Obligaţia de a face. Sentința nr. 948/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 948/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 7336/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 948/CA
Ședința publică din 21.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. N.
GREFIER M. G.
Pe rol, soluționarea cererii în contencios fiscal formulată de reclamant N. D., cu domiciliul în . Mai, ., județul C., în contradictoriu cu pârât P. C. LIMANU, cu sediul în com. Limanu, ., județul C., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.03.2014, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată:
Prin actiunea adresata Tribunalului Constanta – Sectia contencios administrativ și fiscal înregistrata sub nr._ reclamantul, invocând dispozitiile art.8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtului P. C. LIMANU sa elibereze autorizatia de construire pentru edificarea unei construcții – grup sanitar exterior individual, compus din 2 cabine duș și 1 wc. + lavoar, prevăzut cu un colector solar, în suprafață de 5,39 mp.
Motivând actiunea, reclamantul a învederat în esenta ca, în baza autorizației de construire nr. 51/02.09.2002 a edificat o locuință pe terenul proprietatea sa, ulterior edificând, fără autorizație de construire, un grup sanitar exterior individual, compus din 2 cabine, în suprafață de 5,39 mp., motiv pentru care a fost sancționat contravențional și s-a dispus reintrarea în legalitate.
A arătat reclamantul că în urma cererii formulate i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 136/29.05.2009 prin care i s-a impus o singură condiție, și anume acordul Autorității pentru Protecția mediului C..
În urma demersurilor efectuate, această instituție, prin adresa nr. 1887/14.05.2007, i-a comunicat că pentru edificarea construcției nu are nevoie de un astfel de acord, motiv pentru care a solicitat pârâtului emiterea autorizației de construire, anexând documentele necesare și răspunsul primit.
Susține reclamantul că pârâtul nu a emis autorizația apreciind că nu a respectat cerințele impuse prin certificatul de urbanism, fără însă a le nominaliza și fără să îi restituie documentația aferentă.
A mai arătat reclamantul că a formulat o nouă cerere pentru eliberarea unui certificat de urbanism, în acest sens i s-a emis certificatul de urbanism nr. 54/19.03.2013 condiționat de obținerea acordului de mediu, iar pârâtul, din nou a respins cererea de emitere a autorizației de construire.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și urm. din legea nr. 554/2004.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
Pârâtul nu a depus întâmpinare spre a-si preciza pozitia procesuala fata de pretentiile reclamantei, nu a formulat cereri în aparare.
În considerarea art.13 din Legea nr.554/2004, instanta de fond a solicitat pârâtului sa depuna la dosarul cauzei documentatia aferenta cererii formulata de reclamant.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a edificat fără autorizație de construire, un grup sanitar exterior individual, compus din 2 cabine, în suprafață de 5,39 mp., motiv pentru care a fost sancționat contravențional și s-a dispus reintrarea în legalitate.
Pentru . solicitat eliberarea certificatului de urbanism, acestuia fiindu-i eliberat certificatul de urbanism nr. 136/29.05.2009 prin care i s-a impus o singură condiție, și anume acordul Autorității pentru Protecția mediului C..
În urma demersurilor efectuate, această instituție, prin adresa nr. 1887/14.05.2009, i-a comunicat că pentru edificarea construcției nu are nevoie de un astfel de acord, motiv pentru care reclamantul a solicitat pârâtului emiterea autorizației de construire, anexând documentele necesare și răspunsul primit.
Cererea formulată de reclamant a fost respinsă motiv pentru care a formulat o nouă cerere în urma căreia i s-a emis certificatul de urbanism nr. 54/19.03.2013 care a condiționat emiterea autorizației de construire de obținerea acordului de mediu, ulterior cererea pentru emiterea autorizației de construire fiind respinsă.
Formalitățile procedurale anterioare emiterii autorizatiei de construire au fost savârsite, prin emiterea certificatului de urbanism nr. 54/19.03.2013, în cuprinsul caruia se mentiona regimul juridic, economic si tehnic al imobilului, și documentația necesară pentru emiterea autorizației de construire: certificat de urbanism, dovada titlului asupra terenului, DTAC, avizul autorității pentru protecția mediului și dovada achitării taxelor.
Prin adresa nr. 1887/14.05.2007 s-a comunicat reclamantului că APM C. nu emite acorduri pentru grupuri sanitare.
Analiza probatiunii administrate în cauza a relevat ca, în speta, instanta se afla în situatia examinarii refuzului nejustificat al pârâtului de eliberarea autorizatiei de constructie solicitata de reclamantul si implicit, al nesocotirii dreptului recunoscut de lege al acesteia.
Asa fiind, retine instanta ca unul din principalele obiective ale activitatii de urbanism, în reglementarea Legii nr. 350/2001, îl constituie asigurarea calitatii cadrului construit, iar regulile în materia constructiilor sunt prevazute prin Legea nr.50/ 91, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind obligatorii pentru toate persoanele fizice si juridice, dar si pentru autoritatile publice.
Potrivit art.7 alin.1 din Legea 50/91 R, autorizatia de construire se elibereaza la cererea solicitantului, în baza unei documentatii care trebuie sa cuprinda: certificatul de urbanism, dovada titlului de proprietate asupra terenului, proiectul pentru autorizare, avizele si acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism, dovada privind achitarea taxelor legale.
Din întreaga economie a legii cadru rezulta ca autorizatia de construire se elibereaza în temeiul si cu respectarea documentatiilor de urbanism si de amenajare a teritoriului, avizele si acordurile necesare autorizarii executarii lucrarilor fiind cele determinate prin certificatul de urbanism.
În situatia de speta, nu a fost depus avizul de mediu solicitat prin certificatul de urbanism, iar prevalarea reclamantului de adresa nr. 1887/14.05.2007 nu este relevantă, acestă adresă fiind emisă cu mult înaintea formulării cererii pentru emiterea autorizației de construire.
Chiar dacă ar fi acceptată o adresă anterioară se constată că reclamantul n u a depus întreaga documentație necesară emiterii autorizației de construire, acesta nu a făcut dovada depunerii DTAC, ci numai a unor schițe.
Astfel, instanța reține că refuzul autorității publice nu este unul nejustificat, iar acțiunea formulată de reclamant apare ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant N. D., cu domiciliul în . Mai, ., județul C., în contradictoriu cu pârât P. C. LIMANU, cu sediul în com. Limanu, ., județul C. .
Cu recurs, ce se va depune la tribunalul C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.03.2014.
P., GREFIER,
A. L. N. M. G.
Red.jud.A.LNistor/21.05.2014
4 ex.
Emis 2 .>
| ← Pretentii. Sentința nr. 2876/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 21/2014. Tribunalul... → |
|---|








