Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 245/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 2067/254/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.245/APCA
Ședința publică din 20.05.2014
Completul constituit din:
Președinte: C. N.
Judecător: A. L. N.
Grefier: D. V. S.
Pe rol judecarea apelului în C. administrativ și fiscal privind pe apelant A.N.A.F. reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. .. 18, în contradictoriu cu intimat . 2000 SRL, cu sediul în București, .. 13, sector 2, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție h_/7.05.2013 îndreptat împotriva sentinței civile nr.2270/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimată av în substituire A. F., conform delegației depuse lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentanta intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate la dosar. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată, iar față de poziția procesuală a intimatei acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Arată apărătorul intimatei că prin modul de expunere al criticilor din apelul formulat rezultă că apelanta se află într-o eroare cu privire la situația de fapt expusă prin acțiunea introductivă, probată la instanța de fond și reținută în mod corect în hotărârea apelată. Consideră apărătorul intimatei că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt, din declarația martorilor audiați în cauză rezultă că aceasta în calitate de vânzător a primit o comandă de la un client al barului, acesta dorind să achite cu două bancnote de câte 100 lei. Comanda respectivă a fost fiscalizată însă pentru că nu a avut să dea rest la o bancnotă de 100 lei, a transmis bancnota respectivă unui alt coleg, vânzător la o altă casă de marcat, moment în care au apărut agenții constatatori și au procedat la efectuarea controlului. Precizează apărătorul intimatei că astfel cum rezultă și din bonul fiscal emis de casa nr.2 rezultă că la ora 1,14 vânzătorul a primit comanda în valoare de 140 lei această sumă fiind fiscalizată. Față de cele de mai sus expuse, solicită respingerea apelului cu consecința menținerii instanței de fond ca legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ petenta . 2000 SRL a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata GARDA FINANCIARĂ C., solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare . nr._/07.05.2013.
În motivarea cererilor petenta a arătat, în esență, că justificarea pentru suma de 100 lei, găsită în plus de către agenții constatatori, este aceea că operatorului de la casa nr. 3 i-a fost dat de către un client suma respectivă, acest operator urmând să o predea către casa nr. 2. Această operațiune a fost necesară din lipsa numerarului pentru a da rest clientului respectiv la suma de 100 lei.
Petenta a anexat cererii de chemare în judecată procesul verbal contestat.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și a depus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv notă de constatare și notă explicativă.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba testimonială cu doi martori.
Prin Sentința civilă 2270/03.12.2013, Judecătoria M. a dispus în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința anulării procesului verbal.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță faptul că prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, constând în faptul că, potrivit notei de constatare, la data de 02.05.2013, ora 1:15, la punctul de lucru din Vama V., bar La Stuf, sumele de bani efectiv identificate sunt de 130 de lei, iar cele fiscalizate prin aparat de marcat fiscal sunt de 30 lei, diferența de 100 lei reprezentând aceste condiții sume pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, prin aceasta încălcând dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Pentru acest motiv, contestatoarei i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, în conformitate cu dispozițiile art. 5-7 din OG nr. 2/2001. Totodată, s-a dispus, conform art. 11 alin. 3 din același act normativ, confiscarea sumei de 100 lei, și, potrivit art. 14 alin. 2, suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Procesul verbal a fost semnat de petentă cu mențiunea: Nu sunt de acord cu cele constatate.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța a reținut că cei doi comisari ai Gărzii Financiare care au întocmit procesul-verbal aveau calitatea de agenți constatatori, potrivit art. 12 alin. 1 din O.U.G. 28/1999 raportat la art. 15 alin. 1 din O.G. 2/2001, iar procesul-verbal contestat conține toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Constată instanța că fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost în mod corespunzător încadrată juridic, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, potrivit cărora „constituie contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale”, prin coroborare cu cele ale art. 1 alin. 2 din același act normativ, care instituie obligația operatorilor economici de a emite bonuri fiscale cu aparate de marcate electronice fiscale.
Sancțiunile complementare, se mai reține, au fost dispuse în mod legal, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. 28/1999, potrivit cărora sumele care nu pot fi justificate se confiscă, precum și cele ale art. 14 alin. 2, în conformitate cu care neemiterea de bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate atrage și măsura suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că petenta contestă situația de fapt stabilită de către agenții constatatori.
Astfel, prin nota de constatare întocmită la data de 02.05.2013, ora 1:15 s-a reținut că sumele de bani efectiv identificate au fost de 130 de lei, iar cele fiscalizate prin aparat de marcat fiscal sunt de 30 lei, diferența de 100 lei reprezentând aceste condiții sume pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Prin nota explicativă dată de administratorul petentei, reține instanța, cu ocazia întocmirii procesului verbal contestat – 07.05.2013 – acesta nu a putut justifica suma de bani găsită în plus, iar din declarațiile martorei V. Ș. audiată în cauză, rezultă că aceasta, în calitate de vânzător, a primit o comandă de la un client al barului, acesta dorind să achite cu două bancnote de câte 100 lei. Comanda respectivă a fost fiscalizată dar, pentru că nu a avut să dea rest la o bancnotă de 100 lei, a transmis bancnota respectivă unui alt coleg, vânzător la o casă de marcat alăturată, moment în care au descins agenții constatatori și au procedat la efectuarea controlului.
Din analizarea copiei de pe bonul fiscal emis de casa nr. 2, unde martora V. Ș. își desfășura activitatea, rezultă, reține prima instanță, faptul că la ora 01:14 aceasta a primit o comandă în valoare de 140 lei
De asemenea,potrivit declarației martorului P. Nicușor, colega acestuia, martora V. Ș., cu aceeași ocazie, a trimis un client pentru a-i da rest la o bancnotă de 100 lei, însă, întrucât nu a înțeles despre ce este vorba aceasta a venit personal pentru a schimba suma de bani respectivă, moment în care au venit agenții constatatori și nu a mai apucat să dea rest clientului sau să schimbe banii.
Instanța a constatat că declarațiile celor doi martori sunt concordante și se coroborează cu informațiile înscrise pe bonul fiscal emis de casa nr. 2, unde martora V. Ș. își desfășura activitatea, astfel încât reține că, într-adevăr, suma de 100 lei pe care agenții constatatori au găsit-o în plus, a fost de fapt fiscalizată în cadrul bonului fiscal sus-menționat, iar diferența de 60 de lei rezultată din suma de 200 lei plătită de client la casa nr. 2 pentru comanda de 140 lei, urma să fie restituită clientului.
Ca atare, din probatoriul analizat anterior, instanța a reținut că petenta a făcut dovada că suma de 100 de lei, neînregistrată în casa de marcat, nu reprezintă o sumă încasată de societate ca urmare a unor vânzări efectuate anterior momentului controlului, în timp ce intimata nu a putut prezente probe suficient de concludente și pertinente în sens contrar.
Prin urmare, instanța a constatat că petenta și-a îndeplinit obligațiile impuse de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, emițând bonuri fiscale pentru produsele comercializate, astfel încât nu a săvârșit fapta contravențională prevăzută de art. 10 lit. b din același act normativ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 17.03.2014
În motivarea apelului invocă intimata caracterul netemeinic al sentinței apelate prin prisma aprecierii eronate a ansamblului probator existent în cauză cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii contravenționale. Apreciază totodată că susținerile martorilor audiați pot fi susținute doar prin prezentarea documentului contabil întocmit conform legii 82/1991, iar dacă aceste documente existau era necesar să fie prezentate organului de control.
În drept au fost invocate disp. art. 406 c.proc.civ
Prin întâmpinarea atașată la dosar, solicită petenta intimată respingerea apelului promovat, apreciind că prin modul de expunere al criticilor apelului, rezultă că apelanta se afla în eroare cu privire la situația de fapt expusă prin acțiunea introductivă, probată în fața instanței de fond și reținută în mod corect în sentința apelată. Astfel se arată că pentru comanda de 140 lei a fost emis bon fiscal, dovada fiind efectuată cu înscrisurile atașate la dosar. Ca atare, din probatoriul analizat anterior, instanța a reținut în mod corect că petenta a făcut dovada că suma de 100 lei, neînregistrată în casa de marcat, nu reprezintă o sumă încasată de societate ca urmare a unor vânzări efectuate anterior momentului controlului .
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, constând în faptul că, potrivit notei de constatare, la data de 02.05.2013, ora 1:15, la punctul de lucru din Vama V., bar La Stuf, sumele de bani efectiv identificate sunt de 130 de lei, iar cele fiscalizate prin aparat de marcat fiscal sunt de 30 lei, diferența de 100 lei reprezentând aceste condiții sume pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, prin aceasta încălcând dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Pentru acest motiv, contestatoarei i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, în conformitate cu dispozițiile art. 5-7 din OG nr. 2/2001. Totodată, s-a dispus, conform art. 11 alin. 3 din același act normativ, confiscarea sumei de 100 lei și potrivit art. 14 alin. 2, suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Relativ la criticile aduse de recurenta intimată se observă că acestea fac trimitere la motive de nelegalitate și netemeinicie, prin raportare la aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii răspunderii contravenționale.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Instanța de control judiciar reține că prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 instituie o prezumție relativă în baza căreia sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin.1 din același act normativ, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, sunt considerate fără proveniență.
În referire la suma găsită în momentul controlului pentru care nu s-au prezentat documente justificative, Tribunalul reține că prin Nota de relații atașată la fila 22 din dosar, administratorul arată că nu poate oferi explicații relativ la proveniența acesteia.
Instanța apreciază că probatoriul administrat relevă teza susținută de petentă cu privire la activitatea desfășurată anterior momentului controlului și proveniența sumei de bani identificată în plus, aspect față de care constată că in speta este incident principiul menționat anterior neimpunându-se ca instanța să cenzureze masurile dispuse, petenta, prin susținerile avute si probele administrate, răsturnând prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelantă, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge apelul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, apelul promovat de apelant A.N.A.F. reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. .. 18, în contradictoriu cu intimat . 2000 SRL, cu sediul în București, .. 13, sector 2, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție h_/7.05.2013 îndreptat împotriva sentinței civile nr.2270/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr. _ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. N. A. L. N.
GREFIER,
D. V. S.
Jud.fond L.J.
Red.decizie jud. C.N./2ex/29.05.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1303/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2754/2014.... → |
|---|
