Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 339/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 23108/212/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr.339/RCA
Ședința publică din 18 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. L. O. D.
Judecător: D. R. C.
Judecător: C. N.
Grefier D. V. S.
Pe rol judecarea recursului în C. administrativ și fiscal promovat de recurent ., cu sediul în C. ., birou 10 la av. I. Ghiulfer Aisun, în contradictoriu cu intimat I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție A_//30.08.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 pct.2 și urm. C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Se invederează că s-a depus cerere de amânare din partea apărătorului recurentei.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei, având în vedere că nu este dovedită.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față :
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.09.2012, sub nr._, petenta S.C. D. - P. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ CONSTANTA, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.08.2012, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 40.000 lei, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 29.08.2012, în urma controlului efectuat la punctul de lucru situat în C., în incinta liceului SNC, de către inspectorii de muncă din cadrul ITM C., s-a încheiat procesul-verbal de control nr._/30.08.2012, prin care s-a arătat că nu au fost respectate obligațiile prevăzute de art. 16 alin. 2 din Codul Muncii, fiind identificate patru persoane fără forme legale de angajare care prestau o activitate pentru petentă.
În combaterea acestor susțineri, petenta a învederat că persoanele în cauză nu aveau calitatea de angajat în momentul efectuării controlului, numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F. solicitând angajarea, fiind prezenți la punctul de lucru pentru a susține o probă de lucru ce urma să aibă loc în prezența administratorul societății, care a venit însă după efectuarea controlului. În continuare petenta susține că nu se poate reține că între ea și celelalte persoane s-au încheiat raporturi de muncă deoarece la momentul controlului aceștia nu susținuseră proba practică necesară în vederea angajării, considerând în același timp, că agentul constatator nu a reușit să răstoarne sarcina probei întrucât acuzația adusă este una în materie penală conform accepțiunii Convenției Europene a Drepturilor Omului astfel încât art.6 și implicit prezumția de nevinovăție îi sunt aplicabile.
În ceea ce privește sancțiunea dispusă, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului..
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și art. 242 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petentă este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
În data de 06.12.2012 intimatul a depus întâmpinare (f.24), prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a plângerii contravenționale formulate de petentă și menținerea sancțiunii aplicate.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că în data de 29.09.2012 a fost inițiat un control la punctul de lucru al petentei, având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă. Cu această ocazie, a fost identificate, în calitate de salariați, patru persoane care nu avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, acestea declarând pe proprie răspundere că lucrează pentru petentă ca muncitori necalificați.
În continuare, a precizat că, din extrasul REVISAL, rezultă că la data controlului nu era înregistrat nici un contract de muncă având drept angajați pe numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F., motiv pentru care au dispus sancționarea petentei în temeiul art. 260 alin. 1 din Codul.
La termenul din data de 11.01.2013 (f.58) instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, proba testimonială cu doi martori pentru petentă, iar din oficiu proba cu martorul L. C..
La termenul din data de 08.03.2013 (f.75) au fost audiați martorii C. N. și M. F. declarațiile acestora fiiind atașate la dosar (f.73-74) și din oficiu instanța a încuviințat proba testimonială cu martorul M. R..
La termenul din data de 10.05.2013 (f.90) a fost audiat martorul L. C., la termenul din data de 19.07.2013 (f.104) martorul I. D. M. (f.103), iar la termenul din data de 06.09.2013 martorul S. G..
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul verbal constatator al contravenției (f.7-8), transcrierea mecanică a procesului verbal (f.54-56), proces verbal de control (f.9-13), fișe REGES (f.16-20), fișe de individualizare a persoanelor ce nu aveau încheiate contracte de muncă (f.29-32), extras revisal (f.33-38), contract de execuție nr. 29/20.08.2012 (f.68)
Prin Sentința civilă_/27.09.2013, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.
Pentru a dispune în aacest sens a reținut prima instanță faptul că prin procesul-verbal . nr._/30.08.2012, petenta S.C. D. - P. S.R.L. a fost sancționată contravențional de către intimatul I. T. DE MUNCĂ C. cu amendă în cuantum de 40.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modif. în sarcina sa reținându-se că, în calitate de angajator, a primit la muncă pe numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F., fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, încălcându-se prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
În drept, potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, în varianta în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
De asemenea, conform art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, anterior citat, această faptă fiind sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a apreciat că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.
În acest sens, instanța a reținut că sancțiunea aplicată petentei se încadrează în limitele prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, potrivit art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În continuare, instanța apreciază că procesul-verbal atacat se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa săvârșirea contravenției prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea faptei antisociale.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
Această interpretare nu este contrară drepturilor și garanțiilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile și garanțiile stabilite în Convenție nu sunt absolute, cu excepția dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce privește restrângerea, in concreto, a drepturilor și garanțiilor, atunci când se urmărește realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporțională și necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravențional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporțională – petenta având dreptul să conteste procesul-verbal de sancționare contravențională, după cum s-a întâmplat în cauza de față.
Așadar, în cauza de față, instanța a apreciat că petenta este cea care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că petenta nu a reușit să răstoarne această prezumție, situația de fapt reținută de agenții constatatori fiind conformă realității, astfel încât împrejurarea că petenta a primit la muncă pe numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F., fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă corespunde adevărului.
Situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat este susținută și de extrasul REVISAL din data de 27.09.2012 (f.33),reține prima instanță, din care reiese că persoanele menționate în procesul-verbal nu aveau încheiate contracte individuale de muncă la data controlului, încălcându-se astfel dispozițiilor art. 16 din Codul Muncii.
De asemenea, se constaată faptul că temeinicia actului contestat rezultă și din fișele de identificare anexate la dosar (f. 17). Astfel, cu ocazia controlului, martorii L. C. G., S. G., M. R. și M. F. au declarat pe proprie răspundere că nu au semnat contract individual de muncă, prestând activități lucrative pentru petentă în calitate de muncitori necalificați.
Ca regulă, fiecare declarație a martorilor trebuie analizate separat de instanța de judecată care o va aprecia pentru a-i determina puterea probantă în soluționarea cauzei. În primul rând, instanța trebuie să stabilească în ce măsură declarația sa reflectă realitatea, prin efectuarea unui examen asupra facultăților fizico-psihice ale martorului. Astfel, instanța trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului, memorizarea faptului perceput, reproducerea faptului perceput și memorizat, toate aceste împrejurări urmând a fi analizate în funcție de vârsta, profesia, inteligența martorului, gradul său de cultură, obișnuința de a se exprima, intervalul de timp care a trecut de la data producerii evenimentului relatat. În speță, instanța a considerat că martorii audiați în cauză au aptitudinea de a relata cu exactitate cele întâmplate. Cu privire la al doilea element al aprecierii, respectiv aspectul sincerității martorului, instanța îl va aprecia ținând cont de anumite elemente precum interesul martorului în proces, afecțiunea sau dușmănia dintre martor și una din părți, gradul de rudenie sau afinitate, izvorul informațiilor martorului, dar și prin confruntarea depoziției martorului cu împrejurările de fapt ale cauzei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă.
Astfel analizând declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a reținut că declarația martorului C. N. (f.73), din conținutul căreia reiese că persoanele ce nu aveau încheiate contracte de muncă se aflau la punctul de lucru pentru a susține proba practică, însă aceasta nu a avut loc deoarece administratorul societății nu era prezent, va fi înlăturată atitudinea acestuia fiind subiectivă deoarece este angajat al petentei. Acest lucru este susținut de afirmația conform căreia angajații ITM ,,au amenințat că dacă nu le sunt prezentate actele de identificare vor chema poliția sau jandarmeria”, deci, deși prezentarea actelor de identitate la cererea agențiilor constatatori este un lucru normal, martorul îl privește ca pe o amenințare încercând astfel să contureze în fața instanței imaginea intimatei ca fiind aceea a unui organ represiv. Totodată matorul susține că cele patru persoane erau îmbrăcate în hainele de stradă lucru care este contrazis de celelalte depoziții date în cauză.
Același lucru se reține instanța și în cazul martorului L. C. (f.89) în prezent angajat al petentei care susține că fișa de individualizare completată cu ocazia controlului a fost semnată de el deoarece s-a panicat în momentul controlului. Totodată acesta se referă la administratorul societății apelativul ,,șeful”, astfel încât instanța are rezerve în ceea ce privește atitudinea de corectitudine a acestuia.
În același timp, a reținut prima instanță, numitul I. D. M. fiind audiat (f.103) susține că celor patru persoane care s-au prezentat și care ulterior de lucrătorii ITM ca neavând încheiate contracte de muncă li s-au dat salopete cu însemnele petentei pentru a nu se murdări același lucru fiind susținut și de numitul M. F. (f.74), care adaugă că nu a susținut proba pentru a fi angajat deoarece administratorul societății lipsea.
În același timp numitul S. G. fiind audiat a susținut, reține instanța, că până la efectuarea controlului de către angajații ITM nu a susținut proba pentru a fi angajat, insă câtorva persoane dintre cele patru cărora urma să le fie verificate aptitudinile le-au fost date salopete cu insemnele intimatei pentru a nu se murdări. De asemenea acesta afirmă că a participat la descărcarea unui camion cu materiale de construcții în spirit de solidaritate față de ceilalți angajați, efectuând activități de curățenie fără însă a fi rugat de cineva în mod expres.
Astfel instanța a reținut că unele din cele patru persoane ce au fost depistate că nu aveau contracte individuale de muncă, la momentul controlului erau îmbrăcate în salopetele firmei S.C. D. –P. S.R.L., participând la descărcarea unui camion cu materiale de construcții și la activități de curățenie, astfel încât susținerea petentei care prin concluziile scrise a susținut că acestea au fost efectuate din spirit de colegialitate și pentru a nu face nimic, nu pot fi reținute de instanță.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că procesul – verbal contestat este conform realității, fiind legal și temeinic întocmit, petenta fiind responsabilă de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii. Astfel probele solicitate și încuviințate reclamantei nu au conturat o altă situație de fapt diferită de cea reținută de agenții constatatori, martorii audiați având atitudini subiective, fiind în majoritate angajați ai contestatoarei, oferind totodată declarații contradictorii.
În continuare instanța a procedat la examinarea proporționalitatății dintre gravitatea faptei comise și sancțiunea aplicată, respectiv cea că nu a încheiat un contract individual de muncă și cea de sancționare cu amendă contravențională, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția.
Principiul enunțat mai sus este prezent atât de Constituția României, cât și în jurisprudența CEDO stabilindu-se clar că orice măsură punitivă luată împotriva unui particular trebuie să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu gradul de periculozitate a faptei comise. Analizarea acestuia are loc atât în momentul aplicării sancțiunii fiind făcută de agentul constatator, cât și în fața instanței, atunci când se contestă temeinicia sau legalitatea unui proces verbal. În aprecierea gravității faptei trebuie avute în vedere atât circumstanțele personale ale contravenientului, cât și cele reale astfel încât raportat la cazul de fața instanța constată că normele încălcate au un caracter represiv, în sensul în care sancționează neîncheierea de contract individuale de muncă. Contravenția săvârșită este deci una de rezultat dar are totodată și un puternic caracter preventiv prin care s-a dorit disciplinarea angajatorilor. Totodată norma are drept scop protejarea angajatului prin obligarea angajatorului de a încheia un contract în forma scrisă și de a proceda la înregistrarea acestuia astfel încât angajat să beneficieze de toate măsurile de protecție socială întreprinse de stat. De asemenea instanța a avut în vedere faptul că angajatorul se află de cele mai multe ori într-o poziție dominată, condițiile pe care acesta le impune unei persoane in vederea angajării fiind asemănătoare unui contract de adeziune, astfel încât sigura metodă de supunere față de regulile aferente Codului Muncii o reprezintă sancționarea de către organele statului, motiv pentru care consideră sancțiunea ca fiind una adecvată. Susținerile petentei conform cărora însăși existența persoanei juridice ar fi amenițată de cuantumul sancțiunii aplicate nu sunt confirmate de probele din dosar, fiind deci simple afirmații fără nici un substrat faptic. De asemenea nu este de neglijat faptul că, în condițiile realității sociale de azi, munca ,,la negru” a căpătat o amploare îngrijorătoare, astfel încât instanța a considerat ca funcția preventivă a sancțiunii contravenționale are un rol primordial în acest caz.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 11.12.2013
În motivarea recursului apreciază recurenta asupra caracterului nelegal și netemeinic al sentinței recurate motivat de următoarele considerente:
În raport de jurisprudența CEDO, acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței revine în primul rând organului constatator și nu petentului., care în speță a făcut dovada celor susținute, martorii audiați confirmând situația indicată în susținere, instanța apreciind în mod eronat această probă.
În subidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul, legal citat și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare solicitând respingerea acestuia, apreciind că în speță condițiile răspunderii contravenționale sunt îndeplinite.
Procedând la judecata recursului prin prisma disp. art. 304 ind.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/30.08.2012, petenta S.C. D. - P. S.R.L. a fost sancționată contravențional de către intimatul I. T. DE MUNCĂ C. cu amendă în cuantum de 40.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modif. în sarcina sa reținându-se că, în calitate de angajator, a primit la muncă pe numiții L. C. G., S. G., M. R. și M. F., fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă, încălcându-se prev. art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
Relativ la criticile aduse de recurenta intimată se observă că acestea fac trimitere la aprecierea în mod eronat a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale dar si a criteriilor privind individualizarea sancțiunii.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se constata din analiza materialului probator administrat in cauza faptul ca în mod judicios prima instanța a apreciat asupra probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
După cum a reținut și prima instanță procesul verbal de contraventie intocmit de un agent constatator aflat in indeplinirea atributiilor de serviciu, se bucura de o prezumtie de adevar,însa aceasta prezumtie nu este absoluta, ci relativa si poate fi combatuta prin probe pertinente, concludente si utile in cauza.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel cum rezultă din fișele de identificare atașate la filele 29 -32 numiții L. C., M. R., M. F. au declarat faptul că sunt în probe și nu au semnat contract de muncă. Numitul S. E. declară în fișa de identificare atașată la fila 30 faptul că desfășoară activitate din data de 27.08.2012, în baza unui contract de muncă.
După cum rezultă însă din extrasul privind evidența salariaților atașat la filele 33-34, datat 29.08.2012, persoanele în discuție nu figurează ca având încheiate contracte de muncă cu petenta.
Potrivit art.260 alin.1 lit.e din Codul Muncii - “constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte (…) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”
Astfel, se constată că in speta nu este incident principiul menționat,neimpunându-se ca instanța de recurs să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca recurenta a primit la munca persoanele în discuție fără a fi încheiat contracte individuale de muncă.
Se apreciază că în mod corect prima instanță a procedat la aprecierii declarațiilor martorilor audiați, față de calitatea de angajat al petentei, dar și în condițiile în care aceasta relevă aspecte contradictorii față de înscrisurile atașate la dosar, relativ la activitatea desfășurată, data încheierii contractului individual de muncă și modalitatea de efectuare a controlului.
Se are in considerare, de asemenea, că in raport de prevederile art.29 alin.1 si 31 alin.1 C.muncii, angajatorul are obligația de a încheia un contract individual de muncă cu viitorul angajat și pe durata perioadei de probă (în care se afirmă că erau persoanele în discuție la momentul controlului), anterior începerii raporturilor de muncă,indiferent de perioada vizată pentru încheierea contractului.
Se retine de asemenea că recurenta, in raport de prevederile HG 500/2011 avea obligația ca la angajarea fiecărui salariat să efectueze înregistrarea specifică în registru deținut cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză si de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, obligațiile recurentei, rezultate din primirea la muncă a persoanelor nominalizate nefiind îndeplinită la momentul de referință.
În referire la criteriile privind individualizarea sancțiunii contravenționale Tribunalul reține că prima instanță a apreciat în mod corect asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art.5 al.5, respectiv art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite prin raportare la normele legale incidente, circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, dar și aptitudinea sancțiunii dispuse de a asigura responsabilizarea pe viitor a agentului economic supus controlului.
Astfel, nu se poate retine un grad redus de pericol social pentru o contravenție ce are o sancțiune cuprinsa intre 10.000 lei si 20.000 lei, pentru fiecare persoana identificată. Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala-OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmareste in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a constiintei acesteia fata de fapta savarsita si urmarile produse, aspecte care nu pot fi indeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.
Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect prima instanță a reținut temeinicia actului sancționator și a procedat la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale, considerente față de care, în temeiul art. 312 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurent ., cu sediul în C. ., birou 10 la av. I. Ghiulfer Aisun, în contradictoriu cu intimat I. T. DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție A_//30.08.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2014.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR:
I. L. O. D. D. R. C. C. N.
GREFIER:
D. V. S.
Jud.fond B.A. D.
Red.decizie jud.C.N./2 ex/21.03.3014
| ← Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 68/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
