Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 977/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 977/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 6380/256/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 977
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.11.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelanta intimată A.N.A.F- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - A.J.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 863/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ intimată petentă fiind ., cu sediul în orașul Pogoanele, ..4, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Medgidia, petenta S.C. S. A. S.R.L., prin reprezentant legal T. D., a solicitat instanței în contradictoriu cu A.N.A.F. – pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., - DIRECȚIA REGIONALĂ nr. 2 ANTIFRAUDĂ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 04.08.2013 și, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul.
În fapt, petenta a învederat instanței că a fost sancționată cu suma de 8.000 lei în conformitate cu prevederile art. 11 lit. b din Legea nr. 28/1999, cu trimitere la disp. art. 10 lit. b din lege, fiind dispusă, totodată, măsura confiscării sumei de bani găsite – 50 lei.
Sub aspectul legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor astfel întocmit s-a solicitat verificarea respectării cerințelor disp. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, s-a arătat că din actul contestat lipsesc datele de identificare ale persoanei juridice – denumire, sediu, număr de înmatriculare în registrul comerțului, codul fiscal al acesteia, datele de identificare ale persoanei ce o reprezintă.
Totodată, procesul verbal nu a fost comunicat petentei conform dispozițiilor legii, acesta fiind înmânat vânzătorului care i l-a prezentat reprezentantului legal al petentei, aceasta din urmă fiind privată de dreptul de a face obiecțiuni.
A mai invocat petenta lipsa vinovăției, în acest sens arătându-se că, la data de 04.08.2013, societatea petentă, care nu desfășoară activități zilnice, ci doar la evenimente, a funcționat la punctul de lucru din Medgidia, iar în jurul orelor 22.30, urmare a controlului efectuat s-a constatat că aparatul de marcat nu a eliberat bonuri fiscale pentru suma de 50 de lei, obținuți din vânzarea de colaci secuiești.
Neemiterea bonurilor fiscale s-a datorat defectării aparatului de marcat, motiv pentru care s-a procedat la înscrierea sumelor încasate într-un registru special, ce nu a fost solicitat vânzătorului spre verificare.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertismentul sau reducerea amenzii, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5, art. 7 și 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și față de gradul de pericol social redus al faptei imputate.
În drept, plângerea nu a fost întemeiată.
În probațiune, petenta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. S..
Având în vedere că, prin . OG 74/2013, precum și a HG nr. 520/2013, a fost desființată intimata Garda Financiară C. și la nivel național au fost înființate direcții regionale antifraudă fiscală care să preia atribuțiile și obiectivele Garzii Financiare, acestea fiind entități fără personalitate juridică, organizate în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în cauză a fost introdusă intimata A.N.A.F., pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., - DIRECȚIA REGIONALĂ nr. 2 ANTIFRAUDĂ C., căreia i-au fost comunicate copie de pe acțiune și de pe înscrisurile anexate, cu mențiunea de a depune întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului stabilit, aceasta având termen în cunoștință pentru toate termenele de judecată ulterioare, conform dovezii de înmânare aflată la fila. 37 din dosar.
În cauză, intimata nu a depus întâmpinare.
Urmare a solicitării instanței, intimata a depus documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat (f. 60 – 65 ds.), constând în: fișa privind rezultatele controlului efectuat la agentul economic, copie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, nota de prezentare, monetar, nota explicativă, aviz de urmărire-încasare
În temeiul art. 258 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 255 cod de procedură civilă, la termenul din_, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri. De asemenea, a fost încuviințată în temeiul art. 255 raportat la art. 309 cod de procedură civilă și proba testimonială cu martorul C. S., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar (f. 54).
Prin Sentința civilă nr 863/26.05.2014, Judecătoria Medgidia s – a pronuntat în sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale formulate de petenta . formulata impotriva procesului – verbal de contraventie . nr_/ 04.08.2013 .
Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut că la data de_, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ (f. 9, 61 ds.), prin care petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 8.000 lei în conformitate cu prevederile art. 11 lit. b din Legea nr. 28/1999, cu trimitere la disp. art. 10 lit. b din lege, fiind dispusă, totodată, măsura confiscării sumei de bani găsite – 50 lei, precum și sancțiunea complementară a suspendării activității societății pe o perioadă de 3 luni.
S-a reținut în procesul verbal de constatare al contravenției de mai sus faptul că petenta nu a eliberat bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic fiscal pentru suma de 50 de lei, obținută din vânzarea de kurtos kalacs (cozonaci secuiești).
Urmare a celor constatate, a fost întocmită nota explicativă din 04.08.2013 (f. 64 ds.)
Sub aspectul legalitatii actului contestat s –a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cu privire la motivele de nulitate invocate de către petentă, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, procesul verbal contestat conține la rubrica contravenientului atât denumirea societății petente, cât și toate elementele de identificare.
Cu privire la nelegala îndeplinire a procedurii de comunicare a actului contestat, instanța reține că acest motiv privește aspecte ulterioare încheierii procesului verbal, fără a putea fi invocat drept cauză de nulitate a acestuia, având însă înrâurire asupra altor instituții specifice materiei contravenționale, respectiv curgerea termenului de formulare a plângerii, sau incidența prescripției executării sancțiunilor contravenționale, aspecte despre care petenta nu a făcut vorbire.
Cu privire la imposibilitatea petentei de a formula obiecțiuni la momentul întocmirii actului contestat, instanța apreciază că acesta reprezintă o cauză de nulitate relativă a procesului-verbal contestat, nulitate condiționată de probarea unei vătămări din partea petentei.
Astfel, potrivit prev. art. 16 alin. (7) din O.G. 2/2001, În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Prin Decizia ÎCCJ nr. XXII din 19 martie 2007 privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că Nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
În consecință, pentru ca nerespectarea dispozițiilor mai sus-citate să atragă anularea actului încheiat ca atare, trebuie ca partea interesată să dovedească o vătămare, ce nu poate fi altfel înlăturată în alt mod.
Cu toate acestea, instanța apreciază că nu a fost probată, în mod cert, o vătămare a drepturilor petentei, atât timp cât acesteia i-a fost garantat dreptul la apărare, în procedura de judecare a plângerii contravenționale formulate, având posibilitatea de a propune probe și de a formula apărări apte a susține afirmațiile făcute.
In ceea ce priveste temeinicia actului contestat, instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agenții constatatori, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”, sens în care instanța apreciază că și elementele ce fac obiectul prezentei analize au natura unor acuzații în materie penală, fiind pe deplin aplicabile garanțiile specifice materiei.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României)..
În lumina principiilor enunțate, instanța reține că petentei i s-au asigurat toate prerogativele privind pregătirea apărării și propunerea de probatorii, aceasta beneficiind în baza art. 6 CEDO, atât de acces efectiv la o instanță cât și de garanțiile unui proces echitabil, neoperând ab initio în sarcina sa o prezumție de vinovăție.
Cu toate acestea, instanța apreciază că apărările petentei nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză și, pe cale de consecință, nu s-a răsturnat prezumția relativă de adevăr de care se bucură actul administrativ contestat.
Instanța reține, contrar celor susținute prin plângerea formulată, că petenta nu a efectuat, la momentul încasării sumei de 50 lei găsite, înscrierea acesteia în registrul special prevăzut la art. 1 alin. 4 din Legea nr. 28/1999.
În acest sens, instanța reține declarația dată la momentul controlului de către vânzătorul petentei, numitul C. S. (nota explicativă la fila 64 ds.), care, întrebat fiind de ce nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 50 de lei rezultată, a arătat că activitatea societății petente este ocazională, abia sosiseră în Medgidia, fiind în curs de amenajare și, la insistențele unor persoane ce i-au ajutat să racordeze punctul volant la rețeaua electrică, i-a servit pe aceștia cu patru cozonaci secuiești, pentru care a încasat suma de 50 lei.
Astfel, declarația dată de aceeași persoană, în calitate de martor (declarație la f. 54 ds.) relevă o situație de fapt diferită, arătându-se că, într-adevăr, au fost produși un număr de cozonaci secuiești pentru persoanele ce au ajutat la racordarea la rețeaua electrică, însă suma de 50 lei a rezultat din comercializarea (n.n. către publicul larg), a patru cozonaci secuiești mari și doi mici.
Inconsecvența în declarațiile martorului aduce dubii asupra obiectivității acestuia, sens în care instanța va înlătura declarația acestuia dată în fața instanței.
S-a mai retinut că în urma administrării întreg probatoriului în prezenta cauză, instanța a fost condusă la concluzia că prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat nu a fost răsturnată, motive pentru care instanța apreciază că atât fapta, cât și vinovăția petentei au fost dovedite și că nu a rezultat incidența vreuneia dintre cauze exoneratoare de răspundere contravențională, dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001.
In ceea ce priveste individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța a reținut ca prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin procesul-verbal contestat a fost aplicată amenda în cuantum de 8.000 lei, s-a dispus confiscarea sumei de 50 lei și totodată - suspendarea activității petentei pe o perioadă de 3 luni.
Chiar dacă generic o faptă prezintă pericolul social care justifică reglementarea ei ca și contravenție, în anumite condiții concrete, fapta respectivă, deși prezintă formal toate elementele constitutive ale unei contravenții, prezintă un grad de pericol social redus, încât nu justifică aplicarea unei sancțiuni pecuniare.
Fapta săvârșită de petentă nu justifică o reacție represivă atât de dură, aplicarea a trei sancțiuni apărând exagerată, ar avea efecte nedorite de legiuitor, prevalând caracterul represiv al sancțiunii, în detrimentul celui preventiv.
S-a stabilit din probele dosarului că petenta nu este cunoscută cu antecedență contravențională de aceeași natură, intimata nefăcând o asemenea dovadă prin înscrisurile depuse în probațiune, are o atitudine corespunzătoare în societate, iar, pe de altă parte, fapta concret comisă, deși nu apare ca lipsită de importanță, nu poate constitui temei pentru aplicarea cumulativă a trei sancțiuni.
Ca atare, aplicarea la prima abatere de la normele legale a unor sancțiuni atât de grave, apare ca disproporționată față de voința legiuitorului. Prevenția specială se va realiza în speță prin menținerea a două sancțiuni. Astfel, comportamentul petentei se va îndrepta în mod cert, iar normele legale nu vor continua să fie înfrânte.
Instanța subliniază că această înlăturare a sancțiunii principale se justifică doar pentru prima abatere, în condițiile în care intimata nu a învederat că petenta ar avea cazier contravențional cu referire la normele încălcate. Atenționând petenta că un asemenea cazier există și este administrat de către intimată, instanța recomandă acesteia respectarea tuturor regulilor ce guvernează activitatea desfășurată.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel – intimata, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. – Sectia C. Administrativ si Fiscal la data 31.07.2014.
In motivele de apel depuse la dosarul cauzei (f4) se arata ca in fata instantei de fond, petenta nu a venit cu probe prin care să rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului – verbal, nepunad face dovada că aceasta contraventie nu a existat .
Mai mult, chiar instanta de fond reține că a existat inconsecvență în declarațiile martorului, aducand dubii asupra obiectivității acestuia, motiv pentru care a si inlaturat declarația acestuia.
Consideră că in mod greșit instanța a apreciat că sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei ar fi dispropoertionată fată de urmarea produsă și de circumstanțele săvârșirii faptei, în conditiile in care, stabilirea de către legiuitor a unui minim special . duce la concluzia ca fapta este considerată de către legiuitor ca prezentând o gravitate sporita, urmarea imediat a faptei petentei constand in crearea unei sări de pericol social cu privire la incasarea sumelor de bani reprezentand obligatii fiscale .
Prin urmare, cu privire la proportionalitate, în lumina criteriilor prevăzute de art 21 OG 2/2001 –privind regimul juridic al contravențiilor, considera ca fapta săvârșită de petent prezinta un pericol social ridicat, aspect ce se reflecta chiar prin sancțiunea principala aplicată .
Referitor la amenzile aplicate pentru astfel de contravenții, Curtea Constitutionala prin decizia nr 1029/2009 a reținut printre altele ca, stabilirea unei contravenții si sanctionarea acesteia cu amenda reprezinta o optiune legitima a legiuitorului care da expresia preocupării statului pentru a asigura liberatea comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Solicita admiterea apelului, schimbarea în parte a sentintei apelate, iar pe fond respingerea plângerii .
In temeiul art 471 alin 5 C proc civ, intimata – petenta nu a depus intampinare .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 477 cu ref la art 478 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Astfel, in cauza pendinte, Tribunalul retine ca in mod concludent instanta de fond face o analiza a probatoriului administrat in cauza, reprezentat de cursivitatea inregistrarii privind fapta contraventionala retinuta in sarcina petentului .
In ceea ce priveste fapta contraventionala prevazuta de art 10 lit b cu ref la art 11 lit b din OUG 28/1999, agentul constatator retine ca: „ Operatorul economic nu a eliberat bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic fiscal pentru suma de 50 lei suma ce provenea din vanzarile la 4.08.2013, ora 22:50 .
Potrivit dispozitiilor art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/ 1999, constituie contravenție „neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. 2, la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art.1 alin.4, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative“, încălcarea acestei obligații fiind sancționată, potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 8000 lei și_ lei.
A.. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/ 1999 stipulează: „ Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.”
Potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/ 1999, sumele găsite la punctele de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
In considerarea dispozitiilor legale avute in vedere la aprecierea faptei, Tribunalul va avea in vedere ca in mod corect instanta de fond a apreciat probatoriul administrat – inclusiv cel testimonial – cu martorul C. S., indepartand depozitia acestuia ca nesincera, aspect insa ce nu poate duce la concluzia ca aspectul de fond – fapta si modalitatea de savarsire a acesteia nu a fost corect retinuta .
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate, Tribunalul va retine ca in mod corect instanta de fond a analizat gradul de pericol socila al faptei si implicatiile acesteia asupra bugetului general consolidat, in contextul sumei mici gasite ca nefiind fiscalizate, paguba statului fiind una modica in comparatie cu efectul inactivitatii societatii si a imposibilitatii acesteia de a contribui la acelasi buget prin plata altor taxe si impozite aferente vanzarilor pe perioada ulterioara . .
Asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientei, se va avea in vedere ca fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru stabilirea cu exactitate a obligatiilor financiare ce – i revin a fi platite catre bugetul general consolidat .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate se va aprecia că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, potrivit art 6 parag 2 CEDO sanctiunile contraventionale aplicate se incadreaza limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure un asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Astfel, se va retine ca in mod corect a fost reanalizata sanctiunea amenzii aplicate intimatei – petente pentru fapta retinută.
In concluzie, reținând caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de apelanta - intimata, în temeiul disp. art.480 alin 1 C.proc.civila, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelanta intimată A.N.A.F- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - A.J.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 863/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ intimată petentă fiind ., cu sediul în orașul Pogoanele, ..4, județul B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond.I. O. O.
Red.decizie jud. L.V.M
2 ex/11.12.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 780/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1230/2014.... → |
|---|
