Anulare act administrativ. Sentința nr. 914/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 914/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 6985/118/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 914/CA
Ședința publică din data de 20 martie 2014
PREȘEDINTE – M. C.
GREFIER – V. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta I. G. – domiciliată în comuna Pecineaga, . nr. 5, județ C. și cu domiciliul procesual ales în C., .. 181 A, . cu pârâtul P. C. PECINEAGA – cu sediul în comuna Pecineaga, . nr. 61, județ C., având ca obiect – anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă cu prezenta sentință, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.03.2014, pentru când:
TRIBUNALUL
La 24.07.2013 reclamanta I. G. a chemat în judecată P. C. Pecineaga pentru anularea dispoziției nr. 97/2013, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, la 20.06.2013 reclamanta a luat cunoștință de Dispoziția nr. 97/2013 prin care s-a dispus reținerea unor sume de bani reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă în cuantum de 500 lei brut lunar până la concurența sumei de 5025 lei pentru perioada 01.01._12, recuperarea fiind stabilită în cuantum de 234 lei/lună.
Motive de nelegalitate:
- Dispoziția este lovită de nulitate întrucât nu a fost motivată.
În preambulul dispoziției se arată că are la bază Decizia 11/2011 Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului C., raportul de audit înregistrat în unitate cu sub nr. 5679/2012,, Decizia nr. 11/2013 iar în drept este întemeiată pe disp. Art. 31, 84,85, din Legea nr. 188/1999, art. 63 și 68 din Legea nr. 215/2001.
Una din condițiile ad validitatem ale actului administrativ vizează motivarea acestuia.
Simpla trimitere la acte normative sau la acte administrative care nu au fost comunicate persoanei interesate (Decizia 11/2011, raportul de audit, Decizia 11/2013) nu poate substitui obligația de motivare a măsurii dispuse și nu asigură informarea completă a persoanei interesate cu privire la temeiurile de fapt concrete.
- Actul atacat este întemeiat pe un temei de drept care nu-și găsește aplicabilitatea respectiv art. 84, 85 din legea nr. 188/1999.
Față de neîncadrarea corectă a situației reclamantei la ipotezele reglementate de art. 84, reclamanta opiniază că se află în situația prevăzută de art. 84 lit. b, dar aceasta ar presupune o cunoașterea a obligațiilor de restituire și un termen legal în care ar fi trebuit să restituie sumele imputate, situație în care putem vorbi despre o dispoziție emisă prematur, câtă vreme reclamantei nu i-a fost comunicată nici împrejurarea că trebuie să restituie o sumă, nici temeiul potrivit cu care trebuie să restituie suma și nici termenul legal de restituire.
Actele normative pe care se întemeiază dispoziția atacată nu sunt aplicabile reclamantei deoarece nu a avut calitatea de funcționar public ci pe aceea de ales local reglementată de legea nr. 393/2004.
- Reținerea a fost dispusă asupra unei sume care nu este certă, dat fiind împrejurarea că în anul 2012, aleșilor locali de la acea vreme, le-a fost reținută lunar suma de 20 lei pentru perioada ianuarie – aprilie 2012 în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 8.
Astfel că în ianuarie 2012 reclamanta a achitat suma de 800 lei iar reținerea sumei de 5025 lei este nelegală, neputând să cunoască certitudinea acestei sume și neputând fi obligată la actualizarea pentru întreaga sumă.
În dovedirea acțiunii solicită proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Se arată că a emis decizia contestată în vederea punerii în aplicare a Deciziei nr. 11/2013 a Curții de Conturi a României, astfel că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă sunt nefondate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .
Procedând la judecata cererii se reține:
În fapt pârâtul a emis Decizia nr. 40/2012 pentru implementarea măsurilor dispuse prin Decizia 82/14.12.2011 a Camerei de Conturi C. prin care a dispus reținerea sumelor reprezentând drepturi speciale, spor pentru condiții deosebite de muncă, spor stabilitate, primă de Paști și de C. pentru perioada 01.09._09.
Suma brută stabilită de recuperat de la reclamantă a fost de_ lei(fila 84-85) Prin sentința civilă nr. 2558/2012 a Tribunalului C. Secția I Civilă pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus anularea dispoziției nr. 40/1012.
De asemenea prin sentința civilă nr. 1684/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. Secția de contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr._ s-a dispus anularea deciziei nr. 82/2011 a Camerei de Conturi C. cu privire la măsurile dispuse pct. II.2 și II.3 privind acordarea de drepturi salariale în anul 2009 și 2010.
În perioada 12.11._12 s-a efectuat audit financiar asupra contului anual de execuție indicat pentru anul 2011.
Conform procesului verbal de constatare din 19.12.2012 s-a reținut de Camera de Conturi că pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 82/2011 s-a emis dispoziția nr. 40/2012 pentru recuperarea prejudiciului de 22.254 lei, însă dispoziția a fost anulată de Tribunalul C. prin sentința civilă nr. 2558/2012 astfel că nu s-a procedat la recuperarea prejudiciului. Ulterior ordonatorul de credite a emis dispoziția nr. 244/2012 prin care s-a stabilit recuperarea integrală a prejudiciului stabilit pentru primar și viceprimar. La auditul din 2012 valoarea prejudiciului a fost stabilită în sumă de 22.254 lei.
În baza raportului de audit din 19.12.2012 s-a emis Decizia nr. 11/2013 (fila 27) prin care s-a constatat că în perioada 2009 și 2010 primarul și viceprimarul au primit în anul 2009 drepturi speciale în cuantum de 500 lei lunar impozabili.
În urma verificării modului de aducere la îndeplinire a Deciziei nr. 82/2011 s-a constatat că nu au fost întreprinse în totalitate măsuri legale pentru stabilirea prejudiciului.
Pentru înlăturarea acestor deficiențe s-a dispus la punctul A.II.1 să se ia măsuri pentru stabilirea întinderii și mărimii prejudiciului pentru plăți nelegale.
Pentru aducerea la îndeplinire a Deciziei nr.11/2013 P. C. Pecineaga a emis Dispoziția nr. 97/2013 ce face obiectul prezentei acțiuni.
S-a aprobat reținerea sumelor reprezentând drepturi speciale în cuantum de 500 lei brut lunar pentru perioada 01.01._11 sumă actualizată cu indicele de dezvoltare. Conform Deciziei nr. 11/2013 și recuperarea sumei.
Cu privire la motivele de nelegalitate se reține:
- Instanța apreciază că dispoziția este motivată atât în drept cât și în fapt.
În cuprinsul dispoziției s-au arătat motivele pentru care a fost emisă respectiv Decizia nr. 11/2913 a Curții de Conturi a României și raportul de audit nr. 5679/2012 și temeiurile de drept: art. 32, 84.85 din Legea nr. 188/1999, art. 63 și 68 din Legea nr. 215/2001 precum și măsura dispusă dar și posibilitatea atacării dispoziției conform Legii nr. 554/2004.
În raport de conținutul dispoziției instanța apreciază că actul administrativ este motivat astfel că va înlătura apărările reclamantei cu privire la acest aspect.
- În ceea ce privește temeiul de drept invocat în dispoziție respectiv art. 84,85 din legea nr. 188/1999 instanța reține:
Reclamanta a avut calitate de ales local și nu de funcționar public.
Raportat la calitatea sa instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 393/2004 care la art. 45 arată că primarii/viceprimarii au dreptul la o indemnizație lunară stabilită potrivit legii.
Salarizarea acestei categorii s-a făcut în temeiul legii nr. 154/1998, Legii nr. 330/2009, iar în prezent conform Legii nr. 284/2010.
Se apreciază că reclamanta deținând o funcție de demnitar public a cărei salarizare în prezent este reglementată de Legea nr. 284/2010 se apreciază că nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii speciale a funcționarilor publici legea nr. 188/1999 ci dispozițiile dreptului comun respectiv codul muncii.
Întrucât reclamanta, dat fiind statutul de ales local, nu se încadrează în disp. art. 1 din legea nr. 188/1999 se apreciază că în mod greșit a indicat pârâtul ca temei de drept Legea nr. 188/1999.
De asemenea, instanța mai reține că deși în dispoziție se invocă Decizia nr. 11/2013 a Curții de Conturi a României, analizând cuprinsul deciziei nr. 11/2013 și art. 1 al dispoziției atacate cu privire la perioada pentru care se consideră că s-au acordat drepturi bănești necuvenite se constată că nu există concordanță.
Așa cum am arătat Decizia nr. 11/2013 la punctul A.II.1 s-au constatat drepturi plătite în 2011 care exced Legii nr. 284/2010 modificată iar la punctul B. II.1 s-a constatat că nu s-au luat măsuri pentru aducerea la îndeplinire a Deciziei nr. 82/2011 privind drepturile salariale acordate în perioada 2009.2010.
Camera de Conturi C. a decis la punctul A.II.1 luarea măsurilor legale în vederea stabilirii în totalitate a întinderii și mărimii prejudiciului reprezintă drepturi ce exced prevederilor legale acordate viceprimarului și repararea în totalitate.
Prin dispoziția atacată s-a făcut referire doar la perioada de 01.01._11 când reclamantul a încasat necuvenit suma de 500 lei brut lunar.
Solicitând pârâtului justificări cu privire la suma stabilită ca fiind sumă de recuperat la 23.01.2014 (fila 40) se arată că la compartimentul contabilitate s-au calculat drepturi speciale în anul 2009 și 2010 dispuse a fi reținute reclamantei anexându-se situațiile pentru acești ani și a chitanței din 09.04.2012 prin care reclamanta a achitat suma de 20 lei.
În raport de toate aceste aspecte instanța apreciază că motivul de nelegalitate invocat de reclamantă privind faptul că suma reținută nu este certă este fondat.
La un calcul simplu pentru cele 12 luni reținute în dispoziție (anul 2011) când reclamanta a încasat 500 lei brut lunar se poate reține că în anul 2011 suma brută încasată de reclamantă este de 6000 lei pe când în dispoziție se menționează 5025 lei.
De asemenea, deși în dispoziție s-a făcut referire doar la anul 2011 deși decizia Curții de Conturi nr. 11/2013 se referă și la anii 2009-2010, în documentația aferentă dispoziției contestate pârâtul a atașat situații ce privesc perioada 2009-2010.
În concluzie, apreciind că temeiul de drept invocat în dispoziție nu este aplicabil reclamantei, că s-a făcut dovada caracterului incert al sumei reținute prin dispoziția contestată instanța va admite acțiunea și va anula dispoziția nr. 97/2013.
În privința cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă o va respinge ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta I. G. – domiciliată în comuna Pecineaga, . nr. 5, județ C. și cu domiciliul procesual ales în C., .. 181 A, ., în contradictoriu cu pârâtul P. C. PECINEAGA – cu sediul în comuna Pecineaga, . nr. 61, județ C..
Anulează Dispoziția nr. 97/26.04.2013 emisă de pârât.
Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată ca nedovedită.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2014.
PREȘEDINTE,
M. C. GREFIER,
V. I.
Red. Jud M. C. 03.04.2014;
Tehnored. Grf. E.N. 07.04.2014 / 4 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 472/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 2611/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
