lege care sancționează contravenția.

În privința temeiniciei procesului-verbal de contravenție, trebuie menționat în primul rând că acesta are o dublă natură juridică: act administrativ și act de drept procesual. Ca act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate.

Martorul audiat în cauză confirmă că petentul avea obligația de a acorda prioritate, iar instanța a reținut că distanța la care se afla față de autovehiculul care venea din sens opus era suficient de mică pentru a pune în pericol siguranța circulației.

Pe de altă parte, instanța a reținut că petentului îi revenea obligația de a dovedi netemeinicia procesului-verbal de contravenție, probă pe care acesta însă nu a făcut-o.

În concluzie, procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect aplicată și individualizată în raport cu criteriile menționate la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată.

Împotriva sentinței civile 3621/2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia petentul a formulat recurs.

În motivarea recursului invocă nulitatea hotărârii întrucât în practicaua și dispozitivul hotărârii apare o altă persoană decât cea a petentului și a agentului constatator.

S-a făcut o greșită apreciere a temeiniciei procesului verbal, recurentul susținând că a dovedit lipsa de vinovăție.

Invocă nulitatea procesului verbal întrucât s-a consemnat greșit județul de domiciliu.

Procedând la judecata recursului se reține:

Aspectele invocate n recurs privind nulitatea hotărârii recurate au fost îndreptate de instanță prin încheierea din 28.01.2013 prin care s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în hotărârea recurată, astfel încât nu se va mai analiza acest motiv de recurs.

Procesul verbal este legal întocmit cu respectarea OG 2/2001.

În procesul verbal s-a consemnat într-adevăr greșit județul de domiciliu al petentului ca fiind C. în loc de Sibiu însă în cuprinsul procesului verbal s-a arătat că petentul are domiciliu în Sibiu.

Faptul că s-a menționat Municipiul Sibiu județul C. în loc de Municipiul Sibiu județul Sibiu nu reprezintă un motiv de nulitate al procesului verbal fiind o eroare materială.

Petentul nu a dovedit vătămarea produsă prin această omisiune în sensul că nu a putut achita minimul amenzii în 2 zile lucrătoare de la primirea procesului verbal.

Prin procesul-verbal de contravenție petenta a fost sancționata contravențional reținându-se în sarcina sa că nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea, neacordând prioritate de trecere autoturismului nr._ .

Se constată că, într-adevăr, situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție a fost constată în mod direct de către agentul constatator, situație în care, în principiu, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie.

În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie. Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată.

In cauza a fost audiat in calitate de martor, la propunerea petentului numitul I. C. care după părerea sa a arătat că petentul nu are nicio vină, dat fiind distanța la care se afla celălalt autoturism și viteza de deplasare a autoturismului condus de petent.

D. fiind obiectul contraventiei, Tribunalul apreciaza ca simpla intocmire a procesului verbal nu constituie in sine o prezumtie relativa de adevar, cu atat mai mult cu cât petentul a contestat fapta în momentul întocmirii procesului verbal.

In aceasta situatie era necesar din partea agentului constatator obligația asigurării unui plus de probațiune în favoarea celor constatate.

Or, în lipsa unei probe suplimentare în susținerea situație de fapt descrisă în cuprinsul actului sancționator, instanța de recurs, constatând ca fapta reținută in sarcina petentului are un caracter penal in sensul C.E.D.O. și că intimata-petenta beneficiază în speță concretă dedusă judecății de o prezumție de nevinovăție, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica hotărârea recurată în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul formulat de recurentul M. F. G., cu domiciliul în Sibiu, ., ., jud. Sibiu, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3621/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, intimat fiind I.P.J. C. - BIROUL RUTIER MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, județul C..

Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că:

Admite plângerea formulată de petentul M. F. G., cu domiciliul în Sibiu, ., ., jud. Sibiu în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. - BIROUL RUTIER MEDGIDIA, cu sediul în Medgidia, județul C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2013.

P., JUDECATOR, PTR.JUDECATOR,

M. C. A. B. S. E. C.

aflată în CO

conform art.261 alin.2 C.,

semnează

VICEPREȘEDINTE,

T. V. G.

GREFIER,

A. G.

Jud.fond.F.S.

Red.decizie.jud.M.C./05.07.2013

Tehnodact.gref.M.G./09.07.2013/2 ex..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1005/2013. Tribunalul CONSTANŢA