Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 116/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 116/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 14499/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.116/CA

Ședința publică din 02 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător A. B. S.

Grefier D. V. S.

Pe rol judecarea apelului în C. administrativ și fiscal privind pe apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. ..18, în contradictoriu cu intimat C. DE A. I. P., cu sediul în C. ., . obiect anulare proces verbal de contravenție CTA_ îndreptat împotriva sentinței civile nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.

Instanța stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 02.04.2014 și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul judecătoriei C. nr._, contestatorul I. P.-C. de A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. anularea procesului - verbal . nr._ din data de 15.05.2013.

În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, întrucât la data de 18.12.2012 a depus la sediul AFPM C. declarația 300 pentru luna noiembrie 2012, iar la data de 09.01.2013 a depus declarația pentru TVA aferentă lunii decembrie 2012.

De asemenea, petentul a invocat mai multe motive de nulitate a procesului-verbal contestat:

- nu rezultă din cuprinsul procesului verbal data săvârșirii faptei decât în mod indirect și insuficient;

- nu au fost respectate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, petentul nefiind invitat la sediul agentului constatator pentru a proba contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal atacat.

În drept, contestatorul a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a anexat procesul- verbal contestat în copie și declarațiile 300 pentru lunile noiembrie și decembrie 2012( filele 6-13).

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității.

În drept, intimatul a invocat prevederile HG nr. 1790/2012.

În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat( filele 20-21).

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin sentința civilă nr._/07.10.2013 Judecătoria C. a admis plângerea formulată și a anulat procesul-verbal de contravenție contestat, reținând următoarele:

Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

La data de 15.05.2013, petentul I. P.-C. de A. a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin.(1) din OG nr. 92/2003.

Astfel, în cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că, din verificările efectuate la sediul AFPM C. în data de 15.05.2013, ora 10:00, cu privire la îndeplinirea obligațiilor de declarare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor surse conform art. 81-83 din OG nr. 92/2003, s-a constatat că agentul economic nu a depus declarațiile D300 aferente anului 2012 pentru lunile noiembrie și decembrie 2012.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Astfel, instanța consideră că motivele de nulitate invocate de către petent sunt nefondate pentru considerente ce urmează.

Din cuprinsul procesului verbal atacat reiese în mod clar data savârșirii contravenției, respectiv data efectuării verificărilor în baza de date de la sediul AFPM C.- 15.05.2013.

Referitor la al doilea motiv de nulitate invocat, instanța apreciază că nu există o obligație în sarcina intimatei de a invita petentul la sediul său pentru a furniza informații. Mai mult decât atât, instanța consideră că, prin formularea prezentei plângeri contravenționale, petentul are posibilitatea concretă de a formula obiecțiuni și de a combate cele reținute în sarcina sa prin procesul verbal, orice eventuală nulitate relativă acoperindu-se astfel.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În cauză, petentul a avut posibilitatea efectivă să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, iar prin înscrisurile depuse a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

Astfel, din înscrisurile depuse la filele 6-13, instanța constată că petentul, la data de 18.12.2012 a depus la sediul AFPM C. declarația 300 pentru luna noiembrie 2012, iar la data de 09.01.2013 a depus declarația pentru TVA aferentă lunii decembrie 2012.

Pentru toate considerentele ce preced, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul - verbal . nr._ din data de 15.05.2013.”.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel intimatul, solicitând schimbarea sentinței apelate și respingerea plângerii ca nefondată. Arată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a Ordinului ANAF nr. 3665/2011, întrucât deși declarațiile au fost depuse la AFPM C. fără să fi fost validate .

Față de apelul formulat intimatul- petent a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.

Nu au fost administrate probe noi în fața instanței de apel. .

Examinând cauza sub toate aspectele, instanța de apel constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție contestat petentul I. P.-C. de A. a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin.(1) din OG nr. 92/2003. În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că, din verificările efectuate la sediul AFPM C. în data de 15.05.2013, ora 10:00, cu privire la îndeplinirea obligațiilor de declarare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor surse conform art. 81-83 din OG nr. 92/2003, s-a constatat că agentul economic nu a depus declarațiile D300 aferente anului 2012 pentru lunile noiembrie și decembrie 2012.

Se constată că în fața instanței de fond intimatul a susținut că petentul nu ar fi depus declarația 300 aferentă pentru lunilor noiembrie și decembrie 2012, pentru ca ulterior, prin motivele de apel, să arate că aceste declarații au fost depuse dar nu au fot validate.

Dispozițiile art. 83 alin.31 Cod procedură fiscală invocate de către apelant nu sunt incidente, întrucât prin înscrisurile depuse în fața instanței de fond petentul face dovada depunerii declarațiilor în cauză la registratura organului fiscal competent, și nu prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pentru a fi validarea conținutului declarației.

D. pentru care, văzând dispozițiile art. 12 din O.G. nr.92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii și că nici un moment intimatului-petent nu i s-a notificat necesitatea depunerii declarației format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat și ștampilat

Urmează a respinge apelul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, apelul promovat de apelant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. ..18, în contradictoriu cu intimat C. DE A. I. P., cu sediul în C. ., ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CTA_îndreptat împotriva sentinței civile nr._/07.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 02.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. C. A. B. S.

GREFIER,

D. V. S.

Jud. fond A.A.

Red.decizia jud.A.B.S./2 ex /28.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 116/2014. Tribunalul CONSTANŢA