Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1238/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 12118/212/2011
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1238/RCA
Ședința publică din data de 24.09.2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – C. N.
JUDECĂTOR – I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR – D. R. C.
GREFIER – A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – reexaminare amendă contravențională, promovat de recurentul I. J. AL POLITIE DE FRONTIERA CONSTANTA, cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/06.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind N. V. A., cu domiciliul în C., ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul I. Județean al Poliției de Frontieră C. a solicitat înlocuirea amenzilor aplicate intimatului N. V. A., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, dat fiind faptul că nu a achitat obligațiile fiscale născute din 117 procese-verbale de contravenție, în cuantum total de_ lei.
În dovedirea cererii, petentul a anexat adresa nr. S49968/ 21.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului C. – S.P.I.T.V.B.L., procesul-verbal de constatare a insolvabilității nr. S49315/ 19.04.2011, precum și procesele-verbale de contravenție emise pe numele contravenientului în perioada 2005 – 2009.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.
Intimatul N. V. A., fiind legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Prin Sentința civilă_/06.12.2011, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii sesizării ca neîntemeiată.
Pentru a dispune această soluție a reținut prima instanță faptul că prin procesele-verbale de contravenție emise de către I. Județean al Poliției de Frontieră C. pe numele contravenientului, în perioada 2005 – 2009, intimatul N. V. A. a fost sancționat cu amenzi contravenționale în cuantum total de_ lei. Întrucât intimatul nu a achitat aceste amenzi, organul fiscal de la domiciliul contravenientului a încercat executarea silită împotriva acestuia, întocmind, în urma verificărilor întreprinse, procesul-verbal de constatare a insolvabilității S49315/ 19.04.2011.
Ca urmare a faptului că intimatul nu a achitat amenzile și nu a existat posibilitatea executării sale silite, Consiliului Local al Municipiului C. – S.P.I.T.V.B.L a înaintat petentului adresa nr. S49968/ 21.04.2011, pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității. Totodată, au fost restituite organului care a aplicat sancțiunile contravenționale, procesele-verbale ce au făcut obiectul executării.
Art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Prin Decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și a statuat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și, respectiv, art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”.
De asemenea, s-a reținut faptul că prin Decizia nr. 7/ 20.09.2010, I.C.C.J. a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al P.I.C.C.J., hotărând că dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 și ale art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Instanța de judecată a reținut însă dispozițiile art. 4.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora „nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obligatorie”.
În ceea ce privește noțiunea de “muncă forțată sau obligatorie” autorii Convenției s-au inspirat din Convenția nr. 29privind munca forțată sau obligatorie, a Organizației Internaționale a Muncii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza V. de Mussele c. Belgiei că menționata Convenție definește în art. 2 par. 1 că respectiva sintagmă desemnează “orice muncă sau serviciu cerută unei persoane sub amenințarea oricărei sancțiuni și pentru care persoana în cauză nu s-a oferit” și apreciază că această definiție furnizează un punct de pornire în interpretarea art. 4 din Convenție.
Analizând dispozițiile legale interne prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, reține prima instanță în sensul că în ceea ce privește obligarea la muncă în folosul comunității, un rol esențial îl joacă împrejurarea că, prin ea însăși, această măsură este o sancțiune și se execută în baza unui mandat de executare (art. 15 din O.G. nr. 55/ 2002). În acest sens, câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, se comunică primarului unității administrativ - teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul, precum și contravenientului.
Rezultă, așadar, constată prima instanță că executarea acestei sancțiuni este similară, prin conținutul ei, executării unei pedepse penale și se realizează prin constrângere, cu ajutorul organelor de poliție și sub supravegherea acestora.
De asemenea, Curtea a apreciat că, pentru a intra sub incidența art. 4 din Convenție, munca trebuie să fie “cerută sub amenințarea oricărei sancțiuni” și de asemenea să fie prestată împotriva voinței persoanei, care “nu s-a oferit voluntar” .
Ori, apreciază prima instanță apare ca evident, din conținutul textelor ce reglementează instituția înlocuirii amenzii contravenționale cu prestarea unei activități în folosul comunității, că aceasta nu este în nici un caz o activitate pentru care contravenientul să se fi oferit voluntar, ci o sancțiune ce i se aplică, în măsura în care nu are venituri, spre a putea fi executată silit amenda contravențională.
Paragraful 3 al art. 4 din Convenție nu este menit să limiteze exercițiul dreptului garantat de par. 2 din același articol, ci să delimiteze conținutul exact al acestuia, cu care formează un tot, și indică ceea ce noțiunea de „muncă forțată sau obligatorie” nu include, servind astfel ca ajutor în interpretarea art. 4.2 din Convenție. În acest sens, asemănător art. 3, care interzice tortura, art. 4 nu cuprinde nicio restricție autorizată, toate formele de interdicție a aservirii unei persoane având caracter absolut.
Cele patru sub-paragrafe ale art. 4.3, în ciuda diversității lor, derivă din principiile de interes general, social, solidaritate și din ceea ce este normal în cursul firesc al lucrurilor. De altfel, principiile care rezidă din aceste dispoziții, au fost preluate și de art. 42 alin. 2 din Constituția României.
De asemenea, art. 4 alin. 2 din Codul muncii definește munca forțată drept orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. A.. 3 lit. a) – d) prevăd, asemenea Constituției, activitățile care nu constituie muncă forțată.
Având în vedere caracterul de sancțiune al acestei măsuri, instanța a constatat că, în conformitate cu lit. „a” a paragrafului 3 din art. 4 al Convenției, nu se consideră muncă forțată sau obligatorie orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. 5 din Convenție sau în timpul în care se află în libertate condiționată. Ori, dispozițiile respective, preluate și de legea fundamentală, sunt destul de clare, excluzând din sfera noțiunii munca impusă unei persoane condamnate, care este privată de libertate sau este liberată condiționat, obligație ce apare ca un accesoriu al pedepsei principale.
În nici un caz însă, apreciază instanța nu se poate considera că s-ar permite o astfel de sancțiune autonomă, în cazul unei persoane care nu a fost condamnată, nefiind nici în detenție și nici în libertate condiționată.
În ceea ce privește sub-paragraful final, respectiv 4.3 lit. d), se constată, Curtea a arătat că, prin noțiunea de “obligații civice normale”, se înțeleg obligațiile ce incumbă unei “categorii specifice de cetățeni, prin raportare la poziția pe care o ocupă ori funcția pe care sunt chemați să o îndeplinească în comunitate”, făcând obiectul unui consens social (V. de Mussele c. Belgiei).
Ori, activitatea la care contravenientul ar fi obligat, nu se încadrează în dispozițiile niciunuia dintre sub-paragrafele art. 4.3 din Convenție, astfel încât, în cazul în care o astfel de măsură ar fi luată independent de acordul acestuia, s-ar produce o încălcare a art. 4.2 din Convenție.
Având în vedere conflictul dintre legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește un drept fundamental al cetățeanului, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, au prioritate normele din Convenție, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Împotriva acestei soluții în termen legal a declarat recurs petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data 19.06.2013
În motivare arată recurentul că intimatul nu a procedat la achitarea amenzilor contravenționale în cuantum de_ lei, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că nu figurează cu bunuri sau venituri urmăribile, asupra cărora să se desfășoare măsurile de executare silită potrivit OG 92/2003. Invocă totodată în susținere prevederile art. 9 alin.3 din OG 2/2001 și ale Deciziei 7/2010.
Intimatul, legal citat nu a exprimat poziția procesuală asupra recursului.
Procedând la judecata recursului Tribunalul reține următoarele :
Prin procesele verbale de contravenție încheiate în intervalul 2003 - 2009 intimatul a fost sancționat în temeiul art. 2 pct.15 și 33 din legea 61/1991, art.75 lit.d, f din OUG 105/2001 cu amenda în cuantum total de_ lei.
Dispozițiile art. 9 al.3 din OG 2/2001 stabilesc că în situația în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Potrivit art.39^1 al.1 și 2 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Prin dispozițiile menționate anterior, legiuitorul a înțeles să instituie cu caracter de principiu posibilitatea legală de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale atunci când nu a fost achitată și nici nu poate fi executată silit, apreciindu-se că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de eficiență a sancțiunii aplicate, operațiunea juridică având loc în faza de executare, vizând exclusiv stabilirea unei modalități alternative de executare a sancțiunii deja aplicate și nu aplicarea unei alte sancțiuni, schimbarea modalității de executare fiind determinată, așa cum s-a reținut, de faptul că amenda nu a fost achitată și nici nu există posibilitatea executării silite.
De asemenea, după cum a reținut și prima instanță prin Decizia 1354/10.12.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și a statuat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b) și, respectiv, art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 108/2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”.
După cum s-a constatat prin decizia menționată anterior prin dispozițiile art. 9 al.5 din OG 2/2001, aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității era condiționată de acordul contravenientului, fapt de natură a lipsi de eficientă sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1 al.5 din Constituția României.
Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, intimatul nu a procedat la achitarea cuantumului amenzii contravenționale stabilită prin procesele verbale menționate și de asemenea, se apreciază că nu există posibilitatea executării silite, motivat de faptul că nu figurează în evidențele fiscale ale localității de domiciliu cu bunuri sau venituri impozabile și nici în evidențele ITM ca persoană având un contract individual de muncă la angajatorii care au obligația înregistrării acestor documente.
Față de considerentele expuse și având în vedere dispozițiile legale incidente instanța apreciază asupra caracterului întemeiat al sesizării relativ la înlocuirea sancțiunii amenzii stabilită prin procesele verbale de contravenție încheiate în perioada 2006 – 2009.
În referire la sesizarea privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale stabilită prin procesele verbale menționate încheiate în intervalul 2003-2005 aceasta apare ca neîntemeiată prin raportare la disp. art. 39 al.3 din OG 2/2001, cu referire la disp. art. 131 din OG 92/2001, apreciind ca fiind incidentă prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază asupra caracterului întemeiat al criticilor formulate de recurenta petentă, urmând ca în temeiul disp. art. 312 al.2 c.proc.civ să admită recursului promovat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate și admiterea în parte a sesizării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul promovat de recurentul I. J. AL POLITIE DE FRONTIERA CONSTANTA, cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/06.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind N. V. A., cu domiciliul în C., ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că: Admite în parte sesizarea.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale stabilită prin:
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 04.05.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 05.05.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 29.10.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 23.06.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 20.09.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 09.09.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 27.09.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 02.12.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 20.08.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 17.08.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 25.06.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 01.06.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 02.05.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 06.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 08.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 02.02.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 15.04.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 11.02.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 19.02.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 21.04.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 18.04.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 07.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 14.01.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 18.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 11.01.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 25.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 24.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 20.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 03.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 16.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 01.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 28.04.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 20.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 28.01.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 19.01.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 11.01.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 04.01.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 06.12.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 03.12.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 18.06.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 12.07.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 26.01.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 28.02.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 13.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 01.11.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 28.11.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 18.03.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 16.01.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 01.07.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 10.10.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 12.06.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 21.02.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 21.02.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 22.10.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 11.03.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 12.01.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 07.03.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 01.03.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 03.03.2009;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 04.07.2008;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 09.03.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 17.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 29.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 26.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 14.05.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 08.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 10.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 23.03.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 23.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 25.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 18.10.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 06.11.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 02.04.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 05.02.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 12.02.2007;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 07.04.2006;
- proces verbal ., nr._ încheiat la data de 29.05.2006; cu 300 de ore de muncă în folosul comunității.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
semnează conf. art. 261 al.2 c.proc.civ,
președintele instanței,
V. C. C.
GREFIER,
A. G.
red.fond jud.G.M.
red.decizie jud. C. N./24.10.2013/2.ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1605/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 4445/2013. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
