Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1334/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1334/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 29812/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1334
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CT_, formulat de apelantul intimat I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în Năvodari, ., Mansardă, ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5111/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 03.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.12.2014, apoi la 17.12.2014, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.11.2013, sub număr dosar_, petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ din data de 21.10.2013.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată pentru fapta de a desfășura activități specifice agentului de muncă temporară, fără a deține autorizație conform HG 1256/2011. În acest sens, petenta a precizat că nu a desfășurat astfel de activități, contractele de muncă cu personalul angajat fiind încheiate pe perioadă nedeterminată. Totodată s-a precizat că s-au încheiat contracte de furnizare a forței de muncă în sensul de a presta servicii beneficiarului - manoperă, și nu contract individual pentru fiecare angajat să presteze activitate temporară în favoarea beneficiarului. De asemenea s-a imputat agenților constatatori că nu au oferit îndrumare pentru remedierea situației constatate, interpretarea dispozițiilor legale fiind abuzivă. În plus, s-a menționat că s-a inițiat procedura de autorizare a petentei pentru domeniul de instalare, reparații, punere în funcțiune cazane, conducte metalice pentru fluide, instalații de ardere.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 53/2003, HG 1256/2011, OG 2/2001.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, acte constitutive societate, contract de furnizare forță de muncă nr.41/2013 și act adițional, copie contract individul de muncă, contract colectiv de muncă, contract nr.45/2013, nr.38/2013, facturi fiscale.
Intimatul ITM C. a formulat întâmpinare și a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat, arătând că fapta imputată există și a fost săvârșită cu vinovăție. În plus, s-a menționat că procesul verbal de control nr._/21.10.2013 nu a fost contestat pe calea contenciosului administrativ, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptei.
În probațiune, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila 5111/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisa plângerea formulată de petenta S.C P. C. GENERAL S.R.L, în contradictoriu cu ITM C., anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat de intimată la data de 21.10.2013, dispunandu-se obligarea intimatei la plata către petentă a sumei de 1220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat - 1200 lei și taxă judiciară de timbru - 20 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ emis de intimatul ITM C. la data de 21.10.2013, petenta . SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 din HG 1256/2011 și sancționate de art.22 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa fapta de a desfășura activități specifice agentului de muncă temporară, fără a deține autorizație conform legii.
În ceea ce privește legalitatea actului contestat, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art.17 din O.G.2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că pe calea prezentei s-a contestat amenda aplicată prin prisma faptului că petenta nu a desfășurat activități specifice agentului de muncă temporară.
Potrivit art.22 alin.1 lit.b din HG 1256/2011 „(1)Constituie contravenții și se sancționează, după cum urmează: b)desfășurarea fără autorizație a activităților specifice agentului de muncă temporară, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.”, iar conform art.2 din același act normativ „(1)Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul și la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, sub supravegherea și conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.”
Analizând susținerile petentei în raport de înscrisurile aflate la dosar, instanța constată că pentru cei 38 angajați ai societății au fost încheiate contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, condiții normale de muncă și salarii variabile de 800, 840, 210, 2850 lei lunar.
Potrivit dispozițiilor incidente din Legea 53/2003: Art.88. (1)Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă. (2)Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă. 1 a) Scopul adoptării muncii prin agent de muncă temporar Alături de contractele de muncă pe durată determinată și de muncă pe timp parțial, munca prin agent de muncă temporar reprezintă instrumentele prin care se pune în practică ideea flexisecurității, adică flexibilizarea raporturilor de muncă, adică diversificarea tipurilor de relații de muncă, și în același timp asigurarea unui număr suficient de locuri de muncă, ce ar permite aceasta flexibilizare La nivel european munca prin agent de muncă temporar a fost reglementată în doi timpi și anume inițial daor protecția sănătății și securității lucrătorilor cu contract individual de muncă pe durată determinată sau un raport de muncă temporară, pentru ca apoi să se reglementeze, la nivel comunitar, munca prin agent de muncă temporar ca o alternativă a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată și în completarea contractelor pe durată determinată și pe timp parțial. Art. 94. (1)Contractul de muncă temporară este un contract individual de muncă ce se încheie în scris între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, pe durata unei misiuni. (2)În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor prevăzute la art. 17 și art. 18 alin. (1), condițiile în care urmează să se desfășoare misiunea, durata misiunii, identitatea și sediul utilizatorului, precum și cuantumul și modalitățile remunerației salariatului temporar1. Noul regim juridic al muncii prin agent de muncă temporară în RRDM nr. 8/2011. p. 54-63 a contractului individual de muncă pe durată determinată, reglementată legal, pentru prima dată prin actualul Cod al muncii, o constituie contractul de muncă încheiat în scris pe o anumită durată (a unei misiuni) între un salariat – calificat sau necalificat – și un agent de muncă temporară (societate comercială) – Contrar modului de reglementare a altor instituții juridice (contractul colectiv de muncă, contractul de ucenicie la locul de muncă), Codul reglementează in extenso acest contract (art. 88-102). (I.T. Ș., op. cit., p. 497) 2. Este, așadar, un contract încheiat pro causa, respectiv pentru realizarea unei anumite misiuni determinate în mod precis (ori a unui tip de misiuni). (I.T. Ș., op. cit., p. 498) 3.
Pe durata fiecărei misiuni coexistă două contracte de muncă intre aceleași părți (salariatul și agentul de muncă temporară) – unul pe durată nedeterminată și celălalt pe durată determinată. (I.T. Ș., op. cit., p. 499)... citeste mai departe (1-5) Art. 95. (1)Contractul de muncă temporară se poate încheia și pentru mai multe misiuni, cu respectarea termenului prevăzut la art. 90 alin. (2). (2)Agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situație în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispoziția agentului de muncă temporară. (3)Pentru fiecare nouă misiune între părți se încheie un contract de muncă temporară, în care vor fi precizate toate elementele prevăzute la art. 94 alin. (2). (4)Contractul de muncă temporară încetează la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacă utilizatorul renunță la serviciile sale înainte de încheierea misiunii, în condițiile contractului de punere la dispoziție. Art. 96. (1)Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară. (2)Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată. 1. Salariul celui încadrat temporar are un caracter variabil – de la o misiune la alta. (I.T. Ș., op. cit., p. 501) 2. Ar fi fost însă preferabil ca, prin derogare de la normele și principiile de drept civil, Codul muncii să fi reglementat expres răspunderea patrimonială a salariatului direct către utilizator, întrucât, în realitate, salariatul în cauză prestează munca exclusiv în interesul utilizatorului, de regulă, la sediul său și. astfel, de fapt. utilizatorul (iar nu agentul de muncă temporară) este singurul în măsură să-i dea salariatului îndrumări referitoare la îndeplinirea misiunii, să îl supravegheze efectiv și să îl controleze în orice moment. (I.T. Ș., op. cit., p. 502) 3. a) Salarizarea Față de dispozițiile Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, normele interne sunt net defavorabile salariatului, transpunerea fiind insuficientă.
Obiectivele Directivei nr. 2008/104 sunt enunțate în art. 2 al acesteia, și anume: a) asigurarea protecției lucrătorilor temporari prin aplicarea principiului egalității de tratament; b) recunoașterea calității de angajator agenților de muncă temporară; c) asigurarea unui cadru pentru utilizarea muncii temporare pentru a crea locuri de muncă și a dezvolta locuri de muncă flexibile (suple). În măsura în care s-ar impune taxe salariaților temporari nu s-ar mai putea atinge scopurile pentru care a fost edictată și anume: instrument în flexibilizarea forței de muncă. Textul a fost introdus prin Legea nr. 40/2011. El are scopul de a-i proteja pe salariații temporari de tendința unor angajatori de a percepe taxe motivat de „sprijinul” ce le este acordat în scopul „recrutării” lor sau al încheierii contractului de muncă temporară. Dacă angajatorul nu se conformează, fapta lui constituie contravenție prevăzută și sancționată de art. 260 alin. (1) lit. o) din Codul muncii.
În cauză, instanța constată că aceste contracte de muncă nu sunt contracte de muncă temporare, nefiind încheiate pentru o anumită misiune și pe durata acestei misiuni. Aceste contracte nu respectă prevederile art.94-95 din Codul muncii pentru a fi calificate contracte de muncă temporară. De asemenea, din conținutul contractului nr.41/2013 încheiat cu CSI Energo Electric SRL nu rezultă că obiectul convenției privește punerea la dispoziție a unui salariat angajat prin contract de muncă temporară, ci această convenție reprezintă în realitate un contract de prestări servicii, aspect care rezultă din interpretarea clauzelor contractului unele prin altele și în raport de voința concordantă a părților, și nu după sensul literal al termenilor.
Prin urmare, instanța constată că în cauză nu există fapta contravențională reținută de agentul constatator în sarcina petentei, lipsind unul din elementele definitorii ale răspunderii contravenționale, respectiv fapta să fie prevăzută și sancționată de lege. Față de aspectele de fapt și de drept anterior reținute, se apreciază că procesul-verbal contestat este netemeinic, consecința firească a constatării netemeiniciei actului fiind anularea acestuia”.
Intimatul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, arătând că fapta imputată există și a fost săvârșită cu vinovăție. În plus, s-a menționat că procesul verbal de control nr._/21.10.2013 nu a fost contestat pe calea contenciosului administrativ, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptei. A mai aratat ca, din probele administrate, a rezultat clar atitudinea petentei, in calitate de agent de munca temporara, de a eluda dispozitiile legale prin angajarea persoanelor in scopul efectuarii unor misiuni de munca temporara in folosul si la solicitarea unui utilizator, neautorizata de catre MMFPSPV.
Intimata petenta a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat, aratand ca a fost sancționată pentru fapta de a desfășura activități specifice agentului de muncă temporară, fără a deține autorizație conform HG 1256/2011. În acest sens, intimata petenta a precizat că nu a desfășurat astfel de activități, contractele de muncă cu personalul angajat fiind încheiate pe perioadă nedeterminată. Totodată s-a precizat că s-au încheiat contracte de furnizare a forței de muncă în sensul de a presta servicii beneficiarului - manoperă, și nu contract individual pentru fiecare angajat să presteze activitate temporară în favoarea beneficiarului. De asemenea s-a imputat agenților constatatori că nu au oferit îndrumare pentru remedierea situației constatate, interpretarea dispozițiilor legale fiind abuzivă. În plus, s-a menționat că s-a inițiat procedura de autorizare a petentei pentru domeniul de instalare, reparații, punere în funcțiune cazane, conducte metalice pentru fluide, instalații de ardere.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este fondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv. Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”. Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ emis de intimatul ITM C. la data de 21.10.2013, petenta . SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 din HG 1256/2011 și sancționate de art.22 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa fapta de a desfășura activități specifice agentului de muncă temporară, fără a deține autorizație conform legii.
În ceea ce privește legalitatea actului contestat, instanța in mod corect a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art.17 din O.G.2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, s-a retinut că pe calea prezentei s-a contestat amenda aplicată prin prisma faptului că petenta nu a desfășurat activități specifice agentului de muncă temporară.
Potrivit art.22 alin.1 lit.b din HG 1256/2011 ” (1)Constituie contravenții și se sancționează, după cum urmează: b)desfășurarea fără autorizație a activităților specifice agentului de muncă temporară, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.”, iar conform art.2 din același act normativ „(1)Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul și la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, sub supravegherea și conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.”
S-a retinut ca, pentru cei 38 angajați ai societății au fost încheiate contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, condiții normale de muncă și salarii variabile de 800, 840, 210, 2850 lei lunar.
Astfel, potrivit dispozițiilor incidente din Legea 53/2003: Art.88 (1)Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă. (2)Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară, în vederea punerii sale la dispoziția unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă. Art. 94 (1)Contractul de muncă temporară este un contract individual de muncă ce se încheie în scris între agentul de muncă temporară și salariatul temporar, pe durata unei misiuni. (2)În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor prevăzute la art. 17 și art. 18 alin. (1), condițiile în care urmează să se desfășoare misiunea, durata misiunii, identitatea și sediul utilizatorului, precum și cuantumul și modalitățile remunerației salariatului temporar. Art. 95 (1)Contractul de muncă temporară se poate încheia și pentru mai multe misiuni, cu respectarea termenului prevăzut la art. 90 alin. (2). (2)Agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situație în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispoziția agentului de muncă temporară. (3)Pentru fiecare nouă misiune între părți se încheie un contract de muncă temporară, în care vor fi precizate toate elementele prevăzute la art. 94 alin. (2). (4)Contractul de muncă temporară încetează la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacă utilizatorul renunță la serviciile sale înainte de încheierea misiunii, în condițiile contractului de punere la dispoziție. (1)Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă temporară. (2)Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.
1.
Salariul celui încadrat temporar are un caracter variabil – de la o misiune la alta. (I.T. Ș., op. cit., p. 501)
2.
Ar fi fost însă preferabil ca, prin derogare de la normele și principiile de drept civil, Codul muncii să fi reglementat expres răspunderea patrimonială a salariatului direct către utilizator, întrucât, în realitate, salariatul în cauză prestează munca exclusiv în interesul utilizatorului, de regulă, la sediul său și. astfel, de fapt. utilizatorul (iar nu agentul de muncă temporară) este singurul în măsură să-i dea salariatului îndrumări referitoare la îndeplinirea misiunii, să îl supravegheze efectiv și să îl controleze în orice moment. (I.T. Ș., op. cit., p. 502)
3.
a) Salarizarea
Față de dispozițiile Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, normele interne sunt net defavorabile salariatului, transpunerea fiind insuficientă.
S-a retinut că aceste contracte de muncă nu sunt contracte de muncă temporare, nefiind încheiate pentru o anumită misiune și pe durata acestei misiuni. Aceste contracte nu respectă prevederile art.94-95 din Codul muncii pentru a fi calificate contracte de muncă temporară.
Instanta de fond nu a retinut faptul ca, urmare a verificarii contractului de furnizare forta de munca nr. 41/16.08.2013, incheiat cu . SRL, a rezultat faptul ca petenta, in calitatea sa de angajator, desfasoara activitati specifice agentului de munca temporara si incheie contracte de munca temporara cu salariati temporari, pentru a-i pune la dispozitia utilizatorului pe o perioada stabilita de 1 an, prin contractul de punere la dispozitie. Contractul nr. 41/16.08.2013, incheiat cu . SRL poarta denumirea de contract de furnizare forta de munca, si nu contract de prestari servicii, ceea ce indeplineste conditiile art. 91 alin. 2, 3 din Codul Muncii rep. Or, instanta de fond in mod eronat nu a retinut ca intimata petenta incheie contracte de munca in calitate de agent de munca temporara, fara autorizatia MMFPSPV si foloseste propriii salariati pentru a-i pune la dispozitia utilizatorului pentru a lucra pe o perioada stabilita prin contractul de punere la dispozitie – de furnizare forta de munca.
Continutul contractului de punere la dispozitie este strict reglementat de disp. art. 91 alin. 2 Cod. Muncii rep, putand fi considerat un contract de prestari servicii constand in punerea la dispozitie a salariatului de care utilizatorul are nevoie.
In atare situatie, din probele administrate, a rezultat clar atitudinea petentei, in calitate de agent de munca temporara, de a eluda dispozitiile legale prin angajarea persoanelor in scopul efectuarii unor misiuni de munca temporara in folosul si la solicitarea unui utilizator, neautorizata de catre MMFPSPV.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala. Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
În consecință, instanta de control judiciar constata ca prima instanta nu a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare nelegala si netemeinica, astfel ca, dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va admite apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5111/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în Năvodari, ., Mansardă, ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5111/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge plângerea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. A.G. J.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex./12.02.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 169/2014. Tribunalul... | Pretentii. Decizia nr. 1296/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
