Pretentii. Sentința nr. 5/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 5400/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 5
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect pretentii, formulată de reclamantul D. V. N., domiciliat în sat Adamclisi, ., nr. 2, județ C. și domiciliul procesual ales în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BĂNEASA, cu sediul în G., ., județ C., chemat în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat N. M., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța, în temeiul disp. art. 131 NCPC se declară competentă în soluționarea cauzei.
Instanța acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.
Instanța, în temeiul disp. art. 74 alin. 2 Cod procedură civilă admite în principiu cererea de chemare în garanție și, având în vedere că cererea a fost comunicată chematei în garanție cu mențiunea de a depune întâmpinare, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată în acest sens.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Noul cod de procedură civilă solicită părților să pună concluzii asupra estimării duratei procesului.
Reprezentantul reclamantului învederează că apreciază cauza ca fiind în stare de judecată.
Instanța, în raport de art. 238 NCPC apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța califică apărarea procesuală formulată de pârâtă prin prisma disp. art. 205 și urm. Cod procedură fiscală ca fiind circumscrisă excepției inadmisibilității.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul disp. art. 392 NCPC instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității raportat la obiectul dedus judecății. Pe fondul cauzei formulează concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă mde timbru. Învederează că prin întâmpinare s-au invocat aspecte străine de pricină. De asemenea, solicită admiterea cererii de chemare în garanție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1.Obiectul și părțile litigiului:
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, la 29.05.2013, sub nr._, reclamantul D. V. N.a chemat în judecată AFP Băneasa solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.036 lei – achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante.
Totodată, se solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată că, la 18.01.2013, a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Passat, în baza contractului de vânzare cumpărare cu G. C., că deși autoturismul a fost de trei ori înmatriculat în România, nici unul din proprietarii anteriori nu i s-a solicitat plata unei taxe de înmatriculare sau a unei taxe similare, însă de plata taxei pentru emisiile poluante instituită prin Legea nr.9/2012 i-a fost condiționată înmatricularea pe numele său.
Menționează reclamantul că a fost nevoit să achite, la 13.03.2013, suma de 6035 lei- taxă emisii poluante, însă ulterior s-a adresat autorității solicitând restituirea dat fiind faptul că taxa este contrară normelor comunitare, și implicit nelegală decizia de calcul a taxei și prelevarea sa.
Cum organul fiscal a refuzat restituirea taxei, reclamantul susține că suntem în situația „ refuzului nejustificat” – în accepțiunea art.2 lit.”i” din Legea nr.554/2004.
Arată reclamantul că se relevă cu prisosință caracterul nelegal al taxei pe emisii poluante, de vreme ce:
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
Din perspectiva dreptului comunitar, ilegalitatea de plano a taxei se concretizează prin raportare la art.28 și 90 din Tratatul UE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.
Invederează reclamantul că Legea nr.9/2012, în ansamblul ei, conține dispoziții ce încalcă atât prevederile TFUE și nesocotesc jurispridenta CJUE, cu referire la cauza T. c.României.
În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând, în copie cererea prin care a solicitat pârâtei restituirea taxei și adresa răspuns nr.1724/9.04.2013 (9-11), cartea de identitate a autoturismului (f.12), chitanța . nr._/13.03.2013 (f.13), contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (f.14), cartae de identitate (f.15), certificat de atestare fiscală nr.1020/18.01.2012 emis de Primăria Râmnicu Sărat (f.16)
1.2. DGRFP G. - AJFP C., pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Băneasa – continuator în drepturi și obligații a AFP Băneasa, efect al subrogării legale prin HG.520/2013 și OUG.74/2013, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu. (f.22-26).
Pârâta solicită respingerea ca pretenției deduse judecății, în principal pe considerente de ordin procedural (nu a fost contestată, potrivit art.207 din OG.92/2003, decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante), dar și dat fiind caracterul nefondat al cererii, modalitatea de percepere a taxei prevăzută de noul act normativ - Legea nr.9/2012 nu este identică cu vechea reglementare cuprinsă în OUG.50/2008, că în referire la taxa pentru emisii poluante nu se poate reține nici o discriminare privind regimul de taxare a autovehiculelor, la prima înmatriculare, după încetarea efectului suspensiv al art.4, consacrat prin OUG.1/2013.
Cererea de chemare în garanție - formulată de pârâtă, în temeiul disp.art.72-74 c.pr.civ., este motivată prin invocarea destinației taxei a cărei restituire se solicită, care s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Adminsitrația F. pentru Mediu
2.Tribunalul,
procedând la judecarea pricinii, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
2.1.Premisele declanșării litigiului
La data de 13.03.2013, cu chitanța . nr._ (f.13), reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Oraș Băneasa, suma de 6.036 lei - „ taxă emisii poluante auto Lg.9/2012” .
Fapt necontestat, taxa a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice Băneasa, prin Decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nr.1336/12.03.2013, pentru înmatricularea pe numele reclamantului a autoturismului marca Volgswagen Passat, . WVWZZZ3BZ3P445503, pe care acesta l-a dobândit în baza contractului încheiat cu deținătorul anterior /proprietar G. C..
La 4.04.2013, reclamantul – invocând prelevarea ilegală a taxei, în contra disp.art.28 și art.90 din TCE, a adresat organului fiscal o cerere de returnare integrală a taxei pentru emisii poluante.
Cum organul fiscal nu a dat curs cererii de restituire- comunicând refuzul prin adresa nr.1724/9.04.2013, a fost investită instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1 Asupra admisibilității acțiunii deduse judecății.
Apărarea procesuală formulată de pârâtă, pe cale de excepție, apare ca neîntemeiată.
Ne oprim asupra acestei concluzii în considerarea preeminenței dispozițiilor și jurisprudenței comunitare față de reglementările interne, neconformarea la cerințele prescrise de art.205 și urm. OG.92/2003 neputând fi sancționată cu fine de neprimire a cererii de restituire a taxei.
Fără doar și poate, procedura consacrată de art.205 și urm. OG.92/2003 are caracterul unui „remediu național ineficient”, câtă vreme practica administrativă este în sensul că se invocă de către autoritate faptul că organele administrativ fiscale, prin emiterea deciziei de calcul a taxei, nu au făcut altceva decât să respecte legislația internă. Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificată juridic, se circumscrie disp.art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, contrar susținerilor pârâtei.
Concluzia se impune – pentru identitate de rațiune, și în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. Cu referire la fondul litigios:
Cenzura actului administrativ atipic – refuzul pretins a fi nejustificat al autorității administrative de a proceda restituirea sumei de 6.036 lei reprezentând taxă emisii poluante, se va realiza de instanță în considerarea mijloacelor de dovadă administrate în cauză și a legislației sub imperiul căreia a fost emis.
Sub un prim aspect, este de observat că reclamantul nu a suplinit cerința probațiunii în raport de susținerile din cererea introductivă de instanță, nefăcând dovada că autoturismul a avut o primă înmatriculare într-un stat membru al Uniunii Europene.
Este adevărat că acest fapt nu a fost însă contestat de pârât, astfel că în analiza pretenției deduse judecății, vom porni de la premisa existenței unei atare operațiuni administrative.
Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogată O.U.G.50/2008.
Intervenția legislativă a fost justificată pentru a da curs Hotărârilor pronunțate de C.J.U.E. în cauzele „T. c.României” și „N. c.României”, prin care s-a statuat, în esență că, regimul de impozitare prevăzut de OUG.50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar un impozit intern astfel cum este reglementat prin OUG.50/2008, poate fi direct discriminatoriu prin efectele sale, descurajând importurile de autovehicule.
Sfera subiecților impunerii și situațiile în care le incumbă obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante au fost stabilite prin noul act normativ.
Potrivit art.4 al Legii nr.9/2012:
„(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Instanța constată că la data la care s-au născut raporturile juridice de drept fiscal, efectele suspensive edictate de prevederile OUG.1/2012, încetaseră.
Prin încetarea efectelor suspensive ale OUG 1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse în România
Prin art. 6 al Legii nr.9/2012 – cu trimitere la anexe, au fost determinate elementele pe baza cărora se determină suma de plată.
Modalitatea de calcul a taxei pentru emisii poluante este unitară pentru situațiile la care acesta se achită, calculul fiind identic, indiferent dacă va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau în străinătate ori dacă este vechi sau nou) sau la momentul transcrierii dreptului de proprietate a autovehiculelor și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante.
Sub acest aspect, practic nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Nu se verifică nici susținerea reclamantului potrivit cu care taxa impusă prin Legea nr.9/2012 nu ar fi conformă cu art.25 și art.28 din TCE/ actual art.30, 34-36 din TFUE.
Potrivit art.30 din TFUE (ex-articol 25 din TCE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, interdicție care se aplică și taxelor vamale cu caracter fiscal.
Articolele 34 -35 din TFUE (ex-art. 28, 29 TCE) se referă la importurile, respectiv exporturile din interiorul UE și interzic „restricțiile cantitative și oricare alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, în vreme ce articolul 36 TFUE prevede derogări de la libertățile aferente pieței interne stabilite prin articolele 34 și 35 TFUE, în cazurile justificate din anumite motive specifice.
Dispozițiile menționate au, practic, rol de mecanism de siguranță, care garantează verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului din piața internă, iar reglementările specifice care pot aduce atingere pieței interne, cum ar fi prevederile fiscale ale articolului 110 T.F.U.E., prevalează asupra dispozițiilor generale ale articolelor 34-36 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Art.110 din TFUE (fost art.90 din Tratatul Comunității Europene) prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art.90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Sub aspectul analizat, practic nu se mai poate reține că Legea nr.9/2012 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Nu se poate susține, de plano, că prin instituirea unei taxe de înmatriculare sunt încălcate disp.art.30,34-36 din TFUE, concluzie susținută și de Comunicarea Comisiei Europei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European din 14.12.2012, în considerarea căruia în legislația internă a fost adoptată OUG 9/2013 privind timbrul de mediu.
În cuprinsul Comunicării, Comisia identifică bunele practici propuse statelor membre spre a fi aplicate pe termen scurt, la pct.2 din „ Concluzii și măsuri subsecvente” fiind menționat:
„Pentru a evita dubla impunere și „supraimpozitarea” în cazul în care cetățenii transferă definitiv un autoturism dintr-un stat membru în altul, statele membre care au aplicat inițial taxa de înmatriculare ar trebui cel puțin să acorde o rambursare parțială a taxei ținând cont de deprecierea autoturismului, indiferent dacă statul membru de destinație prevede sau nu o scutire de la plata taxei de înmatriculare, dacă este cazul”.
În condițiile în care, în prezent, 18 dintre statele membre percep taxe de înmatriculare pentru vehicule și în afara Directivei 83/182/CEE – care prevede scutiri de taxe pentru introducerea temporară a unui autovehicul rutier dintr-un stat membru în altul, nefiind adoptată legislație secundară în domeniu, însăși instituțiile europene admit că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât TVA, atâta timp cât aceste taxe sunt în conformitate cu principiile generale ale legislației Uniunii Europene.
Concluzionând, nu se poate susține cu temei, că prin taxa consacrată prin Legea nr.9/2012(după încetarea efectelor suspensive ale OUG.1/2012), s-au instituit restricții cantitative/măsuri cu caracter echivalent sau că ar avea un caracter direct sau indirect discriminatoriu, în accepțiunea dată de art.30, 34-36 și art.110 TFUE.
Pentru considerentele ce preced, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca nefondată.
În raport de soluția pronunțată în dezlegarea conflictului judiciar dintre părțile între care s-a stabilit inițial raportul juridic de drept procesual, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă- admisă în principiu, conform art.74 alin.2 c.pr.civ., va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea, formulată de reclamantul D. V. N. – CNP_, domiciliat în sat Adamclisi, ., nr. 2, județ C. și domiciliul procesual ales în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC BĂNEASA, cu sediul în G., ., județ C., ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
5 ex./24.01.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 927/2014. Tribunalul... | Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Sentința... → |
|---|
