Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4654/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 4654/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 6781/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4654

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație act administrativ fiscal formulată de reclamantul R. C., cu domiciliul în .. Amzacea, jud. C., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 1, București.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat R. M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța constată că prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și acordă cuvântul asupra excepției.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepției invocate și depune la dosar practică judiciară.

Instanța constată dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului C..

TRIBUNALUL,

Asupra exceptiei necompetentei materiale retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 19.07.2013 pe rolul Tribunalului Constanta sectia contencios administrativ si fiscal, reclamantul R. C. in contradictoriu cu parata AGENTIA N. DE INTEGRITATE, in temeiul art.22 din Legea nr.176/2010 a formulat contestatie impotriva Raportului de evaluare intocmit in data de 3.07.2013 inregistrat sub nr._/G/II/3.07.2013 de catre A.N.I.

In motivarea cererii, facand o prezentare a situatiei de fapt, a invocat motive de nelegalitate si netemeinicie a raportuli de evaluare contestat.

Parata A.N.I. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului in solutionarea cauzei, in considerarea disp.art.10 alin.1 din Leg.554/2004, invocand ca este organ de specialitate al adminsitratiei publice centrale, fiind organizata ca o autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, potriivt Legii 144/2007.

Conform art.10 alin.1 din Leg.554/2004:

Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 13 din Leg.144/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Integritate

(1)Se înființează Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul București.

F. de dispozitiile legale precitate, se constata ca exceptia invocata de parata este intemeiata, urmand a fi admisa si a se dispune declinarea competentei de solutionare in favoarea Curtii de Apel Constanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C..

Declină soluționarea cauzei privind pe reclamantul R. C., cu domiciliul în .. Amzacea, jud. C. și pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 1, București, în favoarea Curții de Apel C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. E. D.

Tehnored.Jud. E.C./24.01.2014 ./4 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

C Ă T R E ,

CURTEA DE APEL C.

Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr._, având volumul I conținând un nr. de 371 file și volumul II conținând un nr. de …… file, întrucât prin sentința civilă nr. 4654 din data de 12.12.2013 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C..

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. E. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4654/2013. Tribunalul CONSTANŢA