Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1110/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1110/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 28551/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1110/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
Judecător L. V. M.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție formulat apelanta – petentă I.I P. C. cu sediul la cab. av. D. R. în C., . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE munca CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5833/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelantă avocat D. R. ,conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul apelantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosar și înscrisuri noi, referitoare la starea financiară a apelantei în 2014, pe care le depune la dosar .
Totodată, în cadrul probei cu înscrisuri solicită a se emite adresă către A.J.O.F.M. C. cu mențiunea de a se preciza dacă numita N. S. a beneficiat de ajutor de șomaj pentru perioada 16.08._13, aceasta fiind perioada reținută de instanță în care numita N. S. ar fi lucrat fără acte în cadrul societății apelante.
De asemenea, reprezentantul apelantei solicită încuviințarea probei testimoniale cu martora care a făcut sesizarea.
Instanța deliberând, respinge cererea de suplimentare a probatoriului: din perspectiva probei testimoniale pentru neconformitate cu dispozițiile art. 194 alin 1 lit. e cod pr.civ. care îndatorează partea, ca atunci când propune martori, să indice nu doar numele și prenumele ci și adresa acestuia pentru a se putea realiza procedura de citare.
Instanța deliberând respinge proba cu înscrisuri în ce privește emiterea unei adrese către AJOFM C. apreciind ca nefiind utilă cauzei în raport de teza probatorie.
Întrebat reprezentantul apelantei asupra altor cereri, aceasta precizează că nu mai are probe de solicitat sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, anularea procesului verbal, solicitând a se avea în vedere că instanța de fond în mod nefondat a apreciat că fapta a fost reținută în mod corect în sarcina apelantei deși prin probele administrate apreciază că s-a făcut dovada că cele constatate în procesul verbal de contravenție nu corespund adevărului.
Reprezentantul apelantei solicită a se observa că atât prin înscrisuri cât și prin proba testimonială a făcut dovada că la data încheierii procesului verbal și anterior apelanta organizase un interviu în vederea ocupării prostului pe care îl avea liber și în acele zile s-au prezentat mai multe persoane.
Reprezentantul apelantei solicită a se observa că era imposibil fizic să se încheie contracte de muncă pentru toate persoanele care s-au prezentat (cca 30) să se efectueze inspecția de către o firmă de medicina muncii.
Așa cum au declarat martorii persoanele respective dădeau o simplă probă.
După vizita inspectorilor ITM petenta a încheiat contracte de muncă pentru aceste persoane, contracte ce au fost ulterior reziliate întrucât s-a dovedit că aceste persoane cu corespundeau cerințelor postului.
Reprezentantul apelantei precizează că nu a putut face dovada că nu o cunoaște pe numita N. S. și că aceasta nu a lucrat în cadrul întreprinderii .
În subsidiar, în situația în care instanța va considera că fapta există reprezentantul petentei solicită a se avea în vedere pericolul social scăzut, să se aibă în vedere faptele personale și reale, că este vorba de o întreprindere individuală, că rulajul este foarte mic, că petenta a dat dovadă de bună credință și a încheiat contractele în aceeași zi, că petenta nu a mai fost sancționată până la acest moment de nici o altă instituție a statului și că în condițiile în care s-ar trece la executarea amenzii s-ar face o executare a persoanei fizice care nici nu deține bunuri în proprietate.
Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin Sentința civilă 5833/27.05.2014, Judecătoria Constanta a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale, ca neintemeiata .
Pentru a dispune această soluție, prima instanță a retinut că prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/03.10.2013, petenta Întreprindere Individuală P. C. a fost sancționată contravențional conform art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, cu amendă în cuantum de 30.000 lei, reținând în sarcina sa încălcarea obligației prev. de art. 16 alin.1 din Legea 53/2003, respectiv de a avea contract individual de muncă cu numitele L. E., V. F. și N. S., în formă scrisă, anterior începerii activității .
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 249 Cod proc .civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În continuare, instanța apreciază că procesul-verbal atacat se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
S -a apreciat ca de catre instanță că petenta este cea care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța apreciază că petenta nu a reușit să răstoarne această prezumție, situația de fapt reținută de agenții constatatori fiind conformă realității.
Din fișa de identificare semnată de numita V. F. rezultă că aceasta desfășura activitate în folosul petentei începând cu data de 02.10.2013 aflându-se în perioadă de probă, fără a avea încheiat contract individual de muncă De asemenea, din fișa de identificare semnată de numita L. E. a rezultat același lucru, respectiv că aceasta desfășura activitate în folosul petentei începând cu data de 02.10.2013 aflându-se în perioadă de probă, fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Așa fiind, s –a apreciat ca in raport cu dispozitiile art 16 C muncii ( in varianta existenta la data săvârșirii faptei contraventionale ) cu ref la art 260 alin 1 lit e din acelasi act normativ si a probatoriului administrat în cauză, petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal.
Prin urmare, potrivit legii în vigoare la momentul săvârșirii faptei, petenta,, are posibilitatea legală de a angaja persoane fizice pentru a presta muncă pentru și sub autoritatea sa, având însă și obligația legală de a încheia contract individual de muncă, în formă scrisă, în limba română, anterior începerii activității, care se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților și se transmite inspectoratului teritorial de muncă, potrivit art. 16 din Legea 53/2003.
Având în vedere analiza sistematică a dispozițiilor art.32 și art.33 din Codul muncii conform căreia și perioada de probă face parte din executarea contractului individual de muncă, constituind și vechime în muncă, instanța reține că, în speță, petenta avea obligația încheierii unui contract individual de muncă.
Cu toate acestea, art. 34 alin. 1 din OG.2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv asupra sancțiunii ce urmează să fie aplicată contravenientului în situația în care rezultă culpa acestuia. Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța reține că la aplicarea sancțiunii, agentul constatator a ținut cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, aplicând amenda în raport de limitele minime prev. de textul legal sancționator și de numărul de persoane depistate desfășurând activitate, măsura amenzii apărând astfel ca justificată, scopul sancțiunii contravenționale neputând fi atins și prin aplicarea avertismentului, susținerile petentei în acest sens fiind neîntemeiate.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel – petenta P. C. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 19.09.2014.
În motivarea apelului se invoca nelegalitatea hotararii prin prisma neanalizarii corecte a probelor administrate in dosar
In drept, art 468 alin 1, 470, 471 alin 1, 480 alin 2 c proc civ .
In conformitate cu dispozitiile art 471 alin 5 C proc civ, intimata nu a formulat intampinare .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
Relativ la criticile aduse de apelanta se observă că acestea fac trimitere la temenicia faptei contraventionale retinute in sarcina sa prin prisma aprecierii probatoriului administrat .
In ceea ce priveste descrierea faptei contraventionale, oportuna in vederea aprecierii gravitatii faptei si implicit a necesitatii aplicarii masurii sanctionatorie, in mod corect se va retine ca intimata prin inspectorii de munca au enuntat in mod succint fapta ca si descriere a modalitatii de savarsire, atata timp cat in mod clar si concret au constatat ca fiind incidente dispozitiile cuprise in art 16 alin 1 din Legea 53/2003 .
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. (preluat în art.249 N.C.Proc.civ.), care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Mai mult, se va retine că, concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a celui acuzat, se impune cu prisosinta ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză , si asupra carei instanta de fond a facut o cercetare amanuntita .
Tribunalul retine ca in mod corect instanta de fond a analizat probatoriul administrat de parti dând valenta inscrisurilor depuse in dovedirea temeiniciei faptei contraventionale retinute in sarcina petentei .
Astfel, iar in ceea ce priveste proba testimoniala cu martorii P. N.( f 112) si C. V. ( f 113), desi aceasta nu a fost analizata de instanta de fond in aprecierea temeiniciei contraventiei retinute in sarcina petentei, nu poate fi de natura a se considera de instanta de control judiciar ca avand caracterul de a rasturna prezumtia de veridicitate .
Prin depozitia martorilor mai sus aminititi, se poate retine doar faptul ca acestea vin si sustin cele invederate de petenta in plangere ; caracterul acestora fiind unul subiectiv si nu se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza care sa duca la stabilirea unei alte situatii de fapt decat cea retinuta de agentii constatatori .
In ceea ce priveste fapta contraventionala in sine – neincheierea contractelor de munca pentru cele doua angajate gasite de agentii constatatori la locul de desfasurare a activitatii desfasurate de petenta si verificarile facute in REVISAL, instanta de control judiciar retine ca nu exista nici un dubiu ca acestea prestau activitate fara a detine un contract de munca legal incheiat chiar si pe o perioada determinata de timp – in speta – perioada de proba, aceasta constituind de altfel potrivit legislatiei vechime in munca .
Raportat la proba depusa de catre petenta in fata instantei de fond – reprezentand conventie civila de prestari servicii nr 2 si ½.10.2013( 21, 45), Tribunalul apreciaza ca incheierea acestora s –a facut pro causa si fara a avea o justificare legala in legislatia muncii ce a exclus din categoria justificativa a modalitatii concrete de derulare a raporturilor de munca – conventiile civile . De altfel, caracterizarea acestor inscrisuri ca fiind pro causa – rezida si din coroborarea acestora cu fisele de identificare ale numitelir L. E. si V. F. ( f 67, 68 ) ce au declarat ca lucreaza din data de 2.10.2013, pe timp de o ora fara a avea contract de munca sau fara a preciza ca au incheiat o forma de conventie scrisa, cu timpul de desfasurare a activitatii si remuneratia aferenta acesteia – asa cum este specificata in conventie .
Sub acest aspect nu poate fi apreciat ca la data controlului 3.10.2013, petenta detinea in favoarea practicantelor si a persoanelor gasite la lucru un document justificativ legal ce le dadea dreptul de a exercita activitatea pentru care se prezentasera la sediul petentei ; neavand nicio relevanta faptul ca aceastea exersau activitati specifice nu pe clientele salonului, ci pe persoane particulare si in relatie de prietenie cu administratorul societatii, legislatia neprevazand o posibilitate de exonerare de la respectarea legii o astfel de modalitate de demonstrare a abilitatilor practice si tehnice specifice obiectului de activitate al petentei . â
In ceea ce priveste pe numita N. S., tribunalul va retine ca aplicarea contraventiei in ceea ce o priveste a venit ca urmare a petitiei adresate catre ITM, petitie ce a vizat tocmai neintocmirea contractului de munca in conditiile discutate ( f 59 ), fara insa ca petenta sa faca vreo dovada pertinenta, concludenta si utila de natura a rasturna prezumtia de veridicitate in raport de cele sesizate de aceasta si a arata in mod concret daca in perioada 16.08.2013 – 22.09.2013 cat aceasta afirma ca a desfasurat activitatea la sediul petentei a existat un document justificativ care sa permita lucrul pe o perioada de timp limitata, data venirii, data plecarii – activitate desfasurata, sau daca este una din persoanele ce au desfasurat activitatea de proba .
Se va aprecia ca perioada indicata de aceasta de aproximativ 3 saptamani nu poate fi apreciata ca fiind una de proba, desfinitivarea si exercitarea activitatii in conditiile de legalitate prin incheierea contractului individual de munca se impunea a fi realizata anterior inceperii activitatii sau cel putin in ziua inceperii activitatii .
Sub aspectul oportunitatii existentei contractelor de munca la data verificarii facute de inspectorii ITM in sistemul Revisal, se constata ca acestea nu erau inregistrate, nefiind inregistrate nici la data incheierii procesului – verbal de contraventie .
Se va invederea si arata petentei apelante ca simpla desfasurare a unei activitati lucrative fara ca aceasta sa fie realizata . ( contract de munca pe durata determinata ) si sub indrumarea unui lucarator permanent – nu reprezinta o activitate strict limitativa de verificare a aptitudinilor – ci o activitate lucrativa remuneratorie constanta, de natura a atrage sanctiunea legala in raport de modalitatea concreta de desfasurare .
Potrivit art 16 alin 1 cu ref la alin 2 din C. muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, în limba română, obligație ce revine angajatorului, forma scrisă fiind obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia și, anterior începerii activității, se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 6 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, angajatorii sau, după caz, prestatorii de servicii au obligația de a completa și transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au angajatorii sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, cu obligația completării acestuia conform art. 3.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din HG nr. 500/2011, completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. 2, și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)–g) (reglementează conținutul obligatoriu al registrului) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.
In ceea ce priveste solicitarea apelantei – petente privind individualizarea sanctiunii contraventionale aplicate prin prisma aprecierii gravitatii faptei, Tribunalul va retine ca asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției savarsite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, se va retine ca fapta in sine reprezinta una cu un grad sporit de pericol social pentru stabilitatea si siguranta in munca, dar si a beneficiilor pe care orice salariat trebuie sa le realizeze prin dovada faptica a muncii desfasurate, a venitului incasat si a platilor efectuate catre autoritatile competente pentru somaj, pensie, asigurari sociale de sanatate, dar si a apararii angajatorului prin fapta angajatului .
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate se va aprecia că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impunea statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, fara consecinte deosebite asupra relatiilor sociale .
În acest context, este necesar să se precizeze că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire al relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Spre deosebire de sancțiunile aplicabile altor ramuri de drept, sancțiunile de drept contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind unanim acceptat că „sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate”.
Tribunalul retine ca, ulterior ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului de catre România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitata. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie sa asigure respectarea drepturilor omului garantate de Conventie. De asemenea, interpretarea si aplicarea legilor existente trebuie sa asigure respectarea acestor drepturi.
Se va retine ca, potrivit art. 1 din Protocolul aditional nr. 1, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor”.
Prin urmare statele parte a Conventiei au dreptul de a impune sanctiuni pecuniare (amenzi) drept sanctiune pentru încalcarea anumitor dispozitii legale.
Marja de apreciere a statelor nu este însa absoluta. Astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, (spre exemplu cauza Chassagnou si altii c. Frantei) ingerintele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. 2, din Protocolul aditional nr. 1, trebuie sa fie prevazute de lege, sa aiba un scop legitim si sa asigure o proportie echitabila între scopul urmarit si mijloacele utilizate.
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – petenta II P. C. cu sediul la C.. Av. D. R. în C., . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5833/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. J. N. L.-V. M.
Grefier
E. N.
Red. Jud. fond.A.R.P.
Red. Jud. apel L.V.M.
4 ex./13.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-04-2014, Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 65/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
