Anulare act administrativ. Sentința nr. 169/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 9071/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 169
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta I. A., cu domiciliul procesual ales în București, .. 23, ., ., în contradictoriu cu pârâta D. G. - AJFP C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., chemat în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, splaiul Independenței, corp a, nr. 294, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța, în temeiul disp. art. 131 NCPC se declară competentă în soluționarea cauzei.
Instanța, în raport de disp. art. 74 alin. 2 Cod procedură civilă admite în pricnipiu cererea de chemare în garanție a AFM și constată că aceasta a fost citată cu copie cerere de chemare în garanție și cu mențiunea de a formula întâmpinare.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1.Obiectul și părțile litigiului:
1.1. Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamanta I. A. a chemat în judecată AFP C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul nr.2789/25.06.2013 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5400 lei – achitată cu titlu de timbru de mediu, precum și a dobânzii legale aferente.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta arată că, a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, ce fusese înmatriculat într-un stat membru al UE,, iar înmatricularea pe numele său, în România,i-a fost condiționată de plata timbrului de mediu instituit prin OUG nr.9/2013.
Menționează reclamanta că suma de 5400 lei a fost determinată de organul fiscal, prin decizia de calcul, că a fost nevoit să achite taxa, dar ulterior s-a adresat autorității solicitând restituirea dat fiind faptul că taxa este contrară normelor comunitare, și implicit nelegală decizia de calcul a taxei și prelevarea sa.
Arată reclamanta că se relevă cu prisosință caracterul nelegal al timbrului de mediu, de vreme ce:
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
Principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național - instituit prin art.148 alin.(2) din Constituția României, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României impun judecătorului național să lase neaplicate dispozițiile fiscale naționale contrare dreptului comunitar.
Din perspectiva dreptului comunitar, ilegalitatea de plano a timbrului de mediu se concretizează prin raportare la art.34-36 și art.110 TFUE întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate în alt stat membru al UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și implică o dicriminare în funcție de locul unde a fost realizată prima înmatriculare.
Mai mult, OUG nr.9/2013 conține și dispoziții care încalcă Constituția României, cu referire la prevederile art.4 din lege care contravin dispozițiilor Legii fundamentale.
În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii introductive de instanță, în copie: decizia de calcul a timbrului de mediu și Decizia nr.280/2013 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de calcul (f.13-18) ,chitanța . nr._/27.06.2013 (f.19), cartea de identitate a autoturismului și contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, dovada primei înmatriculări într-un stat UE.
1.2. D. C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.– continuatoare în drepturi și obligații a AFP C., a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (f.45-47).
Pârâta susține că pretențiile reclamantei sunt nefondate și solicită respingerea ca atare a acțiunii, apreciind că dispozițiile OUG nr.9/2013 nu contravin normelor comunitare.
Pe calea apărărilor procesuale, prin prisma disp.art.7 din legea nr.554/2004 cu ref. la art.207 din OG.92/2003, pârâta solicită a se constata că titlul de creanță /decizia nr.2789/25.06.2013 nu a fost contestată în termen de 30 de zile, instituit de lege ca un termen de decădere.
În ipoteza în care se va aprecia fondată pretenția dedusă judecății de către reclamantă, pârâta solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în raport de destinația sumei, care a alimentat bugetul F. pentru mediu.
1.3. Legal citată, Administrației F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
2.Tribunalul,
procedând la judecarea pricinii, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
2.1.Premisele declanșării litigiului
La data de 26.07.2013, cu chitanța . nr._ (f.19), reclamanta a achitat la Trezoreriei Mun.C., suma de 5.400 lei - „ timbru de mediu” .
Suma a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice C., prin Decizia de calcul nr.2789/25.06.2013 (f.18), pentru înmatricularea pe numele reclamantei a autoturismului Opel Astra, . WOLOAHL_, având primă înmatriculare -18.01.2006, într-un stat membru al Uniunii Europene.
Invocând prelevarea ilegală a taxei, reclamanta a contestat decizia de calcul nr.2789/2013 și a solicitat organului fiscal restituirea sumei de 5.400 lei.
Cum demersul reclamantei a rămas fără rezultat - contestația administrativă fiind respinsă ca neîntemeiată legal, prin Decizia nr.280/6.09.2013, a fost investită instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei conetstații.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1. Acțiunea dedusă judecății este admisibilă.
Contrar susținerilor pârâtei, care - prin întâmpinare, invocă decăderea reclamantei din termenul de 30 de zile prescris de art.207 din OG.92/2003, apărare procesuală calificată de instanță ca fiind circumscrisă inadmisibilității acțiunii, analiza relevă că reclamanta a contestat decizia de calcul nr.2789/25.06.2013 emisă de AFP C., iar contestația administrativă a fost respinsă ca „neîntemeiată legal”, prin Decizia nr.280/6.09.2013.
De altfel, chiar dacă reclamanta nu ar fi contestat decizia de calcul, această împrejurare nu putea fi reținută ca fiind un fine de neprimire a acțiunii având ca obiect - restituire taxă, concluzie care se impune – pentru identitate de rațiune, în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
Față de cele ce preced, excepția inadmisibilității acțiunii va fi respinsă.
2.2.2.Analiza fondului litigios relevă caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății.
Spre a concluziona în acest sens, Tribunalula procedat la analiza conformității cu normele comunitare a actului normativ în baza căruia a fost prelevat timbrul de mediu - OUG.nr.9/2013, cu observarea reglementărilor anterioare ce au consacrat taxa de poluare, respectiv de emisii poluante și a raporturilor reglementărilor naționale cu normele dreptului comunitar.
Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogată O.U.G.50/2008.
Intervenția legislativă a fost justificată pentru a da curs Hotărârilor pronunțate de C.J.U.E. în cauzele „T. c.României” și „N. c.României”, prin care s-a statuat, în esență că, regimul de impozitare prevăzut de OUG.50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar un impozit intern astfel cum este reglementat prin OUG.50/2008, poate fi direct discriminatoriu prin efectele sale, descurajând importurile de autovehicule.
Sfera subiecților impunerii și situațiile în care le incumbă obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante au fost stabilite prin noul act normativ.
Potrivit art.4 al Legii nr.9/2012:
„(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Este adevărat că aplicarea dispozițiilor art. 4 al.2 din Legea 9/2012, a fost suspendată potrivit dispozițiilor OUG nr.1/2012, perioadă în care se menținea discriminarea privitoare la prima înmatriculare.
Potrivit art. 4 din OUG.nr.9/2013:
„Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”
Art.6 din OUG. nr.9/2013 identifică elementele în raport cu care determină cuantumul timbrului de mediu, iar art. 7 prevede că:
(1)În cazul în care pentru un autovehicul s-a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență și pentru care nu s-a dispus de către instanțe restituirea acestora, autovehiculul este ulterior scos din parcul auto național și i se restituie ultimului proprietar valoarea reziduală a timbrului. (2)Valoarea reziduală a timbrului reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național, calculată în baza legislației după care s-a stabilit cuantumul taxei datorate la momentul înmatriculării, în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat, folosindu-se vârsta vehiculului de la momentul scoaterii din parcul auto național (..).
Art.110 din TFUE (fost art.90 din Tratatul Comunității Europene) – în raport de care se invocă neconformitatea legii interne, prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art.90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De asemenea, în jurisprudența comunitară se recunoaște în mod constant libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiat pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.110 paragraf 1 din TFUE, în funcție de criterii obiective, ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (hot.Outokumplu, C.213/96, Nadasdi și N. C.290/05), precum și dacă sistemul de taxare este suficient de precis, astfel încât să se poată efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/98).
Sub acest aspect, din cuprinsul noului act normativ, rezultă că timbrul de mediu se aplică autoturismelor –indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind exclusă din sfera de aplicare a timbrului autoturismele prev. la art.3 din OUG nr.9/2013, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
În aceste condiții, se constă că nu este incidentă încălcarea art.110 TFUE deoarece taxa aplicată produselor din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este determinată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective (emisii de CO2, capacitate cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului), fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale.
De asemenea, se observă că sistemul de taxare stabilit prin OUG.nr.9/2013 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismelor care se înmatriculează pentru prima dată în România, și prevede – prin art.9, posibilitatea de a contesta deprecierea.
Potrivit art.30 din TFUE (ex-articol 25 din TCE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, interdicție care se aplică și taxelor vamale cu caracter fiscal.
Articolele 34 -35 din TFUE se referă la importurile, respectiv exporturile din interiorul UE și interzic „restricțiile cantitative și oricare alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, în vreme ce articolul 36 TFUE prevede derogări de la libertățile aferente pieței interne stabilite prin articolele 34 și 35 TFUE, în cazurile justificate din anumite motive specifice.
Dispozițiile menționate au, practic, rol de mecanism de siguranță, care garantează verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului din piața internă, iar reglementările specifice care pot aduce atingere pieței interne, cum ar fi prevederile fiscale ale articolului 110 TFUE., prevalează asupra dispozițiilor generale ale articolelor 34-36 TFUE.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Nu se poate susține, de plano, că prin instituirea unei taxe de înmatriculare sunt încălcate disp.art.34-36 din Tratat, concluzie susținută și de Comunicarea Comisiei Europei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European din 14.12.2012. În cuprinsul Comunicării, Comisia identifică bunele practici propuse statelor membre spre a fi aplicate pe termen scurt, la pct.2 din „ Concluzii și măsuri subsecvente” fiind menționat:
„Pentru a evita dubla impunere și „supraimpozitarea” în cazul în care cetățenii transferă definitiv un autoturism dintr-un stat membru în altul, statele membre care au aplicat inițial taxa de înmatriculare ar trebui cel puțin să acorde o rambursare parțială a taxei ținând cont de deprecierea autoturismului, indiferent dacă statul membru de destinație prevede sau nu o scutire de la plata taxei de înmatriculare, dacă este cazul”.
În condițiile în care, în prezent, 18 dintre statele membre percep taxe de înmatriculare pentru vehicule și în afara Directivei 83/182/CEE – care prevede scutiri de taxe pentru introducerea temporară a unui autovehicul rutier dintr-un stat membru în altul, nefiind adoptată legislație secundară în domeniu, însăși instituțiile europene admit că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât TVA, atâta timp cât aceste taxe sunt în conformitate cu principiile generale ale legislației Uniunii Europene. Modalitatea de calcul a timbrului de mediu este unitară pentru situațiile la care acesta se achită, calculul fiind identic, indiferent dacă va fi achitat la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau în străinătate ori dacă este vechi sau nou) sau la momentul transcrierii dreptului de proprietate a autovehiculelor și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante.
În raport de argumentele expuse, se apreciază că nu se poate reține că OUG nr.9/2013 (ca de altfel și Legea nr.9/2012 după încetarea efectelor OUG nr.1/2012) ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Contradicția unor prevederi ale OUG nr.9/2013 cu dispozițiile Constituției României, susținută de reclamantă fără invocarea unei excepții de neconstituționalitate, nu poate fi verificată de instanța de contencios administrativ, analiza fiind de atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional.
Pentru considerentele - de fapt și drept, ce preced, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca nefondată.
În raport de soluția pronunțată în dezlegarea conflictului judiciar dintre părțile între care s-a stabilit inițial raportul juridic de drept procesual, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă - admisă în principiu, conform art.74 alin.2 c.pr.civ., va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea, formulată de reclamanta I. A. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, .. 23, ., ., în contradictoriu cu pârâta D. G. - AJFP C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., sector 1, ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. pentru MEDIU, cu sediul în București, splaiul Independenței, corp a, nr. 294,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
5 ex./13.02.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 21/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1334/2014.... → |
|---|
