Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 15881/212/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 751/2014
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. S.
Judecător M. C.
Judecător E. C.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței nr. 3300/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria M., formulat de recurentul M. M. M. domiciliat în C., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._ - cerere de repunere pe rol.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimat consilier juridic D. D. conform delegației de reprezentare depusă la dosar, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurent.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Instanța în temeiul disp.art. 245 cod pr.civ repune cauza pe rol.
Reprezentantul intimatului precizează că nu mai are probe sau cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului întrucât nu –a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea constatată în procesul verbal de contravenție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
După rămânerea în pronunțare dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă recurentul.
Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea cererii de recurs și depune concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL,
Asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei M. petentul M. M. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, să se dispună anularea procesului–verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 30.03.2010 ca fiind netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei și aplicarea a două sancțiuni “avertisment”, reținându-se în sarcina sa că, la data de 30.03.2010, a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ pe DN38, în . folosească luminile de întâlnire și fără să aibă asupra sa permisul de conducere și taxa de utilizare a rețelei de drumuri naționale..
Petentul a apreciat că în mod eronat s-a reținut că ar fi condus autoturismul menționat mai sus, întrucât, în realitate, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în perimetrul satului Movilița din . de întâlnire nu erau în funcțiune pentru motivul că circula în localitate, aspecte care pot fi confirmate de persoanele care l-au însoțit, respectiv, Sprivac G. și P. G. O..
Petentul a mai arătat că a condus un autoturism proprietatea unei terțe persoane, motiv pentru care nu avea obligația de a achita contravaloarea taxei de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
În scop probator, petentul a depus la dosarul cauzei: procesul-verbal de contravenție criticat.
În cauză, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată; a depus, în susținere, raportul întocmit de către agentul de poliție la data de 10.07.2010.
La solicitarea petentei, instanța a încuviințat, în temeiul art. 167, alin.1, teza I-a, C.p.c., administrarea probei cu actele atașate la dosarul cauzei și a probei testimoniale, în cauză fiind audiați martorii Sprivac G. și P.-S. G. O., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 3300/10.12.2012 Judecătoria M. a admis în parte plângerea contravențională formulată și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei cu sancțiunea “avertisment”, reținând următoarele:
„ Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/ 30.03.2010, petentul a fost sancționat contravențional prin aplicarea a două sancțiuni “avertisment” și aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 30.03.2010, a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ pe DN38, în . folosească luminile de întâlnire și fără să aibă asupra sa permisul de conducere și, de asemenea, în lipsa taxei de utilizare a rețelei de drumuri naționale..
Petentul a semnat actul sancționator fără obiecțiuni, dar cu mențiunea “Nu am rovinietă”.
Procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei până la proba contrară ce incumbă petentei.
Astfel, în baza art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat prin prisma criticilor și apărărilor formulate, verificând și sancțiunile aplicate.
În ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate toate dispozițiile art.16 și art.17 din OG nr.2/2001, vizând mențiunile care trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice contraveniente, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator, elemente pe care instanța le verifică și din oficiu.
In ce privește temeinicia procesului-verbal dedus judecății, instanța apreciază că agentul constatator a reținut în mod corect situația de fapt constatată, așa cum rezultă din raportul agentului constatator.
Martorii audiați la cererea petentului, au declarat că nu își amintesc numărul de înmatriculare al autoturismului condus de către petent la data de 30.03.2010 și nici dacă luminile de întâlnire ale autoturismului erau în funcțiune.
În ce privește contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 republicată, privind neachitarea taxei de utilizare a rețelei de drumuri naționale, petentul a recunoscut, prin mențiunea și semnătura aplicată pe procesul-verbal de contravenție, că nu a achitat o asemenea taxă; de altfel, nici pe parcursul judecății, petentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării acestei taxe.
Având în vedere și aspectul că petentul a semnat actul sancționator fără obiecțiuni, recunoscând, astfel, săvârșirea faptei imputate, instanța apreciază că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a actului sancționator .
Cu toate acestea, având în vedere gradul real de pericol social al faptei, determinat de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, precum și de urmarea efectiv produsă și atingerea minimă adusă valorilor sociale, instanța apreciază că, în cauză, se impune aplicarea art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, examinând cauza din perspectiva art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța va face aplicarea art . 7 din același act normative, iar în baza art. 34 din OG. nr. 2/2001, va admite plângerea petentului și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, stabilită în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 republicată, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2010, emis de I.P.J. C., cu sancțiunea “avertisment”.
Față de considerentele dezvoltate mai sus, instanța va menține celelalte dispoziții ale actului sancționator”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs petentul, recurs în care reiterează cele arătate prin plângerea introductivă de instanță și arată că martorul semnatar al procesului-verbal de contravenție nu a putut fi audiat întrucât nu s-a prezentat. Mai arată că în mod nelegal a reținut instanța de fond că sarcina probei revine petentului, în contradicție cu jurisprudența CEDO:
Față de recursul formulat intimatul-organ constatator nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost produse înscrisuri noi în fața instanței de recurs .
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă instanța de recurs constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/ 30.03.2010, petentul a fost sancționat contravențional prin aplicarea a două sancțiuni “avertisment” și aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 30.03.2010, a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ pe DN38, în . folosească luminile de întâlnire și fără să aibă asupra sa permisul de conducere și, de asemenea, în lipsa taxei de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
Este irelevantă împrejurarea că în procesul-verbal de contravenție se menționează că recurentul- a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ , în timp ce din probele administrate ar rezulta că numărul de înmatriculare ar fi altul, din moment ce nici pentru autovehiculul înmatriculat sub numărul_, proprietatea sa, recurentul nu face dovada că ar fi plătit tariful de utilizare a drumurilor naționale.
În ceea ce privește celelalte două contravenții, se observă că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatărilor directe, personale și simultane săvârșirii faptei de către agentul constatator.
Față de această împrejurare în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză operează o prezumție de valabilitate rezultând din constatările personale ale agentului constatator, prezumție nerăsturnată în cauză.
Instanța de recurs are în vedere faptul că, pornind chiar de la definiția contravenției- faptă antisocială de un pericol social redus în comparație cu faptele calificate drept infracțiuni, sancționarea acesteia nu impune efectuarea unei anchete prealabile în situația în care fapta contravențională este constatată, în mod direct și concomitent săvârșirii, de către agentul constatator.
Astfel, deși art. 109 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că: constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, constatarea cu un mijloc tehnic certificat dau omologat este obligatorie numai pentru anumite fapte contravenționale, care presupun operațiuni de măsurare, pentru determinarea vitezei ( art-102 al.3 lit e din O.U.G. nr. 195/2002 sau pentru stabilirea prezenței și a concentrației de alcool în aerul expirat ( art. 88 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 195/2002 ) care nu pot face obiectul unei constatări ex sensibus nici a agentului constatator și nici a altei persoane. Pentru celelalte contravenții, este posibilă dar nu obligatorie constatarea faptei cu un mijloc tehnic ( de exemplu, camera video a aparatului cinemometru), situație în care potrivit art.109 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002 procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Astfel, potrivit art. 109 alin.1din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar din interpretarea per a contrario a disp. art.109 alin.3 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și ale art. 19 din O.G. nr. 5/2001 rezultă că este necesară confirmarea faptelor de către martori atunci când constatarea contravențiilor nu s-a realizat cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologicși procesul-verbal este încheiat în lipsa contravenientului, sau, potrivit dreptului comun, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze.
Rezultă astfel potrivit dreptului național, contravenția pentru care a fost sancționat petentul –intimat putea fi sancționată direct de către polițistul rutier, fără a fi necesare alte mijloace de probă.
Urmează ca instanța de recurs să analizeze dacă potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului o astfel de constatare este suficientă pentru a proba săvârșirea faptei.
Astfel, din nici un paragraf al Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, invocată îndeobște de către petenți, nu reiese faptul că instanța europeană consideră procedura contravențională ca neconformă Convenției, doar modul de aplicare a acesteia conducând la condamnarea statului român. Curtea a avut în vedere faptul că, la data aplicării sancțiunii, în caz de neplată a amenzii contravenționale, O.G nr.2/2001 prevedea posibilitatea înlocuirii acesteia cu sancțiunea închisorii contravenționale, situație în care garanțiile procedurale oferite acuzatului/petentului trebuie să fie mai puternice în cazul analizat de Curte decât în reglementarea actuală, în care închisoarea a fost înlăturată dintre sancțiunile contravenționale. Determinantă pentru instanța europeană în constatarea încălcării articolului 6 din Convenție de către autoritățile naționale a fost modalitatea de administrare și interpretare a probelor, soluția de respingere a plângerii bazându-se pe mărturia chiar a persoanei față de care s-a săvârșit contravenție, contravenție care nu fusese constatată în mod direct de către agentul constatator ci adusă la cunoștința acestuia de către același martor. Instanța europeană, pe bună dreptate, a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile nemijlocirii și contradictorialității cu privire la acest martor, care, fiind determinant pentru încheierea procesului verbal, nu a fost audiat de către instanță.
Situația de fapt este însă sensibil diferită în cauza de față, unde așa cum s-a arătat, fapta a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator.
Or, atunci când fapta imputată a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie. În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de recurs apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată, cu atât mai mult cu cât, în speță, la momentul constatării faptei aceasta nu a fost contestată. .
Mai mult, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte. În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională .
Din interpretarea Curții Tribunalul mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar .
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse Tribunalul apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Instanța de recurs nu a pornit în judecarea cauzei de la ideea preconcepută că recurentul-petent ar fi vinovat, ci de la prezumția de temeinicie a procesului-verbal. Prezumția este una relativă iar procedura contravențională oferă petentului toate garanțiile procedurale în răsturnarea acestei prezumții întrucât instanța, potrivit art. 33 și 34 din O.G. nr. 2/2001, exercită un rol activ mai pronunțat decât în cele pur civile și verifică din oficiu inclusiv temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea dacă acesta s-a prezentat, citează și ascultă martorii indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și orice alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal.
Or, în cauză, din declarațiile martorilor nu rezultă că recurentul-petent nu s-ar fi deplasat și în afara localității, sau că ar fi prezentat agentului constatator documentele solicitate. De asemenea, recurentul-petent nici nu a formulat vreo obiecțiune față de cele reținute în sarcina sa. Or, formularea obiecțiunilor reprezintă prima formă de manifestare a dreptului la apărare, și cea mai susceptibilă de sinceritate, față de împrejurarea că obiecțiunile sunt formulate imediat după constatarea și sancționarea faptei, și nici nu a propus vreo probă în contra celor consemnate în procesul-verbal de contravenție . De asemenea, nu poate fi imputată instanței de fond neadministrarea unei probe nesolicitate de către părți .
Astfel, văzând că situația de fapt a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, că nu există cauze de nulitate absoluta ale actului sancționator, că nu s-au administrat probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal și din cuprinsul acestuia nu rezultă cel puțin un dubiu de netemeinicie,că sancțiunea a fost corect individualizată față de valoarea socială instituită prin norma sancționatoare, și anume siguranța circulației pe drumurile publice, instanța de recurs în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul formulat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul îndreptat împotriva sentinței nr. 3300/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria M., formulat de recurentul M. M. M. domiciliat în C., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi. 04.06.2014.
PREȘEDINTE Judecător Judecător
A. B. S. M. C. E. C.
Grefier
E. N.
Red.jud. fond. D.L. L.
Tehnored. A.B.S. 13.06.2014
2 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 65/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 2009/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
