Pretentii. Sentința nr. 1063/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1063/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 10692/118/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1063 /CA
Ședința publică din 01.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant D.G.A.S.P.C.C., cu sediul ales în C., ., în contradictoriu cu pârâtii C. L. AL PRIMARIEI T. și ., cu sediul localitatea T. ., jud. C., având ca obiect pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din data de 26.04.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 01.04.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra excepției necompetenței materiale reține :
Prin cererea adresată Tribunalului C. – Secșia de C. Administrativ și Fiscal la 30.12.2013, înregistrată sub nr._, reclamanta D.G.A.S.P.C. C. a chemat în judecată C. L. T. și .>prin primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâtului la plata sumei de 103.315,16 lei – reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza UAT .> - obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,30 % pentru fiecare zi de întârziere din contribuția lunară;
În motivarea cererii, reclamanta arată, în esență că în perioada ianuarie 2010- noiembrie 2013 și-a îndeplinit obligațiile asumate - prin internarea în centrele aflate în subordine pentru copiii și adulții beneficiari ai serviciilor de protecție și asistență socială, proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale aparținând pârâtului, care însă nu a adus la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina sa prin HCJ nr.120/3.04.2008.
Menționează că deși prin mai multe adrese emise în anii 2010-2013 a notificat pârâtul relativ la plata contribuției, acesta a refuzat executarea plății, debitul înregistrat la data investirii instanței de judecată fiind cuantificat la_, 16 lei,
În susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta invocă și disp.art.54 alin.1 Lg.448/2006, art.33 alin.2 și 3 din HG 268/2007, de prevederile art.5 alin.3 și art.118 din Legea nr.272/2004, art.133 lit.”c” din Lg.292/2011 și ale Lg.47/2006, art. 53 din OG 86/2004, respectiv OG 68/2003.
În drept, au fost invocate disp.art.1349, art.1357-1359, art.1381,1386, art.1539 Cod civil, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri ( filele 8 -18)
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare, însă la termenul din 26.02.2014 a invocat prin raportare la disp. art. 94 lit. j c.proc.civ, excepția necompetenței materiale a instanței.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul din 26.03.2014 a invocat pârâta . funcționale prin raportare la disp. art. 2 al.11 lit c și art. 8 al.2 din legea 554/2004 precum și lipsa capacității procesuale motivat de incidența disp. art. 21 al.2, art. 62 al.1 din legea 215/2001.
La termenul din 26.03.2014, Tribunalul, în temeiul disp. art. 248 c.proc.civ a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale asupra căreia reține :
Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”
Instanța de contencios administrativ a fost investită cu soluționarea unei acțiuni prin care reclamanta urmărește valorificarea pretențiilor bănești reprezentând contribuția la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art.51 din Legea nr.272/2004 modificată prin Legea nr.257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC C., pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale
Astfel, in raport de petitul actiunii, instanta va retine ca pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ reclamanta trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte, cerințe impuse de art.1 din L.nr.554/2004.
Condiția vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere a reclamantului privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal, cu consecința soluțiilor institute de dispozițiile art 18 si urm din legea 554/2004 .
Potrivit art.18 din L.nr.554/2004 - “ (1)Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Prin analiza dispozițiilor legale mai sus arătate, se constata că acțiunea în contencios administrativ se circumscrie de principiu uneia din următoarele situații:
- actul a fost emis de către o autoritate publică un act administrativ care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, care îl vatămă pe reclamant . de lege sau ., iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea acelui act administrativ;
- reclamanta a adresat o cerere unei autorități publice care nu a soluționat-o in termenul legal sau și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea, iar obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea autorității administrative sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa.
Condiționarea admisibilității acțiunii în pretenții, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din coroborarea dispozițiilor art.18 alin.2 și art.19 alin.1 din L.nr.554/2004, potrivit cărora, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamanta a solicitat acest lucru, iar când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Este real că potrivit art.10 din L.nr.554/2004, tribunalele administrative-fiscale soluționează litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei, dar numai în măsura în care, potrivit art.2 alin.1 lit.fdin lege, litigiul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi; fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim,iar pretențiile formulate ar reprezenta o reparare a prejudiciului produs printr-un act administrativ anulat de instanța de contencios administrativ.
În situația de speță, conflictul judiciar dedus spre soluționare nu își are izvorul într-un act administrativ – tipic sau asimilat, emis de autoritatea pârâtă, astfel că soluționarea lui se impune a fi realizată de instanța de drept comun, fiind fără relevanță – în raport de obiectul determinat al pricinii, calitatea părților litigante. Competența instanței de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun și care intervine doar în cazurile strict limitativ și condițiile prevăzute expres de legiuitor.
Sub aspectul dispozițiilor legale in baza cărora reclamanta solicita obligarea paratei la plata sumei trecuta in petit, se va retine ca aceasta se circumscrie ca efect al aplicabilității dispozițiilor Lg 272/2004 si Lg 448/2006, dispoziții care nu cuprind reglementari speciale privind atribuirea competentei de soluționare a litigiilor născute din aplicarea acestora ca aparținând instanței de contencios administrativ, prevederile HG nr.268/2007 reglementând două ipoteze în care intervine competența specială a instanței de contencios administrativ, respectiv în art.10 și art. 11
Având în vedere lipsa dispozițiilor privind competența specială a instanței de contencios administrativ în aplicarea si executarea masurilor rezultate L.nr.272/2004 si L.nr.448/2006 precum și ipotezele special reglementate de art.10-11 din HG nr.268/2007, ce atrag competența exclusiva a instanței de contencios administrativ, rezultă per a contrario că în rest, pentru celelalte litigii, competența aparține instanței de drept comun, determinata in raport de prevederile art.94-95 C.proc.civilă.
Față de cele ce preced, Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și în considerarea disp.art. 132 alin.1 cu ref. la art.94 alin.1 lit.”j” c.pr.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei Hârșova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale, în cauza privind pe reclamant D.G.A.S.P.C.C., cu sediul ales în C., ., în contradictoriu cu pârât C. L. AL PRIMARIEI T., ., cu sediul ales în C., ., ., .> Declină competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Hârșova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 01.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. jud. C. N./30.04.2014/2.ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 25/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Somaţie de plată. Sentința nr. 399/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
