Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 608/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 608/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 11673/118/2011

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECTIA

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 608

Ședința publică din data de 25 FEBRUARIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. R. C.

GREFIER – G. M.

Pe rol soluționarea sesizării din oficiu privind perimarea cauzei formulate de reclamanta C. C. E., domiciliată in M., ., ., jud.Constanta, in contradictoriu cu pârâtul P. M. M., cu sediul in M., ..13, jud.Constanta si C. de C. Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, având ca obiect – anulare/suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. A. I. Z. pentru pârâtul Curtea de C. a României, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța pune în discuție incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 Cod procedura civilă.

Reprezentantul convențional al pârâtului Curtea de C. a României solicită admiterea excepției perimării.

Instanța rămâne în pronunțare asupra incidenței dispozițiilor art. 248 Cod procedura civilă.

TRIBUNALUL

Asupra perimării din oficiu a acțiunii de față:

Potrivit dispozițiile art. 248 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 254, același cod, perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanța nu-și produc efectele.

Din data de 28.01.2013 de când s-a soluționat irevocabil dosarul Tribunalului C. înregistrat sub nr._ - în urma stabilirii de către ICCJ a competenței de soluționare a dosarului nr. 698 /36/2011 al Curții de apel C., dosar până la soluționarea irevocabilă a căruia fusese suspendată prezenta cauza, nu s-a mai împlinit până în prezent, nici un act de procedura timp de mai mult de un an.

Concluzionând asupra celor expuse mai sus, urmează a se constata perimată cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În conformitate cu disp. art. 248 și urm. C.proc.civilă, constată perimată acțiunea promovată de reclamanta C. C. E., domiciliată in M., ., ., jud.Constanta, in contradictoriu cu pârâtul P. M. M., cu sediul in M., ..13, jud.Constanta si C. de C. Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

D. R. C. G. M.

Tehnored. jud. D.R.C.

06.03.2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 608/2014. Tribunalul CONSTANŢA