Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1135/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 25657/212/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1135
Ședința publică din data de 02.12.2014
Completul de judecată constituit din
Președinte: A. L. N.
Judecător: C. N.
Grefier: A. G.
Pe rol soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelantul P. M. C., cu sediul în C., . îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5792/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind I. A., cu domiciliul în C., ., jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, s-a solicitat instanței, în baza art. 9 alin. 3 din O.G nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, înlocuirea sancțiunii amenzilor aplicate intimatului I. A. prin procesele-verbale . nr._/26.07.2012 și . nr._/13.07.2012, cu prestarea unei activități în folosul comunității .
Au fost înaintate odată cu cererea și procesele verbale de aplicare a sancțiunilor, adresa C. Registrul Agricol nr. 4534/08.04.2013, procesul verbal din 02.07.2013 întocmit de C. Impozite, Taxe și alte Venituri ale Orașului N. V. și alte înscrisuri din care rezultă imposibilitatea executării silite.
În drept au fost invocate disp. art. 9 al. 3 din OG 2/2001.
Petentul a administrat proba cu înscrisuri.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă 5792/26.05.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii sesizării și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță faptul că prin procesele – verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.07.2012 și . nr._/13.07.2012, anexate cererii, intimatul I. A. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum total de 540 RON, sancțiuni care nu au fost executate nici până în prezent de către contravenient.
Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
De asemenea, art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, stipulează: ”(1)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Din analiza textelor legale menționate raportate la dispozițiile Legii 82/1999, OUG 108/2003 OG.55/2002 aprobata prin Legea 641/2002 instanța a analizat in prealabil daca sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii respectiv: contravenientul sa fie persoana fizica, sa fi trecut 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii, amenda sa nu fi fost achitata (total sau parțial), sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității trebuie sa fie prevăzută întotdeauna alternativ cu sancțiunea amenzii contravenționale, sa existe consimțământul contravenientului, sa se facă dovada faptului ca contravenientul nu poate fi executat silit.
Cu privire la ultima condiție, anume aceea a consimțământului expres al contravenientului a apreciat ca fata de Decizia nr. 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale si aceasta condiție este îndeplinită.
În cauză, apreciază instanța se face dovada că nu există posibilitatea executării silite a intimatului, potrivit adresa C. Registrul Agricol nr. 4534/08.04.2013, procesul verbal din 02.07.2013 întocmit de C. Impozite, Taxe și alte Venituri ale Orașului N. V. și alte înscrisuri prin care se atestă starea de insolvabilitate a intimatului, conform dispozițiilor art. 176 din O.G. nr. 92/2003, motiv pentru care a constatat că nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a acestuia. De asemenea, sancțiunile sunt definitive, procesele verbale nefiind atacate.
Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestora și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia, față de dispozițiile normative citate, instanța a dispus admită cererii.
La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanța a avut în vedere salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.
În ceea ce privește solicitarea petentului P. M. C. de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, instanța a apreciat asupra caracterului neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cheltuielile de judecata reprezintă, o suma de bani in care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a efectuat in cadrul litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți.
Art.451 alin.2 din Noul C.proc.civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că onorariul avocatului „ este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei”
Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În concluzie, instanța investită cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, ar trebui să hotărască dacă acestea urmează a fi recuperate sau nu și, de asemenea, în ce proporție, în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În speță instanța a constatat că pe calea prezentei acțiuni s-a solicitat instanței înlocuirea unei amenzi contravenționale în cuantum total de 540 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, reclamantul beneficiind de serviciile unui apărător calificat, pentru care a fost achitat un onorariu de avocat de 560 lei, astfel că este mai mult decât evidentă disproporția vădită de valoare.
Pe de altă parte instanța a reținut că potrivit art.453 (1) NCPC „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”
Culpa procesuala presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigura prezumția ca nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art.453 C.pr.civ., „partea care cade în pretenții” poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.
Stabilind ca temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuala culpabilă a părții care a căzut în pretenții, instanța a apreciat că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoita sa le realizeze.
Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordata părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Potrivit adresei emise de C. Registru Agricol nr.4534/08.04.2013 și conform procesului verbal din 02.07.2013 întocmit de C. Impozite, taxe și alte venituri ale orașului N. V., a reținut instanța, intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile în proprietate, nu realizează venituri din șomaj, pensii sau salarii, în urma cercetărilor efectuate a rezultat că debitorul se încadrează în dispozițiile art.176 din OG 92/2003 și este insolvabil întrucât nu deține bunuri sau venituri urmăribile.
Constatând că intimatului nu-i poate fi imputată nicio culpă sub acest aspect, starea de insolvabilitate a acestuia neputându-i fi imputată acestuia, instanța a constatat că intimatului nu i se poate reține nicio culpă în sensul art.453 NCPC, culpă care să fi determinat declanșarea prezentului litigiu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 04.09.2014.
În motivarea apelului arată apelantul că înțelege să critice hotărârea primei instanțe în raport cu soluția dispusă asupra capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, apreciind că suma reprezentând onorariu de avocat este una modică raportat la munca depusă de avocat, iar culpa intimatului urmează a fi apreciată nu din perspectiva stării de insolvabilitate, ci prin raportare la însăși săvârșirea faptei contravenționale care a avut ca urmare aplicarea unei amenzi, imposibil de executat silit.
Intimatul, legal citat nu a precizat poziția procesuală asupra apelului.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 c.proc.civ, instanța reține următoarele :
Prin Sentința civilă 5792/26.05.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii sesizării și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată.
Relativ la criticile aduse de apelant se observă că acestea fac trimitere la aprecierea în mod eronat de către prima instanță a caracterului nefondat al cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată prin prisma disp. art. 453 c.proc.civ și soluția dispusă asupra fondului.
Analizând cererea în discuție privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător, prin prisma ansamblului probator existent la dosar și a dispozițiilor art. 453 c.proc civ, potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, Tribunalul o apreciază ca întemeiată.
Principiul care rezultă din aceste dispoziții, la baza cărora stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile efectuate cu procesul, în toate fazele sale, cu condiția ca partea ce le solicită să fi obținut câștig de cauză.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Presupunând finalizarea unui proces, cheltuielile de judecată apar pe de o parte ca fiind prejudiciul material suferit de partea care a câștigat procesul, iar pe de altă parte, ca fiind despăgubirile acordate, sumele încuviințate de instanță a fi returnate părții care a câștigat procesul. Față de cele reținute, natura juridică a cheltuielilor de judecată apare ca fiind una bivalentă, cheltuielile de judecată reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală și totodată despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți.
Cu ocazia soluționării cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța este chemată să aprecieze asupra caracterului justificat al acestora, funcție de criteriile stabilite de disp. art. 451 c.proc.civ .
Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.), se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.
Se reține în speță că asupra caracterului necesar al efectuării cheltuielilor aferente cererii, a apreciat instituția publică, iar aceste cheltuieli au fost în mod real efectuate, după cum atestă documentele justificative atașate la dosar. În referire la cuantumul onorariului de apărător, instanța apreciază în raport de volumul și complexitatea activității desfășurate în cauză asupra incidenței art. 451 al.2 c.proc.civ
Se reține astfel caracterul fondat al criticilor formulate de apelant prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, instanța de control judiciar constatând că în mod eronat prima instanța a apreciat asupra temeiniciei cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, prin prisma poziției juridice a părților în proces determinată de raportul dintre obiectul acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Față de aceste considerente în temeiul art. 480 al.2 c.pr.civ., Tribunalul va admite apelul dedus judecății, cu consecința modificării în parte a sentinței apelate, urmând a reține în sarcina intimatului obligația de plată a cheltuielilor de judecată aferente soluționării cauzei.
În temeiul disp. art. 453 c.proc.civ, se va reține în sarcina intimatului obligația de plată a cheltuielilor de judecată aferente fazei de apel constând în onorariu apărător, apreciind asupra cuantumului acestuia în raport de volumul și complexitatea activității desfășurate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admit apelul promovat de apelantul P. M. C., cu sediul în C., . îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5792/26.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimat fiind I. A., cu domiciliul în C., ., jud. C..
Schimbă în parte sentința apelată.
Obligă intimatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată la fond.
Obligă intimatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond. A. I. Grejdanu
Red.decizie jud. C. N./05.01.2015/2.ex/.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 484/2014.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 390/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
