Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1303/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1303/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 2773/254/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1303
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, formulat de apelantul petent P. G. B., cu domiciliul în C., ., .. B, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., cu sediul în C., jud. C., intervenient fiind M. C., cu domiciliul în com. 2 Mai, .. 394, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 845/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat în substituire Geagiu S., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, iar pentru intervenient se prezintă avocat C. E., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură apelantul a depus dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și împuternicire avocațială, iar intervenientul a depus întâmpinare ce a fost comunicată apelantului și intimatului, după care;
Reprezentantul apelantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse cu motivele de apel.
Reprezentantul intervenientului arată că nu solicită încuviințarea unor probe noi în apel.
În temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 NCPC instanța încuviințează pentru apelant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului arată că în prezenta cauză s-au făcut eforturi pentru a se da credibilitate constatărilor din procesul verbal, dat fiind faptul că această coliziune, care ulterior a fost sancționată pentru încălcarea regulilor de circulație, constatându-se că este o contravenție, a avut loc la data de 23.07.2013, fiind consemnată de asemenea și existența a doi martori ce au confirmat cele întâmplate în această modalitate. De asemenea arată că agenții, sesizând faptul că există niște neconcordanțe, după întocmirea procesului verbal, la data de 8 august, procedează la audierea unuia dintre martorii indicați în procesul verbal, respectiv U. G., care face considerații suspecte, dat fiind faptul că în momentul în care s-a întâmplat această coliziune nu și-a luat notițe, însă știe exact numerele de mașini, și alte elemente care se pare că i-au fost amintite. În plus, reprezentantul apelantului arată că la data de 10 octombrie se întocmește un raport prin care agentul constatator, care în procesul verbal fusese foarte succint apoi a motivat constatările făcute, încheie un amplu înscris ce are legătură cu legalitatea și obiectivitatea constatărilor. Reprezentantul apelantului învederează faptul că se spune că se deplasa către M. și că la un moment dat, din cauza vitezei, și încercând să îl evite pe cel pe care tocmai îl lovise, ar fi ajuns în șanț, fiind făcute și fotografii, care însă nu se știe când au fost făcute. În susținere arată că nici în procesul verbal de contravenție nu apare mențiunea că s-au făcut fotografii, martorul asistent audiat la data de 8 august nemenționând că s-au făcut fotografii, și în plus, în fotografii nu apare nici un șanț.
Reprezentantul apelantului învederează faptul că agentul constatator menționează faptul că încercând să evite celălalt autoturism, a dărâmat indicatorul rutier ce arăta . Mai, cu toate că acea coliziune avusese loc. În acest sens arată că într-o fotografie apare stâlpul, în fața autoturismului ce fusese deja avariat, iar stâlpul este intact. Mai mult, arată că așa-zisul indicator de intrare în localitate este în planșa foto întins pe iarbă, însă nu este indicatorul de intrare în localitate, ci cel de limitare a vitezei la 50 km/h. Cu privire la fotografiile depuse la dosar, arată că acestea sunt importante, cu toate că nu se știe când au fost făcute acestea, deoarece martorii pretind că stăteau în fața casei unuia dintre ei, însă acestea arată în perspectivă locul producerii accidentului, dar nu există vreo casă în fața căreia să stea cineva și de la acea distanță să poată să perceapă cele întâmplate, respectiv că intervenientul a semnalizat că virează sau că a fost acroșat autoturismul. Reprezentantul apelantului arată că în aceste condiții a fost formulată o plângere penală ce a fost clasată, lucru fără importanță, deoarece a intervenit modificarea legii penale și vătămarea corporală din culpă nu mai îndeplinea la 12-14 zile de îngrijiri medicale condițiile de a se răspunde din punct de vedere penal.
Reprezentantul apelantului arată că a fost efectuată o expertiză auto ce constată că vinovat de producerea accidentului este intervenientul și că apelantul nu a comis nici un fel de contravenție, că s-a procedat de către intervenient la schimbarea direcției de mers fără a se fi asigurat. Totodată arată că a fost efectuată și o a doua expertiză care, anulând chiar și fotografiile care nu se știe când au fost făcute, subliniază cu atât mai mult faptul că B. nu este vinovat. În acest sens arată că nu există dovezi din care să rezulte că apelantul a acționat în această modalitate contravențională forțând o depășire în condițiile în care cineva tocmai semnalizase că ar face dreapta sau stânga. În susținere mai arată că drumul este cel fotografiat în planșele depuse la dosar, însă nu din perspectiva așa-zisei curbe pentru a intra pe un alt drum, dar care nu apare ca fiind un drum de localitate. În aceste condiții arată că în prezenta cauză a fost formulată întâmpinare din partea organismului din care face parte agentul constatator, iar această întâmpinare are relevanță deoarece a fost formulată la data de 23.10.2013, respectiv la 10 zile după ce agentul constatator făcuse raportul, însă nu se menționează de ce acest raport a fost întocmit atât de târziu și cine a ordonat acest raport. În împrejurările învederate, reprezentantul apelantului arată că se ajunge la situația în care un proces verbal este completat în mai multe faze, cu niște chestiuni necontrolabile, și că au valoare de înscrisuri rapoartele de expertiză efectuate de specialiști în domeniu ce au avut la dispoziție un întreg material probatoriu, dat fiind faptul că P. a avut întregul dosar, și din care rezultă clar că nu s-au respectat de către intervenient obligația minimă de a semnaliza o eventuală schimbare a direcției de mers.
Reprezentantul apelantului solicită ca în condițiile expuse că instanța de fond s-a pronunțat că s-ar fi încheiat procesul verbal în condiții de legalitate. Totodată învederează faptul că indicatorul rutier costă o anumită sumă de bani, însă nu au fost luate măsuri de recuperare a sumei dat fiind faptul că indicatorul în cauză nu a fost avariat. În susținere mai arată că B. a fost nedreptățit prin maniera prin care s-a instrumentat dosarul ulterior acestei contravenții. Pentru aceste motive reprezentantul apelantului formulează concluzii de admitere a apelului, de desființare a hotărârii și pe fond să se admită plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției și să se înlăture efectele acestor sancțiuni ce au fost aplicate. Totodată arată că se vor solicita cheltuielile pe cale separată.
Reprezentantul intervenientului solicită respingerea apelului ca nefundat sub aspectul tuturor criticilor invocate. În susținerea poziției procesuale arată că prin motivele de apel se menționează împrejurări ce nu au fost aduse la cunoștință instanței de fond, fiind invocate tot felul de situații referitor la fotografii, la raport, aspecte ce nu au fost invocate în judecarea fondului cauzei. Totodată învederează faptul că plângerea contravențională cuprinde cinci fraze sumare, ulterior fiind audiați doi martori pro causa ai petentului și nu a fost administrată o expertiză de specialitate la fond, respectiv rapoartele întocmite de către experții N. și O. P. reprezentând o expertiză extrajudiciară și una întocmită într-un dosar penal ce a fost finalizat printr-o clasare, nefiind stabilită vreo vinovăție a vreuneia dintre părți. În acest sens arată că toată apărarea apelantului se leagă de concluziile rapoartelor de expertiză, dar și de anumite fotografii și de raportul agentului constatator. Reprezentantul intervenientului arată că fotografiile au fost făcute la fața locului, au fost coroborate cu declarațiile celor doi martori oculari ce au relatat exact situația de fapt, respectiv aceea că petentul, conducând un autoturism de lux nou, BMW X5, cu o asigurare ce își producea efectele abia a doua zi după accident, neasigurându-se în . o viteză foarte mare, nu a mai avut timp să îl observe pe intervenient care semnalizase corespunzător și vira la stânga pe o străduță lăturalnică ce intersecta . faptul că la câteva minute după incident, fapt ce se confirmă și din declarațiile martorilor, părinții petentului s-au oferit să plătească despăgubirile intervenientului din prezenta cauză, au mers la secția de poliție, s-au purtat discuții în acest sens, ulterior, având de recuperat daune la autovehicul de 1._, au făcut o notificare intervenientului și au încercat ca acest proces verbal de contravenție să fie anulat.
Cu privire la probele administrate în cauză, reprezentantul intervenientului solicită să se observe că martorii, care au fost audiați și la poliție, și în dosarul penal, și de către instanța de fond, au afirmat același lucru, și anume că petentul circula cu viteză foarte mare, nu s-a asigurat și s-a întâmplat incidentul reținut. În referire la aspectele învederate că ar fi fost neîndreptățit petentul, reprezentantul intervenientului arată că acest lucru nu este adevărat, concluziile expertului N. I. fiind contestate de intervenient în dosarul penal, fiind formulate de către acesta obiecțiuni la data de 13.03, însă dosarul penal a fost clasat, sub acest aspect nefiind soluționată latura penală. Reprezentantul intervenientului învederează faptul că probele coroborate administrate în cauză conduc la concluzia că petentul s-a făcut vinovat de producerea accidentului. Totodată reprezentantul intervenientului învederează faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului petent învederează faptul că în prezenta cauză nu este pusă în discuție tema om bogat – om sărac, ci este important faptul că intervenientul nu a respectat normele de circulație și faptul că în cazul unei viteze mari ar fi fost lovit M., fapte contrazise de datele medicale. Mai arată că în dosarul invocat nu s-a soluționat accidentul de circulație, ci este cercetat dacă este vinovat sau nu de vătămare corporală din culpă.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei M. la data de 30.07.2013 sub numărul de mai sus, petentul B. P. – G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 23.07.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., solicitând anularea procesului-verbal contestat ca netemeinic și nelegal.
În motivare petentul a arătat faptul că se afla în depășirea celuilalt conducător auto, când acesta a efectuat manevra de virare la stângă fără a semnaliza respectiva intenție.
În probațiune, petentul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal contestat, procesul-verbal . nr._, dovada . nr._, dovada . nr._, autorizație de reparații . nr._, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate, contractul de vânzare-cumpărare și fișa de înmatriculare a vehiculului, raport de constatare expertiză tehnică extrajudiciară.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat la judecată, însă a depus întâmpinare prin care a susținut temeinicia și legalitatea procesului-verbal contestat.
Întâmpinării i-au fost anexate raportul agentului constatator, declarațiile martorilor N. S. și U. G. și 14 planșe fotografice.
În temeiul art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța l-a introdus în cauză pe celălalt conducător auto implicat în accident, M. C., în calitate de intervenient forțat.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu planșele foto depuse de către intimat, iar pentru petent și proba testimonială cu trei martori. Din oficiu, instanța a administrat și proba testimonială cu unul dintre martorii oculari audiați de agentul constatator.
Prin sentinta civila nr.845 din 9.05.2014 pronuntata de Judecatoria M. a fost respinsa plangerea contraventionala formulata de petentul B. P.-G..
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„La data de 23.07.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute și sancționate de art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, aflându-se în deplasare cu autoturismul marca BMW model X5 cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39 din direcția Vama V. către M., în localitatea 2 Mai, la intersecția cu . intrat în depășirea autovehiculului marca Opel cu nr. de înmatriculare B 4469 KT, care efectua viraj stânga, având semnalele luminoase în funcțiune.
Pentru aceste motive, contestatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 480 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Petentul a semnat procesul-verbal menționând nu este de acord cu cele consemnate și nu este vinovat.
La aceeași dată a fost întocmit procesul-verbal . nr._, prin care a fost sancționat petentul cu avertisment pentru faptul că a condus autoturismul având polița de asigurare RCA expirată (f. 8).
- Sub aspectul legalității, analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată legalitatea acestuia, întrucât cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
- Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție.
Potrivit art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile „nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau ale pagube materiale”.
Din textul legal redat, rezultă că pentru a se reține în sarcina unui participant la trafic săvârșirea acestei fapte contravenționale trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)Să se fi produs un accident soldat cu avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b)Să nu fi fost respectate regulile privind prioritatea de trecere/ depășirea/trecerea la culoarea roșie a semaforului;
c)Între nerespectarea regulilor și producerea accidentului să existe o legătură de cauzalitate.
a)Prima dintre cele trei condiții nu este contestată de petent, acesta recunoscând faptul că la data de 23.07.2013 s-a produs un accident de circulație soldat cu avarierea celor două vehicule, astfel cum se menționează în procesul-verbal contestat și cum reiese din documentația în baza căreia a fost întocmit acesta și planșele fotografice depuse de intimat (f. 49-56).
b)În privința celei de-a doua condiții, instanța reține că, potrivit art. 45 alin 5 din O.U.G. nr. 195/2002, „depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreaptă”. per a contrario, în cadrul acestei a doua condiții pentru a se reține nerespectarea regulii privind depășirea cuprinse în alineatul redat, teza a II-a, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:
b1) autoturismul depășit să fi semnalizat și să se fi încadratcorespunzătorpărăsirii sensului de mers spre stânga
b2) petentul să fi depășit respectivul autoturism prin partea stângă
b1) Potrivit raportului agentului constatator, la fața locului producerii accidentului au fost identificați cei doi conducători auto (petentul și intervenientul forțat din prezenta cauză) și doi martori oculari, U. G. și N. S. (f. 44).
U. G. a declarat în fața organelor de poliție că intervenientul forțat a semnalizat intenția de virare la stânga cu aproximativ 100 de metri înainte de intersecție. A mai declarat martorul că în momentul în care intervenientul începuse deja efectuarea virajului la stânga autoturismul condus de petent a început manevra de depășire a acestuia prin partea stângă (f. 48).
Această declarație se coroborează cu cea a celuilalt martor ocular, N. S., care a declarat că intervenientul a semnalizat intenția de virare la stânga cu mai mult de 50 de metri înainte de intersecție și a început efectuarea virajului la stânga, însă nu a apucat să efectueze întreaga manevră, deoarece mașina condusă de petent, aflată în spatele său, a intrat în depășire în ultimul moment și l-a acroșat (f. 47).
U. G. nu a putut fi audiat în cursul judecății, întrucât era plecat din țară. S-a reușit însă audierea ca martor în procesul civil a lui N. S., care a declarat că intervenientul forțat s-a încadrat să facă stânga în intersecție și a semnalizat această intenție cu aproximativ 20-30 de metri înainte. A mai declarat că mașina condusă de acesta a fost lovită de o mașină de teren (cea condusă de petent) care a venit din spate, când intervenientul deja era angajat în schimbarea direcției de mers (f. 126).
Prin urmare, din declarațiile celor doi martori oculari identificați și audiați de agentul constatator rezultă săvârșirea faptei în forma-tip prevăzută de norma de incriminare, reieșind că petentul a depășit prin partea stângă autoturismul condus de intervenientul forțat care semnalizase din timp
În privința celor doi martori audiați la propunerea petentului, M. Z. (f. 90) și R. S. M. (f. 105), instanța constată că aceștia nu dețin informații privind modalitatea de producere a accidentului. R. S. M. a declarat însă că la momentul ajungerii sale la locul faptei, mama petentului își dorea soluționarea amiabilă a litigiului, „pentru a nu avea alte probleme”. Aceasta se coroborează și cu declarația martorului N. S., care a arătat că tatăl petentului hotărâse să soluționeze amiabil litigiul, spunând că „o să se rezolve” (f. 126). Așadar, petentul intenționa să-și recunoască vinovăția prin soluționarea amiabilă a litigiului, fapt care nu s-a mai petrecut doar datorită martorului R. S. M. care, fără a fi prezent la momentul producerii accidentului, însă pe baza studiilor de accidentologie urmate în facultate, a apreciat că prietenul său nu este vinovat (f. 105).
În ceea ce privește cele două rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară depuse la dosar de către petent (f. 21-31, 117-120), instanța reține următoarele:
Rapoartele conchid că vinovat de producerea accidentului este intervenientul forțat, conducător al autoturismului Opel, întrucât în premomentul impactului definit ca momentul la care acesta a început manevra de virare la stânga, conducătorul autoturismului BMW (petentul) nu a mai avut timpul material necesar pentru a evita impactul (f. 29, 119). Așadar, esențial în formularea respectivelor concluzii a fost premomentul impactului.
Potrivit declarației expertului O. P., audiat în cauză în calitate de martor, premomentul impactului se determină în funcție de viteza, traiectoria și deplasarea vehiculelor și de avariile produse. De asemenea, viteza este determinată în funcție de avarii și de spațiul probabil de frânare, calculat în funcție de poziția autovehiculelor și momentul frânării. A mai arătat martorul că în expertiza efectuată a plecat doar de la lucrurile certe, respectiv poziția autoturismelor și avariile (f. 91).
Așadar, în determinarea premomentului impactului s-au avut în vedere viteza (necunoscută), traiectoria și deplasarea vehiculelor (necunoscute) și avariile produse (cunoscute). Viteza s-a determinat în funcție de avarii (cunoscute) și de spațiul de frânare (necunoscut). Iar acest spațiu de frânare a fost aflat în funcție de poziția autovehiculelor (necunoscută – conform raportului de expertiză care arată că nu se cunosc cu exactitate pozițiile celor două autoturisme după momentul impactului – f. 26) și de momentul frânării (necunoscut potrivit declarației martorului care arată că nu au fost identificate urme de frânare, întrucât deplasarea la locul accidentului s-a făcut la aproximativ o săptămână de la momentul producerii – f. 91).
Prin urmare, singura certitudine ce a stat la baza întocmirii rapoartelor de expertiză o reprezintă avariile produse celor două vehicule, restul premiselor avute în vedere constituind simple supoziții.
A mai declarat martorul că nu s-a ținut cont de atitudinea intervenientului de a fi semnalizat sau nu din timp intenția de schimbare a direcției de mers, apreciindu-se că dacă acesta ar fi făcut-o petentul nu s-ar mai fi angajat în depășire, riscând producerea unui accident rutier. Or, în determinarea modalității de producere a evenimentelor, instanța nu poate apela la supoziții care contravin probelor administrate în cadrul procesului civil, iar o asemenea interpretare vizează comportamentul ideal în care nimeni nu încalcă nicio regulă dacă prin aceasta se pune în pericol. În baza aceluiași raționament, ar putea să se susțină că nici intervenientul nu ar fi efectuat manevra de virare la stângă dacă petentul ar fi semnalizat și s-ar fi angajat din timp în depășire, astfel cum afirmă acesta prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (f. 127).
Concluzionând în privința celor două rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară, acestea au la bază ca singură certitudine avariile produse celor două autoturisme, completate de prezumții privind viteza de deplasare și traiectoria vehiculelor, momentul și spațiul de frânare și pleacă de la premisa că intervenientul nu a semnalizat din timp schimbarea direcției de mers. Or, din declarațiile celor doi martori oculari a rezultat faptul că acesta și-a semnalizat intenția de la o distanță cuprinsă între 50 și 100 de metri față de intersecție. În aceste condiții, nu pot fi reținute concluziile rapoartelor de expertiză, întrucât nu se mai poate susține că petentul nu avea timpul necesar pentru a observa aceasta și a lua măsurile care se impuneau pentru evitarea accidentului. De altfel, tocmai cel care a lucrat la întocmirea celor două rapoarte, martorul O. P., arată că, dacă s-ar demonstra că intervenientul a semnalizat din timp intenția de a vira la stângă, concluziile raportului de expertiză s-ar schimba.
Un alt element care trebuie avut în vedere la aprecierea asupra existenței încălcării regulilor privind depășirea de către petent este poziția acestuia și a membrilor familiei sale în momentele imediat următoare producerii accidentului. Astfel, după cum am arătat anterior, atât din declarația martorului N. S. propus de instanță din oficiu cât și din cea a lui R. S. M., propus de petent, a reieșit că acesta din urmă și părinții săi doreau inițial să soluționeze amiabil incidentul, acceptând prin această atitudine vinovăția în producerea evenimentului rutier. Conform declarației martorului R. S. M., acesta a fost cel care a apreciat că petentul nu este vinovat și l-a sfătuit să nu recunoască încălcarea normelor privind circulația rutieră. Or, dacă într-adevăr intervenientul nu ar fi semnalizat intenția de a schimba direcția de mers și ar fi efectuat manevra brusc, în timp ce petentul se afla deja în depășire, nu ar fi existat niciun motiv pentru care contestatorul să-și admită vinovăția. Iar studiile de accidentologie ale martorului nu-i pot permite acestuia ca în lipsa oricăror probe să stabilească vinovăția în producerea unui accident.
În temeiul tuturor considerentelor arătate anterior, instanța constată îndeplinirea în cauză a acestei condiții, reținând că intervenientul a semnalizat și s-a încadrat din timp pentru a efectua manevra corespunzătoare părăsirii direcției de mers spre stânga.
b2) Niciuna dintre părți nu contestă faptul că depășirea s-a efectuat prin partea stângă, fapt confirmat și prin întreg probatoriul administrat în cauză (declarații de martor, expertize extrajudiciare). Prin urmare, instanța reține că și această condiție este îndeplinită.
Întrucât se constată că petentul nu a respectat regula prevăzută de art. 45 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 depășindu-l prin partea stângă pe intervenientul care semnalizase și se încadrase corespunzător pentru a efectua manevra de părăsire a direcției de mers spre stânga, instanța reține că este îndeplinită în cauză și cea de-a doua condiție pentru reținerea în sarcina petentului a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, regula nerespectată privind depășirea.
c)Nerespectarea regulii privind depășirea s-a materializat prin depășirea autoturismului condus de petent prin partea stângă a acestuia, în loc de partea dreaptă, astfel cum impunea norma cuprinsă în art. 45 alin. 5 teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002.
Efectuarea depășirii prin partea stângă a vehiculului care semnalizase și se încadrase corespunzător părăsirii direcției de mers spre aceeași parte reprezintă o faptă ilicită ce a condus la producerea evenimentului rutier, apărând astfel ca o condiție sine qua non a accidentului, în lipsa căreia acesta nu s-ar fi produs.
Prin urmare, în cauză este îndeplinită și cea de-a treia condiție pentru reținerea în sarcina petentului a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.
În temeiul tuturor considerentelor arătate, constatând că fapta săvârșită de petent întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru reținerea în sarcina sa a contravenției imputate prin procesul-verbal contestat, instanța concluzionează că actul atacat a fost temeinic întocmit, cele consemnate în cuprinsul său corespunzând realității obiective determinate prin intermediul probatoriului administrat.
- Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța constată că sancțiunea aplicată petentului a fost în mod corect individualizată de către agentul constatator, proporțional cu gradul de pericol social al faptei, fiind aplicată o amendă în cuantumul minimului special prevăzut de lege. Petentul nu a invocat în cauză circumstanțe reale sau personale apte de a atrage reținerea unui pericol social concret redus al faptei săvârșite, de natură a conduce la înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul B. P. – G. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 23.07.2013 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C..”
Petentul B. P.-G. a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria M. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentintei apelate si anularea procesului verbal contestat .
In motivarea cererii de apel a aratat ca instanta de instanta de fond a dispus respingerea plangerii prin dispoziziv fara sa aprecieze asupra legalitatii si temeiniciei acesteia.
Apreciaza apelnatul ca solutia instantei de fond est enelegala si netemeinica deoarece s-au apreciat eronat probele administrate si cu o vadita tendinta e apreciere subiectiva.
Mai arata ca instanta a retinut legalitatea procesului verbal sub aspectul art.17 din OG 2/2001 fara a lua in considerare ca a suferit vatamari corporale ce au necesitat 12-13 zile de ingrijiri medicale. Sub aspectul temeiniciei a constatat ca intimatul a facut dovada deplina a situatiei de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie.
Cei doi martori la care fac ereferire instanta de fond au fost subiectivi deoarece nu puteau sa observe din curtea locuintei lor de la o distanta apreciabila traficul rutier din zona.
In opinia sa, instanta trebuia sa inlature aceste depozitii, deoarece la dosarul cauzei s-au depus doua expertize tehnice auto, care atesta fara echivoc ca nu a incalcat norme la regimul circulatiei.
Mai sustine apelnatul ca semnalizarea la care s-a facut referire nu a fost realizata de catre celalalt conducator auto, lucru ce rezulta fara echivoc din rapoartele de expertiza auto care conchid pe baz acercetarii locului accidentului .
Aspectele retinute prin expertize au fost inlaturate de instanta de fond pe baza unor ratiuni proprii. Considera ca expertizele tehnice auto sunt mai obiective fata de declaratiile unor martori care pot fi subiective.
Considera ca motivarea instantei de fond este gresita.
In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri: ordonanta de clasare nr.2727/P/2013, planse foto.
Prin precizari depuse la data de 17.07.2014 apelantul solicita sa se tina cont de de materialul probator administrat de organele de cercetare penala care au constatat vinovatia numitului M. C. in producerea accidentului de circulatie.
Intimatul-intervenient M. C. a formulat intampinare la cererea de apel prin care a solicitat respingerea apelului.
In aparare a redat situatia de fapt si a aratat ca instanta de fond in mod corect coroborand probele administrate in cauza a dispus respimgerea plangerii.
Sustine intimatul ca aspectele relatate in cererea de apel sunt mentionat epentru prima data in apel, nu au fost puse niciodata in discutie la instanta de fond.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările partilor, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie anularea, fie modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a apelantului-petent a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, aflându-se în deplasare cu autoturismul marca BMW model X5 cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39 din direcția Vama V. către M., în localitatea 2 Mai, la intersecția cu . intrat în depășirea autovehiculului marca Opel cu nr. de înmatriculare B 4469 KT, care efectua viraj stânga, având semnalele luminoase în funcțiune.
Pentru fapta retinuta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 480 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Constata instanta de control judiciar ca criticile apelantului-petent vizeaza modalitatea de apreciere de catre instanta de fond a probelor administrate in cauza, critici asupra carora se apreciaza ca sunt neintemeiate.
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ, care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, dar și specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art.249 C. proc. civ.
În considerentele deciziei, cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art. 249 c. proc. civ.. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, critica apelantului ca instanta de fond a dispus respingerea plangerii fara sa aprecieze in dispozitivul sentintei asupra legalitatii sau temeiniciei acesteia nu poate fi primita intrucat argumentele instantei asupra legalitatii si temeiniciei cererii sunt amplu expuse in considerentele sentintei.
Sustinerea apelantului ca sub aspectul legalitatii procesului verbal instanta de fond a retinut respectarea prevederilor art.17 din OG 2/2001 fara a lua in considerare ca el a suferit vatamari corporale ce au necesitat ingrijiri medicale de 12-13 zile nu poate fi retinuta fiind lipsita de temei legal, apelantul neindicand nici un temei legal care ar obliga instanta sa retina in analizarea legalitatii procesului verbal contraventional vatamarea corporala produsa in accident. Prin urmare, in mod corect a retinut instanta de fond ca sub aspectul legalitatii procesul verbal a fost incheiat cu respectarea conditiilor prevazute de art.17 din OG 2/2001 prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.
Nu poate fi primita nici critica apelantului vizand gresita retinere de catre instanta fondului a declaratiilor martorilor care in opinia sa sunt subiective si neconcludente deoarece la dosar s-au depus doua expertize tehnice auto care atesta neechivoc neincalcarea unor norme privind regimul circulatiei pe drumurile publice.
Aprecierea apelantului ca declaratiile martorilor sunt subiective deoarece nu puteau sa observe din curtea lor de la o distanta apreciabila traficul rutier din zona, apare ca eronata intrucat daca martorii locuiau la o distanta atat mare, astfel cum sustine apelantul, era putin probabil sa vina la locul accidentului, astfel cum rezulta din raportul agentului constatator care a declarat ca a identificat martorii la locul accidentului cand s-a deplasat la fata locului.
Apararea apelantului in sensul ca celalalt conducator auto-inntervenientul M. C. nu a efectuat semnalizarea privind intentia de schimbare a directiei de mers nu poate fi primita, fiind nesustinuta probator. In mod corect a retinut instanta de fond ca expertizele au la bază ca singură certitudine avariile produse celor două autoturisme, completate de prezumții privind viteza de deplasare și traiectoria vehiculelor, momentul și spațiul de frânare și pleacă de la premisa nedovedita că intervenientul nu a semnalizat din timp schimbarea direcției de mers.
In conditiile in care apelantul-petent ar fi circulat cu viteza de 45-48 km/h astfel cum a sustinut in aparare si totodata ar fi pastrat distanta regulamentara intre autoturisme, chiar daca ar fi observat tarziu intentia celuilalt conducator auto de a vira la stanga, la o astfel de viteza redusa ar fi avut timp si spatiu necesar sa franeze in conditii de siguranta.
Se retine a fi eronata si sustinerea apelantului ca prin ordonanta de clasare a Parchetului s-a stabilit culpa in producerea accidentului ca apartinand celuilalt conducator auto. Prin ordonanta de clasare in dosar penal nr.2727/P/2013 emisa de P. d epe langa Judecatoria M., depusa la dosar s-a constatat doar ca fapta ce a format obiectul dosarului a fost dezincriminata, iar imprejurarile in care s-au produs leziunile traumatice ale numitului B. P. gabriel nu s eregasesc in niciunul din alineatele art.196 Cod penal.
Imprejurarea ca apelantul nu este de acord cu concluziile primei instanta, facand o interpretare proprie si selectiva a probelor administrate in cauza nu se poate constitui . nelegalitate sau netemeinicie a hotararoo apelate.
In concluzie, controlul judiciar relevă că, în mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și a concluzionat că procesul verbal sub aspectul temeiniciei, avand in vedere probațiunea administrată în cauză, confirmă veridicitatea situației faptice consemnată de agenții constatatori în procesul verbal contestat și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și drept care i-au format convingerea în pronunțarea soluției.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, in temeiul art.480 Co dproc.civila va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul petent P. G. B., cu domiciliul în C., ., .. B, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., cu sediul în C., jud. C., intervenient fiind M. C., cu domiciliul în com. 2 Mai, .. 394, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 845/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond.A.V. E.
Tehnored.jud.decizie.E. C.
5.02.2015 /4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2358/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 245/2014.... → |
|---|
