Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 1669/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1669/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 5954/118/2010

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECTIA

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1669

Ședința publică din data de 10 IUNIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. R. C.

GREFIER – G. M.

S-a luat în examinare perimarea din oficiu a acțiunii având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale, promovată de reclamantul I. G E., cu domiciliul procesual ales în C., .. 194, Hotel Dobrogea, parter, cam. 15, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța rămâne în pronunțare asupra incidenței dispozițiilor art. 248 Cod procedura civilă.

TRIBUNALUL

Asupra perimării din oficiu a acțiunii de față:

Potrivit dispozițiile art. 248 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 254, același cod, perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanța nu-și produc efectele.

Din data de 16.01.2012 de când s-a soluționat irevocabil dosarul nr._ de către Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 44/16.01.2012, nu s-a mai împlinit până în prezent, nici un act de procedura timp de mai mult de un an.

Concluzionând asupra celor expuse mai sus, urmează a se constata perimată cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În conformitate cu disp. art. 248 și urm. C.proc.civilă, constată perimată acțiunea promovată de reclamantul I. G E., cu domiciliul procesual ales în C., .. 194, Hotel Dobrogea, parter, cam. 15, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

D. R. C. G. M.

Tehnored. jud. D.R.C.

16.06.2014/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 1669/2014. Tribunalul CONSTANŢA