Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1542/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 14492/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1542
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurentul petent H. I., cu domiciliul în mun. C., ..73, mun. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul în mun.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.6424/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru recurentul petent răspunde av. G. C. în baza delegație aflată la dosar; lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că se acoperă lipsa dovezii calității de reprezentant, având în vedere că în dosarul de fond se află împuternicirea avocațială care acoperă reprezentarea, atât pentru instanța de fond cât și pentru Tribunal.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului petent având cuvântul, solicită admiterea recursului modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal și înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare constând în, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar, solicită admiterea plângerii având în vedere gradul redus de pericol social al faptei contravenționale, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului și înlăturarea sancțiunilor complementare. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.6424/2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul H. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 26.05.2012 de agentul de poliție din cadrul intimatei I. C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional întrucât, pe DN39 în loc. Eforie Nord, a efectuat manevra de depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, fapta fiind prevăzută și sancționată de dispozițiile OUG 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, conf. art. 17 din OG 2/2001.
Chiar daca criticile aduse de petent modalitatii de intocmire a procesului verbal ar fi reale, instanta apreciaza că lipsa unor mentiuni care, potrivit art.17 din OG 2/2001 interpretat per a contrario, nu sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, poate determina anularea procesului verbal de contraventie numai daca se dovedeste existenta unei vatamari, ca efect al omisiunii, care nu poate fi inlaturata decât prin anularea actului constatator. Or, in cauza de față, petentul nu a facut dovada unei vatamari care sa nu poata fi inlaturata decât prin anularea procesului verbal, neadministrând nici un mijloc de proba in acest sens.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază ca in situația sancționării unor contravenții, procesul verbal constituie un mijloc de proba, el dovedind o situație de fapt care a dus la încheierea sa si care conduce in mod rezonabil la o acuzație ce se bazează pe împrejurări de fapt ce, pentru a putea fi înlăturate, necesita susțineri întărite de probe din partea celui sancționat. Instanța apreciază că propriile constatări ale agentului constatator – polițist rutier se bucură de o prezumția relativă de temeinicie, atribut al autorității exercitate de reprezentanții statului.
Petentul nu a administrat probe prin care sa răstoarne prezumția relativa de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal de contravenție, simplele sale afirmații din cuprinsul plângerii nefiind suficiente pentru a forma convingerea instanței in sensul ca cele stabilite prin procesul verbal de contravenție nu corespund realității .
Instanța constată că din planșele fotografice depuse la dosar și din înregistrarea radar rezultă fără dubiu fapta contravențională săvârșită de petent, respectiv efectuarea manevrei de depășire neregulamentară. În planșele fotografice și în înregistrarea radar se observă faptul că toate celelalte autovehicule circulau pe sensul corect de mers și că singurul care mergea pe contrasens (prin efectuarea manevrei de depășire neregulamentară) era petentul. Faptul că în înregistrarea radar nu a fost surprins și indicatorul de „depășire interzisă” nu are relevanță în cauză, scopul înregistrării radar nefiind acela de a filma indicatoare, ci de a surprinde participanții la trafic care încalcă regulile de circulație. În plus, instanța reține că, potrivit adresei DRDP C. (fila 37), la data de 26.05.2012 regimul de circulație pe DN 39 pe varianta ocolitoare a orașului Eforie Nord era următorul: direcția C. – M. două sensuri de circulație, direcția M. – C. un sens de circulație. De asemenea, din aceeași adresă rezultă că pe varianta ocolitoare a orașului Eforie Nord existau indicatoare rutiere verticale care menționau direcția de mers pe un sens, fără drept de depășire (indicator „depășirea interzisă”) dinspre M. spre C., iar la fiecare intersecție a variantei cu o stradă perpendiculară existau indicatoare rutiere de interzicere a depășirii, amplasate conform legislației in vigoare.
Față de prevederile art. 6 din Convenția EDO, pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesul verbal, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, până la ceea ce instanța de contencios european numește „o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării, sub toate aspectele”.
Este adevărat că, pe cale jurisprudențială, Curtea Europeană a subliniat în mod repetat faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 paragraf 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate.
În speță, sancțiunea principală aplicată petentului este amenda contravențională, sancțiune care nu urmărește acoperirea unui prejudiciu, ci are exclusiv o funcție represivă și preventivă.
Tot pe cale jurisprudențială, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței și a altor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național.
Chiar după pronunțarea hotărârii în cauza A. c.României, doctrina de specialitate și în acord cu ea practica judiciară au statuat că „în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea va fi respinsă”.
Cum în procesul verbal de contravenție se menționează că petentul a efectuat o depășire neregulamentară, iar susținerile în sens contrar ale petentului au rămas la nivel de simple afirmații, nefiind administrate probe care să conducă la o concluzie contrară, nu se poate susține cu temei că prezumția de legalitate și temeinicie a fost răsturnată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunile contravenționale aplicate petentului sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Instanța remarcă faptul că stabilirea unor limite ale amenzii contravenționale într-un cuantum ridicat și suspendarea dreptului de a conduce înseamnă că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită, scopul aplicării acestor sancțiuni fiind acela de prevenire a accidentelor rutiere.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate și situația de fapt reținută, instanța apreciază că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat. Pentru aceste motive, instanța urmează să mențină dispozițiile procesului-verbal și, în consecință, să respingă plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul consideră că sentința recurată a fost pronunțată de instanța de fond „ cu încălcarea unui principiu esențial al procesului civil, acela al dreptului la o apărare efectivă, constatând în mod greșit imposibilitatea audierii martorului asistent”.
Invederează recurentul că nu el avea posibilitatea de a face demersuri pentru audierea martorului asistent, ci judecătorul fondului era ținut în acest sens, că în măsura în care acesta din urmă ar fi avut permis de conducere ar fi înțeles dinamica deplasării atunci când intempestiv se modifică condițiile de deplasare cu un drum cu două benzi pe sens.
Susține recurentul petent că nu a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat, că datorită vegetației din zonă nu a observat existența vreunui indicator de interdicție, iar marcajul care delimita sensurile de mers era unul discontinuu, subliniind că nu a intenționat efectuarea unei manevre de depășire ci fiind surprins de acționarea bruscă a frânei de conducătorul auto din față, pentru evitarea coliziunii, a efectuat o manevră de evitare.
Invederează recurentul că agentul de poliție rutieră i-a nesocotit dreptul la obiecțiuni, contrar disp.art.16 alin.7 din OG.2/2001.
În egală măsură, recurentul invocând garanțiile conferite de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO, opinează că în mod greșit a concluzionat instanța de fond în referire la sarcina probațiunii care nu revine petentului ci, în primul rând organului constatator.
Intimatul-organ constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și a incidenței art.304/1 c.pr.civ., Tribunalul constată nefondat recursul.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional întrucât, pe DN39 în loc. Eforie Nord, a efectuat manevra de depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, fapta fiind prevăzută și sancționată de dispozițiile OUG 195/2002.
Pe calea plângerii contravenționale, recurentul petent a contestat procesului verbal, solicitând instanței lipsirea de eficiență juridică a actului sancționator.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a normelor juridice incidente în cauză l-a situația faptică astfel cum a fost susținută probator.
Fără a mai relua considerentele reținute de instanța de fond în înlăturarea motivelor de nelegalitate și netemenicie invocate de petent, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul observă că nu se verifică critica recurentului privitoare la încălcarea dreptului său la o „apărare efectivă”.
Analiza relevă că judecătorul fondului a dispus citarea martorului asistent, cu mandat de aducere.
Potrivit art.188 alin.3 c.pr.civ., „ dacă după mandatul de aducere, martorul nu se înfățișează, instanța va putea păși la judecată”.
În egală măsură, instanța de control judiciar observă că instanța de fond a dat o corectă interpretare și a făcut o justă aplicarea a raportului dintre cele două prezumții relative, cea a legalități și temeiniciei procesului verbal, respectiv cea a nevinovăției „acuzatului”.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, în raport cu cea din cauza A. vs. România, dar și specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo, așa cum nepertinent susține petentul.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională.
Din interpretarea Curții, instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Reținem că actul constatator suplinește cerințele de legalitate, cuprinzând mențiunile obligatorii prescrise de art.16-17 OG.2/2001, că procesul verbal a fost semnat de recurentul petent fără obiecțiuni.
Semnarea fără rezerve a procesului verbal de contravenție nu poate avea decât semnificația acordului petentului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Deși semnarea procesului verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară, justificare care în cauză nu a fost argumentată și susținută probator.
Prin prisma art.304/1 c.pr.civ., examinarea cauzei sub toate aspectele relevă că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a actului sancționator, fapta reținută în sarcina recurentului-petent întrunește elementele constitutive ale contravenției care este temei al răspunderii, iar sancțiunea – efect al acesteia a fost corect aplicată, cu respectarea principiului legalității și a regulii proporționalității cu gradul de pericol social.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 c.pr.civ., va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat de recurentul petent H. I., cu domiciliul în mun. C., ..73, mun. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL POLIȚIEI JUDEȚENE C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul în mun.C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.6424/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2013.
P., Judecator, Judecator,
A. J. N. A. L. N. M. C.
Grefier,
C. G.
Jud.fond. V. A.C
Tehnored.jud.A. N.
2 ex./ 5.11.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4108/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul... → |
|---|
