Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 19/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 4910/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.03.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – E. C.
JUDECĂTOR –A. B. S.
JUDECĂTOR –M. C.
GREFIER –A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, formulat de recurentul petent C. S. I., cu domiciliul în Techirghiol, ..18, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/22.08.213 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , intimat fiind I.P.J C., cu sediul în C., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul C. S. I., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul IPJ C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 11.02.2013, exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat și implicit revocarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În fapt, petentul reclamă că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu sunt adevărate invocând prezumția de nevinovăție, art. 6 din Convenția pentru Drepturile Omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, petentul și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art. 5 alin.5, art. 7 alin.2 și 3 și art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
La data de 21.03.2013 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică atașând la dosar mai multe înscrisuri doveditoare, după cum urmează: raport al agentului constatator, transcrierea mecanică a procesului verbal contestat, fotografiile surprinse de aparatul radar cu ocazia presupusei contravenții, adresă a Biroului Român de Metrologie Legală, atestat al agentului constatator, buletin de verificare metrologică, certificat de aprobare model .
În cauză au fost administrate probele: înscrisuri; declarație de martor.
Prin sentința civilă nr._/22.08.213Judecătoria M. respins plângerea contravențională formulată ca nefondată, reținând următoarele:
„ La data de 11.02.2013, numitul C. S. I. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contestat, întrucât ar fi depășit limita legală de viteză permisă in timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Agigea. Totodată s-a reținut în sarcina sa faptul că ar fi efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism într-un loc nepermis și că nu ar fi purtat centura de siguranță.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu, și pe cale de consecință constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform procesul verbal CP, nr._ din data de 11.02.2013 petentul a fost sancționat pentru depășirea vitezei legale faptă prevăzută de art. 121 alin1. din Ra OUG 195/2002, pentru efectuarea manevrei de depășire a unui alt autovehicul încălcând astfel linia dublă continuă ce despărțea sensurile de mers faptă prev. de art. 120 alin.1 lit. i din Ra OUG 195/2002 și pentru că nu purta centură de siguranță în timpul efectuării deplasării faptă prev. de art. 36 alin.1 din OUG 195/2002.
Astfel instanța constată că, referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementare în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României, cauză în care statul a fost condamnat pentru nerespectarea principiului prezumiei de nevinovăție)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficează de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 11.03.2013, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeincia celor sancționate.
Totodată prin imaginile fotografice depusă la dosar deși neclare se observă cum un autoturism marca Renault in al cărui nr. de înmatriculare nu poate fi descifrat circulă în ziua de 11.02.2013 in jurul orei 1642 având viteza de 87 km/h. Din procesul verbal încheiat și semnat de petent rezultă că acesta a fost sancționat contravențional in aceeași zi la ora 1644, astfel chiar dacă numărul de înmatriculare din imaginea fotografică nu se distinge instanța constată că, având in vedere perioada scurtă dintre momentul înregistrării radar și cel al sancționării petentului este foarte scurt astfel incat este indubitatbil faptul că masina surprinsă în imaginile fotografie este cea a petentului.
Totodată fiind audiat martorul D. L. D. a susținut cele reținute în procesul verbal, respectiv faptul că în anul 2013, în timp ce se deplsa pe ruta Agigea Techirghiol, a fost depășit cu încălcarea liniei continue ce despărțea sensurile de mers, de un autoturism a cărei culoare nu o poate preciza, arătând totodată faptul că acesta circula cu viteză . limita legală întrucât el rula cu 50 de km/h deoarece anterior a fost sancționat contravențional de un echipaj de poliție ce se staționa pe acea porțiune de drum.
În ceea ce privește sancționarea pentru neportul centurii de siguranță, instanța reține că și aceasta a fost constatată în mod direct de agentul constatator, în plus intimatul a recunoscut săvârșirea aceste contravenții prin mențiunea din procesul verbal.
Pentru aceste motive, instanța consideră că organul constatator a răsturnat sarcina probei, astfel încât petentul trebuie să facă dovada contrarie situației de fapt reținute în procesul verbal, motiv pentru care instanța va analiza dacă numitul C. S. a îndeplinit obligația ce îl incumbă.
Având în vedere jurisprudența CEDO, respectiv hotărârea A. contra României, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul a fost greșit înțeleasă de acesta în sensul în care, răsturnarea sarcinei probei în dreptul organului constatator, nu înseamnă că este suficient ca cel sancționat să conteste legalitatea sau temeinicia unui proces verbal pentru ca acțiunea să îi fie admisă, ci acesta trebuie să propună probe prin care să conteste în mod pertinent situația de fapt reținută instanța având obligația de a-i asigura în mod real mijloacele procesuale pentru a face acest lucru.
Astfel petentului i-au fost încuviințate probele cerute iar instanța din oficiu a procedat la citarea martorului asistent dispunând emiterea unui mandat de aducere și procedând la audierea acestuia. Având in vedere jurisprudența Curții Europene, cum a fost stabilită prin hotărârea N. G. c. României, prezumția de nevinovăție a petentului nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru aș demonstra nevinovăția, iar instanța a oferit petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil acesta insă mulțumindu-se să depună pe tot parcursul înscrisuri prin care solicita comunicare copiilor depuse de intimat deși conform întâmpinării acestea au fost depuse in dublu exemplar care nu se mai află la dosarul cauzei. În același timp petentul putea lua la cunoștiință de întâmpinare din actele dosarului în măsura în care nu a solicitat în nici un moment judecare în lipsă. Totodată instanța constată că și cu ocazia depunerii cererii de reexaminare (f.42) petentul a afirmat că nu ia fost comunicat procesul verbal de sancționare a contravenției, lucru ce s–a dovedit ulterior a fi fals, această procedură a fost îndeplinită cu ocazia întocmirii acestuia prin semnarea actului chiar de către petent. În concluzie instanța reține că, conform dovezilor cerere petentului de comunicare a actelor este neîntemeiată, având drept singur scop tergiversarea judecății și prelungirea în mod artificial a duratei procesului din cauza exclusivă a reclamantului, iar în lumina prevederilor art. 96 alin 1 din OUG 195/2002 care stabilește că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege, interpretează pasivitatea petentului ca o renunțare tacită și neechivocă la garanțiile oferite de legislație, numitul C. S. I. asumându-și riscul ca plângerea lui să fie respinsă.
Totodată una din garanțiile CEDO o reprezintă proporționalitatea dintre fapta comisă și sancțiunea aplicată, respectiv cea de sancționare cu amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conducere, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. Astfel instanța reține că petentul este nu este șofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce se răsfrânge asupra confortului său, acesta nedesfășurând o activitate lucrativă care să fie în interdependență cu dreptul de a conduce, astfel încât, având în vedere gradul de culpabilitate al reclamantului, a consecințelor ce se puteau produce și a periculozității faptei, instanța consideră că sancțiunea aplicării amenzii contravenționale cât și suspendarea dreptului de conducere sunt necesare în vederea disciplinării rutiere a petentului pentru înlăturarea stării de pericol pe care numitul C. S. o reprezintă față ceilalți participanți la trafic cât și față de pietoni.
Astfel instanța observă că petentul nu a putut demonstra prin probe pertinete concludente și utilă o altă stare de fapt decît cea reținută prin procesul verbal de constatre a contravenției, iar pentru aceste motive va resplânge plângerea drep neîntemeiată și va menține procesul verbal drept legal și temeinic.”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs petentul C. S. I., solicitând modificarea hotărârii recurate și admiterea plângerii formulate. Motivează recursul formulat arătând că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și principiul egalității armelor întrucât nu i-a comunicat înscrisurile depuse în apărare de către intimat. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunilor aplicate cu aceea a avertismentului.
Față de recursul formulat intimatul-organ constatator nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost produse înscrisuri noi în fața instanței de recurs . Din dispoziția instanței de recurs i-au fost comunicate recurentului înscrisurile depuse în fața instanței de fond de către intimat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent dar și sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă instanța de recurs constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare ,acesta presupune ca instanța să nu se pronunțe decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel, după ce părțile își vot fi cunoscut motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea, și fără a–și întemeia hotărârea pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
Se constată însă că înscrisurile pe care se întemeiază hotărârea instanței de fond au fost depuse la dosarul cauzei la cererea chiar a petentului, în condițiile 167 Cod procedură civilă, astfel că nu se poate reține că instanța de fond s-a pronunțat în baza unor probe care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
În ceea ce privește necomunicarea acestor înscrisuri către petent, instanța de recurs a dispus comunicarea acestora către recurentul-petent care ulterior comunicării și-a completat motivele de recurs cu motive de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal de contravenție, astfel că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței recurate.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, se rețin următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat recurentul-petent a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă totală de 750 lei întrucât a circulat cu viteza de 88 km/h în localitatea Agigea, în zonă în care viteza era limitată la 70 km/h, a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism într-un loc nepermis și nu ar fi purtat centura de siguranță. Totodată, s-a luat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.
În ceea ce privește netemeinicia reținerii permisului de conducere, Tribunalul reține că aceasta este o măsură tehnico-administrativă luată în vederea aplicării sancțiunii complementare a dreptului de a conduce, pe verso-ul procesului-verbal de contravenție fiind precizat termenul în care contravenientul trebuie să se prezinte la organul de poliție în vederea aplicării concrete a sancțiunii complementare, astfel că nu se poate reține împrejurarea că acesta nu va cunoaște perioada pentru acre dreptul de a conduce va fi suspendat .
În ceea ce privește încălcarea prezumției de nevinovăție, se reține că procesul verbal de contravenție, ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului.
Referitor la sarcina probei, sunt aplicabile principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, în raport cu cea din cauza A. vs. România, dar și specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo, așa cum nepertinent susține petentul.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Or, din transpunerea pe hârtie a înregistrării efectuate de către aparatul radar, coroborată și cu declarația martorului audiat în fața instanței de fond precum și obiecțiunile formulate la momentul întocmirii procesului-verbului de contravenție, rezultă săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina recurentului-petent . În ceea ce privește consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului, acestea sunt consemnate în procesul-verbal de contravenție, recurentul-petent arătând la momentul săvârșirii contravenției „ Nu am depășit peste linia continuă, viteza nu știu dacă aceasta este, despre centura nu am obiecțiuni” .
D. pentru care instanța de recurs în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul petent C. S. I., cu domiciliul în Techirghiol, ..18, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/22.08.213 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , intimat fiind I.P.J C., cu sediul în C., județul C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2014
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
E. C. A. B. S. M. C.
GREFIER,
A. G.
Tehnored. S.A.B. / 2 ex./08.04.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 202/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 583/2014.... → |
|---|
