Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1436/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1436/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 2828/254/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470

., C.

TEL. 0241._;_; 0241._; FAX._

DOSAR CIVIL NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1436/RCA

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.10.2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE – I.-L. O.-D.

JUDECĂTOR – D. R. C.

JUDECĂTOR – C. N.

GREFIER – M. G.

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție - promovat de recurent petent I. L. C., cu domiciliul în C., ..1, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 301/04.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în .C., ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică la ora 8⁵⁰, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.

După apelarea cauzei si rămânerea în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă apărătorul ales al recurentului, care depune la dosar împuternicire avocațială si căruia i se comunică dispoziția instanței.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 13.08.2012, sub numărul_, petentul I. L. C. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER, solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.08.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a avut viteza menționată în procesul verbal atacat și că procesul verbal nu cuprinde codul numeric personal al agentului constatator, iar acesta nu a fost semnat de un martor. De asemenea, invocă faptul că agentul constatator nu a prezentat ordinul de serviciu.

În subsidiar, petentul solicită înlocuirea sancțiunii complementare a suspendării permisului de conducere cu aplicarea unor puncte de penalizare întrucât se află la prima abatere de acest fel.

Plângerii i-a fost anexat în copie procesul-verbal contestat.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii, și la solicitarea instanței a comunicat înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal, respectiv: transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate cu aparatul radar, buletinul de verificare metrologică, atestatul operatorului radar, certificat de aprobare de model a aparatului radar, certificatul de omologare a aparatului radar, înregistrarea video.

În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, administrarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, s-a dispus și emiterea unor adrese în vederea transmiterii cazierului auto al petentului, precum și a confirmării faptului că la locul constatării contravenției există o limitare de viteză.

Prin sentinta civila nr. 301/04.02.2013, pronuntata de Judecatoria Medgidia, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

La data de 04.08.2012, ora 13:20, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului C., Serviciul Rutier, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la aceeași dată, la ora 13:13, a condus autoturismul înmatriculat cu numărul_, pe DN 39, km. 40, în zona de limitare a vitezei la 70 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar PYT_, montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 125 km/h, contestatorului fiindu-i aplicată o amendă contravențională în cuantum de 630 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002, dispunandu-se si reținerea permisului de conducere al petentului, în vederea punerii în aplicare a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent, cu mențiunea „nu sunt de acord cu viteza înregistrată, agentul de poliție a refuzat să se legitimeze și să prezinte ordinul de serviciu și delegația”.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal avea calitatea de agent constatator, potrivit art. 15 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, iar procesul-verbal conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Faptă contravențională reținută în sarcina petentului a fost în mod corespunzător încadrată juridic, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

De asemenea, sancțiunile aplicate petentului sunt corespunzătoare prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Contravenția a fost înregistrată prin aparatul radar ._, iar conform Certificatului de aprobare de model nr. 012/13.03.2009 acest aparat este unul omologat.

În ceea ce privește faptul că agentul constatator a refuzat să-i arate petentului, la momentul sanctionării, ordinul de serviciu, aceasta nu influentează cu nimic valabilitatea actului sanctionator, întrucât prevederile legale în materie nu impun o astfel de obligație în sarcina agentului constatator.

Conform art. 16, alin. 1: Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator. Prin urmare codul numeric personal al agentului constatator nu este necesar pentru valabilitatea procesului verbal.

În speță, nu s-a putut reține că au fost încălcate prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, întrucât acestea stabilesc că „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor”, nefiind incidente în cazul în care procesul-verbal a fost semnat de către contravenient. Or, procesul-verbal contestat a fost primit și semnat personal de către petent.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale incidente.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la solicitarea instanței.

Astfel, din transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor, precum și din înregistrarea video efectuată cu aparatul radar în data de 04.08.2012, ora 13:13, a reiesit că la momentul înregistrării, autoturismul cu numărul de înmatriculare cu numărul_ circula cu viteza de 125 km/h în zona de limitare a vitezei la 70 km/h. Din aceleași imagini foto depuse la dosar, instanța a reținut că abaterea a fost constatată în timp ce autoturismul poliției se afla în mișcare, din sens opus.

În legătură cu ultima împrejurare menționată, instanța a constatat faptul că din cuprinsul buletinului de verificare metrologică al aparatului radar rezultă că acesta poate măsura viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare. În plus, operatorul radar deține atestat de operator radar valabil.

Instanța nu a putut reține apărările petentului, în sensul că în momentul înregistrării contravenției mai circulau și alte autoturisme alături de al său și astfel în mod eronat s-a înregistrat în sarcina sa viteza de 125 km/h, întrucât din înregistrarea video rezultă clar că autoturismul său este cel care avea această viteză la acel moment. Prin urmare, în speță nu a putut fi reținut nici un dubiu care să profite petentului, intimatul făcând pe deplin dovada depășirii vitezei legale maxim admise cu 55 km/h de către petent.

Cu privire la solicitarea petentului de a se avea în vedere o posibilă eroare a aparatului radar, din cuprinsul adresei nr._/10.12.2009 a Biroului Român de Metrologie Legală București, instanța a reținut că cerințele cuprinse în NML 021-05/2005, modificate, printre care se numără și anumite erori tolerate, nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, ci cu ocazia evaluărilor în vederea aprobării de model. Prin urmare, a interpreta altfel, în sensul că rezultatul măsurării vitezei de către un cinemometru verificat metrologic, înglobează limitele erorilor tolerate, înseamnă a contraveni dispozițiilor cuprinse în NML 021-05/2005 și interpretării date acestora chiar de către emitentul actului normativ.

De asemenea, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că sancțiunea aplicată petentului a fost în mod corect individualizată de agentul constatator, fiind proportională cu gradul de pericol social al faptei petentului. Cazierului auto al petentului nu a putut fi reținut de instanță în circumstanțiere, având în vedere că acesta a mai fost sancționat în trecut pentru depășirea vitezei legale, respectiv la datele de 17.10.2002 și 12.04.2008.

Fiind de notorietate că cele mai multe accidente rutiere sunt cauzate de viteza excesiva, instanța a apreciat că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către petent, constând în depășirea vitezei legale maxim admise cu 55 de km/h, este suficient de ridicat pentru a atrage o sancțiune pecuniară, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost individualizată la limita minimă prevăzută de legea specială, respectiv 9 puncte amendă, în valoare de 630 lei, motiv pentru care, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul I. L. C. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.08.2012, încheiat de către intimatul I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER.

Petentul a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurentul petent ca instanta de fond nu a tinut cont de principiul prezumtiei de nevinovatie, si nici de principiul din dreptul penal care statueaza aplicarea legii mai favorabile pentru fapta care la momentul savarsirii era incriminata cu o sanctiune mai aspra si care pentru care, la momentul judecatii, este prevazuta o sanctiune mai blanda, intrucat, dupa sanctionarea faptei, pe sectorul respectiv de drum, s-a ridicat restrictia de a circula cu viteza maxima de 70 km/h, astfel incat nu mai poate fi vorba in cauza de savarsirea contraventiei de depasire a vitezei legale cu peste 50 km/h (55, in speta), ci doar cu 15 km/h fata de noua limita de viteza stabilita pe acel sector de drum.

Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentului-petent este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”. Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța de fond in mod corect a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, agentul de poliție care a întocmit procesul-verbal avea calitatea de agent constatator, potrivit art. 15 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, iar procesul-verbal conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

S-a retinut de asemenea corect ca fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost în mod corespunzător încadrată juridic, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar sancțiunile aplicate petentului sunt corespunzătoare prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Contravenția a fost înregistrată prin aparatul radar ._, iar conform Certificatului de aprobare de model nr. 012/13.03.2009 acest aparat este unul omologat.

În speță, in mod corect nu s-au retinut de catre instanta de fond că au fost încălcate prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, întrucât acestea stabilesc că „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor”, nefiind incidente în cazul în care procesul-verbal a fost semnat de către contravenient. Or, procesul-verbal contestat a fost primit și semnat personal de către petent, astfel ca in mod corect s-a apreciat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale incidente.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, s-a retinut just că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la solicitarea instanței.

De asemenea, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond in mod corect a constatat că sancțiunea aplicată petentului a fost în mod corect individualizată de agentul constatator, fiind proportională cu gradul de pericol social al faptei petentului, cazierului auto al petentului neputand fi reținut de instanță în circumstanțiere, având în vedere că acesta a mai fost sancționat în trecut pentru depășirea vitezei legale, respectiv la datele de 17.10.2002 și 12.04.2008.

In mod corect s-a apreciat că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către petent, constând în depășirea vitezei legale maxim admise cu 55 de km/h, este suficient de ridicat pentru a atrage o sancțiune pecuniară, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost individualizată la limita minimă prevăzută de legea specială, respectiv 9 puncte amendă, în valoare de 630 lei.

Astfel, in privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție, despre care sustine petentul recurent ca nu s-a respectat in cauza de catre instanta, nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care sustinerea petentului recurent, in sensul ca nu s-a respectat prezumtia de nevinovatie nu poate fi retinuta de catre instanta de recurs, pentru argumentele expuse anterior.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala. Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

Cat priveste critica petentului, - in sensul ca instanta de fond nu a tinut cont nici de principiul din dreptul penal care statueaza aplicarea legii mai favorabile pentru fapta care la momentul savarsirii era incriminata cu o sanctiune mai aspra si care pentru care, la momentul judecatii, este prevazuta o sanctiune mai blanda, intrucat, dupa sanctionarea faptei, pe sectorul respectiv de drum, s-a ridicat restrictia de a circula cu viteza maxima de 70 km/h, astfel incat nu mai poate fi vorba in cauza de savarsirea contraventiei de depasire a vitezei legale cu peste 50 km/h (55, in speta), ci doar cu 15 km/h fata de noua limita de viteza stabilita pe acel sector de drum -, se retine ca nu este intemeiata. Astfel atunci cand se face vorbire de aplicarea legii mai favorabile pentru o fapta, se are in vedere ca pentru aceeasi fapta, este prevazuta (in timp) o pedeapsa mai blanda, urmand a se aplica, in considerarea principiului enuntat mai sus, legea care instituie o sanctiune mai blanda. Or, in speta, la momentul savarsirii faptei, portiunea de drum prezenta o restrictie de 70 km/h, fapta savarsita de catre petent fiind tocmai incalcarea acestei restrictii cu peste 50 km/h, neavand relevanta ca ulterior, pe aceeasi portiune de drum, a fost eliminata restrictia, ceea ce ar fi insemnat, incalcarea vitezei maxime cu 15 km/h, fata de 55 km/h, deci o alta contraventie, fiind vorba, deci, de doua contraventii distincte, care reclama aplicarea a doua sanctiuni diferite, astfel ca, in cauza, nu este incident principiul invocat de catre recurentul petent.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din recurs, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate, conform art.261 pct.5 C., motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul promovat de recurent petent I. L. C., cu domiciliul în C., ..1, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 301/04.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în .C., ., județ C., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

I.-L. O.-D. D. R. C. C. N.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.L.J.

Tehnoredact.decizie jud.I-L O.-D./08.11.2013/2 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470

., C.

TEL. 0241._; 0241._; 0241._; FAX. 0241._

DOSAR CIVIL NR._

30.10.2013

C E R T I F I C A T

Prin prezentul, certificăm că în dosarul sus menționat privind recursul în contencios administrativ și fiscal - promovat de recurent petent I. L. C., cu domiciliul în C., ..1, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 301/04.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în .C., ., județ C., prin sentința civilă nr. 1436 din data de 15.10.2013, instanța a hotărât:

„Respinge recursul promovat de recurent petent I. L. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 301/04.02.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, intimat organ constatator fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - SERVICIUL RUTIER, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.10.2013”.

S-a eliberat prezentul certificat la solicitarea apărătorului ales al recurentului petent I. L. C. și s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3 lei.

Data – 30.10.2013.

GREFIER SEF, GREFIER,

V. I. M. G.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1799/2013. Tribunalul...		Pretentii. Sentința nr. 4749/2013. Tribunalul CONSTANŢA →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1436/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1436/2013. Tribunalul CONSTANŢA