Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 626/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 626/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 7758/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 626
Ședința publică de la 24 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelanta A. R., domiciliat în Eforie Sud, ., județ C., în contradictoriu cu intimatul I. C. SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 899/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților..
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu apelantul prin restituirea citației cu mențiunea “destinatar mutat”.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța apreciază că procedura de citare cu apelantul este legal îndeplinită față de disp. art. 172 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.899/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în ds._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul A. R. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/4.03.2013 întocmit de agentul constatator din cadrul I. C. - Serviciu Poliție Rutieră.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și stabilire a contravenției . nr._/04.03.2013 încheiat de intimata ca urmare a controlului efectuat, petentul a fost depistat în localitatea C. la ora 05.43 conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare CT_ cu viteza de 102 km/h fiind sancționat cu amendă și cu reținerea permisului de conducere, astfel cum se menționează în procesul-verbal de constatare a contravenției depus la dosar (f. 14).
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție instanța constată că aceasta cuprinde toate mentiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 neexistând nici un motiv de nulitate absolută care să poată fi constatat și din oficiu.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că cel care aplică sancțiunea trebuie să constate în mod nemijlocit contravenția( în cazul de față procesul verbal de contravenție nefiind întocmit de agentul constatator operator radar) instanța reține că potrivit disp. art. 15 din OG 2/2001 cel care întocmește procesul-verbal de contravenție trebuie să aibă calitatea de agent constatator. Astfel, așa cum reiese din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, cel care l-a întocmit avea calitatea de agent constatator iar faptul că nu a perceput cu propriile simțuri săvârșirea contravenției nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție, ci doar răstoarnă sarcina probei, procesul verbal de contravenție nemai beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie (cauza CEDO, A. contra României).
Referitor la obiectul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit art. 102 alin. 2 lit e, din OUG 195/2002, constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Conform paragrafului 3.5.1 al Normei de metrologie legală NML 021-05, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- faptul că a fost efectuată autotestarea (conform paragrafului 3.2.6.), dacă aparatul poate să treacă în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța constată ca la dosar a fost depus buletinul de verificare metrologică (f53), 1 fotografie radar, reprezentând imaginea autovehicului, cu nr. de înmatriculare CT_, data și ora la care a fost efectuată măsurarea – 03.03.2013, ora 05.43, valoarea vitezei măsurate - 102 km/h.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că a fost probată viteza învederată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Conform paragrafului 3.1.1, lit. c, din Norma de metrologie legală NML 021-05, pentru masurarea vitezei, in conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza in regim de deplasare, eroarea maxima tolerata este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h. Petentul a invocat această eroare, arătând că, dacă ar fi aplicată, viteza rezultată care nu ar fi atras măsura reținerii permisului de conducere. Instanța nu poate reține această apărare din mai multe motive.
În primul rând, această prevedere este inclusă la capitolul „Cerințe metrologice și tehnice”, subcapitolul „cerințe metrologice”, pentru ca cinemometrul să funcționeze normal.
Astfel cum se arată la art. 3.1.2, valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile tolerate, specificate la pct. 3.1.1, respectând și cerințele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte.
Rezultă că un cinemometru care funcționează normal, înregistrează o viteză, care se încadrează în erorile tolerate. Prin urmare, avem de-a face cu o cerință aplicabilă a priori, pentru ca cinemometrul să poată fi introdus pe piață, pus în funcțiune sau utilizat în măsurările de interes public, astfel cum se prevede și la art. 1.2 din NML 021-05. În consecință, un cinemometru care ar avea erori peste limitele prevăzute, nu ar fi funcționabil. Aceste prevederi nu trebuie așadar interpretate ca fiind imperative, în sensul aplicării erorii tolerate, după înregistrarea vitezei, în favoarea petentului. Aceasta pentru că, pe de o parte, ar însemna de fapt aplicarea dublă a erorii (aparatul în sine, măsoară viteza, încadrându-se în erorile tolerate) iar pe de altă parte, ar însemna ca o viteză de 100-104 km/h în localitate să nu atragă niciodată reținerea permisului, printr-o simplă interpretare, profund eronată de altfel, a normei de metrologie legală.
Mergând pe raționamentul petentului, ar însemna că instanța ar putea aplica „eroarea tolerată” nu doar minus, ci și plus. Aceasta pentru că nu ne aflăm pe tărâmul dreptului penal, unde funcționează prezumția de nevinovăție. Astfel cum s-a statuat de către Curtea Europeană în cauzele A. contra României și N. contra României, contravenționalul poate fi asimilat penalului doar în acele cazuri când sancțiunea aplicată sau aplicabilă are o gravitate sporită (în cauza A., era încă în vigoare pedeapsa închisorii contravenționale). În cazul de față o amendă de 675 de lei și reținerea permisului de conducere nu ne trimite pe tărâmul penalului, cu ale sale garanții specifice.
Prin urmare, nimic nu ar opri instanța să rețină „eroarea” în defavoarea petentului. Și în acest caz s-ar crea situații absurde, cum ar fi, spre exemplu, reținerea permisului pentru circularea cu viteza de 96 km/h (cu aplicarea erorii de 4 km/h, prevăzută pentru vitezele de până la 100 km/h). Pentru toate aceste motive, instanța nu poate reține apărarea petentului cu privire la „eroarea tolerată”.
Având în vedere dispozițiile legale evocate și situația de fapt reținută, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada realității celor reținute în sarcina contravenientului rezultând fără dubiu că, la data și ora mentionate, a circulat cu viteza de 102 km./h în localitatea C. și astfel va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, petentul a declarat apel.
Prin cererea de apel nu au fost expuse criticile pe care petentul înțelege să le aducă hotărârii instanței de fond.
Intimatul-organ constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând hotărârea apelată, cu luarea în considerare a disp. art.479 c.pr.civ., instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și stabilire a contravenției . nr._/04.03.2013 încheiat de agentul de poliție rutieră din cadrul I. C., A. R., conducător al autoturismului VW Passat cu nr. de înmatriculare CT_ a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea permisului de conducere, fiind depistat în trafic, în localitatea C. la ora 05.43, cu viteza de 102 km/h.
Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, petentul a contestat legalitate și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Prin hotărârea supusă controlului judiciar, a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată.
Controlul judiciar relevă că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corolar al unei corecte interpretări a situației faptice, astfel cum aceasta a fost susținută probator cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimatul organ constatator.
Se constată că nu există motive care să conducă la reformarea hotărârii supuse controlului judiciar și nici la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina apelantului petent întrunind elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunile au fost aplicate cu respectarea principiului legalității.
Controlul judiciar relevă că în mod judicios, instanța de fond a cenzurat susținerea petentului potrivit cu care agentul de poliție rutieră trebuie să ia în calcul marja de eroare a dispozitivului radar.
Potrivit prevederilor art.3.1.1. lit.b din Norma de metrologie legală NML 021-05/23.11.2005, aprobată prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, pentru măsurarea vitezelor în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de +/-3% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, iar potrivit dispozițiilor aceluiași articol, consacrate la lit.”c”, eroarea este tot de +/- 3% din viteza convențional adevărată pentru cinemometrele aflate în regim staționar, dar care pot funcționa atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
La Norma de metrologie legală NML 021-05”Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor(cinemometre)” – aprobată prin Ordinul 301/2005 au fost aduse completări ulterioare, aprobate prin Ordinul nr. 153/2007 al directorului general al BRML.
După cum rezultă și din cuprinsul adresei_/10.12.2009 a BRML- Institutul Național de Metrologie (f.25- dosar fond), după elaborarea modificărilor NML, aprobate prin ordin al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, cinemometrele de control rutier de tip Python II nu pot intra în regim de măsurare fără efectuarea autotestului.
Nu poate fi ignorat conținutul adresei la care am făcut referire, câtă vreme observațiile emană chiar de la instituția care a elaborat Norma de Metrologie Legală NML 021-05.
De altfel, norma citată prevede la art.4 și cerințele de utilizare a cinemometrelor, cerințe ce nu cuprind și eventuale modalități de corecție a rezultatelor acestora, prin citirea lor diferențiată de către agenții constatatori.
Atâta timp cât măsurătorile sunt efectuate cu ajutorul unui cinemometru verificat metrologic și admis, nu se poate deduce din valoarea înregistrată de acesta o altă valoare, ci numai dacă se invocă defectarea aparatului și, în urma efectuării expertizei se obțin valori în afara marjei de eroare se poate concluziona că aparatul nu a corespuns cerințelor tehnice la momentul constatării contravenției.
În situația de speță, ne aflăm în ipoteza în care în cuprinsul actului constatator agentul de poliție rutieră a identificat aparatul radar cu care s-a realizat înregistrarea, iar la dosarul cauzei, organul constatator a înaintat – cu adresa nr._/18.06.2013 (f.18, ds.fond), inclusiv buletinul de verificare metrologică și certificatul de omologare a aparatului radar .
Nu se poate susține cu temei că trebuie admisă o distincție între toleranța tehnică și toleranța juridică, câtă vreme cerințele referitoare la autotestarea tehnică sunt consacrate juridic prin Ordinul 301/2005 al directorului general al BRML, publicat în Monitorul Oficial nr.1102 bis/7.12.2005, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, nu se poate ignora dubla semnificație a marjei de eroare, pozitivă și negativă (+/-), astfel încât să se rețină automat că viteza de deplasare este mai mică decât cea înregistrată de cinemometrul verificat metrologic și consemnată de agentul de poliție rutieră spre a concluziona automat asupra netemeiniciei procesului verbal.
Viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenției este criteriul în raport cu care se apreciază existența contravenției, conform legii și este evident că legiuitorul a stabilit limitele de viteză admise, dar și gradul de depășire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenții, observând marjele de eroare ale cinemometrelor .
Respectarea de către aceste aparate cinemometru a marjelor de eroare cuprinse în noma mai sus invocată constituie o garanție a corectitudinii valorilor de viteză stabilite și a legalității stabilirii contravenției, și nu invers.
Dacă am accepta marja de eroare, după cum arătat, viteza de deplasare putea fi nu doar mai mică celei înregistrate ci chiar mai mare decât cea reținută în actul sancționator, iar valorificarea principiului principiului „ in dubio pro reo”, pentru a statua în favoarea petentului nu trebuie să conducă la înlăturarea prezumției de temeinicie a procesului verbal legal întocmit, prin care s-a constatat fapta cu mijloace tehnice verificate și omologate metrologic.
Jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg subliniază importanța respectării garanțiilor prevăzute de Convenție și în materie contravențională, prin necesitatea de completare a dispozițiilor legale interne cu principiile statuate de instanța de contencios european.
În raport de cele trei criterii și înțelesul dat lor în jurisprudența Curții (calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii), procedura contravențională – situată în dreptul intern în afara penalului, poate fi asimilată – din perspectiva articolului 6 din Convenție, procedurii penale, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, sub aspectul asigurării garanțiilor fundamentale, printre care figurează și prezumția de nevinovăție și aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
În egală măsură, Curtea acceptă că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, ci obligă statele ca aceasta să nu depășească o limită rezonabilă și să asigure respectarea drepturilor apărării, sub toate aspectele.
Prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate asimilată procesului verbal de contravenție, privit ca act administrativ, neconsacrată legislativ, dar recunoscută de doctrina de specialitate și practica jurisprudențială și analizată de instanța europeană în cauzele contra României ca „o prezumție prevăzută de lege”, în accepțiunea pe care Curtea îl dă acestui concept, nu este de natură să înfrângă garanțiile consacrate prin art.6 din Convenție.
În hotărârea „A. c.României”, Curtea a calificat fapta contravențională ca fiind acuzație în materie penală, unul din criteriile de bază avute în vedere fiind gravitatea sancțiunii, amenda fiind prevăzută alternativ cu închisoarea contravențională.
În cauza C. N. contra României, Plângerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, reținând lipsa prevederii în legea națională a închisorii contravenționale. S-a arătat expres în considerentele hotărârii că, atâta timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile cauzei, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudența constantă a Curții, trebuie reținut că celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și, implicit, incidența principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele două prezumții (legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În condițiile în care întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal, se va da curs constatărilor agentului de poliție rutieră, autorizat să folosească instalațiile de supraveghere video și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, după cum rezultă din atestatul de operator radar.
Or, față de cele expuse, se constată că agentul de poliție rutieră nu era obligat prin efectul garanțiilor art.6 din CEDO să aplice în sens negativ marja de eroare invocată, concluzii față de care conchidem că procesul verbal a fost legal întocmit, astfel că nu se impunea reîncadrarea juridică a faptei, respectiv a sancțiunilor aplicate.
Față de cele ce preced, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul - promovat de apelanta A. R., domiciliat în Eforie Sud, ., județ C., în contradictoriu cu intimatul I. C. SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 899/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Menține sentința civilă nr. 899/29.01.2014 pronunțată de Judecătoria C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2014.
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
GREFIER,
A. N.
Jud.fond. B. C.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./2.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 167/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 611/2014.... → |
|---|
