Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3959/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 3959/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 2373/118/2013

DOSAR NR._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.3959

Ședința publică din data de 04.10.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. L. N.

GREFIER: C. G.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios fiscal formulată de reclamanta ., cu sediul în mun.C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta D.R.G.F.P.G., cu sediul în mun.G., ., jud.B., având ca obiect suspendare executare și anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.10.2013, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei în contencios fiscal de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DGFP C. a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 4436/03.05.2005, anularea deciziei nr. 272/20.08.2012 și implicit a deciziei de impunere 4436/03.05.2005, exonerarea de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 249.327 lei stabilite prin decizia de impunere 4436/03.05.2005.

În motivare a arătat că prin decizia de impunere 4436/03.05.2005 s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare în cuantum de 598.738 lei, respectiv TVA de plată - 366.472 lei, majorări de întârziere și dobânzi aferente TVA - 112.859 lei, penalități de întârziere aferente TVA - 30.039 lei; impozit pe profit - 57.333 lei, dobânzi aferente impozitului pe profit - 25.153 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit - 6.882 lei.

Reclamanta a arătat că decizia de impunere nr.4436/03.05.2005 este nelegală si netemeinică, astfel:

În perioada 29.09._05, D.G.F.P. C-ța - S.A.F.-A.C.F. a efectuat un control fiscal, având ca obiectiv verificarea modului de constituire, calcul și virare la bugetul general consolidat de stat a impozitelor și taxelor datorate de S.C. F. P. SRL.

Astfel, în baza procesului-verbal de control dresat la data de 04.04.2005, completat prin rapoarte succesive de inspecție fiscal, organele fiscale au emis o decizie le impunere, precum și 4 procese-verbale de contravenție, prin care s-au stabilit în nod nelegal obligații de plată, sancțiuni contravenționale, precum și confiscarea unor sume, deși acestea aparțineau în mod legal S.C. F. P. SRL.

Inițiind după anul 2005 toate demersurile judiciare prevăzute de lege, S.C. F. P. SRL a obținut hotărâri judecătorești prin care s-au anulat măsurile nelegale dispuse de organele fiscale.

A mai arătat reclamanta că împotriva deciziei de impunere a formulat, în temeiul art. 175 din O.G. 92/2003, contestație pe cale administrativă, soluționarea acesteia a fost suspendată de organul fiscal, prin Decizia nr. 165/28.09.2005, până la rezolvarea cauzei penale ce privește aceleași aspecte de fapt si aceleași pretinse creanțe.

Învederează reclamanta că în dosarul penal nr. 408/P/2004, a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile de către expert O. Z., care, printre alte obiective, a stabilit si faptul că S.C. F. P. SRL nu are obligații fiscale datorate bugetului de stat si neachitate.

In baza materialului probator administrat în cauză, în decursul a 7 ani de anchetă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, reținându-se - în ceea ce îl privește pe administratorul P. A., pentru infracțiunile pentru care a fost cercetat - fie că aceste fapte nu există,nefiind săvârșite în materialitatea sa, fie faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În baza rezoluției din_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., a solicitat reluarea soluționării pe fond a contestației, în cauză nemaifiind incident niciun impediment privind suspendarea contestației.

Reclamanta a arătat că, în urma controlului fiscal efectuat în anul 2005, organele fiscale au aplicat amenzi contravenționale și, totodată, au dispus, ca si măsură complementară, confiscarea unor venituri considerate ca fiind dobândite ilicit, în acest sens, au fost dresate mai multe procese verbale de contravenție, astfel:

Procesul-verbal nr._/04.04.2005, prin care s-a aplicat amenda în cuantum de 200 lei si s-au confiscate venituri în cuantum de 371.245,55 lei.

Acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr._/13.12.2005, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr.4398/2005.

Prin Decizia din data de 19.09.2006, pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr337/RCA/2006, s-a dispus casarea (desființarea) sentinței Judecătoriei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr._ și soluționată de Judecătoria C. prin sentința civilă nr. l2418/22.10.2007, în sensul anulării procesului-verbal de contravenție nr._/04.04.2005, exonerării de la plata amenzii contravenționale în valoare de 200 lei RON și anulării măsurii confiscării sumei de 371.245,55 lei RON.

Prin decizia nr.412/CA/16.04.2008, pronunțată în dosarul nr._, sentința a rămas irevocabilă, Tribunalul C. respingând recursul formulat de D.G.F.P. C..

Procesul-verbal nr._/04.04.2005, prin care s-a aplicat amenda în cuantum de 200.000 lei și s-au confiscate venituri în cuantum de 806.737,79 lei.

Acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr.7044/26.07.2005, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr.4397/2005.

Prin Decizia nr.350/19.05.2006, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul 206/RCA/2006, s-a dispus casarea (desființarea) sentinței Judecătoriei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr._/212/2008 și soluționată de Judecătoria C. prin sentința civilă nr._/10.12.2008, în sensul anulării procesului-verbal de contravenție nr._/04.04.2005, exonerării de la plata amenzii contravenționale în valoare de 200.000 lei RON și înlăturării măsurii confiscării sumei de 806.737,79 lei RON și obligării organului fiscal la restituirea acestei sume.

Prin decizia nr.796/CA/l6.06.2009, pronunțată în dosarul nr._/212/2008, sentința a rămas irevocabilă, Tribunalul C. respingând recursul formulat de D.G.F.P. C..

Prin decizia civilă nr. 1109/RCA/21.10.2009, Tribunalul C. a admis cererea de revizuire formulată de D.G.F.P. C., înlăturând din dispozitivul sentinței instanței de fond obligarea D.G.F.P. C. la restituirea sumei confiscate.

Procesul-verbal nr._/04.04.2005, prin care s-a aplicat amenda în

cuantum de 4.000 lei.

Acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr. 8678/04.10.2005, pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr. 4395/2005.

Prin Decizia nr.566/19.09.2006, pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 241/RCA/2006, s-a dispus casarea (desființarea) sentinței Judecătoriei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

In rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr._ și soluționată de Judecătoria C. prin sentința civilă nr._/23.09.2008, în sensul respingerii plângerii noastre și menținerii procesului-verbal de contravenție nr._/04.04.2005.

Prin decizia nr.764/RCA/23.09.2009, pronunțată în dosarul nr._, sentința sus-menționată a rămas irevocabilă, Tribunalul C. respingând recursul formulat de S.C. F. P. SRL.

Procesul-verbal nr._/04.04.2005, prin care s-a aplicat amenda în cuantum de 5.000 lei.

Acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr._/21.11.2005, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.4396/2005.

Prin Decizia nr. 568/19.09.2006, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul 336/RCA/2006, s-a dispus casarea (desființarea) sentinței Judecătoriei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr._ și soluționată de Judecătoria C. prin sentința civilă nr._/29.10.2007, în sensul anulării Procesului-verbal de contravenție nr._/04.04.2005, exonerării de la plata amenzii contravenționale în valoare de 5.000 lei RON.

Prin decizia nr. 763/RCA/23.09.2008, pronunțată în dosarul nr._, sentința a rămas irevocabilă, Tribunalul C. respingând recursul formulat de D.G.F.P. C..

Reclamanta a arătat că baza impozabilă asupra căreia au fost stabilite taxe, dobânzi si penalități de întârziere, conform Deciziei 4436/2005 este reprezentată de veniturile apreciate e organul fiscal ca fiind dobândite în mod nelegal si confiscate prin procesele verbale de contravenție, însă având în vedere faptul că procesele-verbale de contravenție au fost anulate, ca urmare a promovării plângerilor contravenționale, apreciază că este evident că prin aceste hotărâri judecătorești s-a statuat asupra legalității dobândirii veniturilor și inexistenței obligațiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina sa.

Prin urmare, solicită să se constatate că, neexistând obligații fiscale de plată, se impune anularea deciziei de impunere nr.4436/03.05.2005 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, precum și a Rapoartelor de inspecție fiscală întocmite de inspectorii S.A.F. - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanta. Menținerea deciziei, chiar și în parte, este o soluție lipsită de temeinicie și legalitate.

A mai arătat reclamanta că prin decizia nr. 272/20.08.2012, privind reluarea soluționării contestației depuse și înregistrate la D.G.F.P C. sub nr.5317/27.05.2005, s-a admis contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 25.04.2005,în cuantum total de 204.058 lei,compuse din: 115.146 lei - TVA; 57.046 lei - impozit pe profit aferent anului 2002 ; 25.020 lei - dobânzi aferente; 6.846 lei - penalități de întârziere, cu consecința anulării parțiale a actului administrativ-fiscal pentru aceste sume.

Prin aceeași decizie s-a respins ca neîntemeiată legal contestația formulată împotriva taxei valoare adăugată stabilită prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A..F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005, în cuantum total de 248.871 lei; respingerea ca nemotivată a contestației formulate împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia nr. 4436/03.05.2005, în cuantum de 456 lei; desființarea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005, pentru obligațiile fiscale în cuantum total de 145.353 lei,compuse din: 2.455 lei -T.V.A; 112.859 lei - dobânzi aferente T.V.A și 30.039 lei - penalități de întârziere aferente T.V.A .

Reclamanta a apreciat nelegală această decizie pentru nemotivare în fapt, decizia arătând numai că „. nu a colectat TVA în sumă de 43.3552,434 lei pentru plusurile la inventar în sumă de 228.185,4914 lei potrivit prevederilor art.14 și art. 20 alin. l și 2 din Legea nr.345/2002 privind TVA”, însă potrivit art.65 alin.2 C.pr.fiscală, organul fiscal avea sarcina de a motiva decizia impunere pe bază de probe, iar din cuprinsul deciziei nu rezultă probele avute în vedere de organul fiscal la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare.

A mai susținut reclamanta că decizia este eliptică având în vedere că decizia de impunere nr. 4436/03.05.2005 menținută parțial prin Decizia nr.272/20.08.2012, nu cuprinde nicio referire la audierea contribuabilului, deși art. 43 lin. 2 lit.j C.pr.fiscală prevede în mod imperativ, ca și condiție de validitate a actului administrativ fiscal aceste mențiuni.

Prin această omisiune, organul fiscal a adus atingere gravă și iremediabilă dreptului la apărare, garantat de lege, în scopul respectării principiului stabilirii adevărului material.

Această obligație a organului fiscal este corelativă dreptului contribuabilului de a fi ascultat, prevăzut în art. 9 alin l C.pr.fiscală: "înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei"".

Aceasta este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să garanteze dreptul la apărare al oricărei persoane fizice/juridice, subiect al raportului juridic de drept fiscal.

Nerespectarea acestei obligații de către organul fiscal este sancționată cu nulitatea actului administrativ fiscal, art. 42 C.pr.fiscală fiind o normă juridică imperativă, de strictă interpretare si aplicare.

Reclamanta a arătat că organul fiscal a analizat în mod nelegal si singular operațiunile de livrare a mărfurilor de către S.C. BRIGE IMPEX SRL, . și

Potrivit art. 10.7. din H.G. 401/2000, "Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul unei luni".Având în vedere această dispoziție legală, rezultă că legalitatea operațiunii de deducere TVA de către S.C. F. P. SRL trebuia analizată prin prisma ansamblului operațiunilor de cumpărare si vânzare de mărfuri, efectuate pentru fiecare interval lunar.

Deși în decizia inițială 4436/03.05.2005 nu se face nicio mențiune privind motivele de fapt pentru care aceste deduceri nu au fost corect efectuate, în Decizia nr. 270/20.08.2012, printr-o motivare superficială s-au reținut aceste obligații fiscale stabilite suplimentar ca fiind legal stabilite.

Astfel, suma de 37.249 lei T.V.A rezultată din facturile fiscale de achiziții emise de ..R.L, a fost respinsă la deducere pe motiv că acest furnizor nu și-a înregistrat în contabilitate, aspect care nu îi este imputabil reclamantei sub aspectul condițiilor imperative privind dreptul de deducere și mai mult decât atât nu reiese din niciun mijloc de probă concludent.

Această situație de fapt privind inexistența înregistrărilor în contabilitatea ..R.L rezultă doar dintr-o informare făcută de lichidatorul judiciar numit prin încheierea din data de 31.10.2000 a Tribunalului Bihor, care arată că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, astfel nu a existat o autoritate care să verifice evidențele contabile și să stabilească în mod concret situația de fapt.

Deși organul fiscal se raportează la data din încheiere, respectiv 31.10.2000, ca dată de la care societatea nu mai putea desfășura activitate comercială decât în anumite condiții, fără a verifica și activitatea lichidatorului judiciar în acest sens.

Organul fiscal a ignorat prevederile legale privind dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată, care ia naștere la momentul în care taxa devine exigibilă. Astfel, în raport de această regulă și respectând condițiile impuse de Codul fiscal, rezultă faptul că deductibilitatea taxei pe valoare adăugată este un drept ce poate fi exercitat imediat pentru întreaga perioadă de referință nefiind relevant momentul efectuării propriu-zise a plății prețului către furnizor.

Nu există nicio limitare legală din care să rezulte că dreptul de deducere este condiționat de verificarea de către reclamantă a corectitudinii înregistrărilor contabile a furnizorilor, solicitării sau atașării acestor dovezi.

Conform legislației, jurisprudenței naționale cât și comunitare dreptul de a deduce T.V.A plătită în amonte al unei persoane impozabile care desfășoară asemenea operațiuni nu poate fi afectat de faptul că în lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție, anterioară sau subsecventă, este viciată de fraudă în materie de T.V.A, fără ca persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta.

De asemenea,problema dacă T.V.A pentru vânzarea ulterioară sau anterioară a bunurilor în cauză utilizatorului final a fost sau nu virată la bugetul public este irelevantă pentru dreptul persoanei impozabile de a deduce T.V.A. plătit în amonte.

Curtea Europeană a decis că atunci când beneficiarul unei livrări de bunuri este o persoană impozabilă care nu a știut și nu putea să știe că tranzacția în cauză este conexă unei fraude comise de vânzător, art. 17 din fosta Directivă 6 a CEE înlocuită cu directiva CE nr. 112/2006 Directiva TVA, trebuie interpretat în sensul că interzice o regulă națională care, bazându-se pe împrejurarea că respectivul contract de vânzare-cumpărare este nul, are ca efect faptul că respectiva persoană impozabilă nu-și poate exercita dreptul de deducere pentru T.V.A plătită în amonte.

Reclamanta a mai arătat că din analiza motivației prin care a fost respinsă contestația privind această sumă,se poate observa că organul fiscal s-a substituit unei instanțe de judecată a declarat nule facturile pe care le-a emis ..R.L., deși nu a consultat evidența contabilă a acestei societăți, nici măcar lichidatorul judiciar, cu atât mai puțin organul emitent al decizie contestate.

Astfel,considerentele prin care au fost dispuse măsurile prin care nu s-a acordat dreptul de deducere a TVA în sumă de 37.249 lei nu are suport legal și faptic, interpretarea greșită a legii și reținerea unei culpe inexistente în sarcina reclamantei, nu pot constitui premisele stabilirii unei obligații legale de plată.

Referitor la suma de 4.800 lei T.V.A, organul de inspecție fiscală a stabilit că ., nu are drept de deducere a taxei în cuantum le 4.800 lei rezultată din factura fiscală emisă de societatea ..

Deși din punct de vedere legal reclamanta a respectat toate prevederile normative și a arătat că a achiziționat și achitat bunurile, efectuând și toate activitățile contabile justificative în mod corect, în motivarea respingerii contestației,organul fiscal face o enumerare a textelor legale, dar fără să arate care este cel ce nu a fost respectat.

Pentru suma de 45.579 lei T.V.A a fost admisă contestația și s-a dispus anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 4436/03.05.2005 cu privire la acest debit, deși și acest debit a fost stabilit tot prin verificarea înregistrărilor fiscale ale societății furnizoare, în care nu au fost regăsite aceste mențiuni. Din această perspectivă se poate observa o motivare contradictorie a organului fiscal în raport cu fapte de aceeași natură.

Decizia este contradictorie și din perspectiva motivelor care au fost dezvoltate în cuprinsul Deciziei 272/20.08.2012 privind soluționarea contestației împotriva Deciziei 4436/03.05.2005 și a ceea ce s-a decis în concret.

Reclamanta a mai apreciat că decizia este nefondată.

În fapt, S.C. F. P. SRL a achiziționat de la S.C. BRIGE IMPEX SRL, . și ., combustibil conform facturilor fiscale evidențiate în mod corect în contabilitatea societății.

Plata facturilor s-a efectuat prin viramente bancare cât si prin achitarea cu numerar, în totalitate.

La rândul său, S.C. F. P. SRL a livrat marfă către alți clienți,operațiuni evidențiate de asemenea în mod corect.

Mai arată că, în speță, analiza raportului juridic de drept fiscal este guvernată de principiul „tempus regit actum”, numai în aceste condiții fiind posibil a stabili dacă operațiunea de deducere TVA a fost efectuată în condițiile legii, iar operațiunile comerciale s-au derulat în perioada septembrie 2001- noiembrie 2001, când TVA era reglementată prin O.U.G. nr. 17/2000.

Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ, în deciziile nr. 2971/10.10.2002, nr. 3688/11.12.2002 etc. a statuat în același sens într-o speță similară, apreciind chiar că nu este necesară nici menționarea codului fiscal al furnizorului pentru stabilirea existentei și realității operațiunii comerciale.

Deși a prezentat aceste facturi cu ocazia controlului efectuat, inspectorii fiscali nu le-au apreciat ca fiind probe concludente si pertinente ale provenienței licite a mărfurilor.

În relațiile comerciale stabilite, niciun moment nu a rezultat vreun indiciu care să o determine să suspecteze și să perceapă o eventuală discordantă între realitatea obiectivă si reprezentarea sa subiectivă asupra legitimității partenerilor comerciali.

Manifestând bună - credință în derularea operațiunilor comerciale, a considerat că și atitudinea partenerilor se bazează pe același principiu.

A mai arătat reclamanta că, având în vedere eroarea de fapt în care s-a aflat S.C. F. P. SRL, cauză ce exclude existenta vreunei culpe, rezultă că nici obligațiile accesorii reprezentând dobânzi, majorări si penalități de întârziere nu sunt datorate.

Prin Raportul de inspecție contestat, organul fiscal a calculat obligații de plată accesorii, respectiv majorări, dobânzi și penalități de la data de 25.01.2003 și până la data de 25.01.2005, fără să țină cont de situația lunară a TVA, respectiv de faptul că S.C. F. P. SRL a înregistrat și TVA de rambursat.

Potrivit dispozițiilor art.18 din O.U.G. nr. 17/2000 privind TVA(aplicabil la acel moment), "Taxa pe valoarea adăugată, datorată bugetului de stat se stabilește ca diferență între taxa pe valoarea adăugată facturată pentru bunurile livrate și serviciile prestate și a taxei aferentă intrărilor, dedusă potrivit alineatului 1. "

Potrivit dispozițiilor art.21 din același act normativ, "dreptul de deducere se exercită lunar", iar regularizarea taxei, se efectuează conform dispozițiilor art.22, prin compensare, în limita taxei înscrisă în decontul de TVA lunar.

Față de prevederile legale prezentate, consideră că prin actul contestat, organul fiscal a stabilit obligația de plată suplimentară reprezentând TVA în sumă de 366.472 lei fară să țină cont de situația lunară a taxei care rezultă din evidența contabilă, precum și cea din decontul lunar de TVA.

În acest sens, consideră că organul fiscal a stabilit în mod eronat că S.C. F. P. SRL datorează TVA de plată în sumă de 366.472 lei, fără să țină cont de situația taxei care decurge din toate operațiunile contabile care conduc la stabilirea TVA de plată sau de rambursat.

Referitor la plata obligațiilor accesorii, invocă dispozițiile art.31 din O.U.G. 17/2000, care precizează că "Pentru neplata integrală sau a unei diferențe din taxa valoarea adăugată în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor", precum și a precizărilor de la t 12.2 din H.G. nr.401/2000, potrivit cărora, "Calcularea majorărilor de întârziere face din ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de plată și până în ziua plății sau a depunerii decontului din care rezultă suma de rambursat(...).

La același punct se precizează că:"în cazul acoperirii parțiale a debitului, calculul majorărilor de întârziere se face numai pentru sumele nete de plată."

Față de prevederile legale invocate, constată că organul fiscal a procedat la calcularea majorărilor, dobânzilor și penalităților de întârziere pentru perioada 25.01._05, aferente debitului suplimentar reprezentând TVA, fără să țină cont de situația lunară a TVA, care rezultă din evidența contabilă a societății.

Pentru aceleași motive, consideră că și calcularea penalităților de întârziere s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor pct. 3 din O.M.F.P. nr. 2103/2001 și ale art.14 alin. l, din O.G. 61/2002 coroborate cu cele ale art.14, alin. l, din O.G. 92/2003 (aplicabile la momentul emiterii Deciziei 4436/03.05.2005).

Referitor la cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 4436/03.05.2005 menținută parțial prin Decizia 272/20.08.2012 a arătat că este întemeiată având în vedere că executarea silită este pornită în baza unui titlu executoriu nelegal, supus controlului administrativ - jurisdicțional, iar executarea actului administrativ fiscal are efecte păgubitoare pentru societate si, de asemenea, pentru clienții acesteia.

Obligațiile contractuale asumate față de clienții săi care, la rândul lor, au în derulare activități de interes public, sunt imposibil de realizat, în condițiile în care creanțele bugetare fac obiectul executării silite.

Motivele de nelegalitate a actului administrativ fiscal a cărui suspendare a solicitat-o trebuie examinate sumar de instanță, spre a se stabili de partea cui este aparența dreptului, judecătorul având această îndreptățire. Un examen sumar al litigiului este autorizat de lege și chiar indispensabil atât pentru a se stabili competența instanței de a dispune suspendarea actului administrativ fiscal, cât și pentru ca judecata să poată aprecia care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a se menține sau schimba o stare de fapt sau de drept.

Continuarea executării silite, în condiții vădit nelegale, ar crea societății reclamante grave disfuncționalități și prejudicii în desfășurarea activității comerciale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 218 alin.2 C.pr.fiscală raportat la art. 11 alin. 1 și art. 14 din legea nr. 554/2004.

Anexat cererii au fost depuse la dosar înscrisuri: deciziile contestate, raportul de inspecție fiscală, expertiza efectuată în dosarul penal, sentințe judecătorești privind soluționarea plângerilor contravenționale, înscrisuri privind evidența contabilă a societății.

În probațiune a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză contabilă și testimonială.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea, față de dispozițiile art. 11 alin.l și 2 din legea nr. 554/2004, care dispune:„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz "

De asemenea, potrivit alin.5 din același act normativ "Termenul prevăzut la alin.(l) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Pârâta a arătat că decizia nr. 272/20.08.2012 a fost comunicată dlui P. A. - reprezentant legal al societății la data de 21.08.2012 iar prezenta acțiune a fost depusă la instanța judecătorească la data de 25.02.2013, peste termenul legal de prescripție de 6 luni stabilit de lege, contestatoarea nearătând motivele pentru care a fost împiedicată să depună acțiunea în acest termen.

Termenul de contestare a deciziei de 6 luni a fost menționat, potrivit dispozițiilor legale, în conținutul deciziei, contestatoarea având știință de acest termen și posibilitatea de a fi contestat actul administrativ.

Referitor la cererea de suspendare a arătat că suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate fi dispusă sub condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate (Codul de procedură fiscală, art.215), iar în situația în care nu se va depune cauțiunea, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Pe fondul cererii de suspendare a arătat că potrivit dispozițiilor legale suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube.

Prin Decizia nr. 257/14.03.2006, Curtea Constituțională a reținut faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate" astfel solicită să se constate că în pofida sarcinii probei, stabilită în sarcina reclamantei, aceasta nu a făcut vreo dovadă și nu a adus vreun argument în susținerea solicitării, iar suspendarea executării actului este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este dovedită în cauză.

Pe de altă parte analizarea cererii de suspendare nu trebuie, făcută cu ignorarea interesului bugetului de stat, care este prejudiciat prin temporizarea realizării creanței pe care trebuie să o realizeze, iar o temporizare a încasării este de natură produce prejudicii acestuia, care s-ar vedea lipsit de resursele bănești necesare corectei execuții legale.

Pe fondul cauzei a arătat că prin Decizia de impunere nr.4436/03.05.2005 întocmită în baza Raportului de

inspecție fiscală din data de 25.04.2005, organul de inspecție din cadrul S.A.F.- Activitatea

de Inspecție Fiscală C. a stabilit obligații de plată suplimentare constând în T.V.A. în

sumă de 366.472 lei, majorări de întârziere în sumă de 112.859 lei, penalități de întârziere în

sumă de 30.039 lei, impozit pe profit în sumă de 57.333 lei, dobânzi aferente în sumă de

25.153 lei și penalități de întârziere în sumă de 6.882 lei, urmare inspecției fiscale privind

activitatea desfășurată de societate, în perioada 01.07._04 pentru T.V.A. și în

intervalul 01.07._04 pentru impozit pe profit.

Împotriva acesteia a fost formulat contestație ce a fost înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor iar prin decizia nr. 165/28.09.2005 a fost suspendată soluționarea acesteia până la definitivarea cercetărilor penale privind constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. c din legea nr .87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată, urmare sesizării penale nr. 4064/21.04.2005 înaintate de SAF - Activitatea de Control Fiscal din cadrul DGFP Constanta.

Prin Rezoluția din 11.11.2011 pronunțată în dosarul nr.408/P/2004 P. de pe lângă Tribunalul C. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății P. A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. l lit. c din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale întrucât s-a constatat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.

Urmare soluționării dosarului penal, organul de soluționare a contestațiilor a procedat la reluarea soluționării contestației emițând decizia nr. 272/20.08.2012 prin care s-au dispus următoarele: s-a admis contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 25.04.2005, în cuantum total de 204.058 Iei, cu consecința anulării parțiale a actului administrativ-fiscal pentru aceste sume, astfel: -115.146 lei - T.V.A.; 57.046 lei - impozit pe profit aferent anului 2002; 25.020 lei - dobânzi aferente; 6.846 lei - penalități de întârziere, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva taxei pe valoarea adăugată stabilită prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005, în cuantum total de 248.871 lei; s-a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia susmenționată, în cuantum de 456 lei, compuse din: 287 lei - impozit pe profit; 133 lei - dobânzi aferente; 36 lei - penalități de întârziere aferente; s-a desființat parțial Decizia de impunere privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005, pentru obligațiile fiscale în cuantum total de 145.353 lei, compuse din: 2.455 lei - T.V.A.; 112.859 lei - dobânzi aferente T.V.A. ; 30.039 lei - penalități de întârziere aferente T.V.A.

Prin acțiunea formulată contestatoarea a solicitat anularea atât a deciziei de impunere nr.4436/03.05.2005 întocmită de SAF - Activitatea de Inspecție Fiscală cât și a deciziei nr.272/20.08.2012 emisă de Serviciul Soluționare Contestații.

Contestatoarea solicită anularea deciziei de impunere nr. 4436/03.05.2005, motivat de faptul că parte din procesele verbale de constatare și sancționarea a contravențiilor au fost anulate de către instanțele judecătorești și de asemenea, pe soluția organelor de cercetare penală de scoatere de sub urmărire penală a reprezentantului legal al societății.

Aceste apărări nu pot fi reținute indiferent de soluțiile pronunțate, prezenta acțiune făcând obiectul unei alte acțiuni și a altor temeiuri legale.

În ceea ce privește decizia nr. 272/20.08.2012, contestatoarea susține că decizia este nemotivată în fapt, fără a arăta care dintre elemente lipsesc, mulțumindu-se doar a le enumera, iar susținerile privind faptul că decizia este eliptică ne sunt fondate, arătând că nu a avut loc audierea contribuabilului deși toate documentele în baza cărora a fost emisă decizia au fost puse la dispoziție de către aceasta.

Pe de altă parte, pe fondul operațiunilor de mărfuri contestatoarea a susținut că organul fiscal a analizat în mod nelegal și singular livrările de către ., . și ..

De fapt contestatoarea a ales să motiveze doar câteva dintre operațiunile reținute de către organele de control și soluționare a contestațiilor, parte din ele pentru care de altfel a fost admisă contestația.

Astfel apreciază acțiunea nefondată și solicită respingerea acesteia.

În drept a invocat dispozițiile art. 200 NCPC.

Anexat întâmpinării a depus la dosar documentația aferentă actelor administrativ – fiscale contestate.

În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta, prin răspuns la întâmpinare, a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

A arătat reclamanta că decizia nr. 272/20.08.2012 i-a fost comunicată prin adresa nr. 766/22.08.2012, termenul de formulare a contestației fiind de 6 luni de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, astfel, față de data sesizării instanței, 21.02.2013, prin scrisoare recomandată, acțiunea a fost promovată în termen legal, motiv pentru care excepția este neîntemeiată.

Deliberând asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Pentru a soluționa excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:

Prin decizia de impunere 4436/03.05.2005 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în cuantum de 598.738 lei, respectiv TVA de plată - 366.472 lei, majorări de întârziere și dobânzi aferente TVA - 112.859 lei, penalități de întârziere aferente TVA - 30.039 lei; impozit pe profit - 57.333 lei, dobânzi aferente impozitului pe profit - 25.153 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit - 6.882 lei.

Împotriva acesteia a fost formulat contestație ce a fost înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor iar prin decizia nr. 165/28.09.2005 a fost suspendată soluționarea acesteia până la definitivarea cercetărilor penale privind constatarea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. c din legea nr. .87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată, urmare sesizării penale nr. 4064/21.04.2005 înaintate de SAF - Activitatea de Control Fiscal din cadrul DGFP Constanta.

Urmare soluționării dosarului penal, organul de soluționare a contestațiilor a procedat la reluarea soluționării contestației emițând decizia nr. 272/20.08.2012 prin care s-au dispus următoarele: s-a admis contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din data de 25.04.2005, în cuantum total de 204.058 Iei, cu consecința anulării parțiale a actului administrativ-fiscal pentru aceste sume, astfel: 115.146 lei - T.V.A.; 57.046 lei - impozit pe profit aferent anului 2002; 25.020 lei - dobânzi aferente; 6.846 lei - penalități de întârziere; s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva taxei pe valoarea adăugată stabilită prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Inspecție Fiscală C. în baza Raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005, în cuantum total de 248.871 lei; s-a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia susmenționată, în cuantum de 456 lei, compuse din: 287 lei - impozit pe profit; 133 lei - dobânzi aferente; 36 lei - penalități de întârziere aferente; s-a desființat parțial Decizia de impunere privind obligațiile fiscale

Decizia nr. 272/20.08.2012 privind reluarea soluționării contestației depuse și înregistrate la D.G.F.P C. sub nr. 5317/27.05.2005 a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. 766/22.08.2012.

Acțiunea formulată de reclamantă a fost înaintată prin scrisoare recomandată la data de 21.02.2012, cu nr. AR_, iar confirmarea acesteia s-a făcut la data de 25.02.2013, potrivit mandatului poștal și confirmării de primire (file 9, 10 vol. III).

Potrivit art. 11 alin. l din legea nr. 554/2004„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă".

Potrivit art. 181 alin. 1 NCPC „Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează (…) când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni”, iar art. 183 alin. 1 NCPC dispune că „Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen”.

Potrivit dispozițiilor legale enunțate și față de data comunicării deciziei contestate, 22.08.2012, termenul de formulare a acțiunii pentru anularea actului administrativ – fiscal se împlinea la data de 22.02.2013.

Reținând că acțiunea a fost formulată la data de 21.02.2013, tribunalul constată respectarea dispozițiilor legale privind terenul de formulare a acțiunii, astfel excepția prescripției dreptului la acțiune va fi respinsă.

În considerarea situației de fapt mai sus expusă, analizând fondul acțiunii, tribunalul reține următoarele:

Prin Decizia nr. 272/20.08.2012 privind reluarea soluționării contestației depuse și înregistrate la D.G.F.P C. sub nr. 5317/27.05.2005 s-a reținut, în ceea ce privește la T.V.A. colectată suplimentar în cuantum de 43.355 lei, la impozitul pe profit în sumă de 57.046 lei și la obligațiile fiscale accesorii, aferente valorii cantității de 151,305 t. motorină reprezentând plus de inventar la 31.12.2002, precum și la T.V.A. în cuantum de 21.412 lei aferentă valorii cantității de 107,597 t. combustibil fără documente legale de proveniență, că există autoritate de lucru judecat în baza sentinței civile nr._ din 22.10.2007 pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr._, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 412/RCA din 16.04.2008 a Tribunalului C., sentință dispusă în dosarul având ca obiect acțiunea formulată împotriva măsurii constând în anularea amenzii contravenționale și a măsurii constând în confiscarea veniturilor în sumă de 371.246 lei provenite din comercializarea bunurilor a căror proveniență nu a fost dovedită, compusă din: 258.551 lei contravaloarea cantității de 171,42 t. motorină constatată ca fiind plus de inventar și 112.694 lei contravaloarea cantității de 107,597 t. motorină fără documente legale de proveniență, astfel, a admis contestația formulată de petentă împotriva TVA în cuantum de 43.355 lei, a impozitului pe profit în sumă de 57.046 lei precum și a T.V.A. în sumă de 21.412 lei, cu consecința anulării parțiale a Deciziei de Impunere nr. 4436/03.05.2005 întocmită de S.A.F.- Activitatea de Control Fiscal C. în baza Raportului de inspecție fiscală din 25.04.2005 cu privire la aceste debite.

Față de anularea parțială a deciziei și în temeiul principiului „accesoriul urmează principalul", s-a admis și contestația formulată împotriva obligațiilor fiscale accesorii impozitului pe profit, constând în dobânzi în cuantum de 25.020 lei și penalități de întârziere în sumă de 6.846 lei, până la data de 25.01.2005.

S-a mai reținut, referitor la restituirea TVA în sumă de 4.800 lei rezultată din factura fiscală emisă de .. că din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală reiese că în luna noiembrie 2002 societatea s-a aprovizionat cu combustibil în baza unei facturi fiscale emisă de .. pentru care a dedus T.V.A. în sumă de 4.800 lei, însă .. nu a depus declarații fiscale pentru luna noiembrie 2002; factura fiscală nr._/19.11.2002 nu a fost înregistrată în jurnalul pentru vânzări ci doar pe o foaie albă intitulată „Situația livrărilor din luna noiembrie 2002"; balanța de verificare pe luna noiembrie 2002 și situațiile „Casa pe luna noiembrie 2002" și „Situația livrărilor din luna noiembrie 2002" atașate Procesului verbal nu poartă semnătura și ștampila reprezentantului legal al furnizorului, nerespectându-se prevederile pct.6 din O.G. nr. 61/2001 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 referitoare la înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice în baza unui document justificativ, astfel, în temeiul prevederilor pct.10.1 din HG. nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr.17/2000, organul de inspecție fiscală a stabilit că reclamanta nu are drept de deducere a taxei.

În soluționarea contestației s-a reținut că factura fiscală nr._ din 19.11.2002 emisă pentru livrare de motorină a fost înregistrată în evidența contabilă la poziția 6 din Situația intrărilor pe luna noiembrie 2002, plata acesteia s-a efectuat parțial, cu numerar în aceeași lună însă societatea nu a depus la organul fiscal declarații și decontul de T V.A. aferent lunii noiembrie 2002, însă acest aspect nu reprezintă suficient temei pentru a se concluziona că în speță|nu ar fi întrunite condițiile de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, motiv pentru care a admis contestația cu privire la această sumă.

Referitor la restituirea T.V.A. în sumă de 45.579 lei rezultată din factura fiscală emisă de ..R.L. s-a reținut că din cuprinsul Raportului de inspecție rezultă că organul de inspecție fiscală a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile de deducere prevăzute la art. 22 alin. 1 din Legea nr. 345/2002 pentru taxa în valoare de 45.579 lei dedusă în baza facturii fiscale nr._/29.10.2002 emisă de furnizorul ELPICO G. S.R.L. pentru livrări de combustibil în valoare de 285.469 lei, întrucât urmare unui control fiscal efectuat la societatea furnizoare în anul 2003 s-a constatat că aceasta nu a înregistrat în evidența contabilă respectiva factură, nerespectând prevederile art. 14 coroborat cu art.16 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.

În soluționarea contestației s-a reținut că organul de inspecție fiscală s-a limitat în a constata că societatea furnizoare nu și-a înregistrat factura nr._/29.10.2002 în contabilitate, fără a analiza dacă acest înscris conține toate datele necesare justificării realității tranzacției constând în livrarea cantității de combustibil consemnată în aceasta, respectiv: locul de unde s-a efectuat livrarea, modalitatea de transport a cantității livrate, avizele de expediție a mărfii, delegatul care a livrat marfa, iar faptul că societatea furnizoare nu și-a înregistrat factura fiscală în contabilitate nu constituie un temei legal suficient care să conducă la neacordarea dreptului de deducere a taxei consemnată în acest înscris, în condițiile în care organul de inspecție nu a utilizat toate informațiile și nu a efectuat toate diligentele în vederea demonstrării că în fapt nu a avut loc o livrare și, în consecință nu ar fi întrunite condițiile de deducere a taxei prevăzute la art.22 din Legea nr.345/2002.

S-a mai reținut că factura fiscală nr._ emisă de ELPICO G. S.R.L. a fost emisă în data de 29.08.2002 și a fost inclusă de organul de inspecție și în anexa nr.15 (pag.210) privind Situația facturilor fiscale de achiziție de combustibil care nu au înscrisă mențiunea ."uleiuri minerale", la poziția nr.6, că taxa pe valoarea adăugată în sumă de 45.579 lei rezultată din factura fiscală nr._/29.08.2002 a fost respinsă de două ori la deducere, respectiv în temeiul art.22 alin.(1) din Legea nr.345/2002 precum și în temeiul art.62 alin.(1) din H.G.nr.598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, astfel a fost admisă contestația cu privire la această sumă.

În ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii aferente T.V.A. constând în dobânzi în sumă de 112.859 lei și penalități de întârziere în cuantum de 30.039 lei s-a reținut că, față de soluțiile de admitere pronunțate la capetele de cerere pentru care s-a admis deducerea TVA și care au generat aceste obligații fiscale accesorii, contestația este întemeiată și se va desființa în totalitate calculul majorărilor, dobânzilor și penalităților, de întârziere aferente T.V.A., urmând, ca organul de inspecție să procedeze la recalcularea acestora la în funcție de cuantumul debitului rămas de plată.

În ceea ce privește TVA în sumă de 2.455 lei colectată suplimentar la valoarea lipsurilor la inventar de motorină imputate gestionarului se reține că din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală rezultă că urmare verificării organul de inspecție fiscală a constatat că pentru cantitatea de combustibil (motorină) în valoare de 12.923 lei reprezentând lipsă la inventarierea din data de 31.12.2002 și care a fost înregistrată în evidența contabilă în lunile decembrie 2002 și februarie 2003 ca debit imputat gestionarului, organul de inspecție fiscală a colectat o taxă suplimentară în sumă de 2.455 lei, în temeiul prevederilor art.3 lit. e din H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002.

În soluționarea contestației s-a reținut că potrivit prevederilor pct. 6.9 din Ordinul M.F. nr. 306 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene corectarea erorilor contabile, care pot să apară ca urmare a unui calcul greșit, al aplicării greșite a metodelor contabile, al interpretării greșite a evenimentelor, a fraudelor sau omisiunilor aferente perioadelor anterioare poate fi efectuată pe seama rezultatului perioadei curente, însă la paragraful al 2-lea al articolului se, precizează că atunci când este afectată credibilitatea situațiilor financiare prezentate, corectarea erorii se efectuează pe seama rezultatului reportat, astfel, s-a desființat decizia și cu privire la acest aspect.

Astfel, aceste aspecte nu vor mai fi analizate de instanța învestită cu soluționarea prezentei acțiuni, urmând să fie avute în vedere numai criticile formulate de reclamantă în procedura prealabilă și respinse prin decizia de soluționare a contestației, nr. 272/20.08.2012, respectiv restituirea TVA în sumă de 37.249 lei rezultată din facturile fiscale de achiziții emise de ..R.L; T.V.A. stabilit suplimentar în sumă de 844 lei; TVA în sumă de 210.778 lei dedusă în baza facturilor de achiziții combustibili care nu au înscrisă mențiunea „uleiuri minerale"" si nu sunt vizate de supraveghetori fiscali și debitul constând în impozit pe profit în sumă de 287 lei și

la obligațiile fiscale accesorii aferente, constând în dobânzi în cuantum de 133

lei și penalități de întârziere în sumă de 36 lei.

1. Reclamanta a solicitat restituirea TVA în sumă de 37.249 lei rezultată din facturile fiscale de achiziții emise de ..R.L, cerere respinsă de pârâtă cu motivarea că actele și operațiunile de livrări de combustibil tip M efectuate de ..R.L. către reclamantă în perioada octombrie 2001 - mai 2002, ulterior deschiderii procedurii de lichidare sunt nule, întrucât au fost realizate de administratorul căruia i-a fost ridicat dreptul de administrare și de a-și conduce activitatea, situație în care facturile fiscale emise în numele acestei societăți nu constituie documente întocmite conform legii, în baza cărora legislația fiscală permite cumpărătorilor să își exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la acest aspect se reține că, urmare controlului organul de inspecție a constatat că în perioada octombrie 2001- mai 2002 reclamanta s-a aprovizionat cu combustibil în valoare de 300.433 lei pentru care a dedus T.V.A. în sumă de 37.249 lei în baza a 7 facturi fiscale emise de ..R.L., în urma controlului încrucișat efectuat constatându-se că respectivul furnizor era în stare de lichidare judiciară din data de 31.10.2000, lichidatorul desemnat de către Tribunalul Bihor, respectiv S.C. Crist Vest audit S.R.L. nu a putut intra în posesia documentelor financiar-contabile ca urmare a neprezentării administratorului iar din adresa nr._ din 02.10.2003 a P.J. C. -Secția de Poliție Transporturi transmisă lichidatorului judiciar a rezultat că deși se afla în procedură de lichidare judiciară și nu avea punct de lucru declarat în județul C., ..R.L. a derulat operațiuni comerciale cu produse petroliere fără a înregistra în evidența contabilă veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata impozitelor datorate bugetului de stat.

Urmare acestor constatări, organul de inspecție fiscală a stabilit că prin neînregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale de livrări de combustibil către reclamantă au fost încălcate prevederile art. 10 alin.(1) și art.12 alin.(1) din O.U.G. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, motiv pentru care, în temeiul prevederilor pct.10.1 din H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a ordonanței, a stabilit că beneficiarul livrărilor nu are drept de deducere a taxei în cuantum de 37.249 lei rezultată din facturile fiscale emise de societatea furnizoare.

Potrivit art. 10 din OUG 17/2000 „Obligația a de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile si/sau prestării serviciilor”, iar art. 12 din aceeași ordonanță dispune că „Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când organul fiscal este îndreptățit să solicite plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată plata taxei datorate bugetului de stat”, respectiv la data livrării de bunuri.

Potrivit art. 10.12 din Normele de aplicare a OUG 17/2000 „Pentru efectuarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați să justifice suma taxei prin documente întocmite conform legii de către contribuabili înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.

Dreptul de deducere privește numai taxa ce este înscrisă într-o factură fiscală sau în alt document legal care se referă la bunuri sau servicii destinate pentru realizarea operațiunilor prevăzute la art. 18. Norme”.

Prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 publicata in M.OF. nr.732 din 30 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că: "taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusa și nici nu se poate diminua baza impozabilă la calcularea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute în dispozițiile legale in vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA".

Facturile fiscale emise de . nu respectă dispozițiile HG 831/1997, fiind nule datorită împrejurării că societatea se afla în procedura lichidării judiciare potrivit încheierii tribunalului Bihor din data de 31.10.2000, aspect reglementat de dispozițiile art. 49 din Legea nr. 64/1995, potrivit cu care „In afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule”.

Susținerile reclamantei, în sensul că a achitat contravaloarea acestor facturi prin viramente bancare cu ordine de plată în perioada noiembrie 2001-iunie 2002 precum și în numerar în data de 30.06.2002 și că nu avea obligația legală de a verifica dacă acest furnizor și-a îndeplinit obligațiile fiscale declarative nu pot fi reținute deoarece OUG 17/2000 stabilește în art. 25 pct. C lit. a alin. 2 regula conform căreia „documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin norme legale și care nu sunt corect întocmite nu pot fi înregistrate în contabilitate iar bunurile ce fac obiectul tranzacțiilor respective vor fi considerate fără documente legale de proveniență...”

În același context pct. 10.6 lit. g din HG 401/2000 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 17/2000 consacră caracterul nedeductibil al TVA aferentă intrărilor referitoare la bunuri și servicii aprovizionate pe baza de documente care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 lit. B din OUG 17/2000 și de HG 831/1997.

Dealtfel, în timp ce HG 831/1997 stabilește modelul documentelor justificative ce trebuie folosite (inclusiv cuprinsul acestora), regimul lor și unicul distribuitor, art. 25 pct. B lit. b din OUG 17/2000 consacră obligația contribuabililor plătitori de TVA de a solicita de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate „și să verifice întocmirea corectă a acestora”.

Ca urmare, cadrul normativ stabilea în mod neechivoc faptul că documentele justificative trebuiau să fie în forma prevăzută de HG 831/1997, completate în mod corect și complet cu date reale ale unor persoane juridice care funcționează în mod legal, sub sancțiunea nedeductibilității.

2. În ceea ce privește plata T.V.A. stabilit suplimentar în sumă de 844 lei se reține că din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală rezultă că organul de inspecție a constatat că petenta a dedus în mod eronat T.V.A. în sumă de 152 lei în luna iulie 2001, T.V.A. în sumă de 237 lei în luna martie 2002 și T.V.A. în sumă de 275 lei în luna iunie 2004, ca urmare a unor erori de înregistrare în contabilitate și în jurnalele de cumpărări, a exercitării dreptului de deducere în baza unei chitanțe și a unei facturi proforme precum și pentru mărfuri rămase în stoc la desființarea unui bar care au fost înregistrate în contul 623-Cheltuieli cu protocolul, încălcând prevederile art. 19 lit. a din O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, prevederile pct.10.12 lit. a din H.G. nr. 401/2000 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a ordonanței precum și ale art. 145 alin. 7 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea s-a constatat că în luna iunie 2004 societatea nu a colectat TVA în sumă de 180 lei aferentă stocului de marfă expirată, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. 1 coroborat cu art. 128 alin. 9 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Reclamanta a recunoscut existența acestor diferențe însă susține că au rezultat ca urmare a unor erori de culegere a datelor dar solicită exonerarea de la plata debitului însumând 844 lei precum și a obligațiilor fiscale accesorii constând în majorări și penalități de întârziere susținând că în perioadele fiscale respective a înregistrat T.V.A. de recuperat care nu a fost solicitată la rambursare, astfel încât chiar și în urma corecțiilor efectuate de către organul de inspecție ar fi rezultat, în continuare, tot o taxă de recuperat.

Aceste susțineri nu pot fi reținute, față de împrejurarea că se poate dispune compensarea debitului stabilit suplimentar de către organul de inspecție fiscală cu taxa pe valoarea adăugată de recuperat declarată prin deconturile de taxă se efectuează în evidența fiscală a A.F.P. C. doar în baza Deciziei de impunere întocmită în conformitate cu prevederile art. 106 din Codul de procedură fiscală.

3. În ceea ce privește respingerea cererii de restituire a TVA în sumă de 210.778 lei dedusă în baza facturilor de achiziții combustibili care nu au înscrisă mențiunea „uleiuri minerale"" si nu sunt vizate de supraveghetori fiscali, se reține că din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală rezultă că în luna august 2002 societatea F. P. a înregistrat în contabilitate achiziții de combustibil în baza unor facturi fiscale redate în Anexa nr.15 a Procesului verbal din data de 04.04.2005, facturi care nu aveau înscrise mențiunea „uleiuri minerale" și nu erau vizate de supraveghetorul fiscal, situație în care T.V.A. însumând 210.777 lei din respectivele facturi a fost înlăturată de la deducere pentru motivul că nu au fost respectate prevederile art.62 alin.(1) din H.G. nr.598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.345/2002.

Potrivit art. 62 alin. 1 din H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată „Pentru achizițiile de bunuri supuse accizelor documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulația acestor produse, vizată de supraveghetorul fiscal".

Potrivit art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor „Pentru toate livrările și transferurile de produse prevăzute la art. 26 alin. (2), efectuate de către agenți economici producători interni, procesatori, importatori și comercianți în sistem angro de astfel de produse, se vor utiliza în mod obligatoriu, după caz, facturi fiscale speciale sau avize speciale de însoțire a mărfii”.

Facturile fiscale prin care petenta s-a aprovizionat în perioada 07-29 august 2002 cu motorină nu constituie documente legale pentru a putea deduce TVA, acestea neavând înscrisă mențiunea „uleiuri minerale”, astfel cum prevede expres art. 32 din OUG nr. 158/2001.

Astfel, se reține că reclamanta nu putea deduce TVA pentru sumele înscrise în facturile care nu cuprind mențiunea „uleiuri minerale”.

4. În ceea ce privește plata accesoriilor constând în dobânzi în sumă de 133 lei și penalități în sumă de 36 lei, se reține că a fost respinsă contestația pentru nemotivarea în fapt și în drept.

Potrivit art. 175 din codul de procedură fiscală contestația se formulează în scris și va cuprinde motivele de fapt și de drept și dovezile pe care se întemeiază.

Având în vedere că reclamanta nu a prezentat motivele de fapt și de drept, față de dispozițiile art. 182 din codul de procedură fiscală, potrivit cu care „In soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării", se apreciază că pârâta a respins în mod corect contestația formulată de reclamantă.

Față de considerente expuse instanța va respinge ca nefondată acțiunea și cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun.C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta D.R.G.F.P.G., cu sediul în mun. G., ., jud.B..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.10.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. L. N. C. G.

Tehnored. Jud.A.L.N./ 14.01.2014

Ex. 4

.="margin-left:0pt">

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 1799/2013. Tribunalul... →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3959/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3959/2013. Tribunalul CONSTANŢA