Pretentii. Hotărâre din 20-12-2013, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 6749/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTONȚA CIVILĂ NR. 4811/RCA
Ședința publică din 20.12 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. N.
GREFIER M. G.
Pe rol, soluționarea acțiunii promovată de reclamant E. C., cu domiciliul în C., .. 25, ., etaj 3, apt.71, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18 și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 20.09.2013 și la data de 27.09.2013, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr. _ din data de 18.07.2013 formulată de reclamant E. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – A.J.F.P. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 761 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism, înmatriculat ultima dată pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru a putea înmatricula în România acest autoturism a fost constrânsă să plătească taxa pentru emisii poluante prevăzută de legea nr. 9/2012, sens în care s-a achitat suma de 761 lei. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare iar pârâta a răspuns negativ, printr-un exces de putere publică.
Arată reclamantul că în cauză a urmat procedura prealabilă, formulând cerere de restituire a taxei pe poluare si contestație administrativă împotriva răspunsului primit.
În ceea ce privește ilegalitatea taxei pe poluare prin raportare la dreptul comunitar, arată că aceasta a fost constatată de CJUE în cauzele T. și N..
Totodată, reclamantul invocă principiul priorității dreptului comunitar față de cel național și principiul nediscriminării, făcând trimitere la jurisprudența CJUE (cauzele T. și N.). Taxele cu efect echivalent este necesar să fie restituite in integrum și ab origine, așadar din momentul în care sunt ilicite.
În drept au fost invocate dispozițiile art. art.8 din Legea nr. 554/2004, art. 1341 și art. 1489 Cod civil.
Legal citată în cauză, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pentru corelarea legislației naționale cu legislația europeană a fost adoptată și pusă în aplicare legea nr. 9/2012, care modifică OUG 50/2008 în sensul de a nu dezavantaja nici un contribuabil care intenționează cumpărarea și înmatricularea unui autovehicul în România.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca, în situația în care pârâta ar cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție la plata sumei solicitate de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul este proprietarul autovehiculului marca FORD KA . șasiu WFOBXXWPRB1G06205 înmatriculată anterior, la data de 14.02.2002 în Republica Federală Germania, stat membru al Uniunii Europene.
Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism, reclamantul a plătit taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, în sumă de 761 lei, chitanței .>TS9 nr._/12.09.2012 emisă de către A.F.P. C..
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 554/2004 instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Reținând că reclamantul, căruia autoritatea administrativă i-a refuzat cererea de restituire a taxei de poluare, are deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea pretenției dedusă judecății, instanța urmează să verifice dacă există un refuz nejustificat, în accepțiunea art.2 lit”i” din Legea nr.554/2004.
P. art.11 alin.(1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
P. disp.art.148 alin.(2) din Legea fundamentală se dispune că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.(4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant (actualmente art.110 din TUE) „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Interpretând acest act normativ teleologic, după scopul său, pentru a identifica intenția legiuitorului, se constată următoarele:
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa de poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
P. instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare în taxă de poluare/ de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art.110 din TUE).
Compatibilitate dintre norma internă și cea comunitară, prin invocarea caracterului taxei pe poluare ca fiind o taxă ecologică, guvernată de principiul „poluatorul plătește”, ce nu poate fi asimilată impozitelor interne este contrazisă de însăși elementele de calcul stabilite prin actul normativ despre care autoritățile fiscale susțin că „este perfect compatibil cu aquis-ul comunitar”.
În formula de calculare a taxei pe poluare, consacrată de art.6 din OUG.50/2008 este introdusă ca element de calcul capacitatea cilindrică.
Dacă taxa pe poluare ar fi avut ca țintă exclusiv protecția mediului, ar fi fost irelevant aspectul privind capacitatea cilindrică a autovehiculului, la momentul calculării ei. În egală măsură, s-ar fi instituit asupra tuturor autovehiculelor care sunt înmatriculate pe teritoriul României, fără a se limita doar la cele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Nu se poate susține cu temei că taxa pe poluare ar fi exclusiv o taxă ecologică de vreme ce valoarea taxei scade cu cât autovehiculul este mai vechi, faptul generator al obligației de plată a taxei nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci prima înmatriculare a acestuia pe teritoriul României.
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive al Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.29, iar Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 (alin.4).
P. Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă în anul 2008.
OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din TCE (art.110 din TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fruttta Stl c. Amministrazione delle finanze dello Stato, în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane din Italia).
De altfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul Român” Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în disuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010. În par.28, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „ poluatorul plătește”. Totodată, a fost respinsă cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea în cauza T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
P. Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constată, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
P. O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Astfel încât la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată prezenta acțiune ca fiind întemeiată și o va admite.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept expuse mai sus, Tribunalul constată întemeiată cererea și o va admite, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 761 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda în materie fiscală aferentă începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
Pentru lipsa de folosință a sumei, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală în materie fiscală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul M. 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
P. Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va lăsa neaplicate reglementările naționale (art.124 alin.1 OG.92/2003).
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Tribunalul constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Referitor la cererea de chemare în garanție se reține că în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr.50/2008 taxa pe poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, instanța apreciază că cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâtă, este întemeiată și o va admite.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
Față de aceste aspecte, apare ca întemeiată pretenția pârâtei în contra chematei în garanție.
În temeiul art.60 c.pr.civ., Administrația F. pentru Mediu va fi obligată către pârâtă la plata sumei de 761 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda în materie fiscală aferentă începând cu data plății și până la restituirea efectivă.
În baza art. 274 c.pc.civ. va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamant E. C., cu domiciliul în C., .. 25, ., etaj 3, apt.71, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18 și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 761 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda în materie fiscală aferentă începând cu data plății, 12.09.2012 și până la restituirea efectivă.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 761 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda în materie fiscală aferentă începând cu data plății, 12.09.2012 și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta la plata sumei de 77 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. N. M. G.
tehnored.jud.A.L.N./20.12.2013
5 ex.
emis 3 .>
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1415/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 4166/2013. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
