Pretentii. Încheierea nr. 20/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 20/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 18896/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: M. C.
JUDECĂTOR: A. B. S.
GREFIER: E. D.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – pretenții - promovat de recurenta pârâtă ., cu sediul în C., OP6, CP615, ., ., în contradictoriu cu intimata reclamantă C. N. ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANTA, cu sediul în C., Incinta Port, Gara Maritimă, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 742 din 21.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimată consilier juridic A. A., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției necompetenței funcționale raportat la calitatea părților și la obiectul cererii.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C..
TRIBUNALUL,
Cu privire la excepția necompetenței funcționale a instanței de contencios administrativ și fiscal se reține că instanța a fost învestită cu soluționarea cererii de recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată de Judecătoria C. într-o cauză civilă având ca obiect pretenții.
În fapt reclamanta C. N. ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANTA a chemat în judecată pe . pentru obligarea acesteia la plata sumei de 2699,16 lei reprezentând contravaloarea tarifelor aplicate pentru folosirea infrastructurii portuare aferente M/V C. proprietatea pârâtei.
În drept s-au indicat dispozițiile art. 998 cod civil reprezentând răspunderea civilă delictuală.
Judecătoria C. prin hotărârea recurată a admis acțiunea, iar recursul formulat de pârâta-debitoare s-a înregistrat la Tribunalul C. – Secția C. administrativ și fiscal.
Trebuie amintit în primul rând faptul că potrivit art. 48 alin. 2 din Constituția României, condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege organică, reglementează în art. 10 competențele instanțelor de contencios administrativ.
Potrivit acestui text de lege, „ Art. 10. - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
Rezultă, prin urmare, faptul că, potrivit legii contenciosului administrativ, tribunalul este instanță de contencios administrativ de fond.
De altminteri, dispozițiile Legii 304/2004 privind organizarea judiciară nu prevăd posibilitatea înființării de complete specializate în materia contenciosului administrativ la nivelul judecătoriilor.
Pe de altă parte, se observă că instanțe de recurs în materia contenciosului administrativ sunt doar curțile de apel și tribunalele.
Prin urmare se reține că această cauză nu are natura de contencios administrativ.
Se va aprecia că are natura civilă, având în vedere calitatea părților din dosar, respectiv profesioniști, conform definiției stipulate în art. 8 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil.
În raport de aceste aspecte instanța va trimite cauza la Secția a II-a Civilă a Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată natura civilă a cauzei.
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C..
Trimite dosarul la Secția II Civilă a Tribunalului C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. C. M. C. A. B. S.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond C.I.
Red. Jud. M. C. / 29.11.2013
Tehnored. Gref. E. D. / 24.12.2013
2 ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA de C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Stadiu procesual: Recurs
Obiect: Pretenții
C Ă T R E ,
TRIBUNALUL C.
SECȚIA II CIVILĂ
Prin prezenta vă înaintăm dosarul nr._, având un nr. de …… file, întrucât prin încheierea din data de 20.11.2013 s-a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluționare Secției II Civilă a Tribunalului C..
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. C. E. D.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1423/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1908/2013.... → |
---|