Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 60/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 60/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 12373/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 60

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție C_/26.04.2013, formulat de apelantul intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă G. V., cu domiciliul în ., .. 10, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/02.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

În temeiul dispozițiilor Noului cod de procedură civilă instanța acordă cuvântul asupra duratei procesului.

Reprezentantul apelantului apreciază durata procesului la un termen.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Noul cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la o zi.

La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Reprezentantul apelantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.

În temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței de fond cu consecința respingerii plângerii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr_ petenta G. V. a solicitat in contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, ca in baza probelor ce se vor administra sa se dispuna anularea procesului – verbal de constatare a contraventiei . nr_/26.04.2013 incheiat de Directia de Politie Locala Constanta .

In motivare arata petenta ca prin procesul – verbal de constatare a contraventiei . nr._/ 26.04.2013 a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 1000 lei pentru savarsirea faptei contraventionale prevazuta si sanctionata de art 1 lit b si art 2 lit c din legea 12/1990.

S –a retinut ca la controlul efectuat in data de 26.04.2013, ora 10, in zona Piata Grivitei din Constanta ar fi fost depistata vanzand ambulant marfuri in alte locuri decat cele amenajate.

Desi se retine ca a fost depistata vanzand marfuri in alte locuri decat cele amenajate, arata petenta ca in procesul – verbal de constatare a contraventiei se retine ca locul savarsirii contraventiei este zona Piata Grivitei, ceea ce intra in totala neconcordanta cu cele inscrise in actul constatator .

Arata petenta ca o contraventie se caracterizeaza prin patru elemente constitutive si anume: obiectul, subiectul, latura obiectiva( fapta ), latura subiectiva( vinovatia ).

Aceste elemente trebuie indeplinite cumulativ, iar lipsa oricaruia dintre ele conduce la inexistenta contraventiei si implicit la imposibilitatea tragerii la raspundere a faptuitorului .

Prin urmare, fara de aceste motive privind conditiile necesare pentru existenta contraventiei, solicita anularea procesului – verbal de constatare a contraventiei .

In subsidiar, a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicate cu masura AVERTISMENTULUI, motivat de faptul ca aplicarea sanctiunii trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol al faptei pentru a realiza o justa individualizare a sanctiunii .

Se invedereaza de catre petenta ca sanctiunea aplicata este mult prea mare in raport de fapta savarsita aceea de a vinde 6 legaturi de ceapa si 4 legaturi de marar.

In drept, OG 2/2001.

In dovedire: inscrisuri .

A anexat: in copie, carte de identitate, procesul – verbal de contraventie .

Prin intampinarea formulata si depusa la dosar in conformitate cu dispozitiile art 201 alin 1 cu ref la art 205 NCPC, intimatul a solicitat respingerea plangerii si obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecata .

In motivare se arata ca petenta a fost sanctionata in mod legal si temeinic, intrucat la un control efectuat in ziua de 26.04.2013, ora 10: 00 pe domeniul public din Constanta, . . Grivitei, a fost depinstata petenta vanzand marfuri in alte locuri decat cele amenajate de Primaria M. Constanta .

In aceste conditii, s –a dispus incheierea actului constatator si amendarea petentei .

Se invedereaza ca potrivit art 10 din legea 155/2010 cu referire la art 26 din Regulamentul cadru din 23.12.2010 de organizare si functionare a Politiei Locale, agentii de politie locala au atributii de control a activitatii economice si de sanctionare a oricaror abateri de la incalcarea acestora .

Se arata ca in raport de dispozitiile legale reglementate de legea 12/1990, rep, agentii constatatorii au procedat in mod corect la aplicarea masurii sanctiunii contraventionale a amenzii minime si la masura confiscarii bunurilor vandute in locuri care nu sunt amenajate legal .

Intimata invedereaza ca procesul – verbal de contraventie a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art 16 din OG 2/2001 nefiind afectat de niciun motiv de nelegalitate care sa duca la anularea acestuia si implicit a amenzii aplicate .

In conformitate cu dispozitiile art 451- 453 NCPC a solicitat obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecata .

In drept, art 205 si urm NCPC, OG 2/2001, Legea 155/2010, Regulamentul cadru, Legea 12/1990 .

In dovedire: documentatia ce a stat la baza intocmirii procesului – verbal de contraventie.

In temeiul art 223 alin 3 NCPC a solicitat judecarea cauzei in lipsa .

A anexat cu adresa nr_/9.07.2013: ordinul de serviciu, adresa de valorificare a bunurilor confiscate, procesul – verbal de constatare a contraventiei . nr_/26.04.2013, nota de receptie marfa confiscata, acte privind cuantumul cheltuielilor de judecata .

In conformitate cu dispozitiile art 201 alin 2 NCPC, intampinarea si dovezile aferente au fost comunicate petentei, aceasta nedepunand la dosar raspuns la inatmpinare.

Plângerea este scutită de taxa de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001.

La termenul de judecata si ca urmare a indeplinirii corecte a procedurii de citare in conformitate cu dispozitiile art 153 rap la art 155 si rap la art 163 NCPC, in conformitate cu dispozitiile art 254 rap la art 255 cu ref la art 260 si urm, art 289 si urm NCPC a incuviintat proba cu inscrisurile depuse de parti

Prin sentinta civila nr._ din 2.10.2013 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost admisa plangerea formulata de petenta G. V. si anulat procesul verbal . nr.C00669/26.04.2013.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut ca in data de 26.04.2013 petenta G. V. a fost depistata in zona Piata Grivitei din mun Constanta vanzand 6 legaturi de ceapa verde si 4 legaturi de marar, in afara zonei special amenajate .

Ca atare, petenta a fost sancționata contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art 1 lit b cu ref la art 2 lit c din legea 12/1990 cu amenda in cuantum de 1000 lei si dispusa masura complementara a confiscarii marfii in conformitate cu dispozitiile art 24 alin 1 din OG2/2001 .

În consecință, a fost întocmit de către agentul constatator procesul-verbal . nr.C_/26.04.2013(f6) .

Instanța de fond a constatat că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Sub aspectul legalitatii procesului – verbal, prima instanta a retinut ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, iar faptei i s –a dat incadrarea juridica corecta .

Astfel, potrivit art 17 din OG 2/2011: » Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau asemnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului – verbal … « .

Din cuprinsul procesului – verbal de contraventie contestat se poate observa ca agentul constatator a facut toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute .

Potrivit dispozitiilor art 16 alin 1 din OG 2/2001, potrivit caruia: » Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea. „ instanta va retine ca sub aspectul LOCULUI savarsirii contraventiei acesta apare ca fiind neclar si in neconcordanta cu fapta retinuta in sarcina petentei .

Astfel, desi se retine in sarcina petentei ca a fost surprinsa vanzand marfuri in alte locuri decat cele special amenajate, in actul constatator se arata ca locul savarsirii contraventiei este situat IN ZONA PIATA GRIVITEI .

Instanta fondului a retinut ca pentru o apreciere corecta a legalitatii actului constatator, locul savarsirii contraventiei, a descrierii exacte a acestuia in raport de celelalte elemente constitutive ce trebuiesc indeplinite cumultativ trebuie sa conduca la aprecierea in concret a gravitatii faptei si a sanctiunii aplicate .

Față de considerentele arătate mai sus, instanța de fond, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/ 2001, a admis plângerea contravențională formulată de către petenta G. V. în contradictoriu cu intimatul P. M. Constanta împotriva procesului-verbal . nr C_/26.04.2013 .

Intimatul P. M. CONSTANTA a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate in sensul respingerii plangerii contraventionale, cu cheltuieli de judecata pentru ambele faze procesuale.

In motivarea apelului apreciaza apelantul ca sentinta apelata este nelegala si netemeinica, intrucat procesul verbal a fost incheiat cu respectarea disp.legii 12/1990 si a conditilor impuse de OG 2/2001. Petentul nu a facut dovada contrara in conformitate cu art.1169 Cod civil.

Mai arata apelantul ca in mod gresit instanta fondului a retinut ca sub aspectul locului savarsirea contraventiei apare ca fiind neclar si in neconcordanta cu fapta retinuta in sarcina petentei. Prevederile art.16 din OG 2/2001 sunt nulitati relative si nu absolute care sa conduca automat la anularea procesului verbal contestat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantei-intimate, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie anularea, fie modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Raspunderea contraventionala a intimatei-petente a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr.C_/26.04.2013 prin care a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 1000 lei, in temeiul art.1 lit.b din Leg.12/1990 retinandu-se in fapt ca „in urma controlului efectuat in ziua de 26.04.2013 ora 10 pe domeniul public din Constanta, . a savarsit urmatoarele: vanzare ambulanta a oricaror marfuri in alte locuri decat cele autorizate de Primaria Constanta-Grivitei.”

Criticile recurentului sunt neintemeiate.

Astfel, din descrierea faptei retinute in procesul verbal nu rezulta cu certitudine nici ce marfuri vindea petenta si nici in ce loc anume, de vreme ce Piata Grivitei este un loc in care se vand marfuri, astfel ca instanta este in imposibilitate de a verifica daca locul in care vindea intimata-petenta era . neautorizat pentru vanzare amarfurilor.

De altfel, rezulta ca petenta avea 6 legaturi ceapa verde si 4 legaturi de marar sin sanctiunea complementara a confiscarii aplicata prin procesul verbal.

Prezumtia de legalitate si veridicitate a procesului verbal nu este absoluta astfel ca organul constatator are obligatia la inchierea procesului verbal contraventional, sa faca o descriere completa a faptei constatate, cu aratarea locului si a imprejurarilor in care aceasta a fost savarsita. Se observa de altfel, ca procesul verbal, cuprinde in formularul tipizat si descrierea faptei, astfel ca indiferent de imprejurarile in care s-ar savarsi o fapta, descrierea faptei ar fi aceeasi.

Este adevarat ca prezumtia de veridicitate a procesului verbal nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, daca se respecta limitele rezonabile, tinand cont de gravitatea mizei si cu conservarea drepturilor omului ( cauza A. vs. Romania ). Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut in jurisprudenta sa că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.

In concluzie, controlul judiciar relevă că, în mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și a concluzionat că procesul verbal sub aspectul legalitatii este nelegal intocmit, avand in vedere probațiunea administrată în cauză, și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și drept care i-au format convingerea în pronunțarea soluției.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul intimat P. M. CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă G. V., cu domiciliul în ., .. 10, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/02.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond.L.V. M.

Tehnored.jud.decizie.E. C./15.04.2014 /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 60/2014. Tribunalul CONSTANŢA