Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 301/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 8645/212/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/APCA
Ședința publică din data de 03.06.2014
Completul constituit din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelant petent A. D., cu domiciliul în Tulcea, ., ., apt. 5, județul Tulcea, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Tribunalul încuviințează în probatoriu administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit disp. art. 292 Cod proc.civ, constatând proba administrată.
Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art.244 Cod proc.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 03.06.2014, iar față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin plângerea depusă la 01.04.2013, înregistrată sub nr._, petentul A. D. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.03.2013de intimata IPJ C., prin care a fost amendat cu 300 lei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe OG nr. 2/2001.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosar documentația aferentă întocmirii procesului verbal de contravenție constând doar 5 fotografii, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, certificate de omologare .
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin Sentința civilă_/12.11.2013, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță faptul că prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimată la data de 18.03.2013, ora 13:05, petentul a fost amendat cu suma de 300 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, ora 13:00 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . mun. C. nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula pe drumul cu prioritate, fapta fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța a analizat î temeinicia procesului verbal de contravenție, reținând în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care mențiunile agentului constatator nu sunt reale nu au fost dovedite, petentul limitându-se la a face o simplă afirmație în acest sens.
Mai mult, instanța a observat că cele constatate de agent se coroborează cu fotografiile depuse, formându-și convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
A apreciat de asemenea instanța că nu există niciun motiv pentru care să fie înlocuită sancțiunea amenzii cu avertismentul, fapta de a nu acorda prioritate prezentând pericol social sporit din moment ce se pune în pericol viața și integritatea celorlalți participanți la trafic.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 12.02.2014
In motivarea apelului arată apelantul că agentul constatator a făcut mențiunea existentei presupusei fapte prin stația de emisie recepție, nefiind de față la întocmirea procesului verbal, nesemnându-l. Procesul verbal, se arată, a fost întocmit de către o altă persoană decât cea care constatase presupusa abatere, iar față de amplasarea vehiculului poliției, apreciază apelantul că nu ar fi existat posibilitatea constatării și aprecierii corecte a distanței dintre vehicule astfel încât să se facă o observație directă asupra încălcării regulilor de circulație.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal se arată că petentul a contestat situația reținută de către agentul rutier, apreciind că nu au fost încălcate regulile de circulație pe drumurile publice, nu a fost creată o stare de pericol și nu s-a adus atingere unei valori sociale protejate de lege.
Intimatul, legal citat nu a exprimat poziția procesuală asupra apelului.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimată la data de 18.03.2013, ora 13:05, petentul a fost amendat cu suma de 300 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, ora 13:00 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe . mun. C. nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care circula pe drumul cu prioritate, fapta fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002.
În referire la criticile formulate de apelant, Tribunalul reține că acestea fac referire la modalitatea de încheiere a procesului verbal, respectiv la aprecierea ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale.
Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității acestuia, constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța a apreciat asupra concludenței, pertinenței și utilității probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.
Astfel, se apreciaza că in speta nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petentul nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată, aspect relevat de planșele foto atașate la fila 22.
În referire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului participant la trafic.
Instanta de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, solutie ce va fi mentinuta si in urma analizarii apelului. In acest sens se are in considerare si faptul ca apelantul nu a inteles a se conforma dispozitiilor legale anterior citate.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contraventional, din prisma prevederior art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petentul, prin sustinerile avute si probele administrate, nu a rasturnat prezumtia de validitate de care beneficiaza actul sanctionator contestat.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelantul petent, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legaltății și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelant petent A. D., cu domiciliul în Tulcea, ., ., județul Tulcea, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C., județ C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.06.2014.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.M.V.M.
Tehnodact.jud.decizie.C.N./4 ex./18.06.2014
2 .>
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 911/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2491/2014. Tribunalul... → |
|---|
